Vio viseaza 11

Mai nou asa m-am fixat sa tin minte visele, ca ma trezesc la o bucata tinind strins o felie de vis si cind sint linistita ca e in siguranta, adorm la loc. Ideea aia cu caietul la cap si notat urgent e cea mai buna, pentru ca memoria e perversa (pai da!), a mea cel putin. Dovada: deschid ochii dupa primul vis, inhat de-un picior placa memoriala (zic mai jos), inclestez degetele in jurul ei. Ok, pot sa adorm.
Ma destept de tot, pipai rapid visul curent, in regula, tremur de spaima ca mi s-a strecurat printre gene mmm placa memoriala, nu, e acolo, e la locul ei si cind ma-ntorc pe teritoriul cunoscut, visul 2 imi zisese pa-pa.

La fel cind uit (de) tot, cind nu-mi ramine nimic de care sa m-agat, ma apuca uneori o tristete de parc-as fi singur pe lume, de parca intre mine si lumea pe care tocmai am pierdut-o ar fi un perete gros din sticla mata prin care intrevad niste umbre care se indeparteaza si strig si ma zbat si izbesc in peretele ala si nu-i nimeni...*

Nu-i nimeni sa ma-ncinte cu povesti, nu stiu de unde imi ramin fragmente care imi par "celebre" si pe care nu le gasesc pe nicaieri...

Daca asta e nebunie, momentan imi place:)

Si visul, firimitura:
un pod inalt si sub el calea ferata, o deschidere si cumva sub pod un drumeag pe care merg trei persoane, cu tot cu mine si trec pe linga o curte, pe a carui gard sint aruncate la intimplare trei coroane (gen coroane mortuare) in forma de inima, cu diverse pamblici fluturinde. Sint coroanele a trei poeti francezi care s-au iubit intre ei, alde Verlaine, Rimbaud, Baudelaire... (!!!)

...
*am scris intentionat singur pe lume si nu singura.