Despre balcoane

M-am inspirat din alte bloguri cu ideea asta, dar amintirea imi apartine, iar link-urile nu, din cauza de oboseala!
Pasii mei au fost purtati prin diverse locatii, dar cel mai drag balcon ramine cel din strada Salciilor, poate pentru ca am visat sa am si eu acasa unul ca el, doar ca la noi bate soarele de pe la 10 la 14 si incinge tot ce misca, asa ca si seara e fierbinte, asa ca, desi ai avut forta herculeana de-a transmuta fotoliul pe balcon, peisajul citadin nu te inspira la lectura sau la meditatie, cel mult la privit populatia transcedentala (:P) care se preumbla prin parc (aaah ce tineri frumosi erau in tineretele mele, trebuia doar sa le prinzi ceasul de trecere prin fata blocului, ce iluminare pentru spirit si pentru o esteta ca mine...)...
Dar balconul din strada Salciilor ramine in amintirea mea ca un loc perfect boem, redus ca spatiu, dar deloc ca posibilitati, cu o panorama nu chiar vasta asupra dealului Galatei, cu case si gradini si ciini si cocosi, nu foarte cald, dar calduros, cu o masuta de bun simt si doua scaune, cu citeva tomuri barosane care indemnau la studiu, cu caiete de notite, cu semne de carte, cu citeva ghivece de bun simt si cu plasa de tintari, desigur. Si linistea aia monumentala pe care doar pe malul Bahluiului o mai ai uneori (despre asta, in alt post, cu putin noroc).
Din balconul asta, cu multa nesimtire (peste geam) se ajungea in bucatarie, iar pe usa normala dadeai intr-o camera de-a dreptul eliadesca, pe care n-am s-o uit niciodata (sper, macar dreptul asta il mai am), care oferea chiar doua paturi, plus un fotoliu pat, in care multe, tare multe s-au intimplat, inclusiv o zi onomastica de-a mea in care s-a compromis canapeaua de la multele tigari stinse in recipiente de plastic, ah ah si iar ah, dar ...
Cel mai pregnant imi striveste memoria o sedinta foto alb-negru din care n-am nici o amintire palpabila, dar as aprecia macar una, patul meu dinspre geam, dupa patul dublu in care povesteam pina foaaarte devreme atit de multe incit aproape adormeam si iar ne trezeam si eu aveam grija sa mai dau un telefon anonim, ca daca noi nu dormim, ei de ce sa doarma, ha!
asa
de unde ma uitam invers inspre peretele biblioteca despartitor, de stiam pe de rost rostul cartilor si ma feream sa aflu unde iti tii bancnotele
camera in care s-a intimplat o traducere maraton de aproape un caiet, dictata efectiv, chestie care mi se pare si in ziua de azi fenomenala
si-n care vai noua s-au petrecut dansurile la perete ale lui Enrique (nu mai zi la nimeni!)
si curele de slabire cu fructe
si cu napolitanele de la parter si sucul
si ah divaghez
in bucatarie
sertarul-capcana de la chiuveta
si lampa care se tragea in mijloc pina foarte jos
si sosul dracului (numai putin, ce bun e, ah, iau foc)
si tot ce-a fost
si cine stie
poate va mai fi
dar asta nu e o certitudine
si mie mi-e dor
asa-s eu