Cum i-a plăcut motanului cartea (jpg)

Am avut o groază de probleme cu upload-ul fotografiei ăsteia;):D, nu i-a plăcut computerului unde am salvat-o (undeva în vio/blog/poze iaşi tralala). N-a vrut şi pace, l-am chemat pe P. să mă depaneze, s-a uitat asemănător cu poza de mai sus şi pînă la urmă i-a venit ideea să le mute pe pozele altundeva tot pe E şi a mers.
anceput serealuuuu

Luminiţa, mon amour°

O, da, citesc de rup în ultima vreme şi, ca de obicei, tot în ultima vreme, din anumite motive, nici mie foarte clare, întîi zbîrnîi puţin netul să văd ce-a mai zis lumea despre şi-abia apoi mă-ncumet să scriu şi eu. Bine, acum mă-ntreb ce, că încă nu ştiu prea bine.

Bun, cum am mai văzut şi la alţi foarte distinşi cititori, cînd pui mîna pe Luminiţa*, nu prea ai cum s-o laşi şi mie mi s-a întîmplat idem, fapt deosebit de mirabil pentru mine, care şi la Cum mi-am petrecut vacanţa de vară am stat o săptămînă, deh, boală veche. Ei, de Luminiţa m-am apucat aseară la tv (am vrut să mă retrag în pat, unde în mod clar aş fi adormit instant (cred), dar la protestele lui P., care se uita la nu ştiu ce piraţi, m-am concentrat în mod spectaculos lîngă el pe canapea. Apoi tot am ajuns în linişte în pat şi cam după un ceas am luat somn, dar eram deja trecută de paj 90, care pentru mine e vai, ieşit din comun şi cine nu mă crede, poate să mă mai scutească.)
Cam atît despre nemaiîntîlnitele mele performanţe.
A, n-am mîncat azi pînă n-am terminat-o şi mai nasol e că venise P. lat de la doctor cu reţeta-n dinţi şi l-am liniştit că imeeediat mă duc să-i iau pastilele, după ce rezolv cu ultimele doişpe pagini (mă rog, am mai băgat şi prefaţa, că doar nu mă controla).

Rezumatul cărţii se găseşte pe net, pentru cine este interesat, aici mi-a plăcut cel mai mult, este de altfel din prefaţă (textul Despre dragoste şi alţi demoni cu Cezar Paul-Bădescu de Paul Cernat).

Habar n-am cît am înţeles din carte şi n-am reuşit să găsesc un interviu cu autorul din Opinia Studenţească, ba l-am găsit de două ori, dar n-a mers link-ul niciodată. Eniuan? Help!

Deşi sînt o mare bîrfitoare (!!!), puţin îmi pasă dacă e pe bune ce se întîmplă în carte, ce m-a interesat pe mine a fost coerenţa povestirii, căreia eu n-am ce să-i reproşez. Nici măcar în partea "credincioasă", atunci cînd apare jocul cu cititorul, păi pe Luminiţa unde o lăsaşi, nene? ** Ah, da, ai dreptate, stai că mă întorc şi la ea...
(De aici poate că rezultă că n-am înţeles nimic, doresc o minte luminată care să mă lumineze şi pe mine. Mersi.)

Problematica o ştiam, în mare. Încă nu mă prind dacă e bine că citesc uneori nişte "cronici" dinainte sau nu, mă gîndesc că da, că iaca mai devin curioasă şi apoi citesc (cîteodată) şi cartea în cauză.
Dar avînd deja oarece gînduri despre, aveam şi nişte aşteptări. Ca şi la precedenta lectură, m-am temut mai mult decît era cazul. Cazul meu, logic. :P
Dacă nu e un roman, ci doar un text pe hîrtie, :P, nefiind de dragoste, ce e? Ne interesează? Eu îl văd ca pe mhhh o autopsie a unei relaţii (a se băga la cap că eu am venit cu asta, da?), facută detaşat de unul din(tre) protagonişti.
A, nu iau partea niciunui personaj, căci mi-au devenit simpatici amîndoi. Naratorul (sau alt termen apreciat de critica de specialitate) nu mi s-a părut inuman în (mhhh) portretul pe care-l face Luminiţei, aşadar pentru mine niciunul dintre ei nu apare monstruos sau mai ştiu eu cum.
Nu cunosc de nicio culoare care au fost intenţiile autorului cînd şi-a ales subiectul textului, am zis mai devreme că puţin importă dacă s-a întîmplat pe bune ce povesteşte el acolo, la modul speculativ (care sper că-mi este permis!), mă gîndesc eu aşa, fără prea multe dureri de cap, că probabil că şi eu aş fi făcut la fel (watch and see!), adică dacă tot s-a terminat într-un fel, am o şansă nu chiar la îndemîna oricui să "mă descătuşez prin scris" (mhaha). (Aş dori să apelez la bunăvoinţa Dvs. să nu fiţi deosebit de cîrcotaşi cu ultimele rînduri, declar solemn că nu ştiu foarte foarte clar ce vreau să spun şi în loc să mă las păgubaşă, o las fix aşa.)

Cît am citit eu cartea asta, m-am hlizit de nenumărate ori şi doresc să aduc complimentele mele cele mai sincere autorului pentru visul cu tatăl ei, cînd apar personajele Smell B şi Mel C (care chiar avea freza, pardon pălăria în formă de melc (parcă, vezi **)) şi secvenţa de la biserică atunci cînd el, ă, personajul adică, descoperă cum îşi fac enoriaşii cruce "cu împămîntare" (ghilimelele pe bune de data asta!). În rest, multe fragmente la limita dintre comic şi tragic (o da!), cu căminele, spitalele, "specialiştii" şi mult iubitul şi stimatul nostru cler şi dacă am uitat ceva, pardon.
I-am băgat lui P. cartea sub nas la prima apariţie a germanei în text, anume la "spritz mich***" (pardon din nou), adică uite băi ce cărţi sexoase citesc eu şi tu te uiţi la piraţi, la care el a făcut nişte mega ochi şi eu l-am lăsat în ceaţă.
Mi-a plăcut a doua întîlnire cu germana, în contextul explicării de către Cezar (!) a coşmarului Luminiţei, cu heim, unheimlich şi Heimat (dacă nu mă înşeală memoria!). (nu cred că am gîndit vreodată că-s din aceeaşi familie lexicală, my bad.)
Un mic reproş am de făcut. Cînd reproduce "graiul" moldovenesc, mi se pare că, poate dintr-o vagă necunoştinţă de cauză, Cezar Paul-Bădescu (păi da, el, cine altul?!) exagerează puţin. Sau or fi typo-uri. Urmează să scociorăsc după un exemplu, fără să am pretenţia după aia că ce să spun, am idee cum se vorbeşte într-un orăşel din nordul Moldovei!

"- I-auzi, tu! Vrea sî si ducî sî si spovedeascî !..." (pag. 155)
"- Ia spuni! m-a îndemnat el. Începe cu celi mai greli." (pag. 165)
"(...) Da, şî trebuie neapărat s-o iei di soţie. Nu mai puteţi sî mai traiţi în aşa di mare pacat. Ia sî veniţi voi la mine sî vă cunun!" (pag. 166)
În primă fază m-am mirat de folosirea "a"-ului în loc de "ă", dar am mai meditat aşa oliecuţîcî şi aş înclina să cred că e uzual. Daaar!
(ex. 1) Vrea sî sî ducî sî sî spovedeascî (părerea mea)
(ex. 2) Începi cu celi mai greli (idem)
(ex. 3) Da, şî trebui neaparat s-o iei di soţii. Nu mai puteţî sî mai traiţî în aşa di mari pacat. Ia sî veniţî voi la mini...
Pe de altă parte, habar n-am dacă cititorul din sudul ţării are şanse să înţeleagă mari lucru din dialectul ăsta vietnamez. Da' aşa am ţinut eu musai morţiş să aduc în discuţie (??) aspectul.

