Ramasite din scoala

Azi dimineata m-a ros curiozitatea sa ma interesez cind invata plozii nemti tabla inmultirii. In clasa intii, cred, zice P. Pe vremea mea era in clasa a doua, nu mai stiu cum e acum, dar cind ma gindesc ca mai toti am prins-o si-o ducem cu noi prin viata emoticon rusinat, ma intreb cum de e cu putinta. O sa va zic de altfel un secret, am dubii uneori, noroc ca nu trebuie sa dau dovada prea des de vastele mele cunostinte matematice. La aceasta ora nu mi-e foarte clar cum am ajuns la asemenea subiecte de meditatie, o fi de la faptul ca (cred ca) am citit in blogul teroristei (dati-va in google dupa "terorism de cititoare", ca inca n-am invatat sa pun linkuri, deh tehnica, doar am mai zis) ca ea se apuca sa recite tabla inmultirii cind ii vine sa plinga la vreun film mai lacrimogen acolo. Acum, in caz ca nu ea a emis aceasta metoda interesanta, imi cer scuze, am rasfoit exagerat netul in ultimele zile, asa ca nu raspund de nimic din ceea ce scriu, de surse mai precis.
Oricum, daca tabla inmultirii mi-o mai amintesc asa in felul meu, uneori cu artificii si metafore, mi-am dat seama ca avioane cu algoritmi, factorial, extragerea radicalului si niste cirnatele de numere intre niste paranteze pe mai multe rinduri cum am facut prin liceu imi sint cam la fel de cunoscute ca si vietnameza.





Ocazie cu care trebuie sa inserez foarte foarte scurt anecdota de la factorial, de fapt ar fi doua, 1) cum de mama mai stie aiurelile astea si-n ziua de azi imi scapa; intr-o zi mergea ea spre casa pe linga centrala cind doua liceene in fata ei ciripeau despre semnul exclamarii si mama le da o mina de ajutor cu denumirea de factorial; 2) in liceu de printr-a 11-a asa am fost super buna la mate, pentru ca faceam meditatii cu iubitul meu din vremea aia, asa ca la lucrarile de control era o idee buna sa stai pe linga mine; ei, Antonina a facut-o si cind copia ea mai de zor asa mi-a zis ca ce-am vrut sa spun cu semnul exclamarii ala acolo? e bun asa, scrie tu mai departe. Haios, nu? (hihi)
Ah, si nu va pot scuti de tertipurile de la ora de mate, secventa predare : Ati inteles, copii? Nu. Va mai explic o data. (blabla) Ati inteles? Nu. Bun, sa trecem mai departe. (Nu pun linii de dialog nici moarta.)



Din fizica nu retin absolut nimic, nici o formula sau lege sau mai stiu eu ce, desi am fost iar o draguta si am avut media 10 cind am facut cu Grindei (...) intr-a 10-a si culmea e ca in trimestrele 2 si 3 imi aminteam chestii din 1. Paranormal, nu alta. Oricum, azi ii explicam lui P. ca formula pe care-o stiu eu, care nu stiu a cui/ce formula, ecuatie etc. e, ceva cu E=mc la patrat, imi pare groaznic de rau, nu stiu sa scriu la patrat, de altfel nici pe germana n-am stiu sa spun, drept pentru care am propus sa se rescrie formula (legea etc.) in E=2cm (as in doi centimetri). Multumesc, multumesc.
Despre chimie nu are sens sa mai discutam, adevarul e ca nici nu m-am straduit vreodata, poate in primele saptamini dintr-a 7-a cind, ca si in cazul fizicii cu un an inainte, mi-am spus ca e un miracol cum de totusi atitia copii trec clasa; mai retin niste prescurtari (ca nu stiu cum le cheama altfel) la diferite elemente chimice si unele numere atomice (ei, daca nu or fi altcevauri) si dupa cit de aiuristic precizez "unele", va dati voi seama cam ce bine.
Totusi de prin gimnaziu imi mai amintesc unele chestii de la geometrie (da, si asta e mate, dar acum mi-am amintit) si obligatoriu de prof, cu "cealalalta" si cu "daca ai ramas in urma, nu inseamna ca esti inapoiat", misto tare era. Ei, cred ca cu oaresce sfortari sint in stare sa calculez o latura din triunghi (banuiesc ca lungimea, nu?), mai stiu ca isoscelul are catenele (OMG, incep sa ma impresionez singura) egale si latura a treia se numeste ipotenuza (dati-mi voie sa cred, nu-mi spulberati visul culturii mele generale), mai este o smecherie cu unghiul drept si atunci celelalte la isoscel sint de 45 de grade, wow, un pic mai am si-s gata, suma unghiurilor intr-un triunghi e 180 (please!!!), a, si mai stiu vag de bisectoare si a a inaltimea! si hm mai era macar o gogorita din asta, tot cu b, nu-mi dau in google, dar deci o retin asa vag, mediatoarea, taram. Ei, mai erau niste centre pe acolo, n-are rost sa insistam. Daca mai preciz ca la fel de bine mai stiu si doua nume la cerc (adica cercul are raza si aaa diametru) (si atit!), as deduce ca am fost olimpica la matematica, ceea ce e partial adevarat.





