In care se arata cum criminalul se intoarce la locul crimei (cind nu e coada)

Cum am precizat in postul precedent, ieri am mai fost o tura la Muzeul de Arheologie (si poate ma mai duc, expozitsia tsine pina la sfirsitul lui martie, e si asta prelungita, ca si Botticelli, doar ca ultima se termina acum, duminica (ultimele doua zile deschis pina la ora 24!)). Pina acolo am intrat intii la Muzeul de Istorie unde vazusem ceva suspect vineri si-am fost sa-mi confirm banuiala: aveau intr-adevar 10 vederi la un euro, asa ca am cheltuit 4 si-am plecat mai departe.
Cind am trecut pe linga biserica Sf. Leonhard, am bagat de seama ca-i deschisa, asa ca mi-am bagat putin nasul si-am dat de-o ghida care le facea o prezentare la doi turisti, am tras oleaca cu urechea si-am aflat ca statuia Madonei cu Pruncul nu e intr-o "cusca" de sticla ca sa nu se depuna praful pe ea, ci pentru ca inca ar mai avea nu stiu ce microbi de la nu stiu ce gripa (habar n-am cit de credibila e treaba asta, ca la capitolul medicina nu prea straluc, dar zic drept ca mi-a fost putin frica sa ma duc foarte aproape).
Mi-a placut biserica (construita in 1219) (io nu posed aparat foto inca, asa ca sanse zero sa apara pe-aici repede poze facute de mina mea foarte profesionista) si am fost prima oara-n viata atenta la chestiunile alea de spovedanie tipice la catolici, tot ca o cutie:), aratau ca la 1800, vopsite ciudatel si cu perdele groase de catifea verde inchis. Am tras discret o perdea si am aruncat un ochi o secunda. Apoi m-am carat.
Am ajuns la muzeu, dar mi-am zis sa-l ocolesc si pe partea cealalta abia era intrarea in Manastirea Carmelita, iar ieseau doi cetateni, eu mare curajoasa dupa ei. Deschis usa masiva cu impresia ca am declansat o alarma si vad niste indicatoare cu Dormitorium si mai stiu eu ce, un domn era "la receptsie", imi face semn sa intru linistita, eu mica vai de mine asta e manastire pe bune. Ei bine, nu era, asa ca am putut sa ma preumblu in voie pe acolo, in curtea interioara e o gradina superba care da in partea cu muzeul de arheologie, as zice ca am vazut o magnolie aproape inflorita (asta daca nu delirez). Peretii "tindei" care dadea spre gradina asta erau in mare parte pictati si pe alocuri urmau sa fie restaurati. Niste diverse pietroaie expuse.
In manastire, am avut voie sa studiez o expozitie la etaj, in traducerea mea deosebit de libera, despre "Sala polivalenta" din Frankfurt. Mi-a placut, da' am trecut in mare viteza prin ea. Am ajuns si la sala de lectura, unde m-am benoclat ca o tsaranca ce sint la un nene care era imbracat in femeie si bietul om m-a intrebat daca ma poate ajuta cu ceva, eu nu multumesc doar ma uit (la tine!). Am plecat cu coada-ntre picioare si rusinata si chiar am comentat aspectul asta cu P. dupa aia.
Am terminat de ocolit cladirea, am bagat o pipa scurtut, am intrat in final iara la expozitsia de care va ziceam, cu mindretsea de 70 de metri de broderie/tapiserie. Iar cumparat vederi (la manastire m-am abtinut, erau 80 centi). Cit am studiat eu prima sala pe indelete, a aparut si P., i-am facut prezentarile te uitsi la aia si la aia, nu cumva sa scapi aia! Apoi mi-am vazut de sala 1 (care contine vestigii din diverse perioade raz-timpurii (de aia vreau sa mai merg, sa ma cultiv de-a binelea, daca tot), vase, unelte, semintse, bijuuri, basca vreo citeva oase).

