Copii precoce

"Imaginatia fetelor se joaca altfel. In noiembrie 1876, la 7 ani, fetita, ce-i drept, precoce, Iulia Hasdeu noteaza in jurnal: "Mama nu stie nimic de locul nostru de joaca. [...] Nici nu vine dinsa pina in gradina... Ne lasa placintele pe masa din curte si doar ne cheama sa ne infruptam. A inceput sa fie frig. [...] Pina la primavara vom inchide si noi teatrul din fundul gradinii. Nici nu mai avem cum juca ca <<>> ale verii dramele mele cam lungute pentru rabdarea celor mari: baba Anica mi-a cerut cuvertura pe care o facusem cortina, desi stia bine dumneaei ca fara cortina nu se pot schimba decorurile intre acte. Tufisurile desfrunzite nu mai sint bune de culise. [...] Nici Hermina nu mai are unde se piti ca sa faca pe sufleurul, or noi nu putem juca fara sufleur, suntem o trupa serioasa. Pentru incheierea stagiunii de vara o sa jucam Dama de la circ. Florica e grozava in rolul lui Leon. Matilda insa nu vrea, si pace, sa faca pe directorul circului: cica nu vrea sa fie antipatica, ii e nesuferit personajul...". O alta fetita precoce, Ana Brancoveanu, viitoare Anne de Noailles, inventeaza de la 5 ani fabule si povesti cu zine. La 8 ani, in 1884, ii scrie de la Paris, in franceza, fratelui ei Mihai-Constantin: "Iti trimit, dragul meu frate, si niste zambile salbatice pe care le-am cules zilele astea intr-un loc mai mult sau mai putin pustiu, in Bois de Boulogne. Acum padurea e intr-adevar foarte frumoasa. Iarba e acoperita de margarete. Cind ne plimbam prin locurile prin care treceam odinioara cu tine, unele isi pleaca crestetele si sint triste ca nu te zaresc. Ai putea sa-mi spui ca margaretele nu sint aceleasi si ca cele de anul trecut nu mai exista. Dar mamele lor le-au povestit ca te-au vazut si asta le face pe cele cu inima buna sa fie triste."" (pp. 145-146)

Ioana Parvulescu, In intimitatea secolului 19, Humanitas, 2005, 344 pag., 35 leuts

Intoarcerea huliganului

Sa incep cu ce e mai usor: n-am gasit niceo greseluta de tipar, or fi adica, dar daca, mi-au scapat, which is great. Am stat eu si m-am gindit la o bucata ca e foaaarte misto tradusa cartea, am tot cautat sa vad de cine e tradusa, ca sa ma loveasca dureros ca e scrisa direct in romaneste, conpliment!
Ce mi-a atras atentia e folosirea repetata a variantei "sentinela" pe care am dedus-o la inceput typo, desi m-am mirat, dar cum cuvintul se repeta de citeva ori pe prima pagina pe care apare, in aceeasi forma, m-am elucidat.

Cartea mi-a placut tare mult (dar am mai zis cumva ca parca in ultima vreme mi-a decedat siptsamintu critic si-mi place cam tot:P), si cum e scrisa, si despre ce-i vorba.
Si am fost foarte alaturi de personaje.

Acu n-am date, daca e pe bune pe bune memorialul durerii (:P) sau daca e romantat pe ici-colea, cu intentii zic. Finalul e clar o infloritura de stil, destul de misto.

M-au impresionat o gramada de intimplari, da asa-s eu, nu prea avea cum sa nu ma nimereasca. Mi-au placut la nebunie decorurile din anii '30, cum erau locusoarele de pe linga Suceava, cum erau familiile, ce discutii aveau (iar astea au fost clar reconstituite, dar la modul maiestru), am lacramat de citeva ori, am oftat, am fost ingindurata, deh, cum e normal cind citesti anumite chestii.
Ce m-a marcat poate cel mai mult e ideea de a locui intr-o limba, care e oarescum omniprezenta si pe care o-nteleg cit pot eu de bine. Si toate dilemele care se nasc de-aici, si-apoi ce-i cu patria si cum e cu muritul si-ngropatul, chestii profunde, sa zic, pe care nu le detaliez, ca n-am innebunit. Nu zic ca Norman Manea a facut-o de nebun, tocmai, nu, dar la el da bine, pe cind eu inca nu ma simt matura, ca sa zic asa.

