Preludiu la Exuvii*

Abia am inceput cartea, deci mare lucru n-am ce zice.
Decit ca mi-a fost un picut greu sa ma obisnuiesc cu stilul, vag complicat, comparat cu cartile usurele pe care le-am citit in ultima vreme. Dar cind am intrat in atmosfera, am citit citeva pagini cu inima palpitinda de ciuda ca n-am scris eu cartea asta. Prostie poate, dar nimerita. A mea, ca sa nu creez confuzii.
M-am bucurat gasind dupa capul meu o scapare la pagina 17 si anume cuvintelul "delincvent"; de precizat ca pina atunci n-am strimbat deloc din nas la vreo greseluta, ca nu mi-a sarit nimic in ochi, ba inca e si grafia cu i din i:) spre marea mea bucurie.
Imi plac simonele si anti-simonele si imi place intertextualitatea (am rasfoit un pic prin carte si-am vazut ca sint o groaza de exemple) si sper sa nu fac prostia sa n-o termin.
Ce citesc eu acum se cheama Prolog. :)
Sint destule cuvinte pe care nu le inteleg (termeni tehnici in general) si nici nu le caut, dar la maelström chiar am fost curioasa. Pe net wikipedia zice "the Nordic words mala (to grind) and ström (stream)", batrinul meu Larousse e de parere ca vine din olandeza. Sa fie olandeza doar o etapa intermediara in mondializarea termenului? :)
Cam atit pina acum.
A, am in curind 29 de ani, Simona Popescu a scris cartea asta pe cind se apropia de 28. :SSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSS
SSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSS
SSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSS


*Simona Popescu, Exuvii, Polirom 2004, roman, editie revazuta, 324 pag., 15.90 lei
E misto ca Poliromul scoate carti bune etc., dar preturile mi se par oleaca nerusinate. Asta e aparuta in 2004, eu o cumpar in 2007 si nu mi se pare cine stie ceee accesibila. Ce sa mai zic de Norman Manea, care tot nu e fresha din tipar si noroc c-am primit-o cadou, dar m-am rusinat sa primesc asa cadouri scumpe.
Imi imaginez ca tot se cumpara, da' poate nu-i cazu' sa sariti calu', tovarasi.

Posta* lui Charles Bukowski

Un roman pe care l-am citit usor, chit ca in germana, si care mi-a placut, e in nenumarate rinduri hilar, destul de trist per total, iar ce ramine e un gust amarui.
E povestea lui Henry/Hank Chinaski, scrisa la persoana 1, sint cei 11-12 ani petrecuti ca angajat la posta, intii ca postas, apoi functionar care sorteaza corespondenta.
Am recunoscut atmosfera din alt roman bukowskian, imbibata in alcool si poate nu mereu clara, caci fumul de tigara il insoteste pe personajul principal mai peste tot, cauzind chiar si un incident minor la un oficiu de posta, soldat cu schimbari pentru toti angajatii.
Un barbat care lucreaza din greu, sperind cel putin la inceput ca ziua urmatoare ii va aduce mai putine buclucuri ca precedenta, ca la sfirsitul ei va fi altfel, ca poate nu intotdeauna scenariul e acelasi, cu orele suplimentare, anuntate cu citeva minute inainte de terminarea turei, fara avertismente si penalizari, de care totusi nu scapa.
Un om care se lasa dus de rutina vietii lui, fara timp sa-si pregateasca ceva de mincare, dind pe git cantitati impresionante de alcool, care-i tin de foame si-i abat gindurile, cu somnul chinuit si dureros, cu cosmarul examenelor care-i asteapta pe toti angajatii, inconjurat de lichele de care nu se deosebeste decit cu putin.
Nici nu stiu prin ce, poate prin faptul ca e personajul principal si in jurul lui graviteaza rindurile cartii, e conturat puternic si foarte credibil (e usor de zis ca lui Bukowski nu i-a venit greu, fiindu-si propriul model, dar de-aici pina mai departe e cale lunga) (si mie mi-e somn si bat cimpii in mod natural), e flegmatic si mucalit pina la un punct, ii lipsesc vointa si mijloacele de a schimba ceva cu adevarat, i se dau papucii in nenumarate rinduri fara macar ca el sa clipeasca, poate aici e, se impiedica de nenumarate ori, dar se ridica si continua. Cred ca mai presus de orice e om si are slabiciunile lui, fie ele femeile, bautura sau cursele de cai, dar si datoria (sociala?!) de a-si plati chiria si a trimite bani pentru copil.
Relatiile lui se termina ca-n viata, mai mult inexplicabil decit straveziu, uneori ii merge mai bine, alteori mai rau, o despartire prieteneasca, urmata de un nou inceput cit pe ce sa-l surprinda pentru totdeauna, mereu gindul la o femeie, dar cumva normal (in opozitie cu "bolnav" (si nu stau sa explic)), nevoia de stabilitate, fara cine stie ce profunzimi.
M-au impresionat destul de mult moartea vechii lui prietene si gindurile lui de sinucidere, de care se dezbara singur imaginindu-si o dupa-amiaza frumoasa cu fiica lui.
Desi se citeste repede, romanul nu mi s-a parut superficial (bine, daca voia, putea scoate din el cel putin un numar dublu de pagini), tematica e complexa, implicind sistemul cumva kafkian (dupa care nu ma innebunesc deloc, mai digerabil la Bukowski, probabil datorita auto/ironiei), sisific intr-un fel, increngatura de relatii de la locul de munca, cu sapaturile inter-colegiale si tot tacimul.
N-am nici cea mai vaga idee (desi poate mint) daca Bukowski e ecranizat (cred deci ca da, ce anume imi scapa), impresia mea e oricum ca scriitura lui se preteaza (?!) ideal la cinematografie (poate cu un Pacino in rolul lui Chinaski, sugestia mea pentru Hollywood).
E cu siguranta un autor care imi place, desi se poate spune ca se repeta in romanele lui, cred ca laitmotivul are un sens si prefer sa-l mai caut; imi place si curajul lui in chestiunile amoroase (:P) si sinceritatea care mi s-a parut ca razbate dintre pagini.