All in all, că iar m-am lungit de am uitat că mai aveam şi alte treburi (am de scris o scrisoare de intenţie (în germană, dar la fel de bine putea să fie şi-n serbo-croată, că tot la fel de tare mă trăgea inima la ea)...), Luminiţa, mon amour mi-a plăcut tare mult, cap-coadă, ba am şi regretat puţin că n-am decît o carte a acestui autor pe care abia l-am descoperit (în volum, da? şi e drept că nu prea-s la curent cu actualităţile...), cred (multe) că stilul în care e scrisă lasă cititorului dreptul de a-şi alege o variantă de interpretare, modul lejer (cum îl văd eu, adică detaşarea (parţială)) mi-a permis să zîmbesc de multe ori la fapte grave, dar, o dată lectura încheiată, n-aş zice că am băgat-o pe Luminiţa la sertar.

°Cezar Paul-Bădescu, Luminiţa, mon amour, editura Polirom, colecţia "Ego. Proză", 2006, 228 pagini, 17,95 lei
*prescurtarea titlului cărţii, da?
** încă nu mi-am depăşit lenea, să mă apuc să colecţionez citate pe bune, aşa că le deformez din capul meu, cît mă ţine. Sper să nu mă dea nimeni în judecată. În caz că da, la data de azi mi-a fost spart contul de pe blogger, pe parola mea.
*** doar pentru cine interesează, o traducere ar fi "dă-ţi drumul pe mine" :D, bineînţeles, nu cunosc contextul!!!

S-a terminat vacanta lui Luca*

Sincer ma mir ca n-a aparut in compunerea lui Luca si "a venit vacanta cu trenul din Franta", caci mi-a placut inserarea de citate din lirica romaneasca actuala (ma refer aici la suferintele lui Kiti cu "vrei sa pleci dar nu ma nu ma iei.
Adica la mare." si inca vreo doua asemanatoare, parca recunoscusem ceva de fetele alea doua blondi. Cu y, ok.)
N-am pretentia ca o sa scriu ceva original, in fond, deja s-a scris o groaza pe tema asta si din groaza asta am citit si eu unele, decit ca nu pe toate.
Pentru cine totusi nu stie, Luca este un copil care a terminat clasa a 4a, este in vacanta si find foarte harnic si cuminte, s-a si apucat de tema de vacanta, care anumea este compunerea cu titlu Cum mi-am petrecut vacanta de vara.
Compunerea si si cartea are ca la 360 de pagini care innumara patru capitole adica iunie iulie august si septembrie. Stilul e foarte adegvat genului imbratisat (!!!), doar ca e asa mai haios pina pe la pagina 100 cind desi mai ma-m ris, totusi ma-m ris mai putin dupa aia. Dar decit deloc.
(Pardon, n-am pretentia ca-l imit cu talent pe Luca, dar tentatia e prea mare, mai ales ca si senzatia e fresh. Dar voi sa ma iertati, caci am inima curata!!)

Cum s-a mai zis si pe ici si pe colo, o componenta importanta a cartii este umorul. Umorul luat asa simplu este vrajala, cum zice si naratorul, parerea mea daca ma-ntrebati, este caci umorul in sine trebuie luat in consideratiune dimpreuna (ah, ma enervez singura ca scriu cum scriu) cu limbajul folosit.
Ce mi-a placut mie in mod cu totul si totul deosebit este caci folosirea unor expresii care i s-au potrivit de minune cum ar fii:
au tipat ca din gura de sarpe veninos, cobra
sau au tipat ca din gura de sarpe veninos, cu ochelari (chiar despre Luca insusi in persoana, daca nu ma insel)
si apare si sarpele veninos, cu clopotei, nu va faceti griji.
Mi-a mai placut si cum cineva face pe alcineva cu Oua si cu Otet! si cum unii nu mor de tot din prima, mai dau intii un pic din picior. (:D:D:D)

Oricum, de la o bucata incolo, cind mi-a devenit clar ca nu e chiar asa de hihihi cartea, m-am bucurat sa mai am ocazia sa zimbesc din cind in cind la cite-o expresie foarte reusita, din ce citisem inainte pe net, mi-era cam frica ca o sa ma plictisesc cind incepe sa o ia el pe aratura desi inca nu incepusera muncile agricole de toamna, dar nu a fost cazul.
Pentru ca mi-a fost asa un fel de Mila de Luca ca lui saracu copil ii cam era foame si nu se nimerea nimenea sa-i dea ceva de cind a murit mamaia-sa care-l obliga sa manince si in rest ii mai dadeau oameni omoriti in hamburgar si ce mai stiu eu.
Serios, mi-a parut rau ca toti voiau sa-i fure compunerea si ca pina si mama cu tata lui s-au despartit si si-au si pasat pisica care era Luca ca de la 1 la altu.

Recomand sincer. Pare super izi de facut, dar cum vedeti si voi, e complicat de fapt.

*T.O. Bobe, Cum mi-am petrecut vacanta de vara, Polirom 2007, editia a 2a, 372 pag., 32.95 lei

PS cum il cheama pe te o bobe asta de fapt? e pseudonim? e un fel mai cul de-a scrie teo? P. si-a dat cu parerea si-a zis ca-l cheama tu bobi, adica to bobby, if iu nau uat ai min.
Hai pa! :)

Fantezii

M-am trezit simbata foarte linistita si i-am comunicat lui P. sa ma lase in starea mea de visare, caci tocmai ce fusesem la o masa (cinci feluri de mincare, sofisticate) intr-o camera micuta in care au incaput totusi destul de multe persoane din inalta societate (Perizhilton, for egzanpl) (statea la perete si intre ea si mine mai statea cineva). Oricum, in fata mea m-a fermecat definitiv Vladimir Kaminer (sotul Olgai, cea cu cartea cu Toate pisicile mele, de care am scris aproximativ de curind); sufeream ca o panseluta (!!) ca nu stiam sa folosesc tacimurile deosebite care zaceau in fata mea, Vladimir mi-a zimbit cuceritor si mi-a spus sa nu-mi fac griji, doar sa ma simt bine. Si-asa de bine m-am destins si-am comunicat cu dumnealui si l-am intrebat si de pisici, de copii, de nevasta (care de altfel cred ca era si ea prin peisaj, dar eu eram fascinata doar de el, intr-un mod prea evident, ma tem:D).
M-am gindit azi sa vad si eu in google cum arata noua mea dragoste, mhh, destul de ok, but not really my type. In schimb mi-a placut in mod deosebit aceasta pagina cu traduceri (coperta) ale cartilor lui si va invit s-o vedeti aici.
Vladimir, care e evreu (cred ca si Olga) va fi in Frankfurt pe 30 august si va citi dintr-o carte (de-a lui) (lectura publica se cheama fenomenul asta?) (8 euri intrarea!!) in cadrul lunii culturale evreiesti (sau asa ceva). Cochetez cu gindul de-a ma duce (si nu foarte tare cu gindul de-a merge la o masa (cinci feluri de mincare, sofisticate) intr-o camera micuta in care au incaput totusi destul de multe persoane din inalta societate (Perizhilton, for egzanpl) (statea la perete si intre ea si mine mai statea cineva). Oricum, in fata mea m-a fermecat definitiv Vladimir Kaminer (sotul Olgai, cea cu cartea cu Toate pisicile mele, de care am scris aproximativ de curind); sufeream ca o panseluta (!!) ca nu stiam sa folosesc tacimurile deosebite care zaceau in fata mea, Vladimir mi-a zimbit cuceritor si mi-a spus sa nu-mi fac griji, doar sa ma simt bine. Si-asa de bine m-am destins si-am comunicat cu dumnealui si l-am intrebat si de pisici, de copii, de nevasta (care de altfel cred ca era si ea prin peisaj, dar eu eram fascinata doar de el, intr-un mod prea evident, ma tem:D).

PS: Aici puteti asculta Shtetl Superstars Soundsystem & Shtetl Mafia. Ciau, am decolat o medsan!

