Vreme trece, vreme vine

Stateam pe canapea cu capul dat pe spate, intr-o atitudine similara cu cea pe care o am intr-o poza facuta in sufrageria Mihaelei, pe canapeaua ei de piele (probabil prima pe care am stat), cu spatele la balcon, imbracata cu hanoracul luat din Bulgaria, cu parul liber, inca in facultate, pe masuta scrumiera cu tigara fumeginda, ca dovada apare doar fumul, vag, dar prezent pentru un ochi atent.
Din seria de fotografii facute undeva pe la Zilele Iasului '99, cind venise Mark in vizita la A. si plouase in turbare, asa ca n-a prins bietul de el decit un oras teribil de gri si de friguros si de noroios. Totusi am fost in 5 (Dan, A., Mark, eu si Michelle) in Gradina Botanica, exista niste urme amuzante, parca am juca fotbal, nu-mi amintesc sa fi avut vreo minge, pe alei, la lac, pe "balconasul" de la lac, unde fac eu niste scheme si mai apar pe linga si niste baieti straini, poate niste militari.
Tin minte un drum incolo cu Michelle, poate asta, cind am zarit-o pe I., care tocmai isi trintise niste suvite coniac, dupa cum a opinat M., mai cunoscatoare, si cu cit drag si mai ales ura ne-am privit reciproc, de la distanta desigur, caci chiar daca ne-am intilnit pe pod, ne-am evitat, ca neexistind una pentru cealalta.
Cum trece timpul si de ce mi-am amintit acum toate astea?

In fond, voiam doar sa scriu de ziua de azi, meteorologic splendida, am coborit la computer, asa ca soarele pare sa fie dus, de aici, de jos... voiam sa fac o baie, m-am confruntat cu putina lene, am sovait in pat, cufundindu-ma comod in slovele unei carti despre Iasul care nu mai e cum il stiam eu, cu atit mai putin ca acum o suta de ani si mai bine, dar atit de fascinant curgator din istorie si aproape de fiinta mea, poate mai pregnant cu cit distanta care ne separa nu e deloc neglijabila.
Nu stiu in ce masura facem toti la fel, imi dau seama cu timpul ca ma intorc mereu la aceleasi si aceleasi intimplari, rareori se strecoara o oaza de prospetime (ca evenimente) intre ele, nici macar nu-mi dau seama daca sint sigura pe ele, le retraiesc ca intr-un vis cu ciripit de pasarele, poate uneori le notez altfel, despre unele dintre ele nici n-am sentimentul de unicitate, comoara prinsa din zbor chiar ca un vis din tenebrele memoriei, ... caci uit.
Asta incepe curind, cind in clasa intii nu mai tii minte primele poezii, la 14 ani n-ai nici cea mai vaga idee ce-ai primit cadou cind ai luat premiul intii in clasa intii, in facultate nu mai stii daca ai fost in tabara intii* la Vatra Dornei sau la Lacul Rosu sau la Slanic Moldova, sau era o excursie?
Recent am constatat ca nu sint singura care-si ia reperele memorialistice din viata sentimentala.
Eram la o tigara cu Mac (o spanioloaica pe care o cheama Marguerita) si cu P., ne distram de incapacitatea noastra de a retine prenumele celorlalti pe care ii intilnim constant in vizita la sotii T. Si din una-n alta, Mac ne spune ca uita fenomenal, ca or fi hormonii, tocmai ningea si noi doi zgribuleam, ea povestea cum umblase prin curte in tricou, acuza o menopauza timpurie (are 40 si-un pic), pardon, sa lasam... si inainte era totul mai simplu. Cind a fost asta? A, pai eram cu Gigi, inseamna ca era in '92 sau '93, e anul ala cind inca nu aveam examene, deci trebuie ca a fost '92, ca apoi n-am mai savurat revelionul cu aceeasi ardoare, ca stiam ca urma sesiunea, deci aia a fost.
Si pe schema asta cam tot. Si fix pe calapodul asta rationez si eu. Sincer, nu mai functioneaza infailibil.
Caci intr-o zi cu mai mult sau mai putin soare prima dragoste s-a dus dracului si in marele meu sictir am optat pentru carpe diem, am trait in prezent cu fulgurante flashback-uri catre care ma intorceam cu nasul pe sus, dar si cu balele curginde, caci aproape niciodata azi nu e mai frumos ca ieri, desi cumva e pe dos fata de preceptele (sic!) lui Murphy... si m-am trezit fara avertismente ca isteriile mele personale se intercaleaza, se-nvirt haotic si nici pe mama fengshui-ului n-o vad reusind sa le sorteze... alfabetic.

*4 de intii la rind, memorabil, sper ca apreciati.
O poveste de la revista, daca doriti.