*Charles Bukowski, Der Mann mir der Ledertasche, Deutsch von Hans Hermann, Kiepenheuer & Witsch, 2. Auflage 2006, 204 Seiten, 7,95 EUR

Cutia neagra

N-am citit despre cartea asta mare lucru pe net, pentru ca guru Luciat inca n-are nimic de domnu' Amos Oz:).
Da' mie mi-a placut mult, (am s-o dau iar in patetisme si limbaj de lemn, da' daca altfel nu pot...!) intii ca e interesanta scriitura asta epistolara, nu cred c-am mai citit ceva in stilul asta, am inceput Legaturile primejdioase si le-am abandonat cind eram deja avansata, deh, boala cronica.
E vorba de-o familie sau doua, daca ii luam pe Ilana si pe Boaz (cu generozitate) ca apartinind amindurora.
Ilana a fost maritata cu Alex, a rezultat copilul Boaz, Alex a dat divort cindva, Ilana a ramas cu plodul, s-a recasatorit cu Michael si a aparut si Yfat pe lume.
Boaz e foarte rebel la inceputul cartii si Ilana se vede silita sa-i scrie lui tata-so s-o ajute cu flacaul si de aici se leaga si se incurca foarte multe ite.
Cel putin in prima jumatate am ris mult, cartea e tradusa elegant, Amos Oz scrie pe gustu' meu mediocru, se alterneaza scrisorile cu telegramele, desi aparuta in colectia Cotidianul, n-as spune ca m-a chinuit cu greselile de tipar (mai putin una perpetua, dar cu care m-am obisnuit: lipseste un spatiu la inceputul scrisorilor, sint doua cimpuri in susul paginii cum ar veni, in stinga destinatarul cu adresa si in dreapta data si localitatea etc., ei, la romani coloanele nu sint separate si-mi place sa cred ca nu asa trebuia sa fie, la modul ca avem (ex. aproximativ)
Alex G. 12.08.1976
Univ. nu stiu care Ierusalim
SUA).
Mi-a placut ca e o carte vag contemporana despre evrei si Israel, n-as zice ca exagereaza cu ceva, adica scriitorul isi face treaba si-si deseneaza bine personajele, iar Michael, care e cica foarte religios, tot le cinta in felul lui, da' ironizat bine pe alocuri. De exemplu scrie el o scrisoare (normal:O) foarte suparat si toarna un brat de jigniri si sa se faca dreptatea divina in Cer si Dumnezeu vede si caieste-te, ucigasule si criminalule etc. si incheie foarte frumos cu respect, urindu-va un an nou cit mai bun, Michael. Hihi!
Amos Oz mi s-a parut pe alocuri vag dostoievskian si marquez-ian, deh, dreptu' meu, nu mi s-a parut ca ar copia, tocmai, voiam sa zic ca impresiile astea l-au mai urcat in ochisorii mei.
Descrierile i-au iesit si mie cartea mi-a spus multe, adica m-am trezit de jde ori ca citeam o fraza si visam cu ochii deschisi la amintiri de-ale mele, ceea ce-i un lucru bun, zic eu.
Romanul (?) are cam de toate, pe toate gusturile, asa, as fi apreciat poate mai mult ca unele scrisori sa fie mai scurte.
Finalul m-a surprins, nu pentru ca e cine stie ce uimitor, dar ma asteptam cumva la altceva.
Na, cititi si-o sa vedeti.
N-am nici un chef sa scriu unde si cum a aparut cartea etc. pardon.
Stiu ca la recitire imi dau seama ca voiam sa mai scriu si aia si ailalta, dar acu' nu-mi vine-n cap, asa ca e mai sanatos sa nu recitesc prea repede, ma gindesc eu. :)

