Cutia neagra

N-am citit despre cartea asta mare lucru pe net, pentru ca guru Luciat inca n-are nimic de domnu' Amos Oz:).
Da' mie mi-a placut mult, (am s-o dau iar in patetisme si limbaj de lemn, da' daca altfel nu pot...!) intii ca e interesanta scriitura asta epistolara, nu cred c-am mai citit ceva in stilul asta, am inceput Legaturile primejdioase si le-am abandonat cind eram deja avansata, deh, boala cronica.
E vorba de-o familie sau doua, daca ii luam pe Ilana si pe Boaz (cu generozitate) ca apartinind amindurora.
Ilana a fost maritata cu Alex, a rezultat copilul Boaz, Alex a dat divort cindva, Ilana a ramas cu plodul, s-a recasatorit cu Michael si a aparut si Yfat pe lume.
Boaz e foarte rebel la inceputul cartii si Ilana se vede silita sa-i scrie lui tata-so s-o ajute cu flacaul si de aici se leaga si se incurca foarte multe ite.
Cel putin in prima jumatate am ris mult, cartea e tradusa elegant, Amos Oz scrie pe gustu' meu mediocru, se alterneaza scrisorile cu telegramele, desi aparuta in colectia Cotidianul, n-as spune ca m-a chinuit cu greselile de tipar (mai putin una perpetua, dar cu care m-am obisnuit: lipseste un spatiu la inceputul scrisorilor, sint doua cimpuri in susul paginii cum ar veni, in stinga destinatarul cu adresa si in dreapta data si localitatea etc., ei, la romani coloanele nu sint separate si-mi place sa cred ca nu asa trebuia sa fie, la modul ca avem (ex. aproximativ)
Alex G. 12.08.1976
Univ. nu stiu care Ierusalim
SUA).
Mi-a placut ca e o carte vag contemporana despre evrei si Israel, n-as zice ca exagereaza cu ceva, adica scriitorul isi face treaba si-si deseneaza bine personajele, iar Michael, care e cica foarte religios, tot le cinta in felul lui, da' ironizat bine pe alocuri. De exemplu scrie el o scrisoare (normal:O) foarte suparat si toarna un brat de jigniri si sa se faca dreptatea divina in Cer si Dumnezeu vede si caieste-te, ucigasule si criminalule etc. si incheie foarte frumos cu respect, urindu-va un an nou cit mai bun, Michael. Hihi!
Amos Oz mi s-a parut pe alocuri vag dostoievskian si marquez-ian, deh, dreptu' meu, nu mi s-a parut ca ar copia, tocmai, voiam sa zic ca impresiile astea l-au mai urcat in ochisorii mei.
Descrierile i-au iesit si mie cartea mi-a spus multe, adica m-am trezit de jde ori ca citeam o fraza si visam cu ochii deschisi la amintiri de-ale mele, ceea ce-i un lucru bun, zic eu.
Romanul (?) are cam de toate, pe toate gusturile, asa, as fi apreciat poate mai mult ca unele scrisori sa fie mai scurte.
Finalul m-a surprins, nu pentru ca e cine stie ce uimitor, dar ma asteptam cumva la altceva.
Na, cititi si-o sa vedeti.
N-am nici un chef sa scriu unde si cum a aparut cartea etc. pardon.
Stiu ca la recitire imi dau seama ca voiam sa mai scriu si aia si ailalta, dar acu' nu-mi vine-n cap, asa ca e mai sanatos sa nu recitesc prea repede, ma gindesc eu. :)

Jaluzele si vecini

As cam zice ca am povestit macar pe ym/msn, daca oi fi scris si aici, ma duc sa-mi cumpar un pumn de lecitina.
Ma uit si eu cu drag in casele oamenilor, ziua, seara, nu importa, esential e sa se vada ceva, adica nu musai sa fie populate camerele, da' asa-mi place mie sa fiu vizionara:).
Cind era finala la mondialul de handbal, nu stiu de ce ma dusesem mai linga geam, cred ca sa vad daca reactioneaza vreun suflet sensibilizat de sonorul meu dat exagerat de tare. Si era un ora 19, intunericeala afara, lumina aprinsa vizavi, m-am benoclat si eu cit se poate de discret, adica stind latita in fereastra si vecinu', a carui camera da direct in baie si care cind e in baie nu inchide musai usa, era in baie si isi aranja o suvita in oglinda, se pieptana cu spor. Ma uitam eu foarte interesata pret de citeva zeci de secunde, pina mi-a picat fisa ca omu' era bine-mersi in curu' gol. Ailei!!!:O Ziua-n amiaza mare, ca sa zic asa! Unde sa sun si sa-l reclam? Precizez ca are perdele, da' de alea normale, cu floricele ceva, nu se vede ziua prin ele, dar seara cu lumina aprinsa... Mai precizez si ca nu-l stiu la fata, deci n-am avut de ce sa ma emotionez prin curte daca l-oi fi intilnit.

In seara asta urcam scarile si m-am uitat in spate pe geam, sint alti vecini la parter, nou mutati in apartamentul renovat, un ea si-un el, el era in baie, au jaluzele, dar erau doar in forma de linii orizonatale cu spatii intre ele, s-a apropiat de geam, a luat ceva de pe pervaz si-a inceput sa faca niste scheme in mijlocul incaperii, m-am prins ca se uita cu o oglinda mai mica in oglinda mare si-si bibilea si el o suvita. M-am hlizit si mi-am vazut de ale mele.
Apoi a plouat. Si s-a oprit.
M-am dus sa redeschid geamul larg si in baia de la parter era iar cineva in tricou... Am coborit, de jos nu se vedea decit lumina, jaluzelele erau inchise cum ar veni, dar nu stiu in ce unghi, ca deci de sus se vedea ca ziua:).

Noi n-avem perdele.

Ordem e progresso*

Ma apuca uneori cite un avint la o carte, dar factorii disturbatori si vointa mea nula sint in verva, asa ca amusinam finalul Cutiei negre, dar nici s-o termin. Aseara mi-am zis ca nu ma bag in pat, ma invirt peste tot si citesc.
Cind mai aveam 5 pagini, am cedat, era cald si-am ramas cu o datorie de trei pagini pe azi dimineata.
Ma culcasem pe la 1, m-am trezit la 9, la 11 aveam un somn crunt. M-am enervat rau si m-am apucat de smotru, uite-asa. Nu stiu ce-am avut, mi se inchideau ochii. Poate ochii se inchideau din alta cauza si imi dadeau senzatia de oboseala.
Asadar nu m-am dus direct la somn, ci am rascolit ceasuri intregi camera, care arata acum mai omeneste, dar inca nu de dat la revista, dar sa nu exageram, m-oi mai trezi noaptea si n-oi sti unde sint:D.
Frumos e ca mi-am trintit doua cozi impletite pe care le-am maturat de laminat cind ma straduiam sa vad daca au ramas zone pe sub pat nesterse de mop. Un vis si-o nebunie.
Deja de ieri ma chinuia feng-shui-ul si mi-am facut ordine in hirtii, sint acum aproape toate la locul lor, dar nu chiar toate, tot asa, sa nu ma speriu a doua zi, sa cred ca m-am reincarnat in cine stie ce fiinta obsedata de chestii de-astea gospodaresti.
Am reusit sa arunc o groaza si sa sortez intr-un biblioraft cam tot ce-aveam, apoi le-am separat cu niste cartonase bleu si am lipit pe fiecare mapisoara (!) o etichetuta colorata, asa incit chestiunea arata foarte mirificent, ma uit cu drag la opera mea. (M-am laudat foarte mindra si la P., care a ramas si el destul de paf, wow, ce-ai creaaat! Pai da!)
Rascolind intre ultimele hirtioare de pe birou, era sa mie se tai piciorusele, desi stateam pe scaun, cred, am crezut ca gasesc pe tidula cu scris strain o insemnare de-a bunica-mii care-a murit... Era altceva si mi-am amintit ca ea imi scrisese ceva intr-un carnetel si parca n-am detasat foaia, in caz ca mai exista carnetul.
Am inceput cu hotarire un e-book, sint curioasa cit de departe voi ajunge.



*The stars on the flag picture exactly the sky above Rio de Janeiro on the 15th of November in 1889.

Ce-o fi si in mintea angajatorilor...

Asadar si deci si prin urmare, normal, am fost ieri la agentia aia, mai era o tanti inaintea mea, foarte modesta in felul ei si cred ca vag suferinda cu germana, o auzeam cum isi citeste in soapta liniile din formularul introductiv.
Apoi eu, m-am inteles rapid cu domnu' intervievatorul, am regretat in grup ca n-am permis de conducere, ca avea o nebunie pentru mine.
In fine, s-a gasit altceva, daca as putea incepe de miine... El era doar intermediar, jobul in sine era altundeva. Am trei ore sa ma gindesc. Ok.
Stau si ma gindesc. Ar fi insemnat sa ma duc la jobul actual si sa-i intreb daca s-ar putea descotorosi de mine de azi pe miine (nu ca as fi importanta acolo, dar am totusi un contract care zice ca pot demisiona la sfirsitul lunii si mai stau la ei o luna).
L-am sunat pe cetatean, da, nenea, e ok, cu conditia ca intii sa semnez contractul nou si-abia dupa, cu certitudinea hirtiei in buzunar, ma duc la ceilalti si le spun ca daca s-ar putea, as avea altceva, tralala. Aha, a zis el. Si ma mai suna.
Azi n-a sunat, o sa sun eu miine dupa munca, in principiu interesul lor ar fi sa-mi gaseasca orice, ca oricum isi iau comision pe spinarea fiecarei chestii semnate.
Dar totusi, oare fac teste asa, cit de departe poate merge disperarea cuiva ca sa prinda un job cu mai multi banisori?
Altfel, ma intreb cine da vrabia din mina pentru cioara de pe gard, ca asa cum nu m-a sunat in conditiile mele, putea sa nu ma sune si daca ziceam da, nenea, merg pe mina ta, sigur, cum sa nu...