Toate pisicile mele

este o carte bestiala, dar, asa cum am eu noroc, netradusa in vreo limba (adicatelea pe amazon.com si pe .fr n-am gasit nimicuta), autoarea Olga Kaminer fiind din URSS:) si mutata in 1990 in doiciland, unde e maritata cu un Vladimir (scris pe nemteste de fapt) care e si el scriitor. Sint niste povestioare, toate purtind ca titlul numele unei pisici din viata Olgai, care se petrec (pina unde am ajuns eu) in anii '80 in Leningrad (actualmente Sankt-Petersburg) unde ea era studenta si din cind in cind se mai intilnea (pentru un timp mai lung sau mai scurt) (cred ca am vrut sa zic perioada, orisicitusi) cu cite-o pisica.
Foarte foarte faina. Bineinteles ca iar m-am zgiltiit de ris si cum facusem greseluta sa dorm pina la 19:30 aprocs ieri, la 00:45 tot n-aveam somn si ma gindeam ce-ar fi sa stau sa termin cartea (n-am facut-o totusi), ca nu voiam sa fiu azi tehuie (!!) pe ogor.
Plus ca m-am trezit la 6 si m-am spalat in freza:>> (si, vorba lui Suzi, pe organism:D:D)

Urmeaza ultimele 4 fotografii cu pisici din seria primita pe mail, s-au incarcat cam greu (sau uploadat, cum s-o fi chemind) ieri (si azi nu pare sa se fi schimbat nimic).

Un fel de paradis parizian

Azi dupa-amiaza ploua cu galeata si cineva fluiera vesel in ploaie. Era frumos. Acum a stat, ma mir, iar vecinii au muzica tare si se distreaza, bravo lor.

Am terminat-o pe Faiza Guene (n-am chef sa-i caut trema si accentul, sorry). (tocmai a reinceput sa ploua! gura aurita!)
Mi-a placut mult (si declar definitiv pierduta (pin-o regasesc, nu de alta) glanda critica) si o recomand iar cu incredere, desi n-am idee daca e tradusa, dar ar trebui.
E din seria "un ochi plinge, unul ride", noroc ca se termina optimist, e povestita ca jurnal cumva, deci iara persoana 1 (numai peste carti de-astea dau in ultima vreme si nu ma pling).
N-am prea fost atenta la numele personajelor (ca-s arabe si mi-e greu sa le retin, sper sa nu fiu aiurea ca zic asta), cred ca pe naratoare o cheama Doria (ar fi fost dragut din partea mea macar de asta sa fiu sigura, ca era usor) si are 15-16 ani, sta intr-o suburbie a Parisului cu mama-sa, iar taica-so a sters-o de la domitsil in directia Magreb (?), unde si-a luat o nevasta tinara care i-a facut un baiat, ca era distrus psihic ca n-are asa ceva.
Doria (sa-i spunem asa) n-are prieteni, e saraca rau de tot, maica-sa lucreaza intr-un hotel si primesc ajutor social care oricum nu le-ajunge, au o asistenta sociala (sau mai multe) care le tot vin in vizita si pe fata o consiliaza si-o psiholoaga. Cu scoala merge asa si-asa, mai precis ramine repetenta la un moment dat si e repartizata la o scoala de frizerese unde se duce, ca ce sa faca altceva?
Ii place de-un baiat din cartier, care are cu vreo 12 primaveri mai mult ca ea, cu care se-ntelege bine, dar care e interesat de fete de seama lui. O pupa un flacau care venea s-o ajute la lectii si pina la urma sint impreuna.
Povestea e asa super easy, dar spusa cu mult talent, parerea mea, si mai deschide ochii la cititorul necunoscator de medii imigrante frantuzesti (si vest-europene, as zice), saracia in care se scalda mama si fiica aproape ca m-a facut sa lacramez (si n-o zic la misto), se-mbraca de la secand constant si de pe la talciocuri, lumea face tot felul de remarci aiurea, ca lumea e rea, maica-sa traieste pe alta planeta, iar fiica nu vrea s-o dezamageasca si accepta tot felul de compromisuri ca sa-i faca ei o bucurie. Face pe babysittera pe 3 euro/ora, care ei i se par o avere, o vecina din cartier le aduce 30 de euro adunati de la aia vag mai instariti, care sint iar o comoara.
Intr-o zi se duce la scoala cu un plovaras roz cu dungi si cu ceva scris in piept si colegele lesina de ris ca s-a dus in pijama, caci na, era o bluza de pijama cu suit drimz, doar ca ea habar n-avea...
La magazin nu-i ajung banii de-un pachet de tampoane si se trece "la caiet", baiatul pupacios ii maninca biscuitii pe care spera sa-i intinda o saptamina, iar cind asistenta sociala le promite ca incearca sa obtina un pic mai multi bani pentru ele, ca sa poata avea si ele un concediu, Doria aproape ca innebuneste de fericire.
Cam asa e cartea, de multe ori am avut impresia ca e scrisa de Janie, are un umor negru nebun de tot, prezinta si tot felul de aspecte din mafia nord-africana, ce mai, am fost dezamagita ca are doar cca 130 pagini. Si e foarte argotica.
O bijuterica, merge unsa (normal!) si o s-o mai urmaresc pe tinara scriitoare Faiza Guene. Desi se pronunta [ghiu-en], eu ma gindesc ca e cool sa fie Gwen. Ce idei mai am si eu...
A, tipa e nascuta in '75, btw. Iar cartea se pare c-a avut succes maret in Franta. Iliutsa, chelcashoz?

PS In franceza are 188 paj, ce chestie. Da, inteleg!:O
Este si in engleza, pentru cine intereseaza. 192 paj. Vai ce m-au furat nemtsii:)

Vineri la librarie

Finca joi am stat pina la 16 in loc de 13:30, printr-o sansa estraordinara (Marte cu Venus in patrar, clar:D) am scapat vineri la 11 (in loc de idem ca joi). Asa ca dat fiind ca tocmai terminasem aventurile englezului in Moldova, m-am dus intins sa-mi cumpar aventurile frigiderului in Irlanda, caci prima foarte mi-a placut, o recomand strasnic in continuare si nu scriu mai multe despre.
Cum joi omisesem sa-mi iau revista de birfe (ma gindeam sa renunt la ea, dat fiind ca-mi cumpar acu si ziaru evreiesc), am studiat discret raionul de presa si mi-au picat ochisorii pe ultimu numar din venitifer care avea pretul foarte prietenesc de vara de 1 euro, basca un dvd cu filmu asta, care cui nu-i place, n-are gustur, sa fim foarte bine intelesi!
Apoi am mai frunzarit pe la reduceri si-am achizitionat doua chestii care mi s-au parut interesante (de prima m-am apucat, ca totusi n-am avut o super dispozitie de frigider (conform comentariilor de pe net, frigiderul e mult mai hazoz decit moldova, dar na)): Faïza Guène, Paradiesische Aussichten (titlu orijnal e Kiffe kiffe demain) si Olga Kaminer, Alle meine Katzen (toate mitsele mele).
Simbata cu P. la shopinc, primele doua serii din familiasipson achizitionate, o sa am de-a treaba miine... presipt.
Acestea fiind zise, va dormim noapte buna! Si ochi buni, sa nu uitam!

LE Frijderu l-am cumparat, l-am inceput si l-am lasat pentru mai incolo;)