La partea cu Bayeux m-a distrat sa citesc ca pina si acu aproape o mie de ani treaba cu monezile (monedele?) era foarte profitabila si in Anglia era bine mersi in mina regelui, care o data la trei ani scotea editsii noi:) si ca sa itsi schimbi monedele vechi, iaca plateai nitsica taxa. La fel era si-n "Franta" si presupun ca nu numai.
A, chestiunea de 70 de metri e cusuta pe in, cu lina in sase culori. Cica e lucrata foarte "curat", adica pe dos nu sint noduri sau alte minunatii pe care imi amintesc ca le faceam eu gratios la ora de lucru manual (mare talent!). Asa, si desi e neclar unde anume a fost mhhh confectionata, ca in Anglia, ca prin Franta, de cine (se pare ca de niste maicutse si maicutsi:) ), din ordinul cui exact... treaba asta preocupa in continuare x savanti care vin din cind in cind cu ipoteze si teorii noi. Nu ma mir.

(
Lunea trecuta am umblat dupa o hirtie la noi la primarie. Dupa ce-am obtinut-o, am mai stat citeva minutsele la o mica expozitsie fotografica pe tema garii de la noi din sat (care, daca va mai amintitsi, a ars prin vara si acu' o sa fie razrenovata). Bun, mi-a placut si ea, fara cine stie ce pretentsii. De remarcat: un afis cu Gigica Gigilescu sh jpegul dumnealui, de profesie aruncator cu vopsele pe exponate, va rugam sa nu-l lasati sa intre in expozitsie.
La Botticelli, cu tot poporul care era, n-am fost controlati absolut deloc. La Bayeux idem, desi era foarte aerisit.
Cit ma uitam la vederi la muzeul de istorie, am surprins o faza cu un nene care intii a cerut sa vada unde e scris ca trebuie sa prezinte buletinu, angajata a vrut sa i-l ia din mina, la care el a zis a nu nu-l dau, il arat cel mult. In fine, domnitsa a fost super super impertinenta cu el, el a cerut sa-l vaza pe director. Din pacate, cit il astepta pe derector, si-a lasat buleandra la garderoba si-a sters-o de capul lui in muzeu, la care amabila a zis col sechiuriti! Si asa nenea a fost indrumat pe calea cea buna (intrase si aiurea, istetsul!), dupa ce-a platit biletul. Cred ca daca eram in locul lui nu stateam prea mult la discutsii, ori stateam pina venea directorul, ori ma caram, la cita amabilitate a avut parte.
)

Ca sa n-o mai lungesc, o scurtez:) si pun acu restu de vederi si filmul promis. Click pe vederi pentru a le vedea o idee mai mari. A, si pentru a le vedea "titlul in engleza". Atentsie la detaliiiiile din minutsili lor. :)
Este ca filmu-i o bijuterica? E "tapiseria" "pe bune", doar ca un geniu tehnic a animat-o, cu mare succes, zic eu.

In care se arata cum m/ne-am dus iara la muzeu

Vine asa: vineri m-am dus sa ma caut la stomac la un doctor din Frankfurt (ca pina sa primesc o programare la noi in sat, ies la pensie). Nu m-a consultat, numa' ne-am discutat, me-o da niste pastile, daca mai ma duare dupa, o sa inghit un tubulets din ala cu camera de control, cred. Mai videm.
Cind am plecat din sat m-am gindit asa: bai vio si-asa n-ai alta treaba, ia ia-ts tu o cartela pe-o zi la transport si mai preumbla-te prin tirg, ca si-asa s-o dus iarna. Zis si facut.
Si mi-am ales eu si la ce muzeu sa ma duc dupa doctor (am procurat un soi de catalog cu expozitiile speciale din "judets" in 2010), atita doar ca nu stiam cu precizie unde se afla muzeul, adica aveam strada si numarul si chiar si nr de tel (da ma zgirceam la telefonat) si nu eram pe net.
Mi-am luat un covrig cu susan, in drumul spre punctul de informatie turistica unde voiam sa ma documentez cu muzeul se face ca am facut un mic detur si-am halit o supa japoneza delicioasa la 4,50 (maaare). La info era niste oameni ocupati, da am pus mina pe-un brats de pliante si drumu' spre destinatsia mea misterioasa (trebuia sa trec Mainul). Da' am vrut sa merg pe-o scurtaturica, adica 1 nu pe unde m-as fi putut intilni cu fosti colegi de munca 2 nu pe drumul clasic, care ocolea vag. Ei si cum misunam eu asa prin tirg, m-am uitat la un moment dat in dreapta si-am vazut o flamura asa:) spinzurata de-o cladire care zicea "Ultimii vikingi" care eu fiind acuma foarte culturalizata:P, stiam ca si aia e o expozitie, nu mai retineam cu ce, da orisicitusi. Initial am crezut ca e doar reclama, ca nu e acolo expozitia, da totusi m-am dus pina acolo (cale de un minut), am intrat, era muzeu, m-am hotarit sa ramin.
Buuun. Mi-a dat voie casiera sa ma reduc somereste, am luat bratsu de vederi ca sa fiu sigura de-o treaba si-am purces. Mai incolo m-am conversat cu P. care avea randevu cu niste baets sh s-a dat lovit de la aceasta infuzie de cultura.
Unde eram? La Muzeul de Arhitectura aaaa pardon nu stiu cum se taie un cuvint aici pliz help bine puteam foarte bine sa sterg deci de ARHEOLOGIE!!! Cred ca-s confuzata pentru ca acest muzeu de arheologie are o arhitectura care mie mi-a placut foarte, este anumea intr-o parte a unei foste manastiri carmelite(tot n-am aflat ce-i aia!) care e partial modernizata, adica la inceput poti sa nici nu-ti dai seama unde te afli si dupa aia, daca ridici capul, vezi bolta gotica ditamai, mi-a placut, zic drept!
Expozitsia care mi-a luat fatsa (m-am hotarit sa ma exprim academic) se cheama "Tapiseria de la Bayeux si ultimii vichingi" (sau cam asa ceva:)) )

