Giora Feidman la Chisinau

Nu stiu daca intereseaza pe cineva, da' am gasit informatia asta pe site-ul lui Giora Feidman. Pe 12 decembrie 2009 la t.b.a. (nu stiu ce e asta) in Chisinau, Republica Moldova. Programul se numeste "Feidman and Virtouses of Moscow".

Eu incerc sa merg pe 4 decembrie la un concert in Rüsselsheim (la o aruncatura de bat dupa aeroport), "Feidman / St. Petersburger Kammerphilharmonie".

Pe 9 decembrie e concert in Wuppertal (mesaj codat pentru 80a:) ), "Feidman / Internationale Symphoniker" (in Stadthalle).

A! Cine-o Giora? Pai, un flacau bunuts foc:)

Linu-i lin si iara lin :)

Cred ca am mai mentionat ca daca dau drumul la colinde romanesti, ma apuca desperarea crunta (imi plac de mor, da mi se casca butoiul menalcolic la picioare, deci nu ma risc, am precizat ca ma enerveaza "a se risca"?). Da' merge macar ca titlu de sezon si, la cit de surprinzatoare ma cunosc, precis am mai folosit acest titlu spectaculos!

Acestea fiind spuse, azi am mai servit doua filme, desigur reservit, anume Nottin Hill si Yentl. Bine, pe Yentl l-am cam dormit, asa ca in loc de cam doua ore cit dureaza el, au fost mai multicele. Si n-am bocit, da cred c-am lacramat, la amindoo, ca-s romantica, da? Nici nu mai dau linkuri, iac-asa.

In continuare, n-am nici cea mai vaga idee unde mi se afla contractul de munca, pe care-l caut de aprox doua saptamini si presimt ca totusi, cind voi termina mmmm curatenia (???), va trebui sa-l resolicit de la angajator. Am baut vreo 10 ceaiuri, ma rog, 8, a fost soare si frumos, cam racorica, dar who cares. Oricum, cu soarele cel surprinzator, am vazut ditamai jegul pe geamurile proaspat prost spalate pe 8-9 noiembrie. Am mai dat in exces de zel vag cu cirpa peste ele, apoi a sunat telefonul, inainte de-a fi terminat, asa ca am tras obloanele si trase au ramas.

Voiam sa va zic caci "Arthur Ira Garfunkel was born in Forest Hills, Queens, New York, in New York City. He is of Romanian Jewish ancestry." Fiindca da, pot.

A, am terminat de citit o carte mistocuta foc pe care mi-a facut-o cadou Hiacinta (pai doar nu ma dor degetele sa ma laud!), Evreii din Tirgu Cucului de altadata, de Ion Mitican. Cartea asta ar ceeeeele mai multe greseli de tipar din cite carti am citit eu vreodata. Ma gindesc sa le dau un mail pe la editura tehnopress, sa ma ofer s-o corectez voluntar. Groaznic, zic. Desi foarte interesanta si scrisa misto si nepatetica, scuzati alegerea cuvintului.

Cu aceasta ocazie doresc sa-i comunic mamei mele care ma citeste ca nu mai am alta carte de Ion Mitican, so, era vorba de Pe ulitele Iasului, de Vasile Panopol. Deci da. :>

La final, de fapt voiam sa-mi aduc mie aminte ca-mi plac tare mult Simon&Garfunkel si mi-era dor sa-i ascult si nu-i am! Sau nu stiu sa am pe undeva ceva lalait de ei. :)

Concediul continua

Cum timpul trece si in plus s-a si stricat tasta m la laptop si nu mi-am taiat unghiile de vreo trei saptamini, n-am ce sa povestesc, adica ar fi multe, o noutate senzationala ar fi ca am terminat Russendisko a lui Wladimir Kaminer care mi-a placut, normal, doar ca am indoieli ca voi scrie mai mult despre, esential este ca mi-a redat increderea in sansa supravietuirii povestirii in lumea actuala;). Si ma prepar sa-l termin pe Ma cheama Luca si am scris ce-am facut in vacanta (adicacartea lui T.O. Bobe), basca mi-am luat un costum de gagicacare a fost scumput, dar se la vii.
Un ultim video pe iutub se tot aploadeaza, caci nu este frumos sa nu scrii nimic si nici macar un video de pe iutub sa nu pui.
Plus ca am vazut ca daca pun videouri, primesc comenturi, asa ca mersi. Asa ca tineti-va:)