Minge de set in Moldova

M-am retras aseara in patul cald (la noi e frig, ce sa fac) si-am insfacat cartea de care zic in titlu. Si micuta cititoare melcica (nu ma las) a dat rapid citeva zeci de pagini, e drept, cu greutate, caci lacrimile tisneau suvoaie, si T., care era dedesubt (in camera de), nu stiu ce-a crezut.
Autorul este un comic (substantiv, nu stiu daca chiar exista in romaneste, dar imi incerc si eu norocul) si nu patiti nimic daca va dezvalui vag niste chestii (mai ales ca trebuie oricum sa va efortati s-o comandati in engleza...), care chestii oricum nu sint secrete, aflindu-se pe coperta cartii etc. Ca totusi inca sint la inceput.
Imi pare rau ca deja am pierdut-o pe Luciat, ca e aparent cu sport:).
Vine asa: Tony Hawks pune pariu cu un prieten (avind ei o istorie a pariurilor deosebita, am impresia ca asa tot scoate Tony bestselaruri) ca e in stare sa cistige cite un meci de tenis cu fiecare jucator al echipei nationale de fotbal a Moldovei. Pina aici, nu cine stie ce spectaculos, dar destul de cretin, sper ca va dati seama.
Bon, si Tony se uita in atlas sa afle pe unde vine Moldova asta si afla ca acolo se vorbesc romana si rusa si se hotaraste sa-si cumpere Invatati rapid romaneste.
Pus pe treaba, deschide la"cuvinte cheie"*. Primul cuvint, deh, alfabetic, "acrobat"*.
ACROBAT? Cuvint cheie in Moldova? Vaaai de mine, in ce tara ma duc?
:D:D:D:D
Io acu va povestesc, nu citez, ca dac-as cita, ar fi si mai amuzant, ma rog, daca nu cumva sint eu mai hazoasa decit Tony Hawks...:P
Ia o pauza de la cuvintele cheie (daca se scriu cu cratima, sa fie sanatoase, de ce am facut acordul la plural imi scapa) si trece la dialog*, foarte fericit.
Da nas in nas cu urmatoarele doua (acu citez na) constructii:
"Mai aveti timp sa reparati si liftul?*"
si
"Ai carui vecin sint acesti ciini?*"
Am crezut caci decedez pe motiv de prea multa hlizeala. Oricum, e destul de socant sa intilnesc intr-o carte in germana cuvinte, nume, fraze in romaneste.
Acu' a ajuns la Chisinau si e foarte aventuros, ma duc in trebile mele. Da' poate v-am facut curiosi, poate macar cineva o comanda de pe amazon (nu, nu primesc procente de la ei, desi consider ca ar trebui).

Alte carti ale lui Tony sint Cu frigiderul in Irlanda si Cu pianul in Pirinei (urmeaza sa apara in octombrie in germana parca). Va puteti da seama din titlu deci despre ce e vorba si dupa cum spuneam, sint pariuri, sint convinsa.

Asa ca la harniceala mea, ma gindesc sa ma orientez spectaculos doar spre astfel de carti, sa nu-mi mai stilcesc neuronii cu metafore complicate, descrieri si dubii oaaare e modern sau postmodern?:)
A, cartea e ea amuzanta, dar e si trista (ca Moldova la o prima vedere nu e o tara chiar asa de vesela! normal!) si interesanta, pentru un strain (eu ma consider vag straina) care nu are nici o idee (nicio oatevar) despre cum decurg lucrurile pe acolo, dar si pentru mine, ca romanca, pentru ca pot compara situatiile moldoveneasca/romaneasca.
;):>

*in romaneste in original
PS Ciiiit de cu picioarele pe pamint sint cei care fac ghiduri de conversatie si astfel de carti?:D
"ai carui vecin sint acesti ciini????????????????????????"
Sarind in prima faza peste continut, (de altfel supeeer necesar, cind fundul iti e pus in pericol de niste boturi canine deschise si amenintator miriitoare, cred ca o grija ai, sa intrebi ai cuuuui sint!!!), filingul meu e ca daca ii dai un strain din prima sa invete "ai carui vecin", adicatelea ce gramatica se ascunde pe acolo, imi vine mie personal sa emigrez!:D
Probabil ca de aia sint in lume 312 straini vorbitori de romana. Da, i-am numarat eu, mai inainte.
Hai ca pa!

Copii precoce

"Imaginatia fetelor se joaca altfel. In noiembrie 1876, la 7 ani, fetita, ce-i drept, precoce, Iulia Hasdeu noteaza in jurnal: "Mama nu stie nimic de locul nostru de joaca. [...] Nici nu vine dinsa pina in gradina... Ne lasa placintele pe masa din curte si doar ne cheama sa ne infruptam. A inceput sa fie frig. [...] Pina la primavara vom inchide si noi teatrul din fundul gradinii. Nici nu mai avem cum juca ca <<>> ale verii dramele mele cam lungute pentru rabdarea celor mari: baba Anica mi-a cerut cuvertura pe care o facusem cortina, desi stia bine dumneaei ca fara cortina nu se pot schimba decorurile intre acte. Tufisurile desfrunzite nu mai sint bune de culise. [...] Nici Hermina nu mai are unde se piti ca sa faca pe sufleurul, or noi nu putem juca fara sufleur, suntem o trupa serioasa. Pentru incheierea stagiunii de vara o sa jucam Dama de la circ. Florica e grozava in rolul lui Leon. Matilda insa nu vrea, si pace, sa faca pe directorul circului: cica nu vrea sa fie antipatica, ii e nesuferit personajul...". O alta fetita precoce, Ana Brancoveanu, viitoare Anne de Noailles, inventeaza de la 5 ani fabule si povesti cu zine. La 8 ani, in 1884, ii scrie de la Paris, in franceza, fratelui ei Mihai-Constantin: "Iti trimit, dragul meu frate, si niste zambile salbatice pe care le-am cules zilele astea intr-un loc mai mult sau mai putin pustiu, in Bois de Boulogne. Acum padurea e intr-adevar foarte frumoasa. Iarba e acoperita de margarete. Cind ne plimbam prin locurile prin care treceam odinioara cu tine, unele isi pleaca crestetele si sint triste ca nu te zaresc. Ai putea sa-mi spui ca margaretele nu sint aceleasi si ca cele de anul trecut nu mai exista. Dar mamele lor le-au povestit ca te-au vazut si asta le face pe cele cu inima buna sa fie triste."" (pp. 145-146)

Ioana Parvulescu, In intimitatea secolului 19, Humanitas, 2005, 344 pag., 35 leuts

Intoarcerea huliganului

Sa incep cu ce e mai usor: n-am gasit niceo greseluta de tipar, or fi adica, dar daca, mi-au scapat, which is great. Am stat eu si m-am gindit la o bucata ca e foaaarte misto tradusa cartea, am tot cautat sa vad de cine e tradusa, ca sa ma loveasca dureros ca e scrisa direct in romaneste, conpliment!
Ce mi-a atras atentia e folosirea repetata a variantei "sentinela" pe care am dedus-o la inceput typo, desi m-am mirat, dar cum cuvintul se repeta de citeva ori pe prima pagina pe care apare, in aceeasi forma, m-am elucidat.

Cartea mi-a placut tare mult (dar am mai zis cumva ca parca in ultima vreme mi-a decedat siptsamintu critic si-mi place cam tot:P), si cum e scrisa, si despre ce-i vorba.
Si am fost foarte alaturi de personaje.

Acu n-am date, daca e pe bune pe bune memorialul durerii (:P) sau daca e romantat pe ici-colea, cu intentii zic. Finalul e clar o infloritura de stil, destul de misto.

M-au impresionat o gramada de intimplari, da asa-s eu, nu prea avea cum sa nu ma nimereasca. Mi-au placut la nebunie decorurile din anii '30, cum erau locusoarele de pe linga Suceava, cum erau familiile, ce discutii aveau (iar astea au fost clar reconstituite, dar la modul maiestru), am lacramat de citeva ori, am oftat, am fost ingindurata, deh, cum e normal cind citesti anumite chestii.
Ce m-a marcat poate cel mai mult e ideea de a locui intr-o limba, care e oarescum omniprezenta si pe care o-nteleg cit pot eu de bine. Si toate dilemele care se nasc de-aici, si-apoi ce-i cu patria si cum e cu muritul si-ngropatul, chestii profunde, sa zic, pe care nu le detaliez, ca n-am innebunit. Nu zic ca Norman Manea a facut-o de nebun, tocmai, nu, dar la el da bine, pe cind eu inca nu ma simt matura, ca sa zic asa.

Cartea e exact cum as fi vrut eu sa fie, n-am ce sa-i reprosez (decit, poate, inceputul, peste care am trecut greu (20 paj), dar care poate la altii merg unse). Nu stiu daca o sa ma ingramadesc sa citesc repede altceva de el, pentru ca traiesc cu impresia c-am inceput cu ce era mai bun (nu neg in ignoranta mea valoarea celorlalte scriituri alei lui!, dar am citit ceea ce m-a interesat cu adevarat). Iar in ziua cind voi poseda capacitatea paranormala de-a parcurge paginile mai repede si mai atent, as dori sincer s-o mai citesc macar o data. Nu e dupa capul meu cu nimic mai prejos ca Jurnalul lui Sebastian.
Si sint o gramada de referinte la acesta din urma si la Eliade si la altii, iar titlul in sine e o mica enigma pe care poate unii cititori o descifreaza din prima.

