Fragment

Primele fotografii cu mine pe care le-am vazut dateaza aproximativ de pe 9 iulie 1978 cind ai mei au adus un fotograf acasa si m-au pozat singura, cu mamica si taticu (scrie pe verso), cu taticu.
Pina sa aflu istoria lor, privind-o pe cea din urma, gindeam mereu uite, la vremea aia m-a dus tata la studioul foto. Draci laci, era tot in primul dormitor din vechiul apartament, doar ca tata ma tinea in brate, cumva in picioare, era in camasa, cu favoriti si verigheta si eu aveam o fata care intre timp s-a schimbat, ma rog, nu semanam a mare lucru, fiind ca la doua luni si-o idee pe-atunci. Tata purta un zimbet stingher.
In poza cu mine si parintii mei (de altfel singura, cred), ei stau pe pat in camera si ma tin amindoi in brate, chestie oarecum artificiala, unul de cap si celalalt de picioare, si eu, mic ingeras, stau cuminte si ies bine. In decor apare o perdea pe care am avut-o mult timp si care mi-a placut mie mult, o parte din dulapul dublu cu biblioteca, pina cu putin inainte de Revolutie a incadrat patul, si o pisica alba de plastic, o jucarie, pe care de asemenea am avut-o multi ani si daca as fi avut la vremea expulzarii ei la pubela mintea de-acum, ar mai fi trait si azi.
Eu singura stau pe o paturica, infasata in scutece si tinind intr-o mina o jucarie zornaitoare. Alt obiect de admiratie, paturica, contrasta minunat cu toalele mele albe si cearsaful la fel probabil. Era de fapt un prosop de plaja, oricum format mare, cu patrate nici prea mari nici prea mici, albastru cu alb (cred) (am avut doua, unul pe o varianta coloristica similara), care se incadra minunat in decor si-l salva de monotonie. Prosoapele astea s-au cam rarit si desirat cu timpul si nu mai exista.
Fotografiile sint alb-negru si pentru ca la virsta de doua luni si-oleaca abia imi exersam memoria, nu sint chiar sigura de acuratetea (!) si acuitatea(!!) informatiilor.

Prin '88* matusa mea Paula si-a cumparat mobila si se potrivea totul perfect, mai putin patul, si mama a acceptat un schimb, patul nostru se putea imparti in doua si rezulta(n)tele erau si detasabile si se si stringeau ca fotolii, ma rog, scirtia groaznic, dar sa nu intram in alte amanunte, patul matusii era cu o singura saltea si avea si lada si mai avea si-o biblioteca dubla cu un dulapas care se deschidea ca un bar in miniatura in mijloc.
Mult timp a sperat mama ca Paula sa mai treaca pe la magazinul de mobila si sa recupereze sticla de la vitrina bibliotecii, chestiune care nu s-a mai intimplat niciodata, eu eram deja destul de marisoara, aveam in primul compartiment al bibliotecii o groaza de carti Jules Verne (n-am fost niciodata o adevarata amatoare, imi pare rau), asezate pe numere, inaintea lor unele mai mari, tot cartonate, dar lucioase, Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai, Trei grasani si Povestind copiilor (alta decit cea din lista de obligatorii pentru nu stiu ce clasa din generala), prima era cumparata dintr-o librarie din Medias, pe a doua i-o sutisem lui tata din biblioteca personala, cu acordul lui, desigur, mai aveam carti pentru copii, o groaza, povesti, Passionaria Stoicescu, Soricelul Ront si Soricica Rontuna (Familia Roademult se numea de fapt), Malina Cajal, la inceputul inceputurilor mai erau trei volume din Povestiri istorice, clasoarele mele cu timbre, unul maro, banal, unul verde luat de pe la Junimea (cred) si unul adus de tata, chinezesc, urias in comparatie cu celelalte, pe care scria cu plastic (pardon) nustiuce Stamps si pe care am reusit sa-l dezvirginez din prima si sa-l transform in Stanps cind tata mai era inca la noi in vizita in ziua cind mi l-a adus, cu unghia, jucindu-ma la modul nervos...

E 3:41 si ascult Riders on the Storm - The Doors si imi permit sa sar putin calul si sa schimb vag subiectul. Eram copil ca la 10 ani, mama era la serviciu, aveam rufe insirate in balconul neinchis, a inceput furtuna, mama m-a sunat sa-mi spuna sa am grija de rufe, m-am luat probabil cu joaca, ploaia era aproape pe sfirsite cind am iesit in balcon sa le string sau sa le insir pe sirmele mai protejate de ploaie, cocotata pe un taburet adus din bucatarie, total instabil, sau poate pe un scaun din sufragerie, data fiind distanta, oricum risc urias sa pic peste balustrada, mama tocmai venea acasa mai devreme, invoire (ce cuvint!), cind operam eu mai bine m-a vazut de pe alee...
istoria se termina cu bine si anume cu un curcubeu fermecator.

Sincer voiam sa scriu altceva. Poate cu o alta ocazie de fragmentarium, astfel inaugurat.


*sau '89, de fapt imi amintesc de patul asta abia dupa ce ne-am mutat, in vara, dar e foarte posibil sa-l fi avut cu putin inainte si-n vechea locuinta.