Despre balcoane

M-am inspirat din alte bloguri cu ideea asta, dar amintirea imi apartine, iar link-urile nu, din cauza de oboseala!
Pasii mei au fost purtati prin diverse locatii, dar cel mai drag balcon ramine cel din strada Salciilor, poate pentru ca am visat sa am si eu acasa unul ca el, doar ca la noi bate soarele de pe la 10 la 14 si incinge tot ce misca, asa ca si seara e fierbinte, asa ca, desi ai avut forta herculeana de-a transmuta fotoliul pe balcon, peisajul citadin nu te inspira la lectura sau la meditatie, cel mult la privit populatia transcedentala (:P) care se preumbla prin parc (aaah ce tineri frumosi erau in tineretele mele, trebuia doar sa le prinzi ceasul de trecere prin fata blocului, ce iluminare pentru spirit si pentru o esteta ca mine...)...
Dar balconul din strada Salciilor ramine in amintirea mea ca un loc perfect boem, redus ca spatiu, dar deloc ca posibilitati, cu o panorama nu chiar vasta asupra dealului Galatei, cu case si gradini si ciini si cocosi, nu foarte cald, dar calduros, cu o masuta de bun simt si doua scaune, cu citeva tomuri barosane care indemnau la studiu, cu caiete de notite, cu semne de carte, cu citeva ghivece de bun simt si cu plasa de tintari, desigur. Si linistea aia monumentala pe care doar pe malul Bahluiului o mai ai uneori (despre asta, in alt post, cu putin noroc).
Din balconul asta, cu multa nesimtire (peste geam) se ajungea in bucatarie, iar pe usa normala dadeai intr-o camera de-a dreptul eliadesca, pe care n-am s-o uit niciodata (sper, macar dreptul asta il mai am), care oferea chiar doua paturi, plus un fotoliu pat, in care multe, tare multe s-au intimplat, inclusiv o zi onomastica de-a mea in care s-a compromis canapeaua de la multele tigari stinse in recipiente de plastic, ah ah si iar ah, dar ...
Cel mai pregnant imi striveste memoria o sedinta foto alb-negru din care n-am nici o amintire palpabila, dar as aprecia macar una, patul meu dinspre geam, dupa patul dublu in care povesteam pina foaaarte devreme atit de multe incit aproape adormeam si iar ne trezeam si eu aveam grija sa mai dau un telefon anonim, ca daca noi nu dormim, ei de ce sa doarma, ha!
asa
de unde ma uitam invers inspre peretele biblioteca despartitor, de stiam pe de rost rostul cartilor si ma feream sa aflu unde iti tii bancnotele
camera in care s-a intimplat o traducere maraton de aproape un caiet, dictata efectiv, chestie care mi se pare si in ziua de azi fenomenala
si-n care vai noua s-au petrecut dansurile la perete ale lui Enrique (nu mai zi la nimeni!)
si curele de slabire cu fructe
si cu napolitanele de la parter si sucul
si ah divaghez
in bucatarie
sertarul-capcana de la chiuveta
si lampa care se tragea in mijloc pina foarte jos
si sosul dracului (numai putin, ce bun e, ah, iau foc)
si tot ce-a fost
si cine stie
poate va mai fi
dar asta nu e o certitudine
si mie mi-e dor
asa-s eu

Orientare turistica

Prin clasa a cincea ne-a luat domnu' de geogra' ca cine merge la concursu' de orientare turistica. Sa fim si buni la sport. Ah ce chestie.
Ei bun si m-am dus acasa si i-am zis mamei ca ma duc si parca ea s-a bucurat, ca parca si ai mei parinti practicasera sportu' asta sau doar ea sau doar tata, nu mai stiu, e mult de-atunci si n-am mai vorbit despre dupa, nu mai stiu de ce, in fine, era simbata sau duminica, nu retin cum am ajuns la Breaza, la capatu' Iasului si-acolo ne-au facut instructaju' si eram pe echipe si trebuia sa adunam nu stiu ce super trofee (erau prin copaci atirnate stampile), o mare nebunie. Eram in echipa cu Ciprian, mai erau de la noi din clasa mai multi, in fine, ne-au zis deci ce-avem de facut, n-as zice ca intelesesem mare lucru, cert e ca ne-am pus pe galopat, eram jovena si normal nefumatoare (sa fim seriosi!), dar mi-am pierdut suflul pe la o bucata, Ciprian m-a injurat elegant si pasional, am ajuns la Coarnele Caprei (adica in nu stiu ce sat, ne orientasem mai mult de-o gramada), intr-un mare final grandios s-a intimplat sa nimerim intoarcerea, habar n-am in cit timp, probabil ultimii si cine stie cu cite trofee lipsa, memoria mea se sterge silita de imprejurari, cert e ca exista niste dovezi, doua poze parca, una cu grupul, in care domprofesor, mare amator de chestii regizate, ne-a pus in turma, cu el in mijloc de codru des si cu o harta desfacuta in brate si uitindu-se intr-o parte si noi toti trebuia sa ne uitam in directia indicata de el, mai putin cei care s-au uitat in obiectiv, normal. Si una cu mine si cu Ciprian, in care eu am un fluier in gura si ma holbez la camera si el se uita foarte concentrat la busola, poze foarte artistice, parol.
Ma rog, cind le-am primit, asta se intimpla in general cind uitai cu ce ocazie fusesera facute, i-am spus lui Ciprian uite bai aveai nadragii de trening rupti in genunchi si ma tem ca el mi-a zis taci proasto da n-avea dreptate, ca se vede in poza, degeaba zice el ca asa cade lumina.
Cam asa s-a incheiat cariera mea mareata si de viitor in orientare turistica. Ei si ce!

Am sunat azi la o firma din Frankfurt, o agentie de intermediere a fortelor de munca, m-am dus dupa un anunt, habar n-aveam ce sa intreb, in fine, am zis niste chestii, vor sa ma vada miine. Minunat, dati-mi adresa. Acu' nu mai e chiar ca la inceput cind nu intelegeam neam (am cautat acum citiva ani, dupa indicii telefonice, o casa pe Saalburgerstr. si notasem asa la telefon, dar cind am facut harta pe net mi-am spus clar femeia a vrut sa pronunte Salzburgerstr., normal, si-am cautat locatia pina am innebunit, ca sa sun iar si sa-i zic tanti te simt pe aproape dar nu te gasesc tu m-ai biruit a ta sa fiu sau asa ceva), dar e asemanator.
Si anume, ea zice, eu scriu. Pe linga gara? Da, la numaru' 8. Bine, asta vine chiar pe linga gara? Da. Multumesc, pe miine.
P., miine am actiune in Frankfurt. Wow, cool, cum se cheama firma?
Ah, ce importanta are?!:O Ceva Ograda parca.
Si unde e firma?
Pe la gara cica.
Sa vedem.
A, sa stii ca mi-am dat singura in map24.de si imi corecteaza automat "pe linga gara" cu "la gara".
Firma Ograda ca aia de la tv?
Da, tu, da altii!
Isi da P. in gugal, imi gaseste firma, cu tot cu adresa corecta, m-a facut om, ce mai.

Acu' ma duc sa ma odihnesc, ca miine e primu' pas si morcovu' e corespunzator.

NU! manelelor!

Se facea ca era vara lui 2004 si erau trei fete dereglate rau la mansarda, Vio, Diana (sirboaica vorbitoare de romana) si Hale (turcoaica, cu abonamentul la tv-ul turc platit la zi).
Si cind venea ziua de miercuri si nu erau amintrei terminate de oboseala si nici nu lucrau in seara respectiva, se intilneau, se cocotau intr-o masina la intimplare (Vio n-a avut niciodata) si plecau in oraselul vecin sa bobineze la mecdac (aim sorii Iliutsa:() si sa sa lalaie la karaoke si-apoi sareau gardu' si se jucau bowling.
Acolo se serveau si oaresce alcooluri (usoare, bericici, da' la fete cam prindeau). Apoi mergeau acasa. Vio domicilia atunci cu poloneza Ana.
Cit era ziulica de lunga si cind Vio era acasa, dvd-player-ul era pornit si cinta pe repeat o piesa care-o zapacise complet pe Vio, care n-avea cd-player cu boxe si doar in casti n-o incalzea, ea voia sa dea la tot cartieru'.
Ana se nimerise de citeva ori pe-acasa cu turcismu' la maxim, protesta, dar daduse doar de zimbetul meeeega-latsit a' lu' Vio care i-a explicat Ana cind o sa fii si tu indragostita o sa intelegi aska yurek gerek etc.....!!!! \:D/
Si deci veneau fetele de la bowling, ce mai conta cine ce cistigase, serile erau inegalabile si atmosfera inubliabila:D... In fata blocului la Vio se oprise o silueta pietrificata, s-a dovedit mai tirziu ca era Ana. Vai tu ce draguta ai fost ca mi-ai tinut usa, nu stiu cit de repede nimeream yala.
A, pai am recunoscut muzica de-o racneati de juma de km din masina.
A da?! :O N-are cum.

Aicisha o mostra. De mare mare valoare. (Am regasit un cd in seara asta, tararam pampam!!!)

PS Daca v-am mai dat linku', inseamna ca va reactualizez cultura (din nou, normal!).

Irinuca cu cercei

episodu 2 (mereu scriu epidosu, pardon)
primu a fost pe aici. (excuse my french)

Am sunat-o pe vara-mea in seara asta cam tirziu, juniorul ei a-mplinit doua primaveri berbecoase si tare bine mi-a parut ca am vorbit... Foarte foarte pe scurt, mi-a spus ca daca e sa faca un bebe doi, ar dori sa-i fiu eu nasa.
M-am topit complet, suna aiurea sa zici vai ce m-am emotionat, da' chiar asa a fost, aproape mi-au dat lacrimile si nici macar nu e musai sa ramina gravida...

Dar i-am zis ca le tin pumnii strasnic.
Si cica sa invat si niste greceste pin-atunci. Am timp totusi.

O chestie foarte foarte sentimentalica, ceeel putin de cind intra pianu in minutu noo, aicisa. Enjoy (si dati un telefon de unde sa luam filmu').

Hai sa visam mina cu mina

O citeam pe Alma si mi-am amintit de visele mele recurente din tinerete.
Le-oi mai fi povestit pe undeva, da' amintindu-mi de ele acum si necontrolindu-mi chiar la singe memoria, imi permit sa mai notez o data.

Intii si-ntii, aveam un grafic care pe vremuri functiona admirabil. Ma trezeam dintr-un vis din nu stiu ce motiv si ma culcam la loc si inainte de-a adormi imi povesteam in cap visul de-l avusesem si-l revedeam cu ochii mintii si reuseam sa-l continui. Chestia asta imi mai reuseste actualmente foarte rar. Adica mai incerc sa reiau un vis care-mi pare drag si e posibil sa ma trezesc apoi din alt vis, vag dezamagita.

Cind eram mica si inca dormeam in patut, desi poate eram deja prea mare pentru asta, visam la prinz, singura acasa fiind, ca vine mama acasa si mama nu e mama, ci o sosie aproape perfecta, doar ca avea o alunita in plus pe fata, dar isi juca rolul impecabil, eu nu ma lasam pacalita si, in functie de noroc, vis fericit sau cosmar, o nimeream si chiar nu era mama si mama urma sa apara in vis si sa-si reia rolul ei in camin sau sa n-o nimeresc, si o omorisem pe mama in vis. Era mereu la fel de enigmatic...
In general era liniste cind faceam eu amiaza, de asta tresaream la fiecare zgomot, auzeam totul multiplicat cumva, daca vreun vecin aprindea lumina sau deschidea o usa, aveam impresia ca e cineva in casa in care in mod teoretic trebuia sa fiu singura. Cred ca mi-era foarte frica.

Cind am mai crescut, am avut in mod repetat un vis eroic... Se facea ca era un fel de razboi si eu zaceam lata intr-un fel de hambar de tara si linga mine statea intins un flacau soldat tinar si cam taranel el asa. Mult am mai visat asta.