Sint pentru jos palaria, domnule Manea!

Cartea e aici.

LE: Citeva citate pe care deja le-am scris in blog le reiau aici:

<<"Noi sintem noi si ei sint ei", iti amintesti? "Nu avem de ce sa-i dusmanim, nici sa asteptam bucurii din partea lor. Nici sa uitam ororile lor.">>

"Precum in stiinta legea lui Ohm, sa ne imaginam si o lege a lui Om, une Loi de l'Homme: om e acela care lasa in urma lui un gol mai mare decit a fost plinul care l-a reprezentat cit a fost prezent. Absenta e un junghi prelungit - o data pe zi, o data pe saptamina, de mai multe ori... Iar inima e tot mai batrina - si nici un om nu poate rabda mai mult decit poate rabda un om. Cu cita stingacie am stiut sa fim prieteni! Dac-am putea lua totul de la inceput... Acum stam la fereastra ca niste copii si le facem semne prietenoase celor de peste drum. Dar in mijlocul strazii e Oceanul." (pag. 33)

"Desavirsindu-si, de la sine, opera de uzura, clipa de clipa, viata ne va uzurpa, oricum, de iluziile desavirsirii si orgoliul unicitatii... asta ne invata, iarasi si iarasi, inteleptul Will." (pag. 110)

"(...) ridicind privirea, am dat de figura senina a Ioanei, o poeta amica, recent intoarsa dintr-o calatorie la Paris. A inceput, prompt, sa-mi vorbeasca despre frivolitatea francezilor, decaderea literaturii franceze. Provinciala frustrare si megalomanie le traiam mai toti scriitorii din Est. Superficialii nostri colegi din Occident, feriti de suferintele si dilemele socialiste, erau incapabili, asa ne placea sa credem, de opere comparabile cu necunoscutele noastre grandioase scrieri complicate, tragice si obsesive, fidele adevaratei literaturi." (pag. 124)

Doua

"Desavirsindu-si, de la sine, opera de uzura, clipa de clipa, viata ne va uzurpa, oricum, de iluziile desavirsirii si orgoliul unicitatii... asta ne invata, iarasi si iarasi, inteleptul Will." (pag. 110)

"(...) ridicind privirea, am dat de figura senina a Ioanei, o poeta amica, recent intoarsa dintr-o calatorie la Paris. A inceput, prompt, sa-mi vorbeasca despre frivolitatea francezilor, decaderea literaturii franceze. Provinciala frustrare si megalomanie le traiam mai toti scriitorii din Est. Superficialii nostri colegi din Occident, feriti de suferintele si dilemele socialiste, erau incapabili, asa ne placea sa credem, de opere comparabile cu necunoscutele noastre grandioase scrieri complicate, tragice si obsesive, fidele adevaratei literaturi." (pag. 124)

Link, citat, tendinte

Mi-a placut articolul asta destul de mult. Nu ma preocupa foarte tare partea cu 30.000, ca poate fi la fel de palpabila ca si cei patruzecidemii de specialisti, daca-i mai tineti minte.

Citat (2) (tot fara referinte) (ma dau secretoasa de n-ati mai vazut!):
"Precum in stiinta legea lui Ohm, sa ne imaginam si o lege a lui Om, une Loi de l'Homme: om e acela care lasa in urma lui un gol mai mare decit a fost plinul care l-a reprezentat cit a fost prezent. Absenta e un junghi prelungit - o data pe zi, o data pe saptamina, de mai multe ori... Iar inima e tot mai batrina - si nici un om nu poate rabda mai mult decit poate rabda un om. Cu cita stingacie am stiut sa fim prieteni! Dac-am putea lua totul de la inceput... Acum stam la fereastra ca niste copii si le facem semne prietenoase celor de peste drum. Dar in mijlocul strazii e Oceanul." (pag. 33)

Am prins ca e chiar ca un fel de leapsa care circula pe bloguri, dar scriu pentru ca e chiar o tema care ma preocupa zilele astea.
Si-am mai scris, as zice, de multele mele prietene de-aici, care sint turca Hale, romanco-sirba Diana si neamtso-americanca Sophia. Care ultima e plecata la capatiiul logodnicului in state si probabil ca nu se mai intoarce, turca pleaca miine in tara de origine pina pe 24 mai parca, iar Diana pregateste o lucrare de diploma pentru inceputul lui iunie, mai are si job si scoala si prieten...
Si-ar mai fi super gastile in care se invirte P., dar cumva nu ma simt chiar inclusa.

Iar vinerea trecuta, de ziua mea, am sunat-o pe Hale (ma sunase ea inainte sa-mi ureze alea alea) si-am chemat-o la tort si mai vedem noi. N-a putut ca o durea nu stiu ce.
Care o cred ca o durea, dar mai mereu o doare ceva. Pacat, na.
M-am dus singura la magazinul ala si-am cascat gura si la scari m-a salutat cineva in romaneste, m-am uitat foarte mirata la napirstoaca din fata mea, era Diana care isi tot face nebunii la par si eu ma prind mai greu. Ca ce fac. Iaca e ziua mea si ma plimb. Vaaaai chit ca n-am timp mergem sa bem o cafea.
Ceea ce a fost un gest foarte dragut.
Hale a implinit si ea acum vineri niste ani. Am sunat-o, nu planifica sa iasa, nu puteam s-o fortez, ieri pe la prinz era o alta prietena de-a ei in vizita, apoi am fost noi plecati la gratarel si ne-am intors abia azi la prinz, cind am sunat-o din nou.
Vai, mai este asa putin timp si e toata transpirata ca face curat, apoi tre sa faca mincare si sa-si faca bagaju' si ma roaga ea sa nu ma supar, da' ne-ntilnim cind se intoarce.
Mna, is cam ofilita.

Un citat

(nu zic inca de unde:P)
<<"Noi sintem noi si ei sint ei", iti amintesti? "Nu avem de ce sa-i dusmanim, nici sa asteptam bucurii din partea lor. Nici sa uitam ororile lor.">>

Preludiu la Exuvii*

Abia am inceput cartea, deci mare lucru n-am ce zice.
Decit ca mi-a fost un picut greu sa ma obisnuiesc cu stilul, vag complicat, comparat cu cartile usurele pe care le-am citit in ultima vreme. Dar cind am intrat in atmosfera, am citit citeva pagini cu inima palpitinda de ciuda ca n-am scris eu cartea asta. Prostie poate, dar nimerita. A mea, ca sa nu creez confuzii.
M-am bucurat gasind dupa capul meu o scapare la pagina 17 si anume cuvintelul "delincvent"; de precizat ca pina atunci n-am strimbat deloc din nas la vreo greseluta, ca nu mi-a sarit nimic in ochi, ba inca e si grafia cu i din i:) spre marea mea bucurie.
Imi plac simonele si anti-simonele si imi place intertextualitatea (am rasfoit un pic prin carte si-am vazut ca sint o groaza de exemple) si sper sa nu fac prostia sa n-o termin.
Ce citesc eu acum se cheama Prolog. :)
Sint destule cuvinte pe care nu le inteleg (termeni tehnici in general) si nici nu le caut, dar la maelström chiar am fost curioasa. Pe net wikipedia zice "the Nordic words mala (to grind) and ström (stream)", batrinul meu Larousse e de parere ca vine din olandeza. Sa fie olandeza doar o etapa intermediara in mondializarea termenului? :)
Cam atit pina acum.
A, am in curind 29 de ani, Simona Popescu a scris cartea asta pe cind se apropia de 28. :SSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSS
SSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSS
SSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSS


*Simona Popescu, Exuvii, Polirom 2004, roman, editie revazuta, 324 pag., 15.90 lei
E misto ca Poliromul scoate carti bune etc., dar preturile mi se par oleaca nerusinate. Asta e aparuta in 2004, eu o cumpar in 2007 si nu mi se pare cine stie ceee accesibila. Ce sa mai zic de Norman Manea, care tot nu e fresha din tipar si noroc c-am primit-o cadou, dar m-am rusinat sa primesc asa cadouri scumpe.
Imi imaginez ca tot se cumpara, da' poate nu-i cazu' sa sariti calu', tovarasi.