Foarte pe scurt (incerc) e vorba de-o broderie lata de vreo jumatate de metru si lunga de vreo 70, care prezinta scene de pe la 1066 (si dateaza putin dupa data asta), cu diverse personaje, animale, cladiri, barci, lupte (ma rog, cred ca doar una). La noi la muzeu se afla o copie (fotografica cred) dupa original. E vorba de perioada de dinaintea luptei de la Hastings (14 octombrie 1066), culmineaza cu inscaunarea lui Guillaume Cuceritorul ca rege al Angliei si e prezentata din punctul de vedere al invingatorilor: Eduard cel Pios (cred:D) il trimite pe Harald la Guillaume ca sa-l invite sa fie succesorul lui la tron, Guillaume il face pe Harald cavalerul sau, asta din urma jura strimb, Eduard moare, Harald devine rege, Guillaume se supara si vine cu "niste osteni" si-i arata lui Harald ce-nseamna adica sa nu te tii de cuvint, asa ca Harald moare putin si Guillaume primeste ce voia, coroana.

Broderia are vreo 58 de scene pastrate (lipseste finalul cu inscaunarea invingatorului), foarte plastice si colorate a la Evul Mediu, cu inscriptii scurte in latina. M-a distrat teribil sa citesc intii in latina si sa-mi amintesc, culmea culmilor, o groaza de chestii din limba asta si ea moarta.
In afara faptului ca nu ma pricep deloc, dar mi se pare foarte dragut "desenul" epocii, a fost foarte interesant sa vad dupa aia pe panourile explicative rolul gesturilor in "desene".
Iaca "pe viu":



La mijloc de codru des este Harald care-i jura credintsa lui Guillaume. De remarcat cacu o mina jura si cu o mina nu prea jura. :) Nu m-am prins io singura, zic drept, era explicat clar si daca stiam de la-nceput, ma uitam mai cu atentie la minutsele lor delicate.
Aici se vede mult mai fain imaginea.

S-a facut tirziu, azi am mai fost o tura la aceeasi expozitsie, miine daca sint cuminte mai scriu si restul, caci acum ma retrag.
Aproape promit un filmulets de putsin peste 4 minutsele senzatsional de fain, tematic. :)
Stei tiund!

PS Pentru ca tot eram si mai sint falita, n-am putut sa ma abtsin sa nu cumpar doua cani din astea 6 (habar nu am care acum!) (erau doar trei modele in muzeu, dar scumpe, azi mai ramasesera doua), dupa care am mai facut o micutsa incursiune intr-o librarie, unde iar n-am putut si n-am putut si-am luat pentru mostenitor o carticica adorabila si pentru je vreo 8 cd-uri (seturi de 4, 3,99 euri) cu Oscar Peterson si The Andrew Sisters. Sa ne fie de bine!

