Cutia neagra

N-am citit despre cartea asta mare lucru pe net, pentru ca guru Luciat inca n-are nimic de domnu' Amos Oz:).
Da' mie mi-a placut mult, (am s-o dau iar in patetisme si limbaj de lemn, da' daca altfel nu pot...!) intii ca e interesanta scriitura asta epistolara, nu cred c-am mai citit ceva in stilul asta, am inceput Legaturile primejdioase si le-am abandonat cind eram deja avansata, deh, boala cronica.
E vorba de-o familie sau doua, daca ii luam pe Ilana si pe Boaz (cu generozitate) ca apartinind amindurora.
Ilana a fost maritata cu Alex, a rezultat copilul Boaz, Alex a dat divort cindva, Ilana a ramas cu plodul, s-a recasatorit cu Michael si a aparut si Yfat pe lume.
Boaz e foarte rebel la inceputul cartii si Ilana se vede silita sa-i scrie lui tata-so s-o ajute cu flacaul si de aici se leaga si se incurca foarte multe ite.
Cel putin in prima jumatate am ris mult, cartea e tradusa elegant, Amos Oz scrie pe gustu' meu mediocru, se alterneaza scrisorile cu telegramele, desi aparuta in colectia Cotidianul, n-as spune ca m-a chinuit cu greselile de tipar (mai putin una perpetua, dar cu care m-am obisnuit: lipseste un spatiu la inceputul scrisorilor, sint doua cimpuri in susul paginii cum ar veni, in stinga destinatarul cu adresa si in dreapta data si localitatea etc., ei, la romani coloanele nu sint separate si-mi place sa cred ca nu asa trebuia sa fie, la modul ca avem (ex. aproximativ)
Alex G. 12.08.1976
Univ. nu stiu care Ierusalim
SUA).
Mi-a placut ca e o carte vag contemporana despre evrei si Israel, n-as zice ca exagereaza cu ceva, adica scriitorul isi face treaba si-si deseneaza bine personajele, iar Michael, care e cica foarte religios, tot le cinta in felul lui, da' ironizat bine pe alocuri. De exemplu scrie el o scrisoare (normal:O) foarte suparat si toarna un brat de jigniri si sa se faca dreptatea divina in Cer si Dumnezeu vede si caieste-te, ucigasule si criminalule etc. si incheie foarte frumos cu respect, urindu-va un an nou cit mai bun, Michael. Hihi!
Amos Oz mi s-a parut pe alocuri vag dostoievskian si marquez-ian, deh, dreptu' meu, nu mi s-a parut ca ar copia, tocmai, voiam sa zic ca impresiile astea l-au mai urcat in ochisorii mei.
Descrierile i-au iesit si mie cartea mi-a spus multe, adica m-am trezit de jde ori ca citeam o fraza si visam cu ochii deschisi la amintiri de-ale mele, ceea ce-i un lucru bun, zic eu.
Romanul (?) are cam de toate, pe toate gusturile, asa, as fi apreciat poate mai mult ca unele scrisori sa fie mai scurte.
Finalul m-a surprins, nu pentru ca e cine stie ce uimitor, dar ma asteptam cumva la altceva.
Na, cititi si-o sa vedeti.
N-am nici un chef sa scriu unde si cum a aparut cartea etc. pardon.
Stiu ca la recitire imi dau seama ca voiam sa mai scriu si aia si ailalta, dar acu' nu-mi vine-n cap, asa ca e mai sanatos sa nu recitesc prea repede, ma gindesc eu. :)