Pachetul

Mama a vrut neaparat sa-mi trimita un pachet, ca tot erau Floriile si urma si ziua mea si sa nu uitam Pastele.
Intimplarea a facut ca pachetul sa ajunga in Frankfurt simbata, dar ridicarea lui sa fie posibila abia luni, asadar luni ma suna P. si-mi spune ca l-a luat si e in drum spre casa (si-mi da indicatii culinare).
Nu l-am auzit cind a ajuns acasa, dar scirtiiau scarile, asa ca m-am ridicat deja super fericita si am izbit un cap intr-o muchie a tavanului (?) (nu uitati ca e mansarda si are si un intrind ca o camera normala, in fine), de vag vag mi s-a stirbit bucuria, imi venea sa vars o lacrimogena, da' am zis ca ma tin barbata, Zoe.
Dupa 1-2-ul cu P. am vazut cutia, m-am luptat cu ea s-o desfac pina si-a facut tot el pomana si-a bagat cutitu'.
Am facut o inventariere rapida a continutului (ma informase mama ce se afla inauntru!), parea totul foarte in regula, am dat la o parte o sacosica in care erau niste textile, am sapat complet, unde e salopetica despre care era vorba in preludiul mamei????
Saaaaaaaaaaaloooopeeeetiiicaaaa meeeeaaaa!
Extrag hanoracul din plasa, super, imi si vine bine! Acolo mai e o chestie grie, ma uit la ea, ce-o mai fi si asta! Salopeta!!!
Ma duc frumos in baie si ma echipez. Ies foarte mindra prezentind jumatate de fund la vedere. P isi face un gind mic despre ce cadouri primesc eu de la mama. :)
In fine, ajungem noi la concluzia ca e un fel de vesta in forma de salopeta si deci se poarta cu ceva, nu direct asa, daca ma-ntelegeti.
Intru pe net, anunt mamei vestea si-i zic de nedumerirea salopetistica:). Mama e de aceeasi parere, eu sint vag vag dezamagita pentru ca sincer visasem la niste pantaloni salopeta, da' asta e problema mea.

Conservele vor fi consumate zilele astea, la fel cu cozonacul, cornuletele le-am rezolvat scurtut in prima zi (da, m-am gindit o clipa ca s-ar putea sa-mi fie si rau de la aproape juma de kil, da' macar stiam de la ce. In plus, nici nu mi-a fost!) (Le-am impartit cu P., da' el nu s-a lacomit!)

Mai avem niste luminarele de Pasti, tinctura de galbenele si tadaaaaam propolis, made in ro!

Foarte foarte multumesc.
Ma duc sa vad cum mi-a iesit cozonacul! :D

Zaza - simply surprising

Era vineri. Mai fusese o vineri, dar n-a fost sa ne intilnim atunci. Oricum, tura asta eram in avans, aveam numere de telefon (si acumulatorul aproape descarcat, avantaj eu nu) si stiam exact unde urmeaza domnita sa descalece din autocar.
M-am dus sa ma echipez si l-am lasat pe P. sef cu organizarea, te rog eu mult noteaza frumos din site toate alea. Aproape de aeroport, cind benzile se despart frumos spre terminalul 1 si 2, i-am zis scoate biletul. Pai am notat doar poarta! Cuuuum???!
Pina sa ajungem in parcare ne-am tot uitat la cetatenele care se invirteau pe la autocare, Zaza pas. Bine, noi am intirziat.
Ne-am dus intins spre cechinu' Lufthansei, inca o informatie pretioasa. Si nezarind-o, i-am dat telefon. Uite, noi sintem la aaaa (cum i-o fi zis cafenelei aleia). Bine, io predau bagaju' si viu spre voi.
Cred ca la momentul ala Zaza ne reperase deja. Ca P. s-a apucat sa misune si el era punct important de recunoastere, cum ar fi uita-te dupa mine, ca am garofita la butoniera:).