Lacrimi de girafa* - notiti

- copertele - faine, din pacate le uit imediat; totusi mai bine am retinut-o pe asta cu girafele, desi nu extraordinar
- simplitate si naivitate, inteligenta si ironie
- si cei din Africa sint oameni (!!!)
- si acolo conteaza culoarea pielii - cu cit e mai inchisa, cu atit ai intrucitva sanse mai mici -> RASISM in Africa, practicat chiar de populatia de culoare!
- secretara este avansata in functia de detectiv-adjunct
- meditatiile metaforice ale Mmei Ramotswe privitoare la numeroase aspecte ale vietii - ex. singuratatea oamenilor, mai ales a albilor - se trezeste visind la Agentia de Astronaute Nr. 1 cu ea plutind imponderabil, legata de dubita ei alba cu o sfoara (super reusit fragmentul)
- logodna cu d-l J. L. B. Matekoni, proprietarul si mecanicul service-ului auto Tlokweng Road Speedy Motors - inelul de logodna cu diamant de zirconiu :D
- copiii frati de la orfelinat - fetita infirma pasionata de mecanica si baietelul de 5 ani; directoarea autoritara Silvia Potokwane
- copiii - singurii ale caror prenume sint oarecum importante
- formulele de politete, respectul traditional :
# batutul chiar si la o usa imaginara
# strigatul de dupa gard inainte de a intra in curte
# - Cum ati dormit? - Sinteti foarte amabil/a.
# salutul cu ambele miini
# acceptarea unui obiect cu ambele miini
# adresarea afectuoasa cu "sora mea", "fratele meu"
- ceremoniozitatea - chiar si cind sint pertu, Mma Ramotswe si Rra Matekoni se adreseaza in continuare unul altuia cu Mma si Rra, insotite de numele de familie
- consuma dovleci, pepeni, fasole, carne, porumb, ca delicatesa niste viermi
- poarta si haine de culoare neagra

- ancheta despre Michael Curtin, tinarul american disparut fara urma in urma (!) cu 10 ani - vizita la fosta ferma - fotografia din ziar desprinsa de pe perete
- povestea copiilor orfani - traditia tribului respectiv : daca moare mama unui bebelus, acesta va fi ingropat impreuna cu ea - fetita si-a salvat fratele
- cazul dezlegat de Mma Makutsi - sotul inselat - o chestiune de morala : sa ii spuna sau nu ca baiatul nu e al lui?
- totul foarte pitoresc si calm, cu exotismul bine dozat, peisajul Botswanei devine familiar, cu apropierea desertului Kalahari, cu capitala Gaborone, cu drumurile prafuite care fac motoarele praf (!), cu fauna si flora specifice, un crocodil, niste serpi, cotofene, ciini, sopirle, terminte, muste, savana cu lei, girafele
- arborii spinosi (un fel de salcimi) cu frunzulitele lor chircite de seceta, care totusi fac umbra; in gradini uneori vegetatie luxurianta
- sistemul menajerelor si al gradinarilor - daca ti-i permiti, angajeaza-i, pentru ca inca o familie sa aiba ce le pune pe masa copiilor
-nu le tin minte numele, ori japoneze, ori africane, cam tot aia pentru mine - ma deranjeaza aspectul
- menajera afurisita a domnului J. L. B. Matekoni, Florence - ilustrarea perfecta a proverbului Cine sapa groapa altuia, cade singur in ea
- vizita la Universitate - santajarea profesorului
- peste granita din nou - Mma Curtin este bunica
- titlul Lacrimi de girafa e explicat evaziv in ultimele rinduri ale cartii - prin presupuneri :D
- o carte frumoasa