In care se arata cum ma culturalizez

Creca n-am mai zis pe aicisha, da deja de ceva timp vreiam cu arduare sa ajung la espozitsia Botticelli de la muzeul Städel din Frankfurt (bine, la vremea aia credeam ca se cheama Städtel, dar m-am elucidat intre timp).

In ziua de miercuri, dupa ce ma aventurasem la resto, cum am zis mai devreme, am terminat la "club" in Frankfurt la 15:30, am schimbat doua U-Bahn-uri (care-s o chestie intre tramvai si metrou) si-apoi dupa ceva mers pe jos am ajuns la muzeu, unde urma sa apara si P. dinspre job. Cind am zarit cladirea, am vazut si cirnatsul de popor care statea la coada. M-am hlizit. Avansind spre capatul cozii, la care m-am asezat constiincioasa, aproape ca rideam de-a binelea. N-am mai vazut pina acum asa un codalau, poate doar la portocale iarna in Romania copilariei mele. Am scos cartea, picura discret si maruntsel, dar pas sa ma pot concentra la aventurile lui Huck Finn, ca jupinesele din spatele meu prognozau la fiecare 15 secunde:
-Pun pariu ca stam macar o ora la rind!
-Ah, o ora jumate cel putin!
-Ce mai, inainte de doua ore nici gind sa fim intrate!
Imi venea sa le zic vreo doua de dulce, mai ales ca nu pricepeam de ce se inghesuiau in fundul meu, daca tot se statea civilizat la coada.
Apare si P., hlizit si el si incepe sa-si dea cu presupusul la cit o sa dureze pina intram! M-am uitat urit de tot la el si mai aveam o mutare si scoteam flacari pe urechi. Bine, tre' sa zic ca nici la Luvru or la turnu Eiffel n-am vazut atita popor. Tre' sa mai precizez totusi ca Städel, desi e ditamai palatul, nu se compara totusi cu Luvrul. Asta asa, ca sa pastrez vag proportsiile. (neclar, dar orcum!)
Da, a durat cam un ceas, dar am fost multsamita ca am intrat amindoi cu reducere, io somera, el student. Apoi coada la garderoba, eu o scurta incursiune in librarie. Inauntru inca doua cozi pina sa ajungem la alta librarie si de acolo in sfirsit, iaca Botticelli.
Plin ochi si inauntru, evident, care cupluri, care solo, tineri, batrini, bogati, saraci, multi nemtsi, putsin strainezi (am auzit franceza si olandeza si o doamna destul de in virsta vorbea germana cu un puternic accent american), grupuri organizate cu ghid care ocupau o buna parte din incapere, plus ca stateau ciorchine in fatsa unui tablou, de trebuia sa fii inventiv sa vezi si tu ceva. Plus ca s-au smecherit si chestiile astea organizate, nu mai poti sa tragi cu urechea la ce zice ghidul, ca ala vorbeste intr-un microfonas si cei din grup au casti. Bine, si noi foarte smecheri, am avut audioghid.
O sa pun vreo citeva "poze" botticelliane (mai precis vederi), cu precizarea, unde imi mai amintesc, ca am vazut sau nu tabloul. Si' acu, citeva ginduri pe scurt:
-pe P. l-a marcat faptul ca doar un tablou de-al lui B.(otticelli) e sigur al lui, restul ii sint "atribuite". De altfel cit am misunat pe-acolo, am vazut la unele tablouri autorul B. si la altele B.(?).
-mi-a placut sa aflu ca a schimbat tehnica portretistica şocind oarecum contemporaneitatea prin faptul ca modelele lui se uita "in obiectiv" (nu toate, dar!)
-e vestit pentru palmele mari in portrete:)
-personajele lui au in mare parte o nota melancolica (asa le-am vazut eu)
-m-am dat foarte aproape de un tablou, ca sa vad cum "a facut negrul" din haina domnului aluia. Nu m-am prins, dar mi s-a parut fascinant, ca are tot felul de umbre si eu in vasta mea ignorantsa imi imaginam vag ca toarna niste culoare neagra si aia e.
-am vazut citeva schitse ale lui, in acelasi stil cu ale "maestrului" sau, Fra' Filippo Lippi, in care trasaturile sint redate aproape fara culoare, habar n-am sa ma exprim mai clar de-atit, caut jpeg pe net... (n-am gasit ce cautam, ce-am vazut io la fatsa locului erau niste schitse aproape albe, habar nu am cu ce tehnica au fost facute!)
-mi-a placut foarte mult un tablou "anonim" care reprezinta executia lui Girolamo Savonarola.
-m-a furnicat pe spinare sa vad "cu ochiul liber" vechimea tablourilor, uneori culorile sint crapate (adica tabloul e cumva crapat, fara sa fie spart!) (ailei, vio da explicatii tehnice:-s), alteori la marginea tabloului se vede pinza nepictata, fascinant:)
-daca-mi mai amintesc ceva, mai zic.