Cartea e exact cum as fi vrut eu sa fie, n-am ce sa-i reprosez (decit, poate, inceputul, peste care am trecut greu (20 paj), dar care poate la altii merg unse). Nu stiu daca o sa ma ingramadesc sa citesc repede altceva de el, pentru ca traiesc cu impresia c-am inceput cu ce era mai bun (nu neg in ignoranta mea valoarea celorlalte scriituri alei lui!, dar am citit ceea ce m-a interesat cu adevarat). Iar in ziua cind voi poseda capacitatea paranormala de-a parcurge paginile mai repede si mai atent, as dori sincer s-o mai citesc macar o data. Nu e dupa capul meu cu nimic mai prejos ca Jurnalul lui Sebastian.
Si sint o gramada de referinte la acesta din urma si la Eliade si la altii, iar titlul in sine e o mica enigma pe care poate unii cititori o descifreaza din prima.

Sint pentru jos palaria, domnule Manea!

Cartea e aici.

LE: Citeva citate pe care deja le-am scris in blog le reiau aici:

<<"Noi sintem noi si ei sint ei", iti amintesti? "Nu avem de ce sa-i dusmanim, nici sa asteptam bucurii din partea lor. Nici sa uitam ororile lor.">>

"Precum in stiinta legea lui Ohm, sa ne imaginam si o lege a lui Om, une Loi de l'Homme: om e acela care lasa in urma lui un gol mai mare decit a fost plinul care l-a reprezentat cit a fost prezent. Absenta e un junghi prelungit - o data pe zi, o data pe saptamina, de mai multe ori... Iar inima e tot mai batrina - si nici un om nu poate rabda mai mult decit poate rabda un om. Cu cita stingacie am stiut sa fim prieteni! Dac-am putea lua totul de la inceput... Acum stam la fereastra ca niste copii si le facem semne prietenoase celor de peste drum. Dar in mijlocul strazii e Oceanul." (pag. 33)

"Desavirsindu-si, de la sine, opera de uzura, clipa de clipa, viata ne va uzurpa, oricum, de iluziile desavirsirii si orgoliul unicitatii... asta ne invata, iarasi si iarasi, inteleptul Will." (pag. 110)

"(...) ridicind privirea, am dat de figura senina a Ioanei, o poeta amica, recent intoarsa dintr-o calatorie la Paris. A inceput, prompt, sa-mi vorbeasca despre frivolitatea francezilor, decaderea literaturii franceze. Provinciala frustrare si megalomanie le traiam mai toti scriitorii din Est. Superficialii nostri colegi din Occident, feriti de suferintele si dilemele socialiste, erau incapabili, asa ne placea sa credem, de opere comparabile cu necunoscutele noastre grandioase scrieri complicate, tragice si obsesive, fidele adevaratei literaturi." (pag. 124)

Doua

"Desavirsindu-si, de la sine, opera de uzura, clipa de clipa, viata ne va uzurpa, oricum, de iluziile desavirsirii si orgoliul unicitatii... asta ne invata, iarasi si iarasi, inteleptul Will." (pag. 110)

"(...) ridicind privirea, am dat de figura senina a Ioanei, o poeta amica, recent intoarsa dintr-o calatorie la Paris. A inceput, prompt, sa-mi vorbeasca despre frivolitatea francezilor, decaderea literaturii franceze. Provinciala frustrare si megalomanie le traiam mai toti scriitorii din Est. Superficialii nostri colegi din Occident, feriti de suferintele si dilemele socialiste, erau incapabili, asa ne placea sa credem, de opere comparabile cu necunoscutele noastre grandioase scrieri complicate, tragice si obsesive, fidele adevaratei literaturi." (pag. 124)

Link, citat, tendinte

Mi-a placut articolul asta destul de mult. Nu ma preocupa foarte tare partea cu 30.000, ca poate fi la fel de palpabila ca si cei patruzecidemii de specialisti, daca-i mai tineti minte.

