luni, 19 martie 2007

Catelul si ciinele

In tineretea mea, cartierul Alexandru arata altfel. Blocurile de la bulevard de pe partea cu Bahluiul erau la locul lor, dar pe partea cealalta, cum vii de la piata, era o colectie de case de tara, cu curte si gradina (catel, purcel, tot tacimul), la o casa de-asta de pe la mijlocul adunaturii luam noi bors.
Verii mei stateau (si mai stau) la inceputul Daciei, tot la bulevard, la bloc, inspre calea ferata; fix in spatele blocurilor astora era iar o colectie de case. Toate darimate mai tirziu, spre a face locuri locuintelor luxoase (!!) cu patru camere, doua bai, doua balcoane, o nebunie, culmea luxului, ce mai!
Cind mergeam cu mama la verii mei si eram inca de-o schioapa, dupa ce treceam de gang si ajungeam in dreptul caselor, salvarea intruchipata (!) de scara blocului era atit de aproape si in acelasi timp aproape inaccesibila, era mai mereu seara si intuneric, lumina era doar de la ferestrele de la bloc, nu de la stilpi, si cum intram in zona interzisa, cum incepeau ciinii sa latre ca la urs. Si eu tremuram cu mina in mina mamei ca frunza in bataia vintului. De altfel mama imi spunea ca animalele ma simt ca mi-e frica si de aia ma latra.
Dar mie nu-mi era frica! Eram foarte viteaza. Doar ca functiona acolo un rationament anapoda - nu-mi era frica, dar ciinii primeau un semnal fals, cum ca mi-ar fi fost frica, si latrau intr-o veselie, asa ca n-avea sens sa mai fac pe curajoasa si urcam scarile in mare entuziasm pina la usa verilor mei.
Acolo erau seri faine, ca ne vedeam rar si eram (si mai sintem:D) apropiati ca virsta si nu stiam ce sa mai povestim si cum sa ne mai jucam (si chiar cred ca prea mult la povesti nu stateam). Nu tin minte mare lucru de-atunci, doar o vedere cu o tanti cu un receptor la ureche, vedere de-aia din strainatate, la care daca te uitai din stinga o vedeai pe tanti serioasa, iar privita din dreapta avea ochii inchisi si zimbea. O nebunie, eu n-aveam strengareli de-astea. Si mai avea vara-mea o cutie muzicala cu o balerina roz, care mergea cu cheita (fusese reparata de citeva ori) care dansa fascinant pe o muzica diafana (!).
Poate-am mai povestit asta, si ce urmeaza.
Tot pentru ca veneam rar in vizite, astea se prelungeau la ore normal interzise copiilor, la un moment dat mama ma striga la bucatarie, hai vio zi-le pa verisorilor tai, echipeaza-te si hai sa mergem. Si-atunci se dadea startul pentru inca o ora de nebunii cu scenariu bine stiut dinainte. Imi dispareau papucii. Dragutii de ei erau ascunsi de dragutii mei de veri si eu ma perpeleam mereu, ca stiam ca trucul e vechi si ca nu stiu sa mint, asa ca degeaba ma duceam cu o figura inocenta ca nu-mi gasesc papucii, eram trimisi iar in cautari, intr-un final apareau si plecam acasa. :)

Cu timpul m-am mai inaltat (desi n-am suferit niciodata la capitolul asta, ba dimpotriva (ma amorezam frecvent de tipi mai mici de statura sau maxim de inaltimea mea)) si eram destul de sigura pe viteza mea, asa ca n-am mai considerat ca mi-ar putea pune ciinii latratori probleme. Unde te mai pui ca aia de latra nu musca, proverb, adevarat suta la suta, clar.

Luasem la facultate, situatia financiara de-acasa nu era stralucitoare, fusesem singura surprinsa de reusita mea si cind bateam stradutele neumblate ale Iasului, imi imaginam ca ma duc la tata cu mare tupeu si-i pun in fata o lista lunga cu obiectele adorate de mine in taina, adorate si dorite ca accesorii pentru fizicul meu impecabil, dar care suferea crunt fara ele. Ma rog, imi scadea elanul cind ma gindeam ca nu mi-a promis nimeni nimic daca intru la facultate, deci tata putea sa ma trimita sa plimb ursul scurtut.
Dar intr-o seara de reverie de-asta, cind mai toti prietenii mei erau plecati din oras care incotro, mi-am urnit osisoarele din casa si ma indreptam spre Palat cufundata intr-o adinca meditatie despre lume si viata. Soarele se pregatea sa apuna, batea un vintisor delicat si eu nu mai puteam de rock'n'roll, in bocancii mei vag rupti in partea de sus si pe care ma pregateam sa-i expun ca stricati si doritori de inlocuitori, dar tot intr-o conversatie imaginara.
Cind o catea s-a repezit pe neve la mine si m-a muscat de picior, lasindu-si amprenta dentara in pantaloni si oprindu-se in marginea bocancului. Trezita din reverie, m-am uitat urit la catea, in timp ce ea ma latra de zor si eu imi depaseam recordul la viteza la urcat strada din dreapta Mitropoliei.
In interval de-o saptamina m-au mai muscat alti doi ciini, tot fara urmari si tot pe neve, o data prin Copou, prin spatele Parcului Expozitiei, pe-o strada cu multe case in constructie.
Deja acasa se optase printr-un deosebit concurs de imprejurari pentru pisici, inca imi plac ciinii, dar n-as zice ca ma omor dupa ei, dupa cum nici ei dupa mine.

4 comentarii:

  1. tipa aia la telefon era un fel de chineaza si pe un fond rosu?
    nici eu n-am avut de-alea, avea vara-mea care taica-su lucrase prin emirate si ma oftica ingrozitor.
    de ciini am scapat ne-muscata, dar cred ca am fost norocoasa foc.

    RăspundețiȘtergere
  2. vaccin antirabic ai facut vreodata? sa stiu daca te mai pup. :*
    apreciez insemnarea asta. e scrisa intr-o limba pe care o inteleg din prima.

    RăspundețiȘtergere
  3. suzi, era un soi de asiatica-rusoaica cu paru galben-verzui deschis si fondu era tot asa un fel de turcoaziu (le am cu culorile ceva de speriat) si receptoru era ceva culoarea untului:D

    almo, n-auzi ca numa mi-or atins nadragu si bocancu? nu m-or compostat de-a binelea.
    da m-a aranjat motanu la o bucata si m-am dus la studenti si elevi si tanti aia parca antitetanos mi-a facut ca eram mai mult zgiriata parca. ma calific?
    nu ca chiar lesin daca nu ne mai pupam de-acu languros si-adinc:P:D

    RăspundețiȘtergere
  4. hei, salutări, am vut să-ţi spun ceva dar cum mă prind mai greu cum funcţionează tecnica asta, n-am reusit decît să-mi trimit un mail drăgălaş...hmm...tot mie. na, rîzi, că face bine la ten. între timp mi-am amintit sumedenie de faze legate de cartierul nostru de baştină, am, teoretic, subiecte de bloguire pîn'la vară şi mai încolo. e drept, între timp am uitat ce voiam să-ţi scriu.
    noapte bună,

    RăspundețiȘtergere

Submit Your Blog