Si-apoi eram eu o eroina persecutata cumva. Ma urmareau tot felul de amarasteni care voiau sa ma ucideze si eu aveam puteri supranaturale, fugeam de scapara pamintul in urma mea, urmaritorii erau si ei campioni mondiali, totusi eu aveam o chestie in plus, cind le simteam rasuflarea in ceafa, bateam mai tare pe talpi si zburam in felul meu si le ziceam superior fraierilor, prindeti-ma, daca mai puteti. Ma rog, mai si aterizam din cind in cind, dar zburam iar daca apareau indivizii din nou.

De condimentat cu asta, doar la nivel sonor si-mi pare rau ca se aude nasolas. Asta e nenea Stamatis Spanoudakis. Un vis, daca aveti cum asculta mai mult, nu va dati in laturi.

Reclama fara cuvinte in plus

SCOALA DE DETECTIVI PARTICULARI “AGATHA CHRISTIE”- Ploiesti anunta deschiderea de noi centre de pregatire: Brasov - 07**527124; Pitesti - 07**226459; Oradea... 13.03.2007

:)

Ora de geografie

Deci (a ce-mi place sa incep cu deeeci) (si fara virgula) cred ca stiti ca azi a inceput oficial primavara! Adica i-a taiat pamblicuta inaugurala, cam asa ar veni.
Bun, am tot auzit eu la radio si la tv, da' nu ziceau nimic de echinoctiu or solstitiu (cer pardon, da' uitasem cind e unu' si cind e altu', plus ca n-aveam nici cea mai vaga idee ce inseamna). Da' il iau pe P. la intrebari bai voi aveti echinoctiu si solstitiu? Hai ca asa tre sa-i zica si la voi, asemanator. A zis ca de echinoctiu a auzit. Atit.
Si-am stat eu si m-am intrebat si-am ajuns la concluzia deci ca:P am invatat chestiile astea la geografie intr-a 5a, a 6a poate. Oricum imi aduc aminte ce frumos a fost cu fusu' orar cu harta si nebunii si cum deodata si brusc ora asta care era lejera in general s-a transformat in cosmar, cind domnu' prof ne-a dat probleme.
Sa zicem ca un avion care zboara cu 800km/h pleaca din orasu A din tara X si trebuie sa ajunga in orasu B din tara Y. In cit timp ajunge!
Valeu!
Noroc ca era un baital istet in clasa care raspundea cu drag la problemele astea, ca eu aveam un stres ditamai.
Asa, dar ziceam ca azi a venit primavara. Cind m-am trezit era un soare ditamai, de aia si fac ochi la ore foarte freshe as zice, apoi s-a innorat, aveam geamul larg deschis si stateam la caldurica in pat cu o carte. Deodata a-nceput sa picure. Si paf s-a transformat in ninsoare!!!
S-a si depus nitelus pe acoperis, dar apoi a iesit iar soarele si a rezolvat problema. Iaca a nins de circa trei ori la noi de cind s-a terminat vara, ce dragut!
Pentru cine doreste sa afle ce inseamna echinoctiu si solstitiu, sa dea click cu incredere. Si sa tina si minte, daca tine musai.

Post rautacios

Inainte de clasa a 5a se facusera niste aranjamente sa ma transfer in alta clasa la aceeasi scoala, ca sa fiu intr-o clasa de elevi mai destepti si cu profi mai buni. M-am dus cam tremurinda, ca nu stiam pe nimeni din clasa cea noua, dar la careu m-am intilnit cu fosti colegi care erau iar in clasa cu mine. Clasa noastra, E, se dizolvase, F devenise E, iar E-ul initial se impartise care incotro, pe nici un criteriu. Adica din aia buni din fosta clasa aterizasera care incotro, dupa cum si mai tantalai nimerisera la aia destepti.
Care in B mai ramasesera si din nu foarte rasaritii lor, care s-au treierat in cursul anului. Intre astia era si Andreea I., mare mirare pentru multi, pentru ca se povestea despre ca in clasa intii(a?) era intre cei mai rasariti, venise de acasa cu lectia stiuta, era si ea o cititoare innascuta, dar se pare ca mari progrese n-a mai facut, acum cauzele nu le cunosc.
Oricum saracuta Andreea venea dintr-o familie buna, avea un frate mai mare parca si parinti mai in virsta. Si intr-a cincea nu era o frumusete, dar pubertatea a facut-o uritica foc.
Printr-a saptea sau o opta, cind n-o mai zaream pe la scoala, cred ca invata dupa-amiaza, o vedeam in parc la plimbare cu gasca de gagici, care mai de care mai impozante, dar Andreea se remarca si prin gustul deosebit vestimentar, foarte modern, pe linga figura ei foarte ascutita si cu un nas proeminent. Cred ca incepuse sa se si machieze si purta niste egarasi negri pe niste craci scheletici, asortati cu tricouri cu buline galbene, verzi si mov, un vis, n-am cuvinte.
Era ca un fel de Geni de dupa blocuri, rapitoare. Nu mai stiu nimic de ea, da' ma documentez imediat.

Catelul si ciinele

In tineretea mea, cartierul Alexandru arata altfel. Blocurile de la bulevard de pe partea cu Bahluiul erau la locul lor, dar pe partea cealalta, cum vii de la piata, era o colectie de case de tara, cu curte si gradina (catel, purcel, tot tacimul), la o casa de-asta de pe la mijlocul adunaturii luam noi bors.
Verii mei stateau (si mai stau) la inceputul Daciei, tot la bulevard, la bloc, inspre calea ferata; fix in spatele blocurilor astora era iar o colectie de case. Toate darimate mai tirziu, spre a face locuri locuintelor luxoase (!!) cu patru camere, doua bai, doua balcoane, o nebunie, culmea luxului, ce mai!
Cind mergeam cu mama la verii mei si eram inca de-o schioapa, dupa ce treceam de gang si ajungeam in dreptul caselor, salvarea intruchipata (!) de scara blocului era atit de aproape si in acelasi timp aproape inaccesibila, era mai mereu seara si intuneric, lumina era doar de la ferestrele de la bloc, nu de la stilpi, si cum intram in zona interzisa, cum incepeau ciinii sa latre ca la urs. Si eu tremuram cu mina in mina mamei ca frunza in bataia vintului. De altfel mama imi spunea ca animalele ma simt ca mi-e frica si de aia ma latra.
Dar mie nu-mi era frica! Eram foarte viteaza. Doar ca functiona acolo un rationament anapoda - nu-mi era frica, dar ciinii primeau un semnal fals, cum ca mi-ar fi fost frica, si latrau intr-o veselie, asa ca n-avea sens sa mai fac pe curajoasa si urcam scarile in mare entuziasm pina la usa verilor mei.
Acolo erau seri faine, ca ne vedeam rar si eram (si mai sintem:D) apropiati ca virsta si nu stiam ce sa mai povestim si cum sa ne mai jucam (si chiar cred ca prea mult la povesti nu stateam). Nu tin minte mare lucru de-atunci, doar o vedere cu o tanti cu un receptor la ureche, vedere de-aia din strainatate, la care daca te uitai din stinga o vedeai pe tanti serioasa, iar privita din dreapta avea ochii inchisi si zimbea. O nebunie, eu n-aveam strengareli de-astea. Si mai avea vara-mea o cutie muzicala cu o balerina roz, care mergea cu cheita (fusese reparata de citeva ori) care dansa fascinant pe o muzica diafana (!).
Poate-am mai povestit asta, si ce urmeaza.
Tot pentru ca veneam rar in vizite, astea se prelungeau la ore normal interzise copiilor, la un moment dat mama ma striga la bucatarie, hai vio zi-le pa verisorilor tai, echipeaza-te si hai sa mergem. Si-atunci se dadea startul pentru inca o ora de nebunii cu scenariu bine stiut dinainte. Imi dispareau papucii. Dragutii de ei erau ascunsi de dragutii mei de veri si eu ma perpeleam mereu, ca stiam ca trucul e vechi si ca nu stiu sa mint, asa ca degeaba ma duceam cu o figura inocenta ca nu-mi gasesc papucii, eram trimisi iar in cautari, intr-un final apareau si plecam acasa. :)

Cu timpul m-am mai inaltat (desi n-am suferit niciodata la capitolul asta, ba dimpotriva (ma amorezam frecvent de tipi mai mici de statura sau maxim de inaltimea mea)) si eram destul de sigura pe viteza mea, asa ca n-am mai considerat ca mi-ar putea pune ciinii latratori probleme. Unde te mai pui ca aia de latra nu musca, proverb, adevarat suta la suta, clar.

Luasem la facultate, situatia financiara de-acasa nu era stralucitoare, fusesem singura surprinsa de reusita mea si cind bateam stradutele neumblate ale Iasului, imi imaginam ca ma duc la tata cu mare tupeu si-i pun in fata o lista lunga cu obiectele adorate de mine in taina, adorate si dorite ca accesorii pentru fizicul meu impecabil, dar care suferea crunt fara ele. Ma rog, imi scadea elanul cind ma gindeam ca nu mi-a promis nimeni nimic daca intru la facultate, deci tata putea sa ma trimita sa plimb ursul scurtut.
Dar intr-o seara de reverie de-asta, cind mai toti prietenii mei erau plecati din oras care incotro, mi-am urnit osisoarele din casa si ma indreptam spre Palat cufundata intr-o adinca meditatie despre lume si viata. Soarele se pregatea sa apuna, batea un vintisor delicat si eu nu mai puteam de rock'n'roll, in bocancii mei vag rupti in partea de sus si pe care ma pregateam sa-i expun ca stricati si doritori de inlocuitori, dar tot intr-o conversatie imaginara.
Cind o catea s-a repezit pe neve la mine si m-a muscat de picior, lasindu-si amprenta dentara in pantaloni si oprindu-se in marginea bocancului. Trezita din reverie, m-am uitat urit la catea, in timp ce ea ma latra de zor si eu imi depaseam recordul la viteza la urcat strada din dreapta Mitropoliei.
In interval de-o saptamina m-au mai muscat alti doi ciini, tot fara urmari si tot pe neve, o data prin Copou, prin spatele Parcului Expozitiei, pe-o strada cu multe case in constructie.
Deja acasa se optase printr-un deosebit concurs de imprejurari pentru pisici, inca imi plac ciinii, dar n-as zice ca ma omor dupa ei, dupa cum nici ei dupa mine.