De unde am plecat si unde voiam sa ajung : daca as exersa cu ardoare un pic tabla inmultirii, probabil ca as fi (maria ioana tu esti) campioana (am ascultat muzica la icafe in iasi, sorry). Impartirea merge si ea, cit de cit. Ma rog, mi s-a intimplat pina acum sa gresesc la lucru de cel putin 3 ori la calcule si era vorba doar de adunari. Ma rog, ma grabeam. Da, da, stiu.
Asa : cine-a pus tabla inmultirii in clasa a doua in programa n-a fost om nebun nebun, se pare ca lucrurile invatate cel mai devreme (dar nu chiar la 3 ani) se intiparesc cel mai bine, nu vreau sa ma gindesc ce s-ar fi intimplat sa fi invatat vreo chestie esentiala de pe la 15 anisori asa, cind concentrarea mea deja incepuse sa dea cu virgula.

M-am hotarit sa scriu postul asta intr-o imprejurare de asemenea colosala pentru memoria mea grandioasa : dau sa spun noapte buna pe ym si parafrazez (dar deosebit de subtil, nu altfel) pe Eminescu. Ei, da, chiar pe el, cu "ce-ai zice daca cu gene obosite as sufla in luminare?" si dau sa pun si versul doi, care suna in capul meu cam doar ceasornicul mai bate lunga timpului aaaa vapaie?!?!?!?! Nasoale rime mai facea si Eminescu. Pun mina pe google si tastez cu precizie cind cu gene obosite. Rezultat relevant zero. Hm. Cind cu gene obosite seara. Idem. Mai sa fie. Caut Eminescu, Scrisoarea a II-a. Nu e chiar de acolo. O fi a IV-a? A V-a? Le iau la rind, era prima.
Si anume :

Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare,
Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare,

Si cum ostenite nu e musai obosite, logic ca primeam raspuns nul. Versuri memorate fugitiv dupa cum se vede in gimnaziu, cind le-a recitat Ciprian la ora de romana, noi fiind la vremea aia la Scrisoarea a III-a cred si el fiind mai original a zis ca nu-i place, el o serveste pe prima.
O sa va mai zic foarte pe scurt ca totusi din timpuri fragede, din vremea cind imi citea mama diverse in diverse momente ale zilei (desi eu am citit foarte devreme, in fine, la maxim 5 ani), retin din Scrisoarea a III-a de din vale de rovine graim doamna catre tine nu din gura ci din carte ca ne esti asa departe. Dat fiind ca stiam ca nu am uitat versurile astea, m-am prezentat la bac fara sa il fi atins pe Eminescu. Subiecte : Dimitrie Cantemir, tralala. Mihai Eminescu, Scrisoare a III-a. Unde, da, am stiu un citat, pe care pariez ca nu l-a mai stiut nimeni.
Noapte buna, somnoroase pasarele (si pe asta o uitasem, am vrut sa i-o recit emotionant lui P. si m-am pierdut la versul 3, google rulz.)

PS : Se prea poate sa mai dezvolt subiectul si in alt post, pe masura ce imi inventariez cunostintele. :-)

