Anunţ

O ştiţi pe Alice Drogoreanu, da?
Cu blogul krasavita, cu multe poeme şi fotografii?

Ei bine, Alice e pasionată de căni, ca şi mine! Adică nu i-am cercetat colecţia, să nu exagerăm cu asemănările, punctul comun rămîne unealta din care bem diverse şi care are toartă, gusturile le discutăm mai încolo.

Aşa. Lui Alice/Alicei i-a venit idee să facă un blog dedicat cănii. Şi-ar dori măcar o cană pe zi, cum a fost ideea şi la paronime, de exemplu.

Cine doreşte să contribuie, poate sa scrie aici un comentar sau direct pe blogul tee-kăni sau să trimită e-mail la alicedrogoreanu at yahoo dot com ori dovira at gmail dot com.

Pe lîngă fotografii, ar fi frumos să se adune şi poveştile cănilor. Sau şi poveşti amintite imaginate visate cu căni: cum arată, unde eşti cînd închizi ochii, madlene... :)

Vă rugăm nu vă sfiiţi!

Nişti căni sî întuarci!

Hristos a înviat!





Da, n-am şters firmiturili!
PS Iepuraşu mi-o adus caracteri româneşti, tadam!!! Dacă mi-oi mai aduci aminti di dînsîli pîn-la următuaria postari! Ampresia cî-s sietati aiuria, îm aratî-n barî cî cicî muoldovinieşti! Îi bun ş-aşa!

In care se arata cum m/ne-am dus iara la muzeu

Vine asa: vineri m-am dus sa ma caut la stomac la un doctor din Frankfurt (ca pina sa primesc o programare la noi in sat, ies la pensie). Nu m-a consultat, numa' ne-am discutat, me-o da niste pastile, daca mai ma duare dupa, o sa inghit un tubulets din ala cu camera de control, cred. Mai videm.
Cind am plecat din sat m-am gindit asa: bai vio si-asa n-ai alta treaba, ia ia-ts tu o cartela pe-o zi la transport si mai preumbla-te prin tirg, ca si-asa s-o dus iarna. Zis si facut.
Si mi-am ales eu si la ce muzeu sa ma duc dupa doctor (am procurat un soi de catalog cu expozitiile speciale din "judets" in 2010), atita doar ca nu stiam cu precizie unde se afla muzeul, adica aveam strada si numarul si chiar si nr de tel (da ma zgirceam la telefonat) si nu eram pe net.
Mi-am luat un covrig cu susan, in drumul spre punctul de informatie turistica unde voiam sa ma documentez cu muzeul se face ca am facut un mic detur si-am halit o supa japoneza delicioasa la 4,50 (maaare). La info era niste oameni ocupati, da am pus mina pe-un brats de pliante si drumu' spre destinatsia mea misterioasa (trebuia sa trec Mainul). Da' am vrut sa merg pe-o scurtaturica, adica 1 nu pe unde m-as fi putut intilni cu fosti colegi de munca 2 nu pe drumul clasic, care ocolea vag. Ei si cum misunam eu asa prin tirg, m-am uitat la un moment dat in dreapta si-am vazut o flamura asa:) spinzurata de-o cladire care zicea "Ultimii vikingi" care eu fiind acuma foarte culturalizata:P, stiam ca si aia e o expozitie, nu mai retineam cu ce, da orisicitusi. Initial am crezut ca e doar reclama, ca nu e acolo expozitia, da totusi m-am dus pina acolo (cale de un minut), am intrat, era muzeu, m-am hotarit sa ramin.
Buuun. Mi-a dat voie casiera sa ma reduc somereste, am luat bratsu de vederi ca sa fiu sigura de-o treaba si-am purces. Mai incolo m-am conversat cu P. care avea randevu cu niste baets sh s-a dat lovit de la aceasta infuzie de cultura.
Unde eram? La Muzeul de Arhitectura aaaa pardon nu stiu cum se taie un cuvint aici pliz help bine puteam foarte bine sa sterg deci de ARHEOLOGIE!!! Cred ca-s confuzata pentru ca acest muzeu de arheologie are o arhitectura care mie mi-a placut foarte, este anumea intr-o parte a unei foste manastiri carmelite(tot n-am aflat ce-i aia!) care e partial modernizata, adica la inceput poti sa nici nu-ti dai seama unde te afli si dupa aia, daca ridici capul, vezi bolta gotica ditamai, mi-a placut, zic drept!
Expozitsia care mi-a luat fatsa (m-am hotarit sa ma exprim academic) se cheama "Tapiseria de la Bayeux si ultimii vichingi" (sau cam asa ceva:)) )