Lector in periodica*

Cind eram eu mica nu prea cred ca era la noi notiunea de babysitter, dar mama ma lasa destul de frecvent cu sora-sa mai mica, ea cu barbata-su au si domiciliat o vreme la noi in camera de pe colt si-apoi ma duceam la ea, ca statea foarte aproape. Matusa-mea dadea frecvent in mintea copiilor si era o mare bucurie sa stau sa ma hlizesc cu ea. Intr-o vreme citea ea dupa-amiezele si eu ar fi trebuit sa stau cuminte cu ea in pat si eventual sa dorm.
Dar ma lovise interesul pentru hirtoagele alea cu semne negre pe ele, asa ca matusa-mea s-a apucat sa le depene incetisor pe intelesul meu. Aveam niste carticele de povesti format mic si cu desene, ca la maxim douazeci de pagini fiecare. Cred ca erau capatate de la alt copil care mai crescuse; erau in principiu dupa Petre Ispirescu. Ce-mi amintesc acum sint o poveste cu Omul Spin (pe care am citit-o si in varianta integrala mai tirziu) si cu Jumatate-de-Om-calare-pe-jumatate-de-iepure-schiop si alta cu niste aventuri in Padurea de Arama, Padurea de Argint si Padurea de Aur, unde era un palat, unde era o mare chefuiala. Ei bine, si Sarea in bucate.
In aceeasi perioada pe noptiera mamei domicilia Zahei Orbul al lui Vasile Voiculescu. Vio marea cititoare a pus mina pe carte si-a buchisit nitelus la ea, dar nu i-a spus nimic si-a ramas asa.
Si peste vreo doi ani s-a dus la scoala si a-nvatat sa si scrie, ca de citit stia de-acasa, ca si alti plozi. Cu scrisul a fost o mare drama, ca bastonasele alea in general primeau nota -7, fiind aproape cioplite in hirtie, Vio neimpacindu-se in general cu stilouri si alte chestii si avind dificultati maxime la facut curbe gen la 5 si la s de mina, mare drama..
Prima tema serioasa pentru acasa, scrieti de trei ori cuvintul mama, s-a soldat cu o mie de vizite in bucatarie, mama, am mai facut un bastonas, cred ca mi-a luat ca la doua ore sa-mi scriu opera. Mama nu s-a lasat deloc induplecata sa-mi scrie macar un cuvint, fapt care nu mi s-a parut foarte vesel.
Ei, uitindu-ma eu astazi pe geam la cum cadea o grindina lejera, mi-am amintit de niste ziare de pe dulapul din bucataria copilariei mele, ziare pe care le-am dat jos, cocotata pe un scaun, si le-am decupat cu foarfeca.
Pentru ca parintii primisera ei ca tema la sedinta sa aleaga fragmente din ziare pe care sa le dea copiilor la scoala cu scopul de a urmari si sublinia o anumita litera. Iar mama alesese diverse fragmente dupa literele alea si eu le-am facut praf. Adica le-am decupat si mai mici si n-am inteles cu ce-am gresit cind mama m-a bestelit grupa mare.
Totusi acum ma descurc si cu scrisul si cu cititul. Despre scris am oarecari indoieli, din cauza de scris mult la taste.
Ma duc sa-mi scriu memoriile cu degetul in nisip.



*N-am avut alta idee de titlu, pardon

Orice minune tine trei zile

Supa e ca si terminata, bucurati-va, invidiosilor!

Dreptul de a ma da in stamba

Iaca pe 4 martie am aflat si eu de BBI, Blogul blogurilor din Iasi, chestie care mi s-a parut tare dragalasa si am vazut-o ca pe-o institutie, ca sa zic asa, am trimis mail urgent cu niste bloguri de ieseni de le stiam eu si iacaca, azi, 16, la aproape doua saptamini, n-am primit nici un raspuns din partea lu domnu Ovidiu Scarlat, care sa stii domnule nu esti asa de domn.
Ma rog, singura matale scuza ar putea fi ca ai un super spam si al meu mail ar fi calcat pe bec si ar fi fost recunoscut ca spam, da io nu cred, asa ca textu ala impresionant din stinga paginii este degeaba, ti-o zic eu, care stiu ce zic.
Hai pa.

A, va rog sa dati click pe numele dinsului, ca sa vada ca-i vin vizitori ciudati din adresa asta si sa citeasca opiniunile mele despre lume si viata.
Desi io stiu ca s-a uitat deja in referenti:p, ca l-am gasit eu la mine, da' mut ca lampa de birou.

Portretul artistului la tinerete

Aceasta opera de mare gingasie si simtire poetica mi-a fost inspirata de gugal, cunostintele mele despre natura si natura umana in general, plus leapsa lu gavagai care m-a provocat, care eu nu ma las provocata asa cu una cu doua degeaba.
Voua va revine sarcinile sa:
1 elogiati in citeva cuvinte cheie talentul meu artistic irepetabil si iremediabil
2 sa recunoasteti personaju

ce noroc chior am avut ca mi-am ales un personaj cu mustata, ca daca nu, nu era musai sa va dati seama ca e un domn!

Leapsa se duce la Ionut, Dorian si Liviu. Iac-asa. Si 80a, ca e talentata!
A, si desenu il faceti aicisa si-l salvati cu print screen sau cu ce stiti voi, ca e mai sanatos, nu-l salvati pe site, ca innebuneste lumea cautindu-l (operatiune de salvare). Spor maximal!

Sintem urmariti cu microcipsu'

Cind aparusem eu bis pe meleagurile teutone si nici n-apucasem sa imi fac cont la banca, paf, ma trezesc cu scrisorica pe numele meu conplect de la autoritatea care stringe taxele audio-video. Draga doamna Vio, poate nu v-ati dat seama sau n-ati stiut, da' asteptam o marturie de la dvs. in persoana daca avets tv si/sau radio, in camera copiilor, puncte duble, in masina idem etc. etc.
N-am raspuns, normal.
Dupa vreo luna, scrisorica 2, idema, cu inceputul diferit, or ne-ati ignorat, or ati omis or etc., da' dorim sa stim.
A mers asa ca la un an, pina cind chiar aveam si teveu si radio si le-am dat o epistola da bai am radio. Paf, ei atuncea sa platiti abonamentu. Care e decent si trimestrial (parca).
Apoi stateam eu cu Ana poloneza, care Ana era ciiit se poate de la negru, neinregistrata pe nicairea si s-a vazut si ea cu tidula in cutie domnita da' poate-aveti radio tv si nu v-ati dat seama. Ana s-a facut in continuare ca ploua, iar intr-o zi despre a carei stare meteo nu ne-au parvenit informatii a deschis si ea usa, ca sunase cineva. Era un nene care parea vag prost (da clar facea pe prostu) care i-a zis sint de la radio-teveu, vreti sa ne ziceti ceva?
Ana a marsat angro si-a trintit-o puternic vaaai ce bine c-aaati veeeenit, ca stiaaam eu c-am uitaaat cevaaa, tocmai ce ne-am mutaaat (statea bine mersi de doi ani acolo) si da, sigur ca avem, da, platesc, cum sa nu, numai tv, da.
Bon.
M-am mutat io iara de la Ana, am platit abonamentu in continuare, ca imi dadea mina, mi-a murit tv-ul, urma iar sa ma carabanesc cu calabalicul, le-am dat epistola dragilor nu mai am, va anunt eo cind imi iau iara. Din pacate era april si tocmai incepuse un trimestru si ei au vrut sa le dau pina-n iunie. Ei si m-am suparat, da le-am dat.
In continuare mi-au venit shpe scrisori de la ei da nu v-ati mai cumparat nimic n-aveti nimic de declarat da totusi etc. Le-am ignorat, normal. Ma rog, acu' chiar am completat formularul de raspuns (taind toata oferta lor generoasa) si le-am scris frumusel mare de mina sus in pagina da va tin eu la curent, nu va mai obositi.
Acu' in domitsil sintem trei magari. Io-s singura care am posta de la astia cu tv-ul. Mi-a venit intr-o zi ideea sa-l intreb pe P. bai da voua de ce nu va vine si de ma freaca ei pe mine mereu la melodie, ca m-am plicti, ce,-i asa de greu (ramin la ,-) sa priceapa aia ca n-am si n-o sa am?!?
La care P. mi-a zis asa: in Germania daca n-ai teveu si/sau computer, te duci la aia de la social si le zici ca n-ai si ca sa-ti dea bani sa-ti iei.
Ahaaa!
Acu' n-o sa ma-mbulzesc si sint si pregatita sa le dau cirnatilor lovitura de gratie la urmatoarea lor scrisorica: n-am si n-am de gind sa mai am vreodata, religia mea interzice. Pupati-ma!
Ha!
In plus, o sa le mai scriu un mic peseu si anume asta e ultimu raspuns care-l platesc eu timbru postal, daca viitoare sa faceti bine sa-mi trimetetsi unu cu timbru, ne-am inteles?
Si n-au decit sa vina sa ma verifice. Io n-am nimic...

Reteta lu Jamie Oliver

la cererea publicului larg, din cartea sa gatim pentru prieteni a lu domnu asta, editia germana, paj 275

supa concentrata de pui

rezulta 4 l


2 kg carcasa de pui (maruntita)
1/2 caciulie usturoi, se pun cateii desfacuti intre ei, dar necuratati :D
6 miini (!) radacinoase (telina, ceapa, morcovi) (iaca ceapa e vazuta din perspectiva ei radacinoasa, interesant)
3 frunze de dafin
3 miini (idem) cu ierburi proaspete, amestecate (rozmarin, patrunjel, cimbru)
5 boabe de piper negru
5 l apa rece

se da drumu la toate astea intr-o oala mare si inalta. se lasa sa dea in clocot si-apoi se da mai mic focu si se lasa ca la un 1-3 ore sa fiarba-n legea ei, din cind in cind se ia spuma
zeama se toarna printr-o sita fina si se lasa la racit
in frigider tine 4 zile, in congel pina la 3 luni


din astea la noi a fost toata caciulia de usturoi (capatina?), fara ierburi si, ca la carte, fara sare, normal. n-am strecurat-o, in schimb am turnat sare in oala pe cind o incalzeam si am amestecat cu lingura violent, de s-au desprins fisii de carne fine ca fideluta.
cui ii trebuie supa in congelator orcum?
mai avem o portie, mai am adica. ne-am sfatuit si-am ajuns la concluzia ca era super de acu doua zile, daca-i turna sarea de la inceput. creca gustu mirificent il da puiu tsaranesc, parca simt gust de pui hranit cu boabe de porumb
na.
pardon, ma scuzati, o sa-ncerc sa ma abtin pe viitor de la asemenea. in plus, ati vazut ce straluc la tradus. se la vii.
vio.

ps asa cu fisiute seamana cu un feliu de mincare de mi-a placut mie aici, frikasse de pui, care si el la rindul lui seamana intr-un anume fel cu puiu nostru cu smintina, cu deosebirea ca ala din urma e, logic, mai bun-bun

Adevaru' despre mine, numa de bine

Personality Disorder Test Results Paranoid |||||||||||| 50% Schizoid |||||||||||||| 58% Schizotypal |||||||||||| 42% Antisocial |||||||||||| 50% Borderline |||||||||||||||| 66% Histrionic |||||||||||| 50% Narcissistic |||||||||| 38% Avoidant |||||||||| 38% Dependent |||||||||||||||| 66% Obsessive-Compulsive |||||| 26%

Take Free Personality Disorder Test
personality tests by similarminds.com

Test Note: Read the descriptions below to avoid misinterpreting test results (for example, the Antisocial classification does not mean you are a loner, it means you tend to be insensitive towards others).
General Note: the validity and reliability of DSM personality disorders are still lacking in strong statistical evidence and clear agreement in the scientific and medical community. They are determined by the American Psychiatric Association and will likely be revised in the future.
Author Note:I don't think Schizoid personality is a valid disorder (read), some of the smartest people in history were schizoid because they occupied a remote end of the intelligence bell curve. Schizotypal personality can encompass highly original thinkers as well as totally insane people so I think it's a flawed type. I think the remaining eight disorders are generally valid.