Deci vine asa: pe primele trei le-am vazut la expozitie, urmatoarele trei nu erau. Dar din a patra am vazut-o pe Venusa simpla, fara restul personagiilor si fara scoica.
Am tot stat si m-am intrebat cum au avut unii timp sa creeze atita!!! Ca presupun ca nu facea un tablou pe saptamina! Iaca, ce-nseamna daca n-avea internet, ma gindesc eu!

Io zic ca a meritat tot efortul. Mai m-as duce o tura, daca as sti ca ar fi mai aerisit.

Din episodul urmator: vio s-a mai dus la alt muzeu! OMG! Vine apocalipsa!

O zi pe drumuri

Da, am reusit ieri sa ma dau afara din casa si sa ajung in Frankfurt la doua muzee. Chiar mai rapid decit ma asteptam, caci mi-am imaginat cum o sa ma lungesc cu dushul si numai bine am rezolvat urgent, ca s-a oprit apa scurt.
Am avut o carte dupa mine, pe care nici n-am scos-o din geanta, echipament de ploaie, doua banane si mp3-player-ul, care a mers mai mereu in afara timpului petrecut in muzee, pentru ca si-asa a fost mult de vazut si de citit in germana si m-ar fi distras muzica. Am facut doar citeva notite, citeva cuvinte necunoscute in germana, plus citeva chestiuni de cercetat.
In tren in drum spre Frankfurt era destul de aglomerat, vis-a-vis de mine s-a asezat la o un moment dat o doamna de culoare (e destul de corect politic?) cu parul "lins", cu trei copii dupa ea. Baiatul cel mare, ca la 10 ani, mijlociul de vreo 6 si fetita in bratele mamei, ca la 4 anisori. Toti cu super frizuri si imbracati foarte fain (eram si eu cu salopeta 3/4 de camuflaj si sosetele mele mega celebre de-acum in dungi, deosebit de potrivite!), tot in camuflaj, cu sacouri si hanorace iesind de dedesubt. Cel mare avea un soi de creasta in virful capului, destul de scurta (adica nu era punker ca aia mari vopsiti!) si in rest parul ras, dar cu model foarte complicat, parca era tatuat (nu era, cel putin nu pe pielea capului, sper eu sincer). Mijlociul avea tot felul de coditse, era cam rasta chiar, iar fetita avea tot codite, vreo 10, gen Mihaela noastra din desenul animat, doar ca adaptate la felul ei de par:). Foarte cuminti mi s-au parut. Si simpatici foc.
Cind am descalecat din tren si ma uitam cam stinghera dupa iesirea corecta si-mi cinta Michael Buble la urechi, m-am trezit chiar cu el in fata!!! SMS pe loc lui P., pe 31.10 are concert in Frankfurt (m-am uitat azi in ziar, niste preturi colosale, vaaaai:().
Cam trei ore m-am preumblat in primul muzeu, am iesit destul de flaminda si-am bagat scurtut cele doua banane si-am fost sigura ca-s linistita pe urmatoarele ceasuri. Cind ma apropiam eu mai bine de destinatia a doua (mi-am luat biletul combinat, adica daca ma hotaram sa nu mai intru la 2, imi parea rau de $$:P) si zimbeam foarte incintata de soarele care tocmai iesise dupa ploaie (si care imi chinuise ochisorii si in tren, ca la norii care erau de-acasa, numai ochelarii de soare nu-mi lipseau, sincer) (in aceeasi ordine de idei, nu eram nici data cu nimica pe scumpa mea figura de piele (wow!!)), mi-am dat seama totusi ca daca ajung in muzeul doi doar cu ce-aveam in stomac, risc sa nu fiu foarte incintata sau sa-mi aud in loc de muzica matele cintind.
Asa ca am facut un mic detur (??) si m-am dus la Römer, am cochetat cu o prajitura, pina la urma nu, am gasit niste preturi decente la o terasa si-am servit un cirnat cu pita si mustar si foarte frumos un Radler, ca era ora prinzului si fiind la dieta, sint o doamna, sa fim intelesi.