Foarte pe scurt (incerc) e vorba de-o broderie lata de vreo jumatate de metru si lunga de vreo 70, care prezinta scene de pe la 1066 (si dateaza putin dupa data asta), cu diverse personaje, animale, cladiri, barci, lupte (ma rog, cred ca doar una). La noi la muzeu se afla o copie (fotografica cred) dupa original. E vorba de perioada de dinaintea luptei de la Hastings (14 octombrie 1066), culmineaza cu inscaunarea lui Guillaume Cuceritorul ca rege al Angliei si e prezentata din punctul de vedere al invingatorilor: Eduard cel Pios (cred:D) il trimite pe Harald la Guillaume ca sa-l invite sa fie succesorul lui la tron, Guillaume il face pe Harald cavalerul sau, asta din urma jura strimb, Eduard moare, Harald devine rege, Guillaume se supara si vine cu "niste osteni" si-i arata lui Harald ce-nseamna adica sa nu te tii de cuvint, asa ca Harald moare putin si Guillaume primeste ce voia, coroana.

Broderia are vreo 58 de scene pastrate (lipseste finalul cu inscaunarea invingatorului), foarte plastice si colorate a la Evul Mediu, cu inscriptii scurte in latina. M-a distrat teribil sa citesc intii in latina si sa-mi amintesc, culmea culmilor, o groaza de chestii din limba asta si ea moarta.
In afara faptului ca nu ma pricep deloc, dar mi se pare foarte dragut "desenul" epocii, a fost foarte interesant sa vad dupa aia pe panourile explicative rolul gesturilor in "desene".
Iaca "pe viu":



La mijloc de codru des este Harald care-i jura credintsa lui Guillaume. De remarcat cacu o mina jura si cu o mina nu prea jura. :) Nu m-am prins io singura, zic drept, era explicat clar si daca stiam de la-nceput, ma uitam mai cu atentie la minutsele lor delicate.
Aici se vede mult mai fain imaginea.

S-a facut tirziu, azi am mai fost o tura la aceeasi expozitsie, miine daca sint cuminte mai scriu si restul, caci acum ma retrag.
Aproape promit un filmulets de putsin peste 4 minutsele senzatsional de fain, tematic. :)
Stei tiund!

PS Pentru ca tot eram si mai sint falita, n-am putut sa ma abtsin sa nu cumpar doua cani din astea 6 (habar nu am care acum!) (erau doar trei modele in muzeu, dar scumpe, azi mai ramasesera doua), dupa care am mai facut o micutsa incursiune intr-o librarie, unde iar n-am putut si n-am putut si-am luat pentru mostenitor o carticica adorabila si pentru je vreo 8 cd-uri (seturi de 4, 3,99 euri) cu Oscar Peterson si The Andrew Sisters. Sa ne fie de bine!

Căni 5

Dashboardu îmi zice că am 555 posturi, care nu e adevărat, că mai am vreo 10 schiţate doar, da mi s-a părut aşa, o cifră drăguţă. E drept că nu-i mare, că am de ceva timp blogu, da scriu cu salturi.

Asta a fost introducerea.
Mi-am dat seama (şi din comentariile din ce în ce mai lipsă) căcănile alea mai mişto le-am pus la început, da asta e.
De-acu încep oraşele, momentan în ordinea descrescătoare cumpărării.