Disorder Info

Eccentric Personality Disorders: Paranoid, Schizoid, Schizotypal

Individuals with these disorders often appear odd or peculiar.

Paranoid Personality Disorder - individual generally tends to interpret the actions of others as threatening.

Schizoid Personality Disorder - individual generally detached from social relationships, and shows a narrow range of emotional expression in various social settings.

Schizotypal Personality Disorder - individual is uncomfortable in close relationships, has thought or perceptual distortions, and peculiarities of behavior.

Dramatic Personality Disorders: Antisocial, Borderline, Histrionic, and Narcissistic

Individuals with these disorders have intense, unstable emotions, distorted self-perception, and/or behavioral impulsiveness.

Antisocial Personality Disorder - individual shows a pervasive disregard for, and violation of, the rights of others.

Borderline Personality Disorder - individual shows a generalized pattern of instability in interpersonal relationships, self-image, and observable emotions, and significant impulsiveness.

Histrionic Personality Disorder - individual often displays excessive emotionality and attention seeking in various contexts. They tend to overreact to other people, and are often perceived as shallow and self-centered.

Narcissistic Personality Disorder - individual has a grandiose view of themselves, a need for admiration, and a lack of empathy that begins by early adulthood and is present in various situations. These individuals are very demanding in their relationships.

Anxious Personality Disorders: Avoidant, Dependent, Obsessive-Compulsive

Individuals with these disorders often appear anxious or fearful.

Avoidant Personality Disorder - individual is socially inhibited, feels inadequate, and is oversensitive to criticism

Dependent Personality Disorder - individual shows an extreme need to be taken care of that leads to fears of separation, and passive and clinging behavior.

Obsessive-Compulsive Personality Disorder - individual is preoccupied with orderliness, perfectionism, and control at the expense of flexibility, openness, and efficiency.

Supa concentrata de pui*

Preludiu scurt:
Vio va da masura calitatilor si mai ales a cantitatilor ei de bucatareasa spunind sub tortura ca pina n-a aparut P. in sector, ea n-a avut sare in casa.

Ieri m-a vizitat P. scurt la munca si mi-a aratat c-a fost la piata si mi-a susurat "pui". Eu salivind grupa mare cer o asigurare: la rotisor? Nu, pentru supa.
Aha...
Pe la o bucata de dupa-amiaza dupa ce mincasem altceva, ne uitam la tv, zacind frumos pe salteaua pe care o stropisem cu super solutie contra ginganiilor cu o zi inainte (solutie care trebuia sa miroasa natural a praz, dar n-am stat s-o vad cum miroase), cind deodata nasul meu fin e tulburat puternic. Ai ceva pe foc? Da. Sint toate usile deschise? S-ar putea.
Ce ma poate enerva ca nu inchide nici o usa cind face de mincare!
La noi vine asa: la parter bucataria, apoi holul, apoi sufrageria, noi fiind la etajul 2 deasupra sufrageriei. Tocmai venise si T. acasa, care miriie la mirosuri. Am coborit scarile cu inima tremurinda, dar nu era asa de grav, ca tot mirosul de usturoi si de praz urcase la noi. Minunat, am inchis usi, am deschis geamuri**, totul ca la carte, ba la bucatarie l-am deschis larg si-am incuiat usa (ca daca vrea cineva sa ne viziteze, sa nu poata fura decit supa si, de acord, gunoiul).
Bun. Coboara si P., arunca o ocheada la oala si imi zice inca nu e gata. Maiculita, da' ai luat gaina cu osteoporoza? Ca la mine e mega fiert un pui intr-un ceas, ca doar e cu capac si e focu' mare.
Ah, nu, ca fac concentrat de supa.
In fine, m-am interesat eu ce l-a luat asa o idee. Mi-a zis mindru ca face dupa Jamie Oliver (avea cartea de bucate cu semn) si ca o sa inghete rezultatu si paf o sa aive mereu de pus in oala. Ma rog, cred ca are friguri de primavara. Bun, ce era cu reteta: pui, apa, piper, usturoi, praz, telina. Si stiindu-am foarte circotasa, nu pusese rozmarin si timian (??), desi erau trecute acolo.
Vazindu-ma ca ma preling pe linga perete de foame (si gata de bocit ca nu face supa normala), mi-a trintit intr-o cana niste vrajeli din oala. N-aveau nici un gust, da' asa cu un drag ma gindisem la supa aia ca eram in stare sa maninc si apa chioara. Am servit-o cu piine (cred ca nici in vremurile cele mai crunte n-am asezonat supa cu piine, da sa fie si-o exceptie, na), multa piine.
In camera urma dupa reclame finalul unei emisiuni. Am solicitat si niste carne din supa, no way!! trebuie sa mai fiarba (desi bagase lingura in cocostirc si intrase adinc). I-am zis bine tu, lasa ca termin eu de mincat, tu fugi repede si imi zici si mie cum se termina!
A plecat, am luat ultimele linguri foarte delicat, apoi am ascultat cu atentie, era liniste, am ridicat capacul, am destelenit un pulpan de pasare, i-am dat drumu in cana, trei fire de zeama pe linga si m-am dus in camera. Si am lopatat la ea pin-am terminat-o.
A urmat nu stiu ce la tv, m-am uitat frumos din pat, pe P. l-a luat cu somn si mi-a zis ca de-acum o fi gata supa, daca-s draguta sa opresc focu si pot sa maninc si carne daca mai pot. Vai mersi.

Azi la prinz eram iar cu limba pe umar de pofta (vaaai ce-o mai fi si asta:P) dupa supa de pui. M-am trezit cu castronu sub nas si maaaaaaaaaaare minune!!!!!!!! Ii pusese sare (!!!!!!!!!!!!!!!) si era presarata cu suvite de carne, vai, a fost o nebunie, am mincat ca la patru portii... (fara piine de data asta) si-apoi am ciugulit din felu doi, total neinteresant. Si pe seara am mai servit doua portii de supa.
Am facut comanda sa se duca vineri din nou la piata sa ia pui.
Da' Jamie Oliver asta ar putea sa se lase de meserie, parol. :D

*mai ca i-as fi pus titlul ala cu supica pentru suflet, da' si-asa aterizeaza multi nebuni in blog, ii iert acu.
**pe seara am mai facut un tur de control si am lasat la sufragerie geamurile deschise, punind instinctiv mina pe calorifer, erau vag dezmortite, deci am zis n-are nica, ce consuma, nimic. Dimineata T. super circoteca aaa voi tineti caldura la maxim (la maximu lu peste!!) si geamurile deschiseee. Vai ce m-aaam enervat. O data aerisesc si eu.
Uneori barbatii dorm, parerea mea.

Supa cu varza muzicala

Cind ne uitam noi la filme (de fapt ma refer la serialele mele care nu-s telenovele), pe la final cind e asa mai emotionant trintesc aia cite-o piesisoara pe care uneori o recunosc (la modul cinta ixulica) si il iau urgent la intrebari pe P. Stii cine cinta astaaa? Am impresia ca P. nu-mi impartaseste foarte tare aceasta pasiune si mai nou imi raspunde constant Korn.
Duminica la masa era la radio o piesa supeeer cunoscuta care-mi place de mor, imi place vocalul fizic, il cheama Adam Lavigne (ma rog, Levine, dupa google, da' e tot aia), da' uit numele formatiei constant. Il iau urgent pe P. cine cintaaaa? P. imperturbabil Korn. Eu: !!!!!!!!!!!!! Bai, nu ti se pare ca exagerezi cu Korn? P.: Pai aveam impresia ca in general cind ma intrebi cine cinta, e vorba de Korn. Eu: Nu te-am intrebat niciodata de Korn, ca n-am ascultat niciodata constient! Te-ntreb de Coldplay si Keane! P.: Pai varianta doi era Coldplay!!
Si tot asa, cum zic, stiam piesa ca pe apa, mi-a facut figuri computerul, ca altfel postam jpg cu Adam si videoclipul de duminica.
Ieri iar Maroon 5 la radio. Aaaa tu, deci Maroon 5 erau duminica, eu de colo. P. : Sigur nu, e vocalul ala la bustu gol si cu par lung negru. Eu: Daca-ti zic ca-s Maroon 5!! Nu-s RHCP!!!!

Poftim... She will be loved. Mi se pare foarte reusit, e intre preferatele mele;)!

Ma rog, videoclipul e aici, ca nu stiu ce eroare imi da iar blogger-ul, si nu-mi permite sa mai bifez ca inainte ignore this. In preview merge struna, dar ce folos. In fine. Vedeti voi.

Bucolice

Scriam acum aproape un an (cine mi-a sapat in arhive stie poate ca m-am muncit sa compun in engleza, uneori cu ajutor) despre porumbeii cei frumosi care-si faceau cuib pe casa din curte.
Atunci nu stiam ca voi fi si mai vecina cu ei, daca-mi dati voie.
Am primit ieri confirmarea ca sint paraziti de pasari vizitatorii nostri (si mai mult ai mei); miine vin sa-i stirpeasca, sper. In plus, am descoperit incaun cuib pe acoperis, ce romantic! Si porumbeii vin zilnic, daca nu s-or fi mutat cu tot cu catel si pur(i)cel.
Aseara am stropit salteaua cu o solutie, nu cred ca am rezolvat mare lucru, desi ramine de vazut, oricum am dormit mai bine, mai linistita cumva.
Ma uit cu incredere in viitor:)

Asa sa faceti si voi!:D

Horoscopul ultimilor 21 de ani

Dimineata P. mi-a zis ca nu-i tihneste mincarea fara radio, l-am deschis si era o discutie despre compatibilitati astrologice etc. Si aveau ei in studio un specialist (normal, cred ca era expert in astre de fapt), lumea suna sau dadea cu mailu si el le zicea daca e de bine ori de rau.
Bon, si moderatoarea a zis avem un caz mai deosebit, Arnold si Corina (ma rog, o fi fost C/Korinne), nu se potrivesc, dar sint impreuna de 21 de ani si fericiti (aha) si doresc sa intrebe daca la ei e chestie de compatibilitate intre nume.
Si incepe expertul (mai ca i-as zice ca in cazul asta era numismat:PPPP) ca Arnold inseamna nobil si Corina e fecioara si normal, da, clar, evident.
P. mi-a zis tii minte faza din filmu ala de-aseara cu Piedone? Cind a zis unul ah de-as avea acu o tigaie si brusc s-a trezit cu tigaia in brate si-a inceput sa croiasca in stinga si in dreapta cu unealta lui belicoasa? Ei, sa vina cineva la mine si sa-mi povesteasca despre zodii si nume, iau si eu tigaia.