Citat (2) (tot fara referinte) (ma dau secretoasa de n-ati mai vazut!):
"Precum in stiinta legea lui Ohm, sa ne imaginam si o lege a lui Om, une Loi de l'Homme: om e acela care lasa in urma lui un gol mai mare decit a fost plinul care l-a reprezentat cit a fost prezent. Absenta e un junghi prelungit - o data pe zi, o data pe saptamina, de mai multe ori... Iar inima e tot mai batrina - si nici un om nu poate rabda mai mult decit poate rabda un om. Cu cita stingacie am stiut sa fim prieteni! Dac-am putea lua totul de la inceput... Acum stam la fereastra ca niste copii si le facem semne prietenoase celor de peste drum. Dar in mijlocul strazii e Oceanul." (pag. 33)

Am prins ca e chiar ca un fel de leapsa care circula pe bloguri, dar scriu pentru ca e chiar o tema care ma preocupa zilele astea.
Si-am mai scris, as zice, de multele mele prietene de-aici, care sint turca Hale, romanco-sirba Diana si neamtso-americanca Sophia. Care ultima e plecata la capatiiul logodnicului in state si probabil ca nu se mai intoarce, turca pleaca miine in tara de origine pina pe 24 mai parca, iar Diana pregateste o lucrare de diploma pentru inceputul lui iunie, mai are si job si scoala si prieten...
Si-ar mai fi super gastile in care se invirte P., dar cumva nu ma simt chiar inclusa.

Iar vinerea trecuta, de ziua mea, am sunat-o pe Hale (ma sunase ea inainte sa-mi ureze alea alea) si-am chemat-o la tort si mai vedem noi. N-a putut ca o durea nu stiu ce.
Care o cred ca o durea, dar mai mereu o doare ceva. Pacat, na.
M-am dus singura la magazinul ala si-am cascat gura si la scari m-a salutat cineva in romaneste, m-am uitat foarte mirata la napirstoaca din fata mea, era Diana care isi tot face nebunii la par si eu ma prind mai greu. Ca ce fac. Iaca e ziua mea si ma plimb. Vaaaai chit ca n-am timp mergem sa bem o cafea.
Ceea ce a fost un gest foarte dragut.
Hale a implinit si ea acum vineri niste ani. Am sunat-o, nu planifica sa iasa, nu puteam s-o fortez, ieri pe la prinz era o alta prietena de-a ei in vizita, apoi am fost noi plecati la gratarel si ne-am intors abia azi la prinz, cind am sunat-o din nou.
Vai, mai este asa putin timp si e toata transpirata ca face curat, apoi tre sa faca mincare si sa-si faca bagaju' si ma roaga ea sa nu ma supar, da' ne-ntilnim cind se intoarce.
Mna, is cam ofilita.

Un citat

(nu zic inca de unde:P)
<<"Noi sintem noi si ei sint ei", iti amintesti? "Nu avem de ce sa-i dusmanim, nici sa asteptam bucurii din partea lor. Nici sa uitam ororile lor.">>

Chestii super utile!

1. uvedenrode e de dat in gugal, pentru cine nu stie, Ion Barbu (ca am fost intrebata)
2. un homme qui dort este o carte (tradusa si in romaneste, Un om care doarme, cred) care mi-a placut mult de un autor care-mi place mult, Georges Perec
3. daca va apucati de Daniel Pennac (si nu cititi musai Domnilor copii sau Dictatorul si hamacul la inceput), ar fi indicat, va zice mastera, sa serviti urmatoarea ordine:
La capcaunii veseli
Zina carabina
Micuta vinzatoare de proza
Domnul Malaussene (neaparuta inca in romaneste daca nu ma insel)
Fructele pasiunii
si ar mai fi si dupa, mai subtiri (la nivel de pagini), care cam sigur nu-s traduse...

Avec plaisir!