Briusel, cimitir al tinereţii mele.
Eh, aş vrea io, plus că e o prostie, mi-a plăcut Briuselu de-am behăit şi culmea e că am doo poze de toate în care am o moacă mega nasuală, că mă zgîisem în piaţa aia super mişto unde e primăria şi mi-a plăcut de-am murit (mă exprim aşa poetic finc-am băut şi mai beu!) şi este undeva acolo o clădire năltuţă (în piaţă zic, aş zice între primărie, care e în stînga, cum am mers noi, şi o catedrală, care e în dreapta, deci asta era fix în faţă şi la ultimul etaj avea geamurile rotunde şi acolo la o fereastră erau două persoane îmbrăcate în verde şi roşu şi nu ştiu ce făceau şi mi-am amintit de-un goblen de mare valoare pe care-l are bunică-mea (nu zic la mişto, căci e foarte fain 1 şi 2 e în patrimoniu, adicătelea n-are voie să părăsească de bună voie şi nesilit de nimeni ţara).
Hai să vă zic de el.
Bunică-mea e de pe undeva de lîngă Oradea, dacă nu mă înşală memoria şi la războiul 2 parcă s-a refugiat cu surorile ei, minore rău (sub 10 ani) cu toatele şi cîndva s-or întors la casa lu tata lor şi el avea podu plin ochi cu goblenuri de-ăstea (sic!):D şi bunică-mea i-a cerut voie să-şi ia unu şi şi l-a luat pe ăla, că-i plăcuse ei, şi era aşa cam rablagită rama după ani şi ani şi s-a dus la un meşter să i-o schimbe, care atuncea a aflat stai bre că rama e cu aur (suflată, sufletu, da na) şi goblenu e de pe vreme lu pazvante şi deci clar.
Bon şi pe el este un menestrel care-i cîntă la o duamnă de la curte, fuarte frumos, şi e fix cînd intri în sufragerie şi eu mereu mă holbez la el şi i l-am arătat şi lui P. de fiecare dată cînd am fost la ea, uite dragă ce valori are familia meaa şi să mai zici ceva!, care şi P. de altfel a rămas impresionat, că atîta-i trebuia să nu!
Şi la ultima vizită am aburit-o pe bunică-mea să scoată poze de la naftalină, că mama n-are deloc poze cu ea, mama, de cînd era copil, şi eu ţineam musai să le văd, că aşa-mi place mie să mă uit la poze.
Şi m-a super super fascinat una cu bunica bunică-mii, ai cărei părinţi erau ea poloneză şi el neamţ or invers. Care pe P. l-a luat aşa un romantizm, că uite tu, după secole te-ai întors tu în germanica, să definitivezi istoria, care aşa e, clar.
Pardon, deci ziceam de căni, adică de briusel, adică de fereastra aia, fix ca goblenu bunică-mii.

Date practice şi tehnice: briuselu era la data aia, sfîrşitul lui august aş zice, 24-26 august, mai precis, plin ochi, da nu altfel de români, vorbesc serios, sărind peste faptul că la prietenii mei români am fost, unde mă învîrteam, numai româneşte auzeam. Mă-ntreb cum ar fi să mă duc în Spania or în Italia, că n-am fost.
Aşa, şi cănile le-am luat dintr-un magazin de suveniruri, normal, unde, la fel de normal, mai erau cel puţin alţi patru români necunoscuţi mie, ai mei rămăseseră afară şi mă aşteptau. Ce voiam să zic? A, da, dacă doriţi suveniruri de la Briusel, lăsaţi-vă un moment timp şi intraţi în mai multe magazinaşe, că preţurile diferă simţitor de la loc la loc, chiar dacă în centru.
Le folosim, că-s mărişoare, cînd le vine rîndul, aşa.

Căni 4 (cu bonus)

Dacă tot am stabilit că vine Crăciunul, iaca două căni cu reni şi două farfurii cu moşu. :)



Dacă interesează pe cineva, pot reda textul de pe rama cănii (ramă??!). Dar deocamdată nu, n-am încercat încă să dau click pe imagini şi să văd în ce măsură se distinge scrisul.



Mai sînt şi două farfurii, cred că-s într-o serie, sînt cumpărate din acelaşi magazin, culorile diferă puţin, dar scrisul (grafia) e la fel.



De asta le-am pozat învîrtite, în caz că are cineva curiozitatea să-şi chinuie ochişorii pe ele.



Am zis eu că poate e mai uşor aşa.



Nu m-aş mira dacă identificaţi şi firmituri, n-am şters masa, şi-aşa cu farfuriile am fost nepregătită, a trebuit să le spăl şi să le şterg special cu această ocazie!



