Noblesse oblige

Romanca de la i-cafe era foarte pe bune si venea si dupa postul meu cu patriotismul, pica, adica, taman la fix.
Am procedat cum am anticipat vag aici, mi-am platit jumatatea de ora, l-am intrebat pe angajat dac-o stie, o stie e ok, intreb pentru ca e romanca si sint si eu, du-te la ea si vorbiti, hai ca vin sa te tin de mina. N-a venit, dar eu am ajuns linga mindra, monitoarele sint despartite de niste planse din prefabricate (imi amintesc de laboratorul de fonetica, doar ca alea erau transparente), am batut in "peretele de lemn", ea s-a intors, banuiesc ca am facut o mutra chinuita, si-o fi imaginat ca am ciocanit din greseala, nu m-am dat batuta, am scociorit in traista si am scos patul lui procust, i l-am plasat intre ochi, ea s-a uitat iara si a clatinat din cap ca nu, iar nu m-am lasat, mi-am zis n-are cum, efectiv n-are cum sa nu percuteze, am intors cartea spre informatiile despre autor, scria asa de mare si de lat camil petrescu, chiar sa nu fi auzit de el, tot isi dadea seama ca incerc sa-i arat un autor roman si ce ar putea reiesi din asta, ei bine, s-a prins! a zis un a vag mirat pret de o fractiune de secunda si s-a intors cu castile pe urechi, nu le-a dat de altfel jos nicio clipa (ma p pe nicio, sincer), spre monitorul ei cu x ferestre de ym deschise.
Am ramas cam paf, n-am prea stiut ce sa fac, am mai ezitat o tura, sportul meu, m-am dus iar la angajat si i-am cerut vag tremurinda ceva de scris, am plasat pe-un biletel e-mail-ul meu si i l-am dat, cu rugamintea, daca are chef, sa-l paseze fetei cind e gata, in caz ca o sa-i mai vina vreo idee.
Si-am plecat si parca-mi picase cerul in cap, mi-am tirsiit pasii spre casa, toate fanteziile mele optimiste cu tinara se duceau frumos dracului, ca da, mi-a trecut prin cap ca o s-o las balta si n-o sa incerc sa-i spun vreo vorbulita, nu ca o sa ma ignore cu gratie.
Am dat vina si pe mine, am incercat sa-i gasesc ei o groaza de scuze, ca o fi fost jenata ca cine stie ce o fi zis in convorbirea ei pe ym pe care eu am auzit-o, fara s-o ascult efectiv, de-ajuns sa prind limba romana si sa-mi para ca fata e interesanta, adica nu facea schimb de manele si nici nu-si baga p*la or mai stiu eu ce, plus ca poate am fost nepoliticoasa, ca n-am scris vreun nume in afara de e-mail, puteam sa las si-un telefon, dar ma gindeam ca poate adminu (creca asa le zice la astia de la i-cafe, nu?) mai face vreo glumita si-mi da el cu posta electronica, plus ca poate fata nici n-a primit biletelul, sau poate l-a primit si era cam ravasita cine stie din ce motive si-o fi inteles ca e adresa aluia si poate n-o intere etc. etc. etc.
Oricum am fost fff ofilita, pentru ca n-am luat deloc in calcul ca poate n-o intereseaza sa faca act de prezenta mea in localitate, stiindu-ma eu groaznic de sarmanta si mi-a picat foarte cish. In plus, cine-s eu ca judec pe cineva ca n-o simte sa stea de vorba cu mine, a?
E o faza din Pacientul englez in care asta se cam burica de faptu' ca mamzela Binoche se imprieteneste grozav cu nenicu ala fara degetele mari, aflind ei ca veneau cam din acelasi cartier din Toronto parca si bolnavul se ataca pentru ca n-am inteles, cind esti acasa in Canada, esti asa de deschisa cu toti aia din oras? Na, da' strainataturile indepartate (plus razboiul) schimba situatia...
Si adevarul e ca si eu strimb din nas cind aud romaneste ici si colo si vad niste tsatsele in treiling si cu permanent, adica nu tin musai sa arat ca as pricepe ce zic ele si musai sa ne vedem la cafea la mine sau la ele acasa, s-avem pardon. Doar ca fata asta era asa, un fel de schimbare pe care-o intrezaream in viata mea si care era foarte dorita etc., dar n-a fost sa fie, pentru ca da, nu mi-a scris, acu' am net si nu prea cred c-o sa ma duc in pelerinaj duminica la i-cafe sa vad daca e acolo. Si daca e acolo, ce?

Na, si m-a palit asa un soi de depresiune singulara, de cum sint eu pe aici vag singura (nu ca n-as mai avea degete la miini si la picioare sa-mi numar prietenii din tara sau din Iasi, da' luat asa...) (si singuratatea mea n-are vreo legatura cu relatia mea cu P., e de alta natura) si na, cam asta e.
Dat fiind ca am scris ce-am scris, nu mai trag vreo speranta s-o cunosc vreodata pe necunoscuta din i-cafe.
Si tot restul duminicii am avut asa niste accese de transpiratie subita, n-am fost deloc in apele mele, de parca as fi fost prinsa la furat sau mai stiu eu ce.
Stiti si voi cum e cu viata...