Io stateam si ma cam rinjeam ca proasta in tirg in stinga si-n dreapta, ma simteam ca la blind date cu camera ascunsa, cind in fata mea la doi metri zaresc o turista cu bagajel dind sa dea un telefon si ... taci, corespunde descriptiei! Ne-am gasit!
M-a luat valul in prima instanta si nu stiu daca ne-am prezentat cu numele, cu blogurile, in fine, l-am recuperat si pe P., io m-am ofilit la gindul ca fiind o diplomata din fire:D, va trebui sa fac fata ciripind in engleza mea cu vag accent de chembrigi:).
Il asigurasem pe drum pe P. ca io cu Zaza nu vom vorbi despre bloguri!!! Deci poate sta linistit cu noi.
Acum as putea pune un poll pe blog... despre ce-am vorbit cu Zaza:D?
In nici un caz putin despre bloguri!
Acum, oricum as da-o, ma simt in inferioritate, Zazei i-a dat mina sa redea intilnirea noastra in metafore, eu pot cel mult s-o povestesc, asa, catinel, moldovinesti.
Cert e ca, pentru a face fata fluxului zazian, as fi vrut sa pot dilata timpul si urechile si mai ales circumvolutiunile. S-au spus multe, nu stiu cu cite am ramas si sint sigura ca pierderea de de partea mea.
Zaza e clocotitoare ca un vulcan, odata pornit, cu greu sa-i stavilesti curgerea. Ne luasem un mic si-o maslina, eu le culegeam tacticos cu minuta (ca sint manierata, nu ma-ncurc), Zaza apucase sa ia o gura, eu aruncasem o intrebare, pina cind mi-am facut curaj s-o intrerup, ca se racea sindrofia:).
Cindva am riscat o intrebare in blogul dinsei, se referea la limbile pe care le cunoaste. Mi-a raspuns intr-un post aparte. Ieri ne-a facut o mica incursiune in circa patru limbi (daca oi fi fost eu atenta), spun cu incredere ca nu exagerez ca are o fluenta fascinanta, pe care-o poti admira sau invidia, cum te lasa inima.
Am ramas cu niste portrete de personaje foarte clare in minte, vazute cumva prin ochii Zazei.
Am impresia ca eu n-am vorbit prea mult, aveam multe de aflat si timpul era in primul rind dusman.
Intilnirea noastra a avut din punctul meu de vedere si un punct culminant. Asta a fost cind am tinut in mina rapirea din serai pe hirtie. Insider tip: rapirea e albastra.
Ca si Zaza, cu privirea ei verde de pisica.

Sa te-ntilnesti cu Zaza prima oara pentru doar doua ceasuri are o mica doza de sadism. E ca si cum ai invata literele, dar n-ai sti inca sa le legi in cuvinte.

PS: Fiindca e amatoare de citari si persiflari si ironii, si auto, iata asemanarile dintre Vio si Zaza, cu vorbele ei:
" Peste Zaza au trecut multe. N-are rost s-o întrebi anume ce: ar fi o înfiorătoare faute de goût.

Un ciudat şi fermecător amestec de borangic şi cremene. O certitudine nouă: Zaza este o supravieţuitoare."

Cum sa visezi cu ochii deschisi

Read my VisualDNA™ Get your own VisualDNA™

Catelul si ciinele

In tineretea mea, cartierul Alexandru arata altfel. Blocurile de la bulevard de pe partea cu Bahluiul erau la locul lor, dar pe partea cealalta, cum vii de la piata, era o colectie de case de tara, cu curte si gradina (catel, purcel, tot tacimul), la o casa de-asta de pe la mijlocul adunaturii luam noi bors.
Verii mei stateau (si mai stau) la inceputul Daciei, tot la bulevard, la bloc, inspre calea ferata; fix in spatele blocurilor astora era iar o colectie de case. Toate darimate mai tirziu, spre a face locuri locuintelor luxoase (!!) cu patru camere, doua bai, doua balcoane, o nebunie, culmea luxului, ce mai!
Cind mergeam cu mama la verii mei si eram inca de-o schioapa, dupa ce treceam de gang si ajungeam in dreptul caselor, salvarea intruchipata (!) de scara blocului era atit de aproape si in acelasi timp aproape inaccesibila, era mai mereu seara si intuneric, lumina era doar de la ferestrele de la bloc, nu de la stilpi, si cum intram in zona interzisa, cum incepeau ciinii sa latre ca la urs. Si eu tremuram cu mina in mina mamei ca frunza in bataia vintului. De altfel mama imi spunea ca animalele ma simt ca mi-e frica si de aia ma latra.
Dar mie nu-mi era frica! Eram foarte viteaza. Doar ca functiona acolo un rationament anapoda - nu-mi era frica, dar ciinii primeau un semnal fals, cum ca mi-ar fi fost frica, si latrau intr-o veselie, asa ca n-avea sens sa mai fac pe curajoasa si urcam scarile in mare entuziasm pina la usa verilor mei.
Acolo erau seri faine, ca ne vedeam rar si eram (si mai sintem:D) apropiati ca virsta si nu stiam ce sa mai povestim si cum sa ne mai jucam (si chiar cred ca prea mult la povesti nu stateam). Nu tin minte mare lucru de-atunci, doar o vedere cu o tanti cu un receptor la ureche, vedere de-aia din strainatate, la care daca te uitai din stinga o vedeai pe tanti serioasa, iar privita din dreapta avea ochii inchisi si zimbea. O nebunie, eu n-aveam strengareli de-astea. Si mai avea vara-mea o cutie muzicala cu o balerina roz, care mergea cu cheita (fusese reparata de citeva ori) care dansa fascinant pe o muzica diafana (!).
Poate-am mai povestit asta, si ce urmeaza.
Tot pentru ca veneam rar in vizite, astea se prelungeau la ore normal interzise copiilor, la un moment dat mama ma striga la bucatarie, hai vio zi-le pa verisorilor tai, echipeaza-te si hai sa mergem. Si-atunci se dadea startul pentru inca o ora de nebunii cu scenariu bine stiut dinainte. Imi dispareau papucii. Dragutii de ei erau ascunsi de dragutii mei de veri si eu ma perpeleam mereu, ca stiam ca trucul e vechi si ca nu stiu sa mint, asa ca degeaba ma duceam cu o figura inocenta ca nu-mi gasesc papucii, eram trimisi iar in cautari, intr-un final apareau si plecam acasa. :)

