Tacimuri si alta mincare de peste

Pentru astazi o tema la ordinea zilei : ce si cum mincam, selectiv, desigur.
Cind eram eu copil foarte rar serveam ouale fierte in paharelul pentru oua. Aveam un set de 6 bucati, din lemn, pe o tavita, cu ceva model pirogravat pe margine. Aratau mereu ciudat cind trebuia sa le spal, deh, lemnul nu-i ca portelanul. Oricum stiu ca n-aveam greturi sa maninc oul din mina si sa depun cojile temporar pe masa.
La noi mult timp a existat un singur cutit functional si nu din ala de despicat masa-n doua. Pardon, erau vreo trei din inox, dintr-un clasic set cindva de 6, decedate pe traseu, de bune ce fusesera. Dintre ele mai mergeau doua la uns si unul era scula buna la toate, de la taiat piine sau salam pina la asasinarea unui peste sau destelenirea (!) ciolanelor unui pui. Vremurile s-au schimbat, acum sint mult mai multe, claie peste gramada, nu mai trebuie sa tremuri de grija ca daca tu postesti si eu nu, e posibil ca pe cutit sa fie urme de salamior sau parizer.
Cind P. a facut prima oara oua fierte (delicatesa culinara la care ma pricep de altfel pina si eu!), a scos din "argintaria" lui T. cele doua paharele; eu l-am primit pe cel pe schiuri, el pe cel pe cintar. Ha! Asta pina ieri, cind s-a schimbat istoria si am dedus ca e un mesaj subliminal la mijloc si anume mai ia o pauza de la dulciuri (oricum iar se inchide pe perioada iernii gelateria cu tiramisu, deci ar fi o sansa minima, dar reala).



Am fost doua simbete si chiar si-o duminica la rind la micul dejun la mama lui P. In prima simbata am fost doar noi 3, iar ea avea doar doua paharele de oua. De aici o mare drama.
Eu fiind mai mistocara de felul meu, indiferent daca e cazul sau nu, si profitind de evenimentul deja povestit cum am prins eu curaj sa o tutuiesc, am intrebat daca nu are si o lingurita pentru oua, nestiind ca exista asa ceva. Am atins un punct sensibil la A., care e foarte organizata, are tot ce-i trebuie si straluceste totul in sector.
Asadar A. s-a ridicat de pe scaun si s-a dus sa cerceteze ceva intr-un sertar in bucatarie. Iar glumite cu P. Sa vezi ca aduce argintaria acum! A. a venit cu o lingurita pentru oua, dintr-un material plastic, si-a cerut scuze ca nu a pus-o de la inceput pe masa si ne-a spus ca argintul este total contraindicat pentru oua, pentru ca se face nu stiu ce reactie tralala. Lingurita aia era la fel ca ce primesc eu cind cumpar tiramisu, doar ca nitelus mai solida. Ne-a mai tinut o scurta prelegere despre materialul cromargan, iar P. s-a hotarit ca in caz ca vom participa la vreun concurs la televizor, ea sa fie jokerul nostru.
Pe masa trona o farfurie cu circa 6 feluri de brinza si in mijloc, un cutit pentru brinza. Eu am servit mult unt si la un moment dat am intrebat daca este si un cutit cu aceasta destinatie. Exista, dar nu avem. Hait! (Asa ca ne-am hotarit noi s-o vizitam inainte de ziua ei si unul din noi s-o atraga intr-o capcana, iar celalalt sa cerceteze sertarul, sa vedem daca si-a cumparat au ba. Bine, ar fi bine ca cel care cauta sa stie macar cum arata cutitul.)
Uitindu-ma eu acum pe net, am vazut ca mai este un cutit pentru brinza si anume ala cu gauri, care iti taie brinza cu model. Si asta ar fi o idee de cadou, pentru ca aceste chestii absolut esentiale intr-o bucatarie se invirt lejer spre 20 de euro, cred, nu stiu cu precizie, ca nu le-am acordat inca chiar atita importanta.
Fiind eu bautoare de ceai si hranindu-ma deosebit de sanatos, am intrebat daca are miere si avea, mi-a adus borcanul si a profitat de ocazie sa-mi aduca si cele doua feluri de linguri pentru miere pe care le are! Una era ca un fel de placuta cu un modelas pe ea, pe care o scalzi in miere si o tii atirnata deasupra sa zicem ceaiului pina ti se ia si mierea se scurge delicat in recipient. Si mai avea si un cirligas aceasta lingurita, ca sa o spinzuri de borcan/cana. Ei, asta mai mergea cum mai mergea, dar cealalta era ca un fel de gogoloi sferico-oval (!) cu niste santuri si era din lemn. Principiul e acelasi, lasi mierea sa se prelinga de pe dinsa pina miine asa, estimez eu. Bineinteles ca am folosit lingurita metalica si am zvircolit-o cu personalitate in ceai.
Cel mai distractiv este cind intreaba A. informativ la telefon ce sa gateasca pentru mine. Si P. in principiu ii zice intii pe romaneste ciorba de burta, la care ea zice cum? si apoi spaghete, la care eu ma crizez; adica eu am bocit serios cind a trebuit sa ma uit la matele alea lungi si sa ma lupt cu tacimurile, deci nu, nu si nu. Cine ma invita la spaghete este trecut pe lista mea de dusmani.
Nu retin daca atunci cind am halit melci in Franta am avut tacimuri speciale, dar stiu ca eu ii servesc cu. La resto, bre, nu acasa, ca nu avem astfel de vietuitoare.
Prin casa mai vad niste cutite normale ele asa, numai ca mai late, care cica ar fi pentru peste. Sa fie sanatoase.
Si, la urma de tot, P. mi-a spus ca in vremea cind se hranea el cu mult grepfrut, a vrut sa-si cumpere o lingurita speciala, care are pe-o parte are un dinte ca o furculita, dar s-a lasat pagubas tot pentru ca avea un pret neobrazat cestiunea.
Cam atit, ca homari n-am servit si nu intentionez inainte de a-mi spala frumos creierasul.