*Alexander McCall Smith, Polirom, etc. :)

Insomnii 4

Intilnire la Torino
Interesanta povestirea, am aflat cu ocazia asta de cladirea de alaturi (Mole Antonelliana), de giulgiu etc.

Irish cream
Umor reusit, suspans, descrieri fantastice, decoruri la fel, final haios. As transcrie fragmentul care mi-a placut cel mai mult, dar e cel la care am ris ca dementa si nu vreau sa va stric placerea. (aviz: nu e cu zoofilie)

Obiectul care ma inspira
Interesanta tehnica (vag sotron-iana:P), finalul in coada de peste (sper ca folosesc corect expresia) simpatic, dar am sperat la mai mult.


Zaraza
Istoria deja cunoscuta a povestii de dragoste dintre trubadurul (!) Cristian Vasile si tiganca de o rapitoare frumusete Zarada (Minunata); aproape incredibil ca asa ceva s-a intimplat la noi si nu e plasmuirea unei minti, ma rog, Cartarescu insista ca e primul care spune tot ce s-a petrecut, dar am vaga impresie ca stiam, fara sa fi citit arhivele vremii. Frumos, oricum.

Cartea magica a tineretii mele
O povestire care se potriveste pe imaginea pe care mi-am facut-o despre Cartarescu de-a lungul timpului (nu dau acum detalii) mai ceva ca manusa. M-a prins jocul cu cartile inventate si cu localitati care nu exista nici in cele mai detaliate atlase si blocul aproape demolat in care intra pe scara de incendiu ruginita, ce mai, m-a prins tare, atmosfera de nota 20.

Marele Sincu
Nostalgica pentru mine pentru structuralism:). Un fragmentel dragutel :) (nu cred ca e flatant sa ti se spuna chestii de-astea cu diminutive, dar ce sa fac?!) :
"Cei de mai sus si alti citiva (...) am mers cu Sincu, prin anul trei, al meu, de facultate intr-o tabara de linga faimoasa minastire pe linga care se tot plimba umbra lui Mircea." (pag. 153-154) (uite, lui Cartarescu ii da mina sa repete asa de aproape in fraza prepozitia "linga", hihi.)

Mai am trei povestiri, intre care si cea care da titlul volumului. Nu le-am mentionat pe toate, unele mai scurtute (ca la trei pagini) mi s-au parut vag trase de par (pardon!) si n-am inteles exact (e drept ca nici n-am stat sa analizez in amanunt) ce anume cauta in carticica asta. Adica parca nu erau chiar de dragoste si cu femei. :)
Pentru ca sint atit de atenta la ceea ce citesc, nici macar nu-mi amintesc daca exista o prefata sau daca este pe undeva o explicatie despre textele astea, adica daca fara exceptie au tema asta comuna etc.

PS Cer scuze daca chiar Cartarescu insusi in persoana a scos la lumina finalul povestii cu Zaraza, o citisem inainte preluata din Jurnalul National si nu retinusem numele lui deloc, probabil captivata fiind de istoria in sine. Oricum am avut atunci impresia ca e ceva ce stia toata lumea, mai putin eu. Asta trebuie sa fie.