P. n-are nici o treaba, doar am mai zis!:D

Doua povestioare legendare mai mult decit adevarate cu autori necunoscuti si eroi la fel

A fost odata un fotbalist care era iubit in orasul lui si care juca la echipa locala, doar ca niste dusmani (adversari) l-au cumparat si el s-a dus. Fotbalistul avea un bar in localitatea de bastina, suporterii suparati s-au hotarit sa-l boicoteze si nu au mai intrat in barul lui, cumparind ostentativ bauturicile din magazinul de alcooluri de linga bar.
Fotbalistul n-a fost chiar distrus, ca magazinul de linga era tot al lui.

***

Un alt fotbalist era asa de grozav ca avea si-o iubita. Si intr-o zi iubita asta, care-i era si logodnica (si asta era acum aproape o suta de ani, alteee vremuri) i-a spus sfioasa scumpule cere-mi orice vrei tu si-o sa-ti dau si s-a inrosit ca o piscatura de tintar pe un picior suedez (!!!!!!!!!!!).
Fotbalistul i-a multumit fierbinte, a fost foarte recunoscator pentru oferta ei, i-a luat bicicleta, ca a lui se stricase, si s-a dus in bar sa ia o gura de aer curat impreuna cu baietii din echipa, care-l asteptau ingrijorati.

In excursie (compunere, normal)

(Incep frumos cu) Deci, vinerea trecuta am plecat in lume, o zi de concediu, excursia rezervata din iulie si primita cadou de Craciun.
Ne-am luat bagajelu si ne-am prezentat la Flavio si C., noroc ca n-aveam decit doua genti chiar decente, ca portbagajul lor e in greva si nu se poate deschide. Bine ca nu s-a intimplat asta pe parcurs. Ne-am dat seama ca am uitat acasa pe Domnul Ursuletul, Flavio ne-a spus clar ca nu se intoarce, ghinion na.
Ne-am intilnit cu restul trupei si-am purces. Dupa ce, lihnita de foame, bobinasem scurtut un Snickers, am facut si-un popas de mic dejun, mi s-a zburlit iar peruca de preturi, cit mestecam noi linistiti acolo, a plouat nitelus cu gheatsa, foarte frumos.
Am ajuns la destinatie, Gelsenkirchen, hotelul nu stiu care, de unde trebuia sa luam cheile pentru pensiunea noastra; persoana cu cheile inca nu era acolo, am asteptat putin in masina (dormeam:D), apoi am intrat in bar, baietii erau deja la prima bere (era cam ora 13), ne-am asezat si noi cot la cot cu ei, mi-am zis ooo ce zi grea urmeaza daca incepem deja cu paharele.
Am ajuns la camerele noastre, mi-a placut mult locatia, desi se vedeau niste cosuri de fabrici destul de aproape, peisaj urban deh, deloc poetic. Dar pensiunea era tare frumoasa si totul in jur deja verde, ploua si in curte era un soi de tau foarte pitoresc, cu o fintina arteziana in mijloc.
Am lasat bagajele, ne-am imbracat in ursi polari (urma sa ajungem pe stadion, am zgribulit deja destul la viata mea in sezonul rece in astfel de locuri, asa ca n-am ezitat) si am purces spre autocar.
Am primit biletele, am urcat, am capatat cite-o sapca de fani ai echipei aleia si-a inceput turul. Sincer nu ma interesa deloc deloc povestea clubului respectiv, dar cadoul echivalent cu o iesire din tirg trebuia luat asa cum a venit.
Pret de vreo 2-3 ceasuri am mers cu autocarul ala, ghizii ne-au spus niste povesti, doua m-au amuzat, am coborit la vechiul stadion, neinteresant, am ajuns la un muzeu mic (intr-un blocusor intr-un apartament), am urcat pe un deal pe scari (care a adapostit o mina), am ajuns in alt muzeu, ne-am asezat pe scaunele, pe mese erau termosuri cu cafea si felii de piine unse cu untura (!!!!!!!), cine vrea bere sau ceai, plateste (ieftin, dar pe bani deci). Moment in care am simtit ca timpesc, m-am uitat la P. cu drag si i-am spus asta e locatia unde mincam si bem de stingem pe degeaba? El a murmurat cred ca nu si-asa a fost.
Am ajuns din nou la stadionul unde urma sa se desfasoare super evenimentul fotbalistic si am dat de oaza noastra, unde intr-adevar curgeau riuri de bere (mmm foarte buna) si era un bufet foarte generos cu papica. In plus, la intrare ne-au pus bratarele, sa putem intra si dupa meci sa mai servim.
Am fost de mare bun simt si ne-am prezentat si la pauza, tre sa zic ca era destul de luxoasa cosmelia, daca e sa judec dupa toalete, foarte misto, nobile ca sa zic asa, mda, m-am dus cu drag. :)
Au cistigat aia cu care n-aveam voie sa tin, dar am tinut. Misto era ca ambele echipe aveau aceleasi culori si fanii la fel si erau si amestecati, asa ca a durat un moment pina sa ma prind eu de ce se bucura pierzatorii, cind colo ei tineau cu ceilalti.
Bun, ce mi-a placut a fost siguranta mea faraonica (!!!!!!!!!!!) de la 0-2, mi-a fost mai mult decit clar ca nu se va mai intimpla nimic, deja fanii se carau, P. zburase si el spre raionul cu bere, profund dezgustat de jocul prost (cica), asa ca i-am susurat in ureche tipului din dreapta parerile mele cu nasul pe sus, ca sa aflu apoi ca il intereseaza fotbalul cam ca pe Luciat, nu altfel. Na, ghinionul lui ca s-a nimerit sa stea linga mine si eu trebuia sa ciripesc.
Au mai urmat cele ceasuri de stat la taclale cu masa si paharelu, partea nu prea grozava e ca am sezut mult si-am turnat mult pe git, asa ca la urnirea spre verticala, momentul a fost vag delicat.
Dar am ajuns cu bine la pensiune, dupa ce-am asteptat o vesnicie un taxi sa ne duca intr-un bar si n-a mai venit.
Ne-am infipt in frigiderul de la parter, am consumat tot si ne-am dus in camere. Am dormit ca lemnul, dimineata ploioasa nu mi-a facut cu ochiul, am luat un mic dejun pe cinste si-am decolat.
Pe drumul de intoarcere am ascultat multa muzica nemteasca pe care ceilalti o stiau pe de rost si eu am percutat doar la Blue System sau asa ceva, moment in care s-a votat cu 3 din 4 da-i skip, faza la care m-am ofilit corespunzator.
M-a apucat si-o boceala, dar n-am idee exact de ce, muzica era totusi foarte faina, cu versuri istete si pe jumate vesele pe jumate deprimante, poate asta a fost.
Si-am ajuns acasa.
Finalul de mare simtire patriotica este, spre marea dvs. surpriza, stimati telespectatori care n-ati schimbat inca programul,
ce frumos a fost in excursie!

Roboti si pisici in calduri

Marea civilizatie post-decembrista ne-a adus pachetele de tigari cartonate (mai la vedere, ca fusesera si inainte) si cutiile de bauturi (ambalajele de tabla).
La prima categorie nu ma calific in mod exemplar, paarca am avut un robot din pachete goale, dar mai degraba as zice c-am tinut pe-un dulap doar pachete, nelipite, ca mare artista n-am fost niciodata si nici fana SF, dar intr-o zi de vara m-am intilnit cu A.P. care ducea la gunoi un sac plin cu cutii de bere si suc. L-am oprit la iesirea din bloc, ce-ai acolo, fac curat si arunc chestiile astea, ca m-am plictisit de ele. Ia sa vad. Si ce n-aveaaa!
Avea n modele de cutii de coca-cola, inclusiv cu nu stiu ce jucatori de basket, pina la cola arabeasca, beri din jde natii, cu cutia mare de Guldenburg (fusese seria la tv si am avut si noi in casa, deh!) (In Germania n-a auzit nimeni de marca asta, n-a avut cine stie ce succes.)
Pe scurt, A.P. n-a mai ajuns la pubela cu sacul, ca l-am dus eu frumos la etajul 4 si mi-am cladit niste turnuri minunate pe care s-au asternut generatii de praf, dar imi placeau mult, ma uitam cu drag la ele.
Intr-o vreme m-a apucat feng-shui-ul avant la lettre (adica nu stiam ca exista asa ceva), am mutat cutiile din camera mea pe hol pe un dulap inalt, deja mi se cam luase de ele, dar nu ma induram inca sa le matrasesc, ca de obicei, vad ca de timpuriu am avut dificultatea asta de-a ma desparti de lucruri, maaare timpenie si provocatoare de haos.
Motanul era de curind la noi, era tinerel si zglobiu si barbat, iar prietena mamei T. avea o splendida pisica alba care era in calduri. T. ne-a intrebat daca dorim o inrudire pisiceasca, na bine, albisoara a aterizat la noi, speriata de bombe si miorlaind de rasuna valea.
Actiunea celor doi a fost fantastica, motanul fugea mincind pamintul de pisica, era virgin micutul si-asa o sa decedeze, pisica dupa el cintindu-si dorurile coplesitor, bagindu-se pe sub covoare, o intreaga nebunie.
Mama avea serviciu a doua zi, eu probabil scoala, am separat dihaniile, dar se miortaiau pe la usi grupa mare.
Atunci, intr-un moment de inspiratie, i-am inchis pe amindoi in hol, m-am bagat in pat, le-am ignorat frumos chihaiala si cu tupeu am adormit.
M-a trezit o uruiala infernala pe la un 3 de noapte, am zis ca m-a lovit apocalipsa in moalele capului, am deschis usa terminata, am dat nas in nas cu mama si mitsele au fugit care incotro.
In mijlocul holului trona colectia mea de aproape o suta de cutii metalice care uruisera tare bine, nu cred ca multi locatari de la A16 au dormit adinc in noaptea aia.
Aventura s-a terminat cu pisica returnata la proprietara, raportat e doar muscata de git (dragastos, asa a stiut motanul s-o iubeasca) si un sac cu cutii metalice dus in final la gunoi.
Mama a zis ca in tarile civilizate sigur se ia garantie pe chestiile astea. Intre timp are dreptate.

Boala grea:)

Desi-mi plac cam toate bucatile Stare de spirit pe care le-am ascultat, as spune ca asta, ale carei versuri in piesa sint un pic altfel, e preferata mea.