M-am carat cind mai aveam jumate de pahar, ca ma luase o vaga sfirseala si mi-am imaginat ca daca mai fac multi purici pe-acolo, se cam termina frumoasa mea excursie.
La muzeul doi am avut multa bataie de cap pina m-am prins unde e intrarea, dupa ce-am inconjurat palatul si am inceput in disperare sa trag de toate usile posibile. Asta fiind muzeul principal, e marisor si m-am mirat de cit de pustiu era ieri (dar cica uneori e plin, alteori mai slabut).
La un moment dat am inceput sa ma uit in mare, ca sa stiu macar ca am fost prin toate camerele, am vazut un film care m-a impresionat (puteai sa vezi o gramada de filme, dar mi-ar mai fi trebuit niste timp si oricum atita calup de cultiur dintr-un foc m-a cam obosit) si m-am straduit sa nu lacramez si nu era un film despre lagare! Ocazie cu care m-am mai gindit daca chiar doresc sa vizitez vreun fost lagar, am totusi oaaaresce indoieli... dar mai vedem. Nu e chiar miine in plan.
Am reusit pe la un 19:15 sa ajung in foaier (asa scria acolo) unde este o cafenea-librarie-sala de lectura si era iara pustiu, doar doamna care bea ceai si care mi-a dat explicatii cu privire la prajiturile pe care le avea in vitrina si care aratau groaaaaznic de bine si am cedat nervos si mi-am permis una cu mere si nuci, vai ce bunatate! Mi-am luat doua suveniruri, na, ca o doamna (snoaba), m-a intrebat din ce tara sint, ea se gindise ca din Finlanda, eu sa lesin, eu am banuit-o de frantuzoaica, a zis ca nu, mi-a placut mult mult de ea (serios).
Lalaind pe malul Mainului din nou cu domnul Buble, m-am ciocnit iar de el si-am suspinat. M-am indreptat spre gara centrala, mi se parea ca e o ora rezonabila, in principiu aveam rapid tren, doar ca n-am reusit sa imi cumpar bilet de la automat (cu bancnota de 20 poti sa cumperi un bilet care costa minim 9,90, al meu era 3,55, deci nu), m-am preumblat prin x magazine sa cumpar ceva, inclusiv intr-o librarie cu presa internationala (lettre costa 11 sau 12 euri deci ma abtin foarte sincer), n-aveau nimic romanesc, am fost cam dezamagita, ca in Giessen aveau macar Romania libera (nu ca tineam mortis, dar ma simteam si eu cool!), pina la urma am dat de inghetata aia olandeza (cred) (din cit am citit acu pe net, pare din NY, da n-am rabdare sa ma elucidez) si-am fost obligata sa-mi iau o cupa uriasa de capucino nu stiu cu mai ce care a fost delicioasa si luindu-mi-o eu la cornet, am rontait la ea cam pina a venit trenul.
In care era multa lume si doamna de linga mine citea o carte cu "tinara si blonda" care avea niste dialoguri fix a la sandrutsa braun (iaca pe net zice ca e polisista si e cu actiunea in Frankfurt, plus ca e cu o comisara, ce rea am fost, vai!) si m-am dat si eu intelectuala, scotind carnetelul si incercind sa termin leapsa de la Gramo (mai am vreo patru intrebari, imi pare rau, daca n-am culturaaa:().
Si-am ajuns si-n orasel, autobuzele plecasera, am venit pe jos, foarte sigura pe mine (adica mie imi placea cum eram imbracata, din seria pata de culoare in cenusiul acestor zile:D), ba am intrat si nitel la alimentara si-am aterizat acasa la o secunda dupa P. si-am dormit super dusa si-am visat toooot felul de nebunii (intre care peste (chestie care zboara in apa, da?)) si m-am trezit foarte greu azi, caci lucrind de la 8, foarte dramatic.
C'est tout.
Nu stiu daca revin cu impresii punctuale (??) despre muzee, dar ar fi frumos. Daca le bagam in postul asta, nu-l mai terminam si cunosc treaba asta.

