Posta* lui Charles Bukowski

Un roman pe care l-am citit usor, chit ca in germana, si care mi-a placut, e in nenumarate rinduri hilar, destul de trist per total, iar ce ramine e un gust amarui.
E povestea lui Henry/Hank Chinaski, scrisa la persoana 1, sint cei 11-12 ani petrecuti ca angajat la posta, intii ca postas, apoi functionar care sorteaza corespondenta.
Am recunoscut atmosfera din alt roman bukowskian, imbibata in alcool si poate nu mereu clara, caci fumul de tigara il insoteste pe personajul principal mai peste tot, cauzind chiar si un incident minor la un oficiu de posta, soldat cu schimbari pentru toti angajatii.
Un barbat care lucreaza din greu, sperind cel putin la inceput ca ziua urmatoare ii va aduce mai putine buclucuri ca precedenta, ca la sfirsitul ei va fi altfel, ca poate nu intotdeauna scenariul e acelasi, cu orele suplimentare, anuntate cu citeva minute inainte de terminarea turei, fara avertismente si penalizari, de care totusi nu scapa.
Un om care se lasa dus de rutina vietii lui, fara timp sa-si pregateasca ceva de mincare, dind pe git cantitati impresionante de alcool, care-i tin de foame si-i abat gindurile, cu somnul chinuit si dureros, cu cosmarul examenelor care-i asteapta pe toti angajatii, inconjurat de lichele de care nu se deosebeste decit cu putin.
Nici nu stiu prin ce, poate prin faptul ca e personajul principal si in jurul lui graviteaza rindurile cartii, e conturat puternic si foarte credibil (e usor de zis ca lui Bukowski nu i-a venit greu, fiindu-si propriul model, dar de-aici pina mai departe e cale lunga) (si mie mi-e somn si bat cimpii in mod natural), e flegmatic si mucalit pina la un punct, ii lipsesc vointa si mijloacele de a schimba ceva cu adevarat, i se dau papucii in nenumarate rinduri fara macar ca el sa clipeasca, poate aici e, se impiedica de nenumarate ori, dar se ridica si continua. Cred ca mai presus de orice e om si are slabiciunile lui, fie ele femeile, bautura sau cursele de cai, dar si datoria (sociala?!) de a-si plati chiria si a trimite bani pentru copil.
Relatiile lui se termina ca-n viata, mai mult inexplicabil decit straveziu, uneori ii merge mai bine, alteori mai rau, o despartire prieteneasca, urmata de un nou inceput cit pe ce sa-l surprinda pentru totdeauna, mereu gindul la o femeie, dar cumva normal (in opozitie cu "bolnav" (si nu stau sa explic)), nevoia de stabilitate, fara cine stie ce profunzimi.
M-au impresionat destul de mult moartea vechii lui prietene si gindurile lui de sinucidere, de care se dezbara singur imaginindu-si o dupa-amiaza frumoasa cu fiica lui.
Desi se citeste repede, romanul nu mi s-a parut superficial (bine, daca voia, putea scoate din el cel putin un numar dublu de pagini), tematica e complexa, implicind sistemul cumva kafkian (dupa care nu ma innebunesc deloc, mai digerabil la Bukowski, probabil datorita auto/ironiei), sisific intr-un fel, increngatura de relatii de la locul de munca, cu sapaturile inter-colegiale si tot tacimul.
N-am nici cea mai vaga idee (desi poate mint) daca Bukowski e ecranizat (cred deci ca da, ce anume imi scapa), impresia mea e oricum ca scriitura lui se preteaza (?!) ideal la cinematografie (poate cu un Pacino in rolul lui Chinaski, sugestia mea pentru Hollywood).
E cu siguranta un autor care imi place, desi se poate spune ca se repeta in romanele lui, cred ca laitmotivul are un sens si prefer sa-l mai caut; imi place si curajul lui in chestiunile amoroase (:P) si sinceritatea care mi s-a parut ca razbate dintre pagini.


*Charles Bukowski, Der Mann mir der Ledertasche, Deutsch von Hans Hermann, Kiepenheuer & Witsch, 2. Auflage 2006, 204 Seiten, 7,95 EUR