Bolero

Inca mai caut partiturile iubirii,
Note sau gesturi in gama firii,
Caci vreau sa-nteleg, iubito, ce s-a-ntimplat
La lumina de-opait in iatacul minunat
In asternutul ne-mplinit
Carari de mult stiute-am ratacit
Mai tii minte cum ne cautam
Si, Doamne, ce mult ne iubeam
Mai tii minte? Sa stii
La masa de joc in nori de tigara
Stau barbati si femei pentru mize de-o seara
Si mi-amintesc c-odata am licitat
cind cu inima strinsa am soptit tremurat
"inca doua vieti alaturi de tine"
si un bolero ce stim* prea bine
si-am fugit departe de priviri mult prea treze
de teama ca nimeni sa nu triseze
vreau inca doua vieti alaturi de tine
si un bolero ce stim* prea bine
atit as vrea, da, da
caci doar tu stii sa mingii a(le) mele intinse coarde
iar umbra degetelor tale e patima ce arde
stau acum parasit in batrinul salon
doar un obiect prafuit
din lemn de mahon
te mai astept sa te intorci, daca n-ai uitat,
o sa ramin, iubita mea, pianul tau cel preferat
inca doua vieti alaturi de tine
si poate ** macar cu mine
daca ai putea
inca doua vieti alaturi de tine
si un bolero ce stii prea bine
n-ar fi minunat?
da da

*n-am inteles exact
**n-am inteles deloc

Eugen Constantinescu rulz big taim.

Un homme qui ne dort plus

Miine o sa ma trezesc un om nou, un om normal, cu planuri si teluri, care nu isi doarme viata, care la capatul zilei va putea "sa pipaie si sa urle" asta si asta si asta am facut azi si va sti si ce va face poimiine si mai departe.
Cumva trebuie sa functioneze, prea sint multi altfel si eu acelasi paria. M-am saturat, vreau si altceva.
Imi voi face din seara asta temele, niste liste. Nu mi-au placut niciodata, dar poate le dau de capat, trebuie.

Generozitate intre oameni

A scris o fata acu ceva timp (este o mare inspiratie pentru mine) despre cum umbla unele cocoane mizgalite bine cu fond de ten sau cu antibronzant pe figura si cum afiseaza ele uneori un git alb, foarte frumos, si cum tipii remarca asta si nu le zic. Vai!
Nu ca eu as fi altfel, mai vorbareata adica, dar doresc sa aduc in discutie o tanti de la munca.
Fiind eu relativ noua la locu de munca, am observat ca ne impartim clar in doua caprarii : cei ca mine, care-o freaca relativ rar, maxim 2-3 ori pe saptamina, pentru ca s-a schimbat modificarea si nu se mai fac contracte ca-n vremurile cind mergea magazinu uns, si garda veche, care e aproape zilnic pe ogor.
Bon, astia vechii is mai cu nasu pe sus fatsa de amarastenii mici ca mine. Si daca tu le zici buna ziua ei nu-ti zic nimic. Care mi se pare de rahat.
Ma rog, io uneori is perseverenta si mai nou imi raspund tovarasii la salut, inclusiv damicelele, ba uneori ma saluta ei intii. Foarte frumos.

Intre astia zilnici este o tanti pe care o stiu din vedere inainte de-a o sti de-acolo, care nu e genu meu:D, e micuta si slabanoaga si... are paru cam pina pe la umeri, cu breton si are permanent maruntel!
E un vis, de cite ori ii vad freza, ma cuprinde o mila imensa pentru faptura ei si ma gindesc vai tu da nu ti-a zis nimeeenea ca freza lu sarah jessica parker din anii 80 e pentru anii 80 si nu musai pentru 2007?
Na, da' ea pare foarte sigura pe sine si io sper ca e fericita, ca nu ma vad ducindu-ma s-o iau de mina si aratindu-i o oglinda.
Mi-aduc amintele de discutiile din pauze de la facultate cind fetele isi marturiseau una alteia vai tu da io nici macar sa duc gunoiu nu ies nemachiata! Priviri aprobatoare de la stinga la dreapta.
Si ma trezeam si eu fluierind.

Dac-as sti ce am...

Mi-a placut cum a zis Jen aici:
<<‘Don’t mind me’ se traduce prin ‘Intreaba-ma ce am, ca sa iti spun ca nu conteaza in timp ce imi doresc sa ma bati la cap si sa ma convingi sa iti spun.’>>

Multa sanatate si multumiri 80ei, care mi-a deschis urechile pentru Stare de spirit si-am innebunit lumea cu ea.

Ce am eu cu Ion Creanga in comun (afara de talentul de povestitori, normal!):D

Tineti minte c-am fost in tsarisoara de sarbatori? Ah, nu mai conteaza, oricum va readuc eu aminte iar din nou. Bun, la scurt timp dupa am facut o raceala super dragalasa si dupa aia m-au napadit bubele (le am si-n ziua de azi).
Sincer, am cochetat cu ideea postului astuia deja de ceva timp, dar n-am fost atit de curajoasa sa il iau in piept.
A urmat povestea cu varsatul de vint etc. Apoi o tanti la dermato mi-a zis ca crede ca am riie, dar nu e sigura (pe net sint shpe teste de depistat bolicica asta, nu mi le-a facut), sa mai stau oleaca relaxa, citeva zile, daca nu-mi trec, sa mai vin. Da' ceva cu care sa ma ung nu-mi dati? Ca ma maninca! Ah nu, ca e riscant, daca nu stim exact care e cauza. Aha, mersi mult, tanti, esti meserie.
Asta fusese intr-o joi.
Oricum au mai trecut niste saptamini, timp in care ma dusesem frumos la farmacie si-mi luasem ceva in contra varsatului de vint, ca ma mincau alea de nu stiam exact cum ma cheama.
Anii au trecut, pardon, saptaminile cum ziceam, m-am dus iara la bouleanul de doctor de familie, nenea, asa nu se mai poate, da-mi alta trimitere, ca astia ma tin tot in stand by.
El s-a scandalizat! Nu ca nu-mi mai da trimitere, ci cum de nu ma iau in serios dermatologii!
Buuun, deci m-am prezentat la dermatoloaga nr. 3 care, ati ghicit, s-a uitat ca broasca-n tseava si n-a stiut ce am! Ca un facut domle nu alceva!
Dar... mi-a dat un tratament, impotriva riiei, da? Fara s-o constate efectiv. Am venit acasa vesela nevoie mare, am dat verdictul, P. a iesit urgent pe usa si s-a dus la doctorul lui care e in acelasi cabinet cu domnitsa mea. Ala i-a zis domle n-ai nimic, du-te si te culca.
A urmat foarte frumos tratamentul ale carui rezultate au fost minime, dar egale cu zero. Mi-am luat iara inimioara-ntre dinti si m-am infatsoshat din nou la madama. Ma scuzati, mai aveti si alceva? A, imi daduse si o super crema cu care sa ma dau sa nu mai am mincarimi. Daca sinteti dragutsa, dati-mi si alta crema, ca aia nu e pe placu meu.
Imi da alta nebunie de tratament si cind sa-mi mai dea o crema, o-ntreb daca tre sa fie musai crema anti semi riie. Ea zice ca nu, io ii zic ca eram ok cu vrajeala anti varsat de vint, ea e de acord sa ma dau cu aia in continuare.
Bibi sa-i mai inteleaga, mie imi scapa, initial doctoresele n-au vrut sa-mi dea nimicutsa pentru ca vai nu cunoastem cauza si sa nu facem mai mult rau decit bine! Acu da-te cu ce vrei tu.
Na, relatez de la locu faptei, sint la fel de mirifica si acush bat doua luni pe muche de cind ma simt ca un ciine plouat cu purici.

Ce n-am avut unde sa mai intercalez este ca la noi in camera misuna niste paienjenei foarte sociabili, se plimba in general pe monitor, tastatura, lampa, pervaz, viezure, brinza, barza, minz etc. I-am cules (niste exemplare) in doua pungi, una i-am dat-o de birou doctorasului de femilii care a facut o moaca ff expresiva si a zis ca nu stie unde trebuie trimisi sa vedem ce-i cu ei. Punga doi a aterizat la dermato seria 3, idem, poaaate e de la astia, da luati cu riia cu incredere.
In final am adus un specialist meserie care ne-a zis asa: io creca sint Vogelmilbe (purici/paduchi de pasari), da le luam si le trimitem la laboratorium si avem rapid rezultate si-apoi vin si-i facem varza. Nu i-a facut azi varza finca am vagu sentiment ca o sa trebuiasca sa facem oaresce pregatiri, scos salteua (avem si pentru aia nu stiu ce ulei) etc. super aventuros ce mai.

Orcum, am tinut sa scriu acest post rusinoz si aventuroz, ca sa stiti si voi ce misto e sa traiesti in secolu 21. Intr-o tara civilizata, iuhu!
Si ca sa sintetizez (pe scurt:P) chestiunea din titlu, nu e musai Iasu, pupaza din tei, povestea cucilor, nu, e treaba aia cu riia.
Va dorim pofta buna.
Am mai alarmat si jumate din blogosfera cu problemele mele, va multumesc pentru suport pe aceasta cale.

Nu aveti incredere in postas!

Acum citiva anisori cind n-aveam eu drept de munca iacata-ma bintuind saiturile in cautare de un babysitting mic, na... si il gasesc pe un nene, schimbam niste mail-uri, foarte amabil el asa, imi cere numarul de telefon si ma suna si mai frate nici ca are de gind sa mai ia o pauza. Pina mi-a mirosit mie dubios si i-am zis a sori tre sa inchid. Noroc ca a fost atit de inteligent de a sunat mereu de pe acelasi numar si a dat si semeseuri si nu i-am mai raspuns niciodata. Mare bucurie.
Oricum de pe-acolo am dat de o familie cu care m-am inteles tare si am facut un purcoi de bani pe spinarea lor. Mi-e dor de ei (serios).
Am mai lucrat la un nene foarte misto, ne-am inteles foarte bine, inca ne mai intelegem, intr-o seara m-a sunat sa stabilim un termen si m-a-ntrebat ce mai fac, iaca m-am despartit de barbat, pac mi-a luat vorba din gura, aaaa atunci permiteti-ma sa va fac curte, doamna Vio... io!!!!!!!!!!!
Ah noroc ca imprejurarile mi-au permis sa-i tai macaronica zicindu-i ca totusi single nu-s, na bun, si-am stat o suta de ceasuri la telefon, ca pe mine m-a mincat foarte tare curiozitatea sa vad ce-i mai mhhhh (insert that word here) mintea, dupa ce-mi zisese ca e indragostit de mine (si normal!), eu ma intrebam daca serveste alcool in timpul conversatiei, na, era vineri seara, era ok, a dat niste dumite de genul sa merg la el, i-am zis pas, poanta e ca bun, fusesem eu curioasa, da' nu doream sa nu mai lucru la el, ca iaca banisorii frumusei si fara stress, el a propus sa ne tutuim, ok, a vrut sa ne pupam cind ne-ntilnim. Bine tu, am zis eu.
Ne-am intilnit a doua zi pentru predarea stafetei si saracul era cam rusinat, m-a rugat sa nu fiu suparata pe el, n-am fost, s-a linistit complet, n-a mai fost vreo aluzie si de-atunci totul e mirific, doar ca luna viitoare se muta.
Smirc.

Voiam oricum sa aduc aminte stimatilor telespectatori care ne urmareste acum in direct sa instaleze troieni si alea alea, ca sa supravegheze ce fac copiii pe net, nevestele etc. La mine a avut efect.:D
Mda, acum imi da mina sa rid.

