miercuri, 22 noiembrie 2006

Monsier Malaussene* (falsa cronica 1)

Recunosc, a fost un exercitiu de vointa clasa una, sa stau cu gheara-n git si sa termin cartea asta. O sa va mai spun ca mi-a luat opt saptamini pe ceas, in primele doua citisem suta de pagini, in urmatoarele patru inca o suta, si in ultimele doua restul.
Situatia se rezolva mirific undeva inainte de pagina 500, cind iti tragi sufletul ca tot omul dupa o cursa cu Ferrari, mai urmeaza inca o suta si ultima in care totul reintra in normal, devine de-a dreptul obositor de normal, ca sa mai pocneasca niste elemente de suspans, de-am stat si-am citit ultimele 60 de pagini pe scari, cu pachetul de tigari si o cantitate apreciabila de bere linga mine, pentru ca in pat s-ar fi intimplat iar sa ma prinda week-end-ul cu ea pe terminatelea si-atit.
Bun, si cind ma apucasem eu de cartea asta si ma uitam plina de speranta spre viitorul cind aveam s-o termin, retinusem ca are 606 pagini, care e un numar bun.
Si mai citeam o pagina, mai ziceam a ce putin mai am, acu-acu tre sa se rezolve si ajung la 604 si flacaul si domnita imaculata infruntau moartea cu curaj, care am zis bai Pennac ai innebunit? Ah si Pennac a facut un ultim artific de calcul pe cartea in cauza si a scos urgent solutia, printr-o rocada foarte tardiva, basca mi-am dat seama ca mai am INCA doua pagini de tremurat, ca cine stie ce-i mai trece prin cap nebunului?

Si acum: Daniel Pennac si echipa lui sint niste prosti. Exact asa. Pentru ca in carte apar circa si ceva cu aproximatie tatuaje dupa tablouri celebre care sint vinate ca adevarate mine de aur si fratioare, nu s-a gindit nimeni, da nimeni?! sa lipeasca o poza in carte acolo unde e vorba de fresca aia sau opera cealalta? Bine ca avem editia ilustrata a lui Dan Brown la Codul lui da Vinci, care costa un pumn de bani, la fel cu Eco si Regina Loana si flama ei, plus cartea aia despre frumusete..., dar Pennac neam.
Dragilor, e o greseala, parerea mea.

Dar cartea e o bijuterie, ca si restul bucatilor de Pennac pe care le-am servit cu lingura mare pina acum, are iar suspans cit incape, are niste ochiade aruncate publicului de nu-ti vine-a crede, tot felul de tehnici, printre care una bucata mizanbima uriasa si geniala si innebunitoare, itele sint trase cu cap, e iar Paris si Franta, urmariri, crime, explozii, dedesubturi, tatuaje, pasiuni, nebunii, istoria unui secol si un pic de Auschwitz, istoria cinematografiei si un film foarte disputat, medici, minuni medicale, avorturi, calugarite, gravide, calugarita gravida, tirfe, ingeri pazitori, o familie, vinuri, iluzii si inca vreo doua-trei chestii, ca de obicei.
Desi ma cam stringea suspansul in spate, am prezentat un zimbet deosebit de latit pe ultimele 50 de pagini si ma felicit personal pentru aceasta realizare personala si doresc totusi sa-i multumesc domnului Pennac pentru ca l-a scris pe Domnul Malaussene...

*Daniel Pennac, Monsieur Malaussene, Roman, tradus in franceza in germana de Eveline Passet, ed. Kiepenheuer&Witsch, KiWi 677, 608 pagini

3 comentarii:

  1. misto misto! asta e prima dintre cele vreo doua false cronici?:)

    RăspundețiȘtergere
  2. a, ce faza, scria in titlu :)
    ia zi a tradus-o cineva in ro? ca nu m-as baga la limbi occidentale cu ea....

    RăspundețiȘtergere
  3. falsa cronica, un fel de pseudokineghetikos nu?

    trag la depou, sunt istovita, explicatii pe blog.

    RăspundețiȘtergere

Submit Your Blog