O vizita la muzeu (episodul 1 sper)

Planificaseram de citeva saptamini sa mergem in Frankfurt la Muzeul Icoanelor unde inca mai este o expozitie interesanta, deosebita si oarecum la moda, Fotbalul si religia (Helden-Heilige-Himmelsstürmer. Fußball und Religion).
Dupa faimoasele cautari ale unui loc de parcare, am gasit intrarea (in curtea comuna mai sint niste cladiri in care isi au sediul diverse ordine "religioase" cu steme deasupra). La bilete P. se intereseaza daca primeste reducere, fiind membru al clubului de fotbal care e co-organizator la expozitie. Doamna nu stia, proaspat venita din concediu, pe mine ma ia gura pe dinainte si comunic ca pe site scria ca reducerea e valabila la vizita cu ghid de seara.
Trecem de poarta, in aceeasi sala cu garderoba incepe sa devina interesant. Studiam o vitrina cu diverse decupaje de prin ziare (ecourile in presa ale expozitiei (cuvintul asta va mai reveni probabil)) cind o cetateana de la muzeu hotaraste de cuviinta sa intervina intre mine si o vitrina si sa se apuce atunci de frecat sticla cu spor, fapt care m-a facut sa decolez de acolo.
Dupa cum ii spune si titlul, subiectul e tratarea (!?) in paralel a doua teme la care nu m-am gindit in mod deosebit ca ar avea ceva in comun, mai mult decit clasicul pentru noi cu variante pentru altii "Dumnezeu e roman" cind cistiga ai nostri; dar organizatorii au avut idei si material si un spatiu nu prea mare la dispozitie (comparat cu ultima iesire de acest gen, la Staedl, care e imens in felul lui asa, locatia de astazi mi-a parut un garaj ceva mai mare, cu etaj, e drept).
In vitrine marisoare sint expuse obiecte de "cult" pentru credinciosii in Dumnezeu si (sau sau) pentru fanii fotbalului (in particular ai echipei locale Eintracht, desi mai apareau pe ici pe colo imnurile altor cluburi, neesential). O colectie destul de impresionanta de icoane (specificul muzeului, oricum), in marea lor majoritate rusesti, cu citeva exceptii italienesti si una notabila pentru mine, evident romaneasca, o pictura pe sticla reprezentindu-i pe Sfintii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan. Lipsurile mele in domeniu isi spun cuvintul, as enumera cu draga inima si alte exponate, numai ca nu stiu denumirile obiectelor respective, daca depasesc sfera cruciulitelor si cam atit.
Ce-am remarcat e ca icoanele erau in mare parte vechi si unele deosebit de frumoase (pe cit ma pricep eu sa apreciez o imagine religioasa in "termeni artistici" (e tirziu, macar scuza asta o am)), subiectele prezentate destul de variate, diversi sfinti, cei specifici rusi total necunoscuti mie, niste calendare pictate cu chipuri de sfinti, anuale si lunare (uneori si cu specificarea lunii respective), probabil de pe vremea cind sfintii inca mai incapeau cu totii pe un panou. Pe linga temele clasice Nasterea lui Iisus Hristos, Adormirea Maicii Domnului, mai era o serie intreaga cu Iisus Pantokrator* (m-am uitat ca mita in calendar, daca tot veni vorba, nu-mi aminteam sa mai fi intilnit termenul; am incercat abia in masina sa mi-l amintesc si sa incerc sa-l inteleg, oarecum pe aproape am fost).
In capatul primei sali era un pian, ce anume cauta el acolo nu am inteles, chiar am uitat sa discut aspectul asta cu P.
La capitolul fotbalistic, am vazut o (sa-i spun) pancarta de 13 metri cu o groaza de jucatori care si-au pus vreodata talentul in slujba lui Eintracht Frankfurt. Nu cine stie ce aratoasa chestiunea, facuta de un amator de altfel, care, pe linga altii, a imprumutat diverse lucruri expozitiei (!?), dar destul de impresionanta.
Erau patru monitoare, grupate cite doua, care prezentau in acelasi timp (stinga religie, dreapta fotbal) imagini oarecum semnificative pentru ambele directii. Pe fundal, la inceput interesant, apoi cu tendinta de psihedelic subliminal, un fel de mixaj (??!) intre un cor de biserica si ovatii de pe stadion. Mingi semnate, tricouri purtate sau nu, semnate de jucatori sau de intreaga echipa, fulare de suporteri (am si eu), fotografii cu campionii nu stiu carui an, pocale si cupe (replici), ghete (una aurita dupa o victorie), "mulajul" piciorului sting al jucatorului X (de fapt era o urma in ciment, dar nu stiu cum se cheama), geci, insigne, embleme de cusut etc.
Un punct de legatura intre doua teme aparent fara prea multe in comun a fost Papa Ioan Paul al II-lea, care pe vremea cind inca nu detinea functia asta, a fost un suporter destul de inflacarat al echipei Cracovia din, n-o sa va vina sa credeti, Cracovia. Cind papa tragea sa moara, suporterii celor doua echipe cracoviene (imi scapa numele celei de-a doua) au facut un pact si s-au adunat cu totii pe un stadion si s-au rugat, dar mai tirziu au revenit la practicile lor cam radicale si si-au mai dat nitel in cap, pina acum inregistrindu-se sase victime.
Mai demultisor papa a primit de la niste tineri un tricou al nationalei Poloniei cu numarul 1 si K. Wojtyla pe spate.
Cind un fan foarte implicat al Eintracht-ului a murit, ceilalti suporteri au facut o "coreografie" pe stadion si l-au numit al doisprezecelea jucator pe teren.
Am avut un sentiment destul de ciudat, fiind parca inconjurata de icoane, dar ceva in mine a acceptat greu posibilitatea de a vedea foarte aproape Coborirea de pe Cruce si o gheata de fotbal (in aceeasi vitrina adica).
Mi-au placut icoanele parca mai mult decit restul exponatelor, poate pentru ca erau atit de vechi; am incercat sa deosebesc stilurile oriental si occidental, nu cu prea mare succes; mai era un ou care pe o parte il avea pictat pe Iisus, iar pe cealalta parte erau portretele ultimilor membri ai familiei domnitoare din Rusia.
A fost distractiv sa vad cum aratau scaunele pe stadion pe vremuri, erau doua feluri expuse, cel mai vechi parea si el din vremea icoanelor, daca ne gindim bine si fotbalul se joaca de mai bine de o suta de ani...
Bun, cel mai mult si mai mult am vrut sa scriu postul asta pentru ca a fost un lucru care m-a impresionat foarte tare : exista o religie a lui Maradona.
A fost fondata in orasul argentinian Rosario pe 30 octombrie 1990, cind Diego Armando implinea 30 de primaveri sud-americane (ah, ce-am adus-o din condei!). Aa... suporterii bisericii maradoniene numara anii de la nasterea zeului, 1960. V-ati prins, acum sintem in anul 46 D.D. (de la/dupa Diego).