Cu timpul m-am mai inaltat (desi n-am suferit niciodata la capitolul asta, ba dimpotriva (ma amorezam frecvent de tipi mai mici de statura sau maxim de inaltimea mea)) si eram destul de sigura pe viteza mea, asa ca n-am mai considerat ca mi-ar putea pune ciinii latratori probleme. Unde te mai pui ca aia de latra nu musca, proverb, adevarat suta la suta, clar.

Luasem la facultate, situatia financiara de-acasa nu era stralucitoare, fusesem singura surprinsa de reusita mea si cind bateam stradutele neumblate ale Iasului, imi imaginam ca ma duc la tata cu mare tupeu si-i pun in fata o lista lunga cu obiectele adorate de mine in taina, adorate si dorite ca accesorii pentru fizicul meu impecabil, dar care suferea crunt fara ele. Ma rog, imi scadea elanul cind ma gindeam ca nu mi-a promis nimeni nimic daca intru la facultate, deci tata putea sa ma trimita sa plimb ursul scurtut.
Dar intr-o seara de reverie de-asta, cind mai toti prietenii mei erau plecati din oras care incotro, mi-am urnit osisoarele din casa si ma indreptam spre Palat cufundata intr-o adinca meditatie despre lume si viata. Soarele se pregatea sa apuna, batea un vintisor delicat si eu nu mai puteam de rock'n'roll, in bocancii mei vag rupti in partea de sus si pe care ma pregateam sa-i expun ca stricati si doritori de inlocuitori, dar tot intr-o conversatie imaginara.
Cind o catea s-a repezit pe neve la mine si m-a muscat de picior, lasindu-si amprenta dentara in pantaloni si oprindu-se in marginea bocancului. Trezita din reverie, m-am uitat urit la catea, in timp ce ea ma latra de zor si eu imi depaseam recordul la viteza la urcat strada din dreapta Mitropoliei.
In interval de-o saptamina m-au mai muscat alti doi ciini, tot fara urmari si tot pe neve, o data prin Copou, prin spatele Parcului Expozitiei, pe-o strada cu multe case in constructie.
Deja acasa se optase printr-un deosebit concurs de imprejurari pentru pisici, inca imi plac ciinii, dar n-as zice ca ma omor dupa ei, dupa cum nici ei dupa mine.