Posta* lui Charles Bukowski

Un roman pe care l-am citit usor, chit ca in germana, si care mi-a placut, e in nenumarate rinduri hilar, destul de trist per total, iar ce ramine e un gust amarui.
E povestea lui Henry/Hank Chinaski, scrisa la persoana 1, sint cei 11-12 ani petrecuti ca angajat la posta, intii ca postas, apoi functionar care sorteaza corespondenta.
Am recunoscut atmosfera din alt roman bukowskian, imbibata in alcool si poate nu mereu clara, caci fumul de tigara il insoteste pe personajul principal mai peste tot, cauzind chiar si un incident minor la un oficiu de posta, soldat cu schimbari pentru toti angajatii.
Un barbat care lucreaza din greu, sperind cel putin la inceput ca ziua urmatoare ii va aduce mai putine buclucuri ca precedenta, ca la sfirsitul ei va fi altfel, ca poate nu intotdeauna scenariul e acelasi, cu orele suplimentare, anuntate cu citeva minute inainte de terminarea turei, fara avertismente si penalizari, de care totusi nu scapa.
Un om care se lasa dus de rutina vietii lui, fara timp sa-si pregateasca ceva de mincare, dind pe git cantitati impresionante de alcool, care-i tin de foame si-i abat gindurile, cu somnul chinuit si dureros, cu cosmarul examenelor care-i asteapta pe toti angajatii, inconjurat de lichele de care nu se deosebeste decit cu putin.
Nici nu stiu prin ce, poate prin faptul ca e personajul principal si in jurul lui graviteaza rindurile cartii, e conturat puternic si foarte credibil (e usor de zis ca lui Bukowski nu i-a venit greu, fiindu-si propriul model, dar de-aici pina mai departe e cale lunga) (si mie mi-e somn si bat cimpii in mod natural), e flegmatic si mucalit pina la un punct, ii lipsesc vointa si mijloacele de a schimba ceva cu adevarat, i se dau papucii in nenumarate rinduri fara macar ca el sa clipeasca, poate aici e, se impiedica de nenumarate ori, dar se ridica si continua. Cred ca mai presus de orice e om si are slabiciunile lui, fie ele femeile, bautura sau cursele de cai, dar si datoria (sociala?!) de a-si plati chiria si a trimite bani pentru copil.
Relatiile lui se termina ca-n viata, mai mult inexplicabil decit straveziu, uneori ii merge mai bine, alteori mai rau, o despartire prieteneasca, urmata de un nou inceput cit pe ce sa-l surprinda pentru totdeauna, mereu gindul la o femeie, dar cumva normal (in opozitie cu "bolnav" (si nu stau sa explic)), nevoia de stabilitate, fara cine stie ce profunzimi.
M-au impresionat destul de mult moartea vechii lui prietene si gindurile lui de sinucidere, de care se dezbara singur imaginindu-si o dupa-amiaza frumoasa cu fiica lui.
Desi se citeste repede, romanul nu mi s-a parut superficial (bine, daca voia, putea scoate din el cel putin un numar dublu de pagini), tematica e complexa, implicind sistemul cumva kafkian (dupa care nu ma innebunesc deloc, mai digerabil la Bukowski, probabil datorita auto/ironiei), sisific intr-un fel, increngatura de relatii de la locul de munca, cu sapaturile inter-colegiale si tot tacimul.
N-am nici cea mai vaga idee (desi poate mint) daca Bukowski e ecranizat (cred deci ca da, ce anume imi scapa), impresia mea e oricum ca scriitura lui se preteaza (?!) ideal la cinematografie (poate cu un Pacino in rolul lui Chinaski, sugestia mea pentru Hollywood).
E cu siguranta un autor care imi place, desi se poate spune ca se repeta in romanele lui, cred ca laitmotivul are un sens si prefer sa-l mai caut; imi place si curajul lui in chestiunile amoroase (:P) si sinceritatea care mi s-a parut ca razbate dintre pagini.


*Charles Bukowski, Der Mann mir der Ledertasche, Deutsch von Hans Hermann, Kiepenheuer & Witsch, 2. Auflage 2006, 204 Seiten, 7,95 EUR

Lacrimi de girafa* - notiti

- copertele - faine, din pacate le uit imediat; totusi mai bine am retinut-o pe asta cu girafele, desi nu extraordinar
- simplitate si naivitate, inteligenta si ironie
- si cei din Africa sint oameni (!!!)
- si acolo conteaza culoarea pielii - cu cit e mai inchisa, cu atit ai intrucitva sanse mai mici -> RASISM in Africa, practicat chiar de populatia de culoare!
- secretara este avansata in functia de detectiv-adjunct
- meditatiile metaforice ale Mmei Ramotswe privitoare la numeroase aspecte ale vietii - ex. singuratatea oamenilor, mai ales a albilor - se trezeste visind la Agentia de Astronaute Nr. 1 cu ea plutind imponderabil, legata de dubita ei alba cu o sfoara (super reusit fragmentul)
- logodna cu d-l J. L. B. Matekoni, proprietarul si mecanicul service-ului auto Tlokweng Road Speedy Motors - inelul de logodna cu diamant de zirconiu :D
- copiii frati de la orfelinat - fetita infirma pasionata de mecanica si baietelul de 5 ani; directoarea autoritara Silvia Potokwane
- copiii - singurii ale caror prenume sint oarecum importante
- formulele de politete, respectul traditional :
# batutul chiar si la o usa imaginara
# strigatul de dupa gard inainte de a intra in curte
# - Cum ati dormit? - Sinteti foarte amabil/a.
# salutul cu ambele miini
# acceptarea unui obiect cu ambele miini
# adresarea afectuoasa cu "sora mea", "fratele meu"
- ceremoniozitatea - chiar si cind sint pertu, Mma Ramotswe si Rra Matekoni se adreseaza in continuare unul altuia cu Mma si Rra, insotite de numele de familie
- consuma dovleci, pepeni, fasole, carne, porumb, ca delicatesa niste viermi
- poarta si haine de culoare neagra

- ancheta despre Michael Curtin, tinarul american disparut fara urma in urma (!) cu 10 ani - vizita la fosta ferma - fotografia din ziar desprinsa de pe perete
- povestea copiilor orfani - traditia tribului respectiv : daca moare mama unui bebelus, acesta va fi ingropat impreuna cu ea - fetita si-a salvat fratele
- cazul dezlegat de Mma Makutsi - sotul inselat - o chestiune de morala : sa ii spuna sau nu ca baiatul nu e al lui?
- totul foarte pitoresc si calm, cu exotismul bine dozat, peisajul Botswanei devine familiar, cu apropierea desertului Kalahari, cu capitala Gaborone, cu drumurile prafuite care fac motoarele praf (!), cu fauna si flora specifice, un crocodil, niste serpi, cotofene, ciini, sopirle, terminte, muste, savana cu lei, girafele
- arborii spinosi (un fel de salcimi) cu frunzulitele lor chircite de seceta, care totusi fac umbra; in gradini uneori vegetatie luxurianta
- sistemul menajerelor si al gradinarilor - daca ti-i permiti, angajeaza-i, pentru ca inca o familie sa aiba ce le pune pe masa copiilor
-nu le tin minte numele, ori japoneze, ori africane, cam tot aia pentru mine - ma deranjeaza aspectul
- menajera afurisita a domnului J. L. B. Matekoni, Florence - ilustrarea perfecta a proverbului Cine sapa groapa altuia, cade singur in ea
- vizita la Universitate - santajarea profesorului
- peste granita din nou - Mma Curtin este bunica
- titlul Lacrimi de girafa e explicat evaziv in ultimele rinduri ale cartii - prin presupuneri :D
- o carte frumoasa

*Alexander McCall Smith, Polirom, etc. :)

Dragostea dureaza trei ani - fragmente

Daca tineti la mine, daca ma iubiti, cititi rindunelele de mai jos. Caci vezi, rindunelele se duc...