(a se remarca faptul ca papusica il reprezinta pe Maradona cu tricoul argentinian...)
Asadar acesti flacai si domnite se aduna frumusel si serbeaza la miezul noptii, alaturi de un brad cu 33 de mingi (pentru cele 34 de goluri marcate de (ah, ar trebui sa mai citesc presa sportiva) simbolul fotbalului argentinian pentru nationala), nasterea aa idolului. Maradona n-a luat parte la manifestarile astea, el sarbatorind in felul lui in Cuba, unde am inteles ca si traieste (si e prieten cu Fidel).
Ar mai fi faptul ca sustinatorii acestei asa-zise religii au facut si-o tetragrama (sper ca asa se cheama cuvintelul), D10S, care contine numarul de tricou al mesterului :-) si poate fi citit si dios (zeu, Dumnezeu pe spaniola).



Unul din cei 15.000 de adepti (parte inregistrati printr-un formular de pe net) declara ca ei sint cu totii romano-catolici, au un Dumnezeu al ratiunii, pe Iisus, si un Dumnezeu al inimii, pe Diego.
Ma abtin de la orice comentarii, desi asa mi-ar da ghes...
Dar m-as bucura sa citesc pareri in josul paginii, cine stie, poate-mi fac curaj.

*(Greek, "all-sovereign") The best-known image of this is that of Christ, bearded and represented frontally, blessing with his right hand while he holds the Gospels in his left; a bust of Christ Pantokrator often formed the center of Byzantine dome decoration.