Lector in periodica*

Cind eram eu mica nu prea cred ca era la noi notiunea de babysitter, dar mama ma lasa destul de frecvent cu sora-sa mai mica, ea cu barbata-su au si domiciliat o vreme la noi in camera de pe colt si-apoi ma duceam la ea, ca statea foarte aproape. Matusa-mea dadea frecvent in mintea copiilor si era o mare bucurie sa stau sa ma hlizesc cu ea. Intr-o vreme citea ea dupa-amiezele si eu ar fi trebuit sa stau cuminte cu ea in pat si eventual sa dorm.
Dar ma lovise interesul pentru hirtoagele alea cu semne negre pe ele, asa ca matusa-mea s-a apucat sa le depene incetisor pe intelesul meu. Aveam niste carticele de povesti format mic si cu desene, ca la maxim douazeci de pagini fiecare. Cred ca erau capatate de la alt copil care mai crescuse; erau in principiu dupa Petre Ispirescu. Ce-mi amintesc acum sint o poveste cu Omul Spin (pe care am citit-o si in varianta integrala mai tirziu) si cu Jumatate-de-Om-calare-pe-jumatate-de-iepure-schiop si alta cu niste aventuri in Padurea de Arama, Padurea de Argint si Padurea de Aur, unde era un palat, unde era o mare chefuiala. Ei bine, si Sarea in bucate.
In aceeasi perioada pe noptiera mamei domicilia Zahei Orbul al lui Vasile Voiculescu. Vio marea cititoare a pus mina pe carte si-a buchisit nitelus la ea, dar nu i-a spus nimic si-a ramas asa.
Si peste vreo doi ani s-a dus la scoala si a-nvatat sa si scrie, ca de citit stia de-acasa, ca si alti plozi. Cu scrisul a fost o mare drama, ca bastonasele alea in general primeau nota -7, fiind aproape cioplite in hirtie, Vio neimpacindu-se in general cu stilouri si alte chestii si avind dificultati maxime la facut curbe gen la 5 si la s de mina, mare drama..
Prima tema serioasa pentru acasa, scrieti de trei ori cuvintul mama, s-a soldat cu o mie de vizite in bucatarie, mama, am mai facut un bastonas, cred ca mi-a luat ca la doua ore sa-mi scriu opera. Mama nu s-a lasat deloc induplecata sa-mi scrie macar un cuvint, fapt care nu mi s-a parut foarte vesel.
Ei, uitindu-ma eu astazi pe geam la cum cadea o grindina lejera, mi-am amintit de niste ziare de pe dulapul din bucataria copilariei mele, ziare pe care le-am dat jos, cocotata pe un scaun, si le-am decupat cu foarfeca.
Pentru ca parintii primisera ei ca tema la sedinta sa aleaga fragmente din ziare pe care sa le dea copiilor la scoala cu scopul de a urmari si sublinia o anumita litera. Iar mama alesese diverse fragmente dupa literele alea si eu le-am facut praf. Adica le-am decupat si mai mici si n-am inteles cu ce-am gresit cind mama m-a bestelit grupa mare.
Totusi acum ma descurc si cu scrisul si cu cititul. Despre scris am oarecari indoieli, din cauza de scris mult la taste.
Ma duc sa-mi scriu memoriile cu degetul in nisip.



*N-am avut alta idee de titlu, pardon

Fericiri mici*

Seara de ieri, Vio trintita la orizontala de o raceala necrutatoare, zace deci in pat si isi pune Bridjet Jones 1. Bon, se termina asta (cu bine, da?), punem 2 si P. ia somn instant, eu nitel mai tirziu. Pe la un 3 juma fac nitel ochi si inchid consumatoarele de curent si apoi ma invirt oleaca prin pat pina adorm din nou. Si cind ma invirteam eu asa mai bine si-mi era vag ciuda ca stiam ca am visat, dar nu-mi aminteam ce, iaca ce-mi dau seama ca in capatina mea o voce cinta. Adica vocea mea. Bon, treaba asta n-ar fi asa de extraordinara, daca as fi fredonat vreun slagar actual sau chiar si unul mai vechi, pe care sa-l fi auzit obsesiv de curind.
Dar fiind eu de citeva zile setata oarecum pe recuperarea memoriei, am bagat de seama ca le cint in franceza si e vorba de o pesisoara nu de la ora de franceza, cum am crezut initial, ci de la cor, de prin clasa a 6-a, a 7-a.
Asadar, sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului!


Le soleil rayonne sur les belles fleurs
Et le printemps donne toutes ses splendeurs!
Legeres hirondelles viennent nous egayer...
(atit imi amintesc, versul 3 pe post de later edit oricum)


De sezon:-)!


*Observ ca imi da imaginatia pe dinafara, inventez categorii, dar nu sint in stare sa le pun posturilor dintr-o categorie alte titluri decit numele mamei lor, ca sa zic asa, si un numar. Na, super, ce sa zic.