duminica/luni
retin doar ca eram in Vatra-Dornei, E. si X. erau in barul texan la etaj, eu cu E. sau cu un alt personaj feminin ne indreptam apoi spre Iasi cred trecind prin Vatra-Dornei pe jos in prima faza si undeva la strada principala am intrat intr-o cofetarie, era cam intuneric afara, lumini aprinse, voiau sa inchida, am cumparat crema de ciocolata de pe o prajitura, si ea si eu. Eram nedumerita cum functioneaza chestia cu banii noi si vechi.
luni/marti
din prima repriza imi amintesc ceva cu mutarea unei toalete de la un etaj la altul in casa in care locuia mama, care la o bucata era de citiva ani in Germania, in Freiburg cred.
in Iasi in Alexandru unde e biserica Sf. Vineri (parca) era un spatiu foarte larg, cam de 5-6 ori mai mare decit distanta dintre primul bloc si biserica in realitate. Si pe locul bisericii era un fel de scena, erau foarte multi oameni si din Alexandru si din Dacia, plus curiosi, era Sorin Iovita (banuiesc ca mi se trage de la discutia de ieri de pe ym cu B.), niste personaje din Germania, niste indieni sau pakistanezi, plus niste staruri! (indiene, pakistaneze sau turce, poftim)
:D:D
(rid pentru ca) eram in concediu medical si in ziua de concediu trebuia sa fiu in public la o emisiune televizata si mi-am spus lasa ca ma duc totusi, ca sansele sa ma vada cineva de la serviciu sint egale cu zero, ei lucreaza, nu se uita la tv, dar daca ma vad in week-end la retrospectiva saptaminii? ah, oricum m-am dus si am si spus ceva, publicul era in linie cu invitatii, eram asezati pe doua rinduri parca si o celebritate (!) pe care o vazusem afara inainte de emisiune nu mai aparea si intr-un final a venit. Si eu cred ca am citit ceva sau am raspuns la o intrebare, facindu-ma rosie de emotie si putind astfel si justifica la serviciu ca am fost la tv, da, dar eram bolnava, nu ma vezi ca aveam febra?!
(...)
Dupa care T. se invirtea prin casa, la un moment dat chiar putin cam dezbracat, chestie pe care doar am intuit-o, caci m-am extras din incapere si am vazut in citeva camere cojoace de blana asezate pe spatarele scaunelor. Cind m-am intors in camera initiala, T. era cu alte patru persoane, probabil posesorii cojoacelor. Care erau romani.
La intrunirea dintre blocuri de care am zis mai sus era si A. si am vorbit putin cu ea, noi stind pe niste scari ceva mai la distanta de evenimentul in sine. Si cumva am avut eu posibilitatea sa ma vad in trecut, de ex. cu citeva minute mai devreme, cind stateam tolanita in iarba si mi-a placut cum eram imbrata cu camasa neagra si pantaloni verzi si imi statea misto parul, ceva nu mi-a placut, dar sarim acum peste acest aspect.
In plus am vorbit la telefon cu nu stiu cine, o femeie destul de tinara, care organizaze intr-o scara de bloc (a lui Suzi) o mica cresa, iar in cealalta jumatate era iar o cofetarie. Si m-am dus acolo si erau vreo 10 patuturi cu copilasi in ele. Femeia asta putea foarte bine fi o cofetareasa, o fosta amanta de-a lui tata, plus variante.
Ei bun, si intr-un patut de asta era un bebe care era copilul lui tata! Care acum nu mai stiu daca tata murise sau nu, dar oricum avea o progenitura! Si copilul asta era frumooos! (Cam ca C'est Un Ange din clanul Malaussenilor, imi imaginez eu.) Asa, si l-am tinut in brate si mi se parea ca e frig acolo, ca era iarna si era slabuta incalzirea in sector... si femeia voia sa mearga acasa si trebuia sa vina cite cineva sa ia copiii acasa. Si eu voiam sa stiu cine se ocupa de copilul lui tata, pentru ca-l voiam eu! Nu pentru ca era frumos rau, ci pentru ca era al lui tata si semana cu el si deci imi si era sora sau frate (imi scapa aspectul).
Asadar am facut ce-am facut si-am visat iar cu copii mici. A, si-s racita. Suzii, comenteeezi? :D
marți, 14 noiembrie 2006
Vio viseaza 9
Publicat de vio la 1:37 p.m.
Etichete: Vio viseaza
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
eu daca as visa asa, cred ca as fi foarte obosita!:)
RăspundețiȘtergeredeci copilu lu tata tau era la gradinita din scara mea?
...:)
RăspundețiȘtergeredeci da, ai intseles bine.
recunosc ca am absentat nemotivat o vreme. dar am reluat de acolo de unde am ramas! ce minunate sunt franturile tale de viata!
RăspundețiȘtergerevaleu, draga Vio, cu atatea vise mai ai timp sa te mai si odihnesti?
RăspundețiȘtergereoricum, sunt interesante visele tale :)
diana, bine-ai revenit!
RăspundețiȘtergereoana, iaca,fac si eu ce pot. da-mi plac filmele, retii?:)