Angoasa, spaima si frica

bun, titlul se voia un citat sau o citare (!), daca nu o preluare dupa vacanta mare cred, am avut cindva un mp3 de genul film artistic, irina-margareta nistor, la care am ris cu lacrimi, avea si niste porcarici inserate, dar mi s-a parut de geniu. evident l-am pierdut intre timp si nu-mi amintesc cu exactitate ce si cum era pe acolo.

eu de mic copil am fost mai fricoasa asa, de pe la 3 ani documentat riguros; matusa-mea si unchi-meu domiciliau intr-una din camerele vastului nostru apartament, iar mama, stiindu-ma in siguranta cu ei in casa, facea linistita si ture de noapte. doar ca intr-o dimineata cind am sarit s-o intimpin am constatat ca pazitorii mei nu vizitasera domiciliul in noaptea respectiva=> am dormit singura in casa=> am cam facut pe mine desi "pericolul" trecuse.
cred ca mai la toti (si nu tuturor) copiilor le e frica de intuneric; n-am fost o exceptie.
mai interesante sint cumva consecintele fricilor pe care le duci cu tine; eu visez mult si visez de mult (originala de mine). un vis care s-a repetat la infinit in copilarie a fost cu mama venind acasa si facind chestii obisnuite, eu dindu-mi seama ca nu e mama, ca e o sosie(!) si omorind-o pe dinsa, mama aparind la domitsil apoi si eu nemaiincapindu-mi in piele de fericire ca am facut ce trebuia. cu varianta nu prea dragutsa ca de fapt o omorisem pe mama autentica, crezind ca totusi nu e ea. uel.

ei bon, mai trecind anii, mi-am dat eu seama asa ca fiind cam "cacacioasa" (pardon) din fire, n-o sa fac mare lucru. asa ca, mai alintat, mai nesimtit, am inceput sa-mi impun sa fiu altfel, macar sa nu arat ca nu ma simt mereu teribil de bine in pielea mea. cind ramineam singura, alta poveste. mi-au trebuit ani buni (spre 20 din pacate) sa-mi inving (partial cu mai mult sau mai putin succes) timiditatea (nu ma scarpin prea tare sub barbie daca spun ca ar fi destui care s-ar minuna sa afle ca eu am fost mega-timida).

locuind eu la un moment dat la casa si anume la etajul 2 din 2 si fiind camerele cu totul altfel decit cum le stiam eu de la mama, s-a intimplat sa ma speriu de umbra mea, cum se zice. situatia era asa: aveam o camera mica pe stinga, din ea se trecea in urmatoarea si nu era o usa, ci doar o spartura deasupra careia era o draperie cu o perdea groasa de catifea parca. linga aceasta despartitura dintre camere, in a doua camera, era o oglinda. din camera a doua se trecea in a treia, dar cumva intorcindu-te spre usa de la intrare (aflat in holul de la intrare, puteai intra la stinga in camera 1 sau inainte, in camera 3). acolo era o usa dubla, pe care o tineam mai mereu deschisa. cind treceam de la geamul din camera 3 spre usa de la intrarea in apartament, perdeaua aia reflectata (??) in oglinda imi parea de fiecare data o persoana si muream de frica. intr-un final m-am mutat...

inainte locuisem intr-un catun cu 500 de locuitori poate, cu cca 20 blocuri, o gradinita pentru copii si un restaurant destul de departisor. stateam la parter si nu ma simteam deosebit de confortabil, fiind inconjurata din trei parti de pustietate : era un cimp arat care putsea a baliga si ceva mai incolo padurea. si era aproape iarna, deci era mai mult intuneric decit lumina. si de-acolo m-am mutat, la mama acasa.

cind am venit din concediu, am constatat ca s-au schimbat lucruri in casa. vecinii de dedesubt si de deasupra s-au mutat si nu a venit nimeni in locul lor. asa ca noi sintem momentan singurii locatari, casa urmind a fi renovata.
T. e disparut din sector de simbata parca, el mai mult nu e decit e, iar P. a plecat ieri dimineata pentru doua zile si-o noapte in elvetia. ieri seara in taxi spre casa i-am trimis un sms de noapte buna si am urcat cu oarecare stringere in spate scarile. era liniste, dar! pe pervazul de la etajul nostru erau trei sticle de suc/apa. proprietarul nu parea sa fi fost prin zona, T. nu misca, deci nici el. sms de la P., "aproape am ajuns acasa, sint imediat la masina". intru in apartament (pina atunci fusesem pe casa scarii), insfac telefonul si sun. P. nu raspunde. in bucatarie nu era nimic miscat. in rest la fel. stateam cu geanta in circa si imi faceam singura rau. si ma gindisem ca nu chiar ma omor sa fiu singura acasa mai mult de citeva ore. dar nici n-as putea sa-i spun cuiva auzi nene nu-ti fa tu treaba ca io-s cam tirsiita asa de felul meu.
na, intr-un final am intrat si in camera, unde zacea valiza dumisale, m-am linistit brusc, mi-am zis vai da proasta-s si-am zimbit asa in felul meu timpitel si am plecat sa servesc un radler, ca meritam, dupa ce palpitasem asa.
afara ploua.