Din nou la moda

Am vazut ca a scris Suzi de curind despre cum plinge ea si s-a iscat o discutie in comentarii si cu ocazia asta mi-am adus aminte ca aveam de gind sa abordez si eu problema, asa ca o fac acum.

Vio plinge in primul si in primul rind la concerte, la mari mase de oameni care par hipnotizati. De exemplu la radio Michael Jackson or Roxette in concert deci imi aduna oarece cantitati apoase pe la coltul ochilor, desi incerc sa le tin din scurt si desi stiu cu siguranta ca cel putin versiunea Roxette e facuta foarte frumos in studio (asa parca am auzit cindva).
Mai am eu pesisoarele mele din tinerete, cind cred eu ca eram vaaaai mai tinara (asta e un mare adevar) si in fine, n-as zice ca acum is nefericita, iar atunci cred ca nu eram cine stie ce fericita, da' ma apuca nostalgiile ascultind unele muzici cum ziceam si atunci iar trebuie sa ma infrinez.
Sa nu trec brusc la altceva, am fost la un meci la campionatul mondial, dar am pierdut faza cu imnurile, chestiune de organizare... Dar cind mergem sa sustinem echipa noastra locala, atunci e o veselie si-o infocare in tribune si am invatat si eu partial niste versuri si le racnesc in legea mea si-atunci nu stiu, cred ca ma simt eu asa mai integrata, iar ma ia incetisor, da-mi trece.

Am saptamini in care gasesc girla motive de frustrare, ma enervez, pufnesc, injur mult si stiu ca la un moment dat o sa izbucneasca Niagara.

Azi la doctor am asteptat ca la un 10 minute si am rasfoit o revista cu celebritaturi din decembrie. (Tot azi am prins la tv fara sa ma intereseze diverse comentarii despre staruri si asta pe doua programe diferite si o tanti pe care o cheama Sybille nu stiu cum este, va rog, "Society-Expertin"!!!, domnul al carui nume nu l-am retinut era tot asa un Promi-Expert(e), m-am intrebat ce facultati fac astia ca sa aiba asemenea calificari!) Si intre altele era un articol de fond cred ca se cheama cu Heidi Klum si Seal (de care am aflat si eu acum ca e nigerian, sau acum cred ca mi s-a intiparit in creieras aceasta informatie teribila) si cu copiii, nu ma omor dupa genul asta de sedinte foto cu poze de familie, da' am citit interviul cu planurile lor de Craciun traditional, cu zapada si oameni de zapada si colinde (:P) si tot tacimul si mai mai era sa lacrimez.
Sint si setata momentan pe ochi pusi pe treaba, datorita racelii (n-am idee care e diferenta intre o raceala si-o gripa, eu cica gripa am, infectie gripala, am mai zis, daca o fi tot aia). Si in episodul din Everwood pe care am adormit murise un cetatean foarte frumos si erau toti emotionati si P. mi-a comunicat ca s-a transformat in crocodil (el boceste foarte profesional la filme, alde Anna si regele etc.) (v-am mincat daca-i spuneti ca l-am pirit!) si eu eram inca foarte sobra, dar la un moment dat m-am emotionat si eu si tadam... S-a potrivit ca dupa asta sa fie Gilmore Girls tot cu o inmormintare, da' nimica trist.
Apoi mi-am dat seama ca inainte de Craciun cind eram la magazin si ii vedeam pe toti insufletiti ca vin Sarbatorile si ziceam la final papa, Craciun fericit etc. simteam de-a binelea urarea asta si trebuia multa stapinire de sine ca sa nu trebuiasca sa inventez pe moment ca a vai mi-a intrat o musculita in ochi...
Ei, si-or mai fi. Dar de exemplu nu-mi amintesc cind am lacramat la o carte. Desi are Adriana Bittel o povestire in Cum incarunteste o blonda, Contrariul mortii, care m-a intristat rau (mi-a adus aminte de mon pere, nu ca as fi uitat, dar a fost asa, sa zic, sagetator); de altfel acolo am si intrerupt lectura, intimplator, dupa, si acum am reluat-o de la cap.