Pisica pianista

Un ghiocel de la mine pentru toate damele!

Sint ceva zile de cind m-a fascinat istoria familiara a lui Michael Vartan, acest tinar fermecator (sper ca sinteti de acord cu mine). Mi s-a parut distractiv faptul ca-n serialul Alias (da, acolo l-am descoperit) se numeste Michael Vaughn.
Oricum dupa ce-am tras cu putere din seva netului (sau mai slabut, depinde de asteptari), m-am apucat serios de stricat ochii in monitor si episodul 22 din Alias, ultimul din prima serie, se termina intr-un mega-mega suspans si in marea mea inconstienta nu adusesem mai mult de atit. Asta a fost luni seara pe la un 23, cind deci am ramas fara resurse. Eram fresha ca o floare de cires (?!) si nu mai aveam la ce ma uita. Asa ca m-am dus frumusel pe net si am lecturat episoadele urmatoare, m-am mai linistit si totul a fost ok.
Dupa episodul 22 coborisem in bucatarie agitata ca la nunta, cu adrenalina cit casa si rinjind prin toti porii (ha!). P. m-a mirosit de la o posta, credea ca e din cauza de Gilmore Girls, neam, i-am povestit cit de tare e seria si ca ii fac o favoare deosebita sa nu-i vorbesc in engleza, asa cum o simteam intern la ora aia de nota zece. Caci da, eram insufletita ca in povestile mele cu cinema-ul Dacia si Vio suindu-se pe garduri dupa un, sa zicem, Sora 13 sau Biciul fermecat. Sau in pasa anglo-americana dupa varianta feminina la Zbor deasupra unui cuib de cuci (vai ce m-a enervat Angelina in filmul ala!)... oare ma refer la alt film? :D In fine...
de unde plecasem:
"Although born in France, he comes from a complex ethnic background - his Bulgarian-born father Eddie Vartan is half Armenian and half Hungarian, while his Jewish mother Doris Vartan was born in Poland but later in life became an American citizen."
Ma rog, vag pe scurt, domnu' e nepotu' lu' Sylvie Vartan, varu' lu' David Hallyday si nepotu' lu' Johnny Hallyday, picteaza, cinta la chitara, vorbeste curgator franceza si engleza, joaca des hockey si a vrut sa fie jucator profesionist de biliard (a jucat 12 ore pe zi timp de 5 ani).
Si-am mai gasit eu pe net ca producatorii voiau sa-l omoare in serial si s-a facut un grup de suport tot pe net ca sa-l tie viu.
Oricum mai am nitelus de asteptat si-apoi o sa am iar nitica activitate de stat cu sufletu' la gura.
Abia astept.

Vreme trece, vreme vine

Stateam pe canapea cu capul dat pe spate, intr-o atitudine similara cu cea pe care o am intr-o poza facuta in sufrageria Mihaelei, pe canapeaua ei de piele (probabil prima pe care am stat), cu spatele la balcon, imbracata cu hanoracul luat din Bulgaria, cu parul liber, inca in facultate, pe masuta scrumiera cu tigara fumeginda, ca dovada apare doar fumul, vag, dar prezent pentru un ochi atent.
Din seria de fotografii facute undeva pe la Zilele Iasului '99, cind venise Mark in vizita la A. si plouase in turbare, asa ca n-a prins bietul de el decit un oras teribil de gri si de friguros si de noroios. Totusi am fost in 5 (Dan, A., Mark, eu si Michelle) in Gradina Botanica, exista niste urme amuzante, parca am juca fotbal, nu-mi amintesc sa fi avut vreo minge, pe alei, la lac, pe "balconasul" de la lac, unde fac eu niste scheme si mai apar pe linga si niste baieti straini, poate niste militari.
Tin minte un drum incolo cu Michelle, poate asta, cind am zarit-o pe I., care tocmai isi trintise niste suvite coniac, dupa cum a opinat M., mai cunoscatoare, si cu cit drag si mai ales ura ne-am privit reciproc, de la distanta desigur, caci chiar daca ne-am intilnit pe pod, ne-am evitat, ca neexistind una pentru cealalta.
Cum trece timpul si de ce mi-am amintit acum toate astea?

In fond, voiam doar sa scriu de ziua de azi, meteorologic splendida, am coborit la computer, asa ca soarele pare sa fie dus, de aici, de jos... voiam sa fac o baie, m-am confruntat cu putina lene, am sovait in pat, cufundindu-ma comod in slovele unei carti despre Iasul care nu mai e cum il stiam eu, cu atit mai putin ca acum o suta de ani si mai bine, dar atit de fascinant curgator din istorie si aproape de fiinta mea, poate mai pregnant cu cit distanta care ne separa nu e deloc neglijabila.
Nu stiu in ce masura facem toti la fel, imi dau seama cu timpul ca ma intorc mereu la aceleasi si aceleasi intimplari, rareori se strecoara o oaza de prospetime (ca evenimente) intre ele, nici macar nu-mi dau seama daca sint sigura pe ele, le retraiesc ca intr-un vis cu ciripit de pasarele, poate uneori le notez altfel, despre unele dintre ele nici n-am sentimentul de unicitate, comoara prinsa din zbor chiar ca un vis din tenebrele memoriei, ... caci uit.
Asta incepe curind, cind in clasa intii nu mai tii minte primele poezii, la 14 ani n-ai nici cea mai vaga idee ce-ai primit cadou cind ai luat premiul intii in clasa intii, in facultate nu mai stii daca ai fost in tabara intii* la Vatra Dornei sau la Lacul Rosu sau la Slanic Moldova, sau era o excursie?
Recent am constatat ca nu sint singura care-si ia reperele memorialistice din viata sentimentala.
Eram la o tigara cu Mac (o spanioloaica pe care o cheama Marguerita) si cu P., ne distram de incapacitatea noastra de a retine prenumele celorlalti pe care ii intilnim constant in vizita la sotii T. Si din una-n alta, Mac ne spune ca uita fenomenal, ca or fi hormonii, tocmai ningea si noi doi zgribuleam, ea povestea cum umblase prin curte in tricou, acuza o menopauza timpurie (are 40 si-un pic), pardon, sa lasam... si inainte era totul mai simplu. Cind a fost asta? A, pai eram cu Gigi, inseamna ca era in '92 sau '93, e anul ala cind inca nu aveam examene, deci trebuie ca a fost '92, ca apoi n-am mai savurat revelionul cu aceeasi ardoare, ca stiam ca urma sesiunea, deci aia a fost.
Si pe schema asta cam tot. Si fix pe calapodul asta rationez si eu. Sincer, nu mai functioneaza infailibil.
Caci intr-o zi cu mai mult sau mai putin soare prima dragoste s-a dus dracului si in marele meu sictir am optat pentru carpe diem, am trait in prezent cu fulgurante flashback-uri catre care ma intorceam cu nasul pe sus, dar si cu balele curginde, caci aproape niciodata azi nu e mai frumos ca ieri, desi cumva e pe dos fata de preceptele (sic!) lui Murphy... si m-am trezit fara avertismente ca isteriile mele personale se intercaleaza, se-nvirt haotic si nici pe mama fengshui-ului n-o vad reusind sa le sorteze... alfabetic.

*4 de intii la rind, memorabil, sper ca apreciati.
O poveste de la revista, daca doriti.

Vine, vine pri-i-ma-va-ra!!!

:D
Pardon ca n-am mai scris, da n-am avut inspiratie, ca am bagat filme pe computer, nu mai ziceti la nime si am fo orcum fff ocupata pina la ore mici si mijlocii din noapte.

Mi-am adus aminte ca acum 8 ani am scris un textulet pe tema zilei care tocma s-a dus in tara mea natala zisa si patrie (:P) pe care l-am postat pe nu stiu ce era ala, lista de discutii, in care intrasem cu pile, oricum lumea a zis ca am scris frumos si un flacau mi-a dat mail ca-mi ofera el un martisor, numa sa nu mai fiu asa de trista. Dar eram coplesita de amintiri, plus ca detinatorul inimioarei mele la ora respectiva s-a declarat anti-traditie si m-a lasat cu ochii in soare suspinind dupa un buchetel de zambile (macar un ghiocel, un toporas, o brindusa sa fie acolo!)

Na bun, azi mi-am amintit de eveniment, i-am trimis mamei o poza de pe net la tema, am primit de la ea o e-felicitare, foarte frumos, intr-un moment de criza fengshuistica am pus pe-o tabla de pluta tot felul de poze si vederi si felicitari si mai ramasese un locusor liber unde am plasat martisorul pe care l-am carat din tara cindva, tot de la mama, o floare metalica draguta, dar are si snurul bicolor, plus mesajul scris pe carton; ei, azi am dezlipit obiectul de pe perete si am cochetat cu gindul sa-l port in piept zilele astea, ceea ce as fi si facut daca nu mi-ar fi frica sa-l pierd (am mai zis pe undeva ca ma despart greu si de oameni, si de obiecte) si daca n-ar fi plouat cu galeata cazarmii.
Acu s-a facut e drept cam tirziu si si uitasem ca incepusem postul asta perfect obiectiv, miine fac ochi ce mai la rasaritul soarelui (n-am idee cind se intimpla asta in fapt) si apoi decolam, iaca 12 insi sintem, ne ducem in excursie cu ocazia unui meci de fotbal care pe mine nu ma intereseaza, dar o sa tin cu ceilalti, asa, daca tot sintem in tribuna fanilor gazdelor, ah ce bucurie.
Oricum, interesant la programul asta este asa :
ajungem, ne cazam
facem un tur la muzeul stadionului respectiv al echipei xy (doi din gasca sint fani si de aia s-au luat biletele astea in iulie anul trecut)
este si o biserica, pe drum facem pariuri daca cei doi fani se vor insura acolo cu alesele lor, hihi (si anume miine haha)
de la ora 15 la 17 aproximativ (in fine doua ore) avem papa si curgatoare la discretie incluse in excursie
programul se reia pentru alte doua ore dupa terminarea meciului
cine mai poate, mai merge intr-un bar dupa
si a doua zi venim acasa
Sufar ca n-am reusit sa-l conving pe P. sa purtam de grija laptop-ului pe traseu, dar cu drag m-as fi uitat nitelus la vreo citeva episoade de pe un anumit harddisk.
Mda.
Sper sa nu vina chiar brusc brusc iarna si tineti si voi pumnii strinsi spornic, poate mai ia potopul asta nitelus ragaz, ar fi dragut. Si-asa nu stiu unde mi-s manusile, deci momentul este delicat.
Este impropriu de vorbit despre ti-ai facut bagajul, o sa ma hotarasc in ultima clipa daca iau sau nu ceva.
Ce ma preocupa in mod deosebit este daca sa-l iau pe Camil cu mine, sincer n-am nici un chef, cartulia si-a mai revenit, am trecut de jumate, dar ultima data cind imi amintesc ca am citit vreun ceas a fost inainte de ziua Dianei. Ce entuziasm!
Cam atit, deh, astenie.
Va doresc ce vreti voi, mai bine tac.