Ce-o fi si in mintea angajatorilor...

Asadar si deci si prin urmare, normal, am fost ieri la agentia aia, mai era o tanti inaintea mea, foarte modesta in felul ei si cred ca vag suferinda cu germana, o auzeam cum isi citeste in soapta liniile din formularul introductiv.
Apoi eu, m-am inteles rapid cu domnu' intervievatorul, am regretat in grup ca n-am permis de conducere, ca avea o nebunie pentru mine.
In fine, s-a gasit altceva, daca as putea incepe de miine... El era doar intermediar, jobul in sine era altundeva. Am trei ore sa ma gindesc. Ok.
Stau si ma gindesc. Ar fi insemnat sa ma duc la jobul actual si sa-i intreb daca s-ar putea descotorosi de mine de azi pe miine (nu ca as fi importanta acolo, dar am totusi un contract care zice ca pot demisiona la sfirsitul lunii si mai stau la ei o luna).
L-am sunat pe cetatean, da, nenea, e ok, cu conditia ca intii sa semnez contractul nou si-abia dupa, cu certitudinea hirtiei in buzunar, ma duc la ceilalti si le spun ca daca s-ar putea, as avea altceva, tralala. Aha, a zis el. Si ma mai suna.
Azi n-a sunat, o sa sun eu miine dupa munca, in principiu interesul lor ar fi sa-mi gaseasca orice, ca oricum isi iau comision pe spinarea fiecarei chestii semnate.
Dar totusi, oare fac teste asa, cit de departe poate merge disperarea cuiva ca sa prinda un job cu mai multi banisori?
Altfel, ma intreb cine da vrabia din mina pentru cioara de pe gard, ca asa cum nu m-a sunat in conditiile mele, putea sa nu ma sune si daca ziceam da, nenea, merg pe mina ta, sigur, cum sa nu...