"Sexul e o loterie : doua persoane pot adora sa faca treaba asta cu altcineva, dar sa nu simta placere impreuna. Crezi ca lucrurile vor merge mai bine, dar nu merg mai bine deloc. E o chestie de epiderma, adica o nedreptate (ca toate lucrurile care au legatura cu pielea : rasismul, delictul de facies, acneea...).
Pe de alta parte, tandretea noastra nu facea decit sa inrautateasca lucrurile. In dragoste, situatia devine cu adevarat ingrijoratoare cind treci de la un film de categoria X la gingureli. Din momentul in care incetezi sa mai spui: " o sa te fut in gura, curvistina mica", ca sa spui: " iubitica mea scumpa, lugu-lugu, tutulica mica, da-mi un pusi la puti-puti", e cazul sa te alarmezi. Chestia asta se vede foarte repede : chiar si vocile se schimba dupa citeva luni de viata in comun. Zdrahonul viril cu voce de stentor incepe sa vorbeasca la fel ca un copilas leganat in poala maica-sii. Vampa fatala cu glas ragusit devine o fetita dulceaga, care isi confunda barbatul cu un pisoias. Dragostea noastra a fost invinsa de intonatii." (pp. 102-103)

"A fi singur a devenit o boala rusinoasa. De ce oare fuge toata lumea de singuratate? Pentru ca ea te obliga sa cugeti. In zilele noastre Descartes n-ar mai scrie: "Cuget, deci exist". Ar spune: "Sunt singur, deci cuget". Nimeni nu vrea singuratatea, pentru ca iti lasa prea mult timp pentru cugetare. Or, cu cit cugeti mai mult, cu atit esti mai inteligent, decit mai trist." (pag. 113)

"Daca vezi o fata care iti place, trebuie sa te apropii de ea (la 2 metri). Daca iti place si de la distanta asta, incepi sa vorbesti cu ea (la 1 metru). Daca zimbeste cind ii insiri balivernele tale, o inviti sa danseze sau sa bea ceva (la 50 de centimetri). Apoi, te asezi linga ea (la 30 de centimetri). Cum incep sa-i straluceasca ochii, trebuie sa-i aranjezi cu grija o suvita dupa ureche (la 15 centimetri). Daca te lasa sa-i aranjezi parul, vorbeste-i putin mai de aproape (la 8 centimetri). Daca respira mai puternic, lipeste-ti buzele de ale ei (la 0 centimetri). Scopul acestei strategii este, evident, sa obtii o distanta negativa prin patrunderea unui corp strain in interiorul acestei persoane (la aproximativ minus 12 centimetri, conform mediei nationale)." (pag. 136)

"Un vis. Imi imping pietroiul pe Bulevardul Saint Germain. Il parchez pe banda a doua. Un politist imi cere sa circul cu pietroiul, altfel o sa-mi faca proces-verbal. Sint obligat sa-l mut si, deodata, il scap, iar el incepe sa coboare pe strada Saint Benoit, rostogolindu-se tot mai iute. L-am scapat cu totul de sub control: trebuie spus ca blocul asta de granit cintareste totusi sase tone. Ajuns la coltul strazii Jacob, se protapeste in plafonul unei masinute sport. Ui! Capota, portiera si dragalasul care o conducea sint storciti. Trebuie sa completez un formular de constatare impreuna cu vaduva lui inlacrimata si sexy. O musc de umar. La rubrica "inmatriculare", scriu: "S.I.S.I.F." (model de ocazie). Si o iau din nou in sus, pe strada Bonaparte, impingindu-mi pietroiul, centimetru dupa centimetru, si transpirind singe, dupa care il las, in cele din urma, in parcarea Saint Germain des Pres. Miine o sa inceapa iar acelasi circ. Si ar trebui sa-mi inchipui ca sint fericit." (pag. 132)

Frédéric Beigbeder - Dragostea dureaza trei ani**

Mi-am dat seama aproape de sfirsitul cartii ca recunosteam tardiv senzatia primelor pagini - aveam cam aceeasi sila pe care am experimentat-o citind, sa zic la maxima generozitate, primele cca 30 de pagini din Schimbarea la fata a Romaniei de Cioran, dupa care am inchis-o, am copiat constiincios (cred!) citeva pagini de citate la nimereala in caietul de lecturi de vacanta de iarna la literatura universala intr-a 11a, am inapoiat cartea, l-am bagat pe Cioran in p.m.(!) si n-am mai simtit chemarea sa-l mai deschid vreodata. Lucrurile cu nemaipomenitul nostru Emil nu s-au schimbat nici acum.
La modul constient, inca de cind S. mi-a imprumutat cartea pe care tocmai am terminat-o repejor, recomandindu-mi-o fierbintel (mersi!), m-am gindit automat la Eseuri de indragostit* a lui Alain de Botton, pe care am inceput-o intr-o anumita imprejurare a vietii mele si-am lasat-o, din motive independente de vointa mea, sau poate nu.
Lui Beigbeder (il citesc cu accent german, ma intreb cum s-o fi pronuntind in franceza- ?!) i-am acordat o sansa, pentru ca mergea uns si, pe linga ca ma intrista teribil, ma si facea sa izbucnesc de multe ori in ris. (Plus ca mergind uns, puteam rapid sa-mi completez performantele literare slabute la modul fulger, bifind inca o carte in nespus de ... mea lista de lecturi.)
Povestea e mega-easy si inca un fapt care 1) ma prinde 2) ma baga in ceata este relatarea la persoana 1 singular. Marc Marronnier se insoara cu Anne, dupa ceva timp se intimpla sa i se puna pata pe Alice, care ii apare in cale la inmormintarea bunicii lui, echipata cu un pulover pe git negru mulat si afara era frig, daca ati inteles unde se bate cu detaliile astea.
In fine, Anne afla, da divort etc. etc. etc.
Relatia lui cu Anne e rezumata in primele pagini, cum ziceam, la modul general, in primul an e pasiunea, in al doilea e tandretea si in al treilea plictiseala.
Sint o gramada de meditatii pe teme apropiate, gen de ce "datoria conjugala" e moartea pasiunii sau folclorul cum ca dupa nu stiu cit timp dragostea se transforma intr-o nebunie cu totul si cu totul extraordinara si anume Dragostea, cu D mare deci, da?, pe care eroul nostru (Marc e un erou modern, sa fim intelesi) nu da doi bani.
Saracul, ramas fara boii de la caruta, da intr-o frumoasa depresie, se scalda in tone (hectolitri poftim) de alcool, ia niscaiva droguri ici si colo, lasa un post-it pe televizor si se sinucide.
Ma rog, nu-i reuseste operatiunea s.a.m.d.
pag. 173 "Iata-ma la Formentera pentru a termina acest roman. Va fi ultimul din trilogia Marronnier (in primul, ma indragosteam; in al doilea, ma insuram; in al treilea, divortez si ma indragostesc din nou)."
Am citit deci partea a treia, nu am net sa aflu care sint primele si din titlurile insirate pe coperta trei nu-mi dau seama care si cum***.
Textul e, repet, curgator, cu un vag suspans, scris inteligent, ironic, pe alocuri haios misogin (sau amuzant sincer masculin), cu citeva detalii sexoase care prind relativ bine la un scriitor, dar nu m-as omori sa dau de ele la o autoare, deh, prejudecatile mele de cititoare emancipata, hihi. Are si cel putin o mizanabima reusita, dar secse rau, de aia n-o copiez:D!
N-am idee daca diferenta intre el (F.B. adica) si hm, sa spunem, Sandra Brown, e majora..., chestia e ca pe cea din urma n-o suspectez de reala inteligenta.
La capitolul "cum scriu barbatii", am avut uneori deja-lu-ul San Antonio-an.
La nivel de imagine :-), cartea aparuta la editura Pandora M nu m-a suparat cu nici o typo (in principiu remarc macar una), dar are citeva zeci de pagini in care literele sint cumva duble, relativ subtila operatiunea si, sint convinsa, nedorita, care m-a facut sa vad in ceata si sa ma intreb oare de ce ma doare inteligenta. Din fericire, problema se remediaza.
Pe nenicul asta l-as mai citi.