Da, sînt de la Butlers, da, aş vrea să locuiesc în Butlers! Butlers rulz, Butlers iz ză best! :)



Ok, am dat click, nu se vede nimica, da nu-i bai, adică şi ce dacă?
Despre căni, le folosim rarisim (sînt ceva mai mici decît celelalte), iar farfuriile sînt cam zilnic la micul dejun pe masă (mai puţin atunci cînd nu le spală nimeni şi-atunci luăm altele din dulap). P. are boală pe ele şi pe nişte cuţite fără de care nu-i tihneşte lui ptitdejeoneu. Ce să-i fac, maniac:D! A, nu vă mai arăt şi cuţitele acu.
Să v-aducă moşu ce vreţi voi, ok? Mie mi-am adus singură:>!
Dacă P. e pămpălău, ce să-i fac? :D
PS Căni am făcut cadou de crăciun 2006 la tot cartierul (adică cei care-am fost la Angela la masă, inclusiv mie), farfuriile le-a primit dumnealui tot în 2006 de moşu din seara asta.

Căni 3

Aste două căni n-au o poveste spectaculoasă, decît că mi-au plăcut şi le-am luat la un preţ de nimica (haha, erau reduse după velăntainz dei).
Oricum mă simt bine de cîte ori mă uit la mutrele urşilor ălora şi cîteodată cred că am o preferată între cele două, dar dacă mă gîndesc mai bine, ambele sînt super! :D

Căni 2

Povestea acestor două căni e simplă. Cea mai mare, pe fond alb, e achiziţionată împreună cu un ursuleţ de pluş, la pachet, dacă nu mă înşală memoria. M-au atras în egală măsură şi cana, şi pluşul, le-am pus în traistă şi i le-am prezentat lui P. cacadou pentru el de la mine. Adică dacă ar fi mîrîit că ce-i trebuie lui alte căni şi alţi urşi de pluş, eu aş fi suferit groaznic! (Mai ales că eram în perioada vieţii mele cînd cumpăram vagonabil din ambele soiuri de articole şi trebuia să le plasez cumva pardonabil.)
Culmea e că această cană a avut un succes monstru, eu nu o prea folosesc, pentru că e subţire, dar P. pune întîi şi-ntîi mîna pe ea.

A doua cană are o istorie similară, era nu ştiu ce ofertă (probabil după Moş Nicolae) şi era umplută cu ciocolăţele. Care m-au interesat mai puţin, dar cana mi s-a părut tare drăguţă, n-am ezitat şi paf, cadouaş lui P.!!!
După cum se observă în ultima fotografie, cu timpul cana s-a ales cu o ciobitură. Şi are şi o crăpătură măricică, doar că nu curge încă prin ea.
Cînd am fost la o polterabend în vară, (petrecere înaintea unei nunţi unde vin muuuulţi oameni şi sparg farfurii căni gresie faianţă ca să fie cu noroc perechea de miri) n-aveam mai nimic ce să ducem. Aşa că am înşfăcat cana ciobită, o sacoşă, gata tu, aşa mergem. P. s-a uitat la mine negru ca furtuna şi mi-a zis onli ăuvăr mai ded badi duci cana asta s-o spargi de tot!!!
Aşa că am şterpelit de la T. o farfurie vag alterată şi una veeeche de-a noastră şi duşi am fost. De atunci cana accidentată este scoasă doar la şedinţe foto (sau în cazurile extreme cînd nu mai sînt alte căni curate!!!)...
Ce scurt am povestit!!

Căni 1

Cînd am postat filmele revoluţionare cu proba la webcam-ul cu microfon al mamei, am observat din comentarii că v-au plăcut cănile.
Aşa că, dat fiind că nu ducem lipsă de căni, o să încerc, în măsura în care-mi va reuşi, să prezint publicului amator cănile noastre.
Să vedem ce iese.






Astea sînt cănile cu Simpsonii, după cum vedeţi. Le avem de la începuturi, ca să zic aşa, luate de mine dintr-un magazin de mobilă din care P. a cumpărat nişte cuţite.
Gluma mea preferată e, cînd cineva foloseşte cana cu Bart, :
"Vezi că ai un fir de păr în cană!"

Sper să vă placă.