Insomnii 2

05.01.2007, vineri, in tren, dupa Birlad

Haos total la IC. Nimeni nu stie ce numar au vagoanele. Slava Domnului ca nu sint decit trei. Ajungem la locurile noastre dupa ce orbecaim de citeva ori la stinga si la dreapta (si avem o discutie cu conductorul).
Ca de obicei, mi-e frig. Pastrez fularul la git, iau apoi sacoul lui P., apoi caciula, ii leg si urechile, acum am geaca pe picioare. Avem locuri unul linga altul. Linga noi, vis-a-vis, o pereche care de asemenea vorbeste germana. Au loc unul in spatele celuilalt. El e oarecum revoltat de ce nu unul linga altul. Ea ii raspunde doar nu crezi ca asa le-am cerut! Acum ea doarme acoperita cu geaca, iar el citeste T. C. Boyle parca, Drop City*. Tine cartea aiurea si cum nici autorul, nici titlul nu-mi sint cunoscuti (sau cunoscute?), trebuie sa mai spionez. Poarta ochelari. P. citeste o revista de informatica. Mi-e foame si ma super-enerveaza frigul. Au doua valize serioase pe culoar, ale noastre sint probabil cu B. la Bucuresti, avantaj noi. Ma umflu in pene de cit de calculata sint eu, aparent, in caz ca a avut cineva indoieli.
Avem si un program muzical deosebit; de ceva timp (sa fie spre un ceas) au lasat-o moale cu colindele (mi-am facut oricum plinul) : Ana Maria, Hrusca, Coco Jambo Christmas (!!), Gloria Estefan. O amestecatura relativ ok (cirtitoarea de mine ar fi preferat fara totusi) : ABBA, Al Bano si Romina Power, Toto Cutugno; Corina Chiriac, Angela Similea, Cleopatra, Gabriel Dorobantu, Mirabela Dauer, Mihaela Runceanu, Dan Spataru, Mihai Constantinescu, Catalin Crisan** etc. etc. etc.
Mi-e foame! :-) Mi-e frig! :-|
Se lumineaza. Intre timp rocada mica : imbracat geaca, invelit cu sacoul. Miini calde, bratul sting bocna.

*intii prinsesem varianta Drog City, deh, incultura.
**lista facuta pe parcurs, normal.
***la un moment dat s-a trezit si tinara vorbitoare de germana si s-a apucat de citit din Mihail Bulgakov, Teufels Werke (de fapt e o carte despre Maestrul si Margareta scrisa de Witali Rutschinski ; mi-am dat nitel in amazon, informatia e preluata via P. si, dupa cum se vede, defectuoasa:D)
****pardon pardon, P. imi spusese de Teufelchen ca titlu, am gasit acum total intimplator Teufeliaden, nu ma loveam si pace pentru ca e Bulgakow cu dublu v, daca ma-ntelegeti, deci asta citea fata, am recunoscut coperta, yeah.

Insomnii 1

04:15

Dorm prost si mai mult nu dorm. M-am oprit la Cartarescu - De ce iubim femeile si am vrut sa notez ceva
- folosirea adjectivelor (de culoare) in general
-> lumina "complicata" - la el devine pretios (ca in piatra pretioasa) si important detaliul
- minutiozitatea detaliului si selectia precisa intre necesar si de prisos
- ochiul pentru culoare rasfrint direct dar nu doar in perechile dezvoltate lumina/intuneric/umbra/bec
- naturaletea povestirii, farmecul confesiunii, balanta justa a ingredientelor
-> naratiune atit de captivanta incit ajung sa-l iubesc pentru unele pasaje, asa cum scria el la inceputul cartii ca ii iubea pe unii autori - si de aici sentimentul (poate specific doar femeilor ?! - in fond lor (noua! ni/li) se adreseaza - dar doar mie - dorinta sa-mi fi scris doar mie rindurile astea, sa fie doar al meu
- caci pe Cartarescu nu-l iubesc personal, iubesc doar creierul lui si acele ceva-uri care-i permit sa ne insele, dindu-ne cite o picatura si facindu-ne sa credem ca am luat tot ceea ce putea fi dat si luat. Si am trecut de la eu/mie etc. la pluralul feminin...
- visele lui Cartarescu - atit de intime, atit de literare (partial furate, aflu din carte); dar e doar o insiruire de povestiri la pers. I, nu garantia sinceritatii absolute
- nu-mi dau seama daca incalc pactul (care pact?!) literaturii sau tocmai ca il respect, oricum ma ia frumusel de minuta si ma duce unde vrea el, e o seductie totala, unde eu pot doar urmari cu gura cascata ceea ce mi se intimpla si hainele cad una cite una
- aici oarecum putin prezente, amintirile din copilarie, pornind de la o virsta de la care mi se pare vag improbabil sa mai avem amintiri; imaginea mamei
- regasesc un alt element care ma fascineaza in literatura (probabil) mai mult decit in realitate : orase, piete/scuaruri, statui (pustii)
- la Cartarescu ma simt in general, dar cu precadere, acasa