***acu' am net, dar nu caut, oricum e cam aiurea sa copiezi de pe hirtie pe computer, parol. In plus, am aflat dintr-o prefatica faptul ca prima parte e "Memoriile unui tinar ticnit".
**traducere de Marie-Jeanna Vasiloiu, 2005, 196 pag., 18,90 leisori tineri si zglobii
*pe care am reinceput-o dupa ce am terminat-o pe asta, imi pare rau, ori o citesc din doua in doua paragrafe, ori o las, asa ca dupa alte minutele pierdute cu primele 20 de pagini, i-am zis din nou pa.

Agentia de detective nr. 1*

Dupa cum zice si titlu', e o carte politista, da?
Dar daca sinteti nasuri fine si nu va apucati de chestii de astea easy cum ar fi deci carticele cu detective, sa stiti ca in cazul asta sinteti eronati si foarte snobi! (Ha!)
Bon, deci e vorba de Mma (care inseamna doamna, cred, si eu in economia lecturii am citit mereu madama) Ramotwse. Daca v-asteptati sa se recomande, Ramotswe. Precious Ramotswe, va inselati.
Este o femeie de bun simt din Botswana (da, chiar au moneda ca localitatea aia din Croatia), pe la un 34 de primaveri care dupa ce-i vinde cireada tatalui ei proaspat decedat, in loc sa-si cumpere o macelarie, ea infiinteaza o agentie de detective. Cu ea ca detectiva si cu o secretara.
Cartea mi s-a parut pe alocuri vag ironica, e scrisa intr-o maniera simplista, adica nu la modul super complicat ca la Heidegger (pe care nu l-am deschis vreodata si nici nu am de gind, pardon, dar imi place sa cred ca e groaznic de complicat!), ci easy asa, ca o plimbare cu jeep-ul prin desert. (V-am terminat, iar imi place sa cred.)
Cazurile pe care Mma Ramotswe le dezleaga unul dupa altul sint inedite macar, daca nu cine stie ce spectaculoase. Ce e frumos in carte e cum e imbinata treaba asta pe drumuri de munte, pardon pe nisipul desertului, cu Africa, locuri si oameni si fapte.
Sint cam sigura ca e prima carte autentic africana pe care am citit-o (sper sa nu dau cu bita-n balta la categorisire), autorul e nascut in Zimbabwe, dar Botswana e o tara vecina, deci probabil diferente mari de peisaj n-or fi, zic eu, tufa la geografia Africii (nu se dadea la bac la vremea mea).
Oamenii sint simpli, in mare parte, au numele alea imposibile africane, cu prenume englezesti in mare parte, cum sint Precious, Happy, Charlie, Wallace etc., ceea ce ii face oarecum colorati asa:). Isi vad in principiu de treburile lor, la fel cu oamenii de pe alte continente, doar ca atmosfera in Africa asta in care te topesti de caldura mi se pare mult mai asezata si mai relaxata. N-or fi avind ei cine stie ce civilizatie (civilizatie as in luxul de pe lume...), dar tot ziua muncesc sub soare, iar seara se baga linga foc si-si fac un blid de mincare. Iar Mma Ramotwse, despre care se poate spune ca traieste mai bine decit media, are casuta ei cu gradinuta si cu veranda, frigider si cuptor cu microunde. Si in Gaborone este chiar si un Mall. (Deci mai devreme decit a avut Romania.)
Cazurile pe care le are prima agentie de detectivi infiintata in Botswana sint care mai de care, la modul cred ca sotul meu are pe alta, cred ca sotul meu a furat o masina, fata mea iese cu un baiat si vreau sa-l iau la intrebari, un copil furat, niste falsuri la un avocat, un doctor fals (asta e cea mai ampla bucata si mi-a placut intriga:D), talismane de la vraci si vrajitorii (un subiect tabu pe care Mma detectiva il ia in piept).
Despre figura centrala aflam putine lucruri, in ceea ce priveste aspectul exterior, Mma este corpolenta (poarta XL la rochii), are bataturi la picioare si merge la coafor. Nu-i place moda americana a femeilor slabanoage si este mindra de statura ei, considerindu-se pina in maduva oaselor o africana. A fost casatorita, a avut un copil, o cer mai multi de nevasta, ea tot refuza si la urma de tot in carte se hotaraste sa-l faca pe prietenul ei (prieten in sensul de prieten, da?) fericit.
Deci mie cartea mi-a placut prin simplitate si prin pitoresc.
Ma gindesc ca pe descrierea personajelor nu prea se insista, pentru ca probabil marea majoritate sint negri si cred ca era redundant sa se precizeze era un barbat negru cu parul negru cirliontat si ochii negri si limba roz.:)
Mai apar si indieni in peisaj, ma intreb daca sint chiar indieni din India sau doar o rasa care nu e chiar neagra. Desigur este vorba si de citiva albi, ca mai sint si din astia in Africa:).
Doua cazuri sint rezolvate de Mma Ramtswe mai amuzant, primul cu Aratosul, un sot care este foarte deschis spre alte orizonturi feminine, dovada este chiar o fotografie cu el si detectiva pe canapeaua ei de acasa, moment in care clienta face criza de nervi si o face cu ou si cu otet pe aducatoarea vestii. Al doilea e cel cu tinara de 16 ani banuita de parinti ca are un prieten, care se dovedeste inventat, pentru ca familia sa n-o mai spioneze; pe presupusul prieten il cheama Jack, iar dupa ce se linistesc ploile la figurat:), intr-o zi cind Mma isi bea cafeaua pe terasa unui hotel, se intilneste cu tinara care tine sa i-l prezinte pe flacaul de linga ea, si anume pe Jack.
Cam atit, cum am citit cu creionul, as avea niste fragmentele, pe care o sa le postez mai incolo (mai ales ca-s multe).:D

*Alexander McCall Smith, Polirom 2006, proza xxi, 264 pag., 22,95 lei (noi), traducerea si adaptarea :D (traducere din limba engleza si note de Viorica Boitor)

Calaretului ii sade bine cu drumul si cu biciul

(iac-asa, c-asa am vrut eu.)

Vin de la doctor, ma mai duc si miine, la altul, nu mai pot de cit ma caut luna asta. Ca o doamna cum am precizat in nenumarate dar repetate rinduri ce ma aflu (dar tot nu va intra in cap), mai nou nu mai umblu cu geanta/rucsac dupa mine, bag prin buzunare ce-mi trebuie (mai nou doua ceololare, ca sint super disponibila pe doua retele) (ca manelarii de la mall, in principiu) si iau cartea in mina si pa.
A bon si deci am stat nitel de vorba cu doctorul si apoi m-a invitat dincolo si mi-am lasat cartea si creionul (!!) pe geaca, in prima incapere. El a vazut si m-a intrebat din teava daca citesc romane politiste.
A urmat o discutie in care eu am incercat sa nu-i fac o impresie falsa! (cred ca nu este impresie falsa, sau este?!) apoi ne-am intors acolo unde era biroul si mi-a picat fisa : a, dvs. cititi politiste? Da! Si pe autorul asta nu-l cunoasteti, este? Da, nu-l cunosc.:D Pai ca e relativ nou. Si paf imi pica fisa, am impresia ca e si doctor. Adica intii doctor si-apoi scriitor!
Cu alte cuvinte citesc degeaba notita de la inceput despre autori, dar uneori mai tin minte un mic detaliu.
Ei bun, si el mi-a cerut cartea, eu l-am asigurat ca este si in germana, din moment ce a aparut deja in romaneste si s-a apucat sa se uite pe coperta 4 foarte concentrat. Eu m-am uitat la el ca mita-n calendar si la un moment dat l-am intrebat intrigat-amuzata: doar nu intelegeti romaneste!? (ma mir ca l-am intrebat in germana:D) si tot eu, aaaa, pe baza de latina.
A zis ca da, asta ii fusese logica si ca cel mai usor i-a fost sa inteleaga ultima apreciere (din alea ca daily news a zis ce carte meserie si new york times a zis ca vai, de la eliada lu homer incoace nu s-a mai scris asa o carte cutremuratoare etc. etc. etc. (nu stiu daca Eliada e cutremuratoare, dar sper sincer!)). Care era:
"Un succes international."
Times Literary Supplement


A, am terminat-o, asa ca daca nu ma prind cu alte treburi si n-apare P. fix in clipa asta, o sa incerc sa scriu un rind doua despre. :)