Tacimuri si alta mincare de peste

Pentru astazi o tema la ordinea zilei : ce si cum mincam, selectiv, desigur.
Cind eram eu copil foarte rar serveam ouale fierte in paharelul pentru oua. Aveam un set de 6 bucati, din lemn, pe o tavita, cu ceva model pirogravat pe margine. Aratau mereu ciudat cind trebuia sa le spal, deh, lemnul nu-i ca portelanul. Oricum stiu ca n-aveam greturi sa maninc oul din mina si sa depun cojile temporar pe masa.
La noi mult timp a existat un singur cutit functional si nu din ala de despicat masa-n doua. Pardon, erau vreo trei din inox, dintr-un clasic set cindva de 6, decedate pe traseu, de bune ce fusesera. Dintre ele mai mergeau doua la uns si unul era scula buna la toate, de la taiat piine sau salam pina la asasinarea unui peste sau destelenirea (!) ciolanelor unui pui. Vremurile s-au schimbat, acum sint mult mai multe, claie peste gramada, nu mai trebuie sa tremuri de grija ca daca tu postesti si eu nu, e posibil ca pe cutit sa fie urme de salamior sau parizer.
Cind P. a facut prima oara oua fierte (delicatesa culinara la care ma pricep de altfel pina si eu!), a scos din "argintaria" lui T. cele doua paharele; eu l-am primit pe cel pe schiuri, el pe cel pe cintar. Ha! Asta pina ieri, cind s-a schimbat istoria si am dedus ca e un mesaj subliminal la mijloc si anume mai ia o pauza de la dulciuri (oricum iar se inchide pe perioada iernii gelateria cu tiramisu, deci ar fi o sansa minima, dar reala).



Am fost doua simbete si chiar si-o duminica la rind la micul dejun la mama lui P. In prima simbata am fost doar noi 3, iar ea avea doar doua paharele de oua. De aici o mare drama.
Eu fiind mai mistocara de felul meu, indiferent daca e cazul sau nu, si profitind de evenimentul deja povestit cum am prins eu curaj sa o tutuiesc, am intrebat daca nu are si o lingurita pentru oua, nestiind ca exista asa ceva. Am atins un punct sensibil la A., care e foarte organizata, are tot ce-i trebuie si straluceste totul in sector.
Asadar A. s-a ridicat de pe scaun si s-a dus sa cerceteze ceva intr-un sertar in bucatarie. Iar glumite cu P. Sa vezi ca aduce argintaria acum! A. a venit cu o lingurita pentru oua, dintr-un material plastic, si-a cerut scuze ca nu a pus-o de la inceput pe masa si ne-a spus ca argintul este total contraindicat pentru oua, pentru ca se face nu stiu ce reactie tralala. Lingurita aia era la fel ca ce primesc eu cind cumpar tiramisu, doar ca nitelus mai solida. Ne-a mai tinut o scurta prelegere despre materialul cromargan, iar P. s-a hotarit ca in caz ca vom participa la vreun concurs la televizor, ea sa fie jokerul nostru.
Pe masa trona o farfurie cu circa 6 feluri de brinza si in mijloc, un cutit pentru brinza. Eu am servit mult unt si la un moment dat am intrebat daca este si un cutit cu aceasta destinatie. Exista, dar nu avem. Hait! (Asa ca ne-am hotarit noi s-o vizitam inainte de ziua ei si unul din noi s-o atraga intr-o capcana, iar celalalt sa cerceteze sertarul, sa vedem daca si-a cumparat au ba. Bine, ar fi bine ca cel care cauta sa stie macar cum arata cutitul.)
Uitindu-ma eu acum pe net, am vazut ca mai este un cutit pentru brinza si anume ala cu gauri, care iti taie brinza cu model. Si asta ar fi o idee de cadou, pentru ca aceste chestii absolut esentiale intr-o bucatarie se invirt lejer spre 20 de euro, cred, nu stiu cu precizie, ca nu le-am acordat inca chiar atita importanta.
Fiind eu bautoare de ceai si hranindu-ma deosebit de sanatos, am intrebat daca are miere si avea, mi-a adus borcanul si a profitat de ocazie sa-mi aduca si cele doua feluri de linguri pentru miere pe care le are! Una era ca un fel de placuta cu un modelas pe ea, pe care o scalzi in miere si o tii atirnata deasupra sa zicem ceaiului pina ti se ia si mierea se scurge delicat in recipient. Si mai avea si un cirligas aceasta lingurita, ca sa o spinzuri de borcan/cana. Ei, asta mai mergea cum mai mergea, dar cealalta era ca un fel de gogoloi sferico-oval (!) cu niste santuri si era din lemn. Principiul e acelasi, lasi mierea sa se prelinga de pe dinsa pina miine asa, estimez eu. Bineinteles ca am folosit lingurita metalica si am zvircolit-o cu personalitate in ceai.
Cel mai distractiv este cind intreaba A. informativ la telefon ce sa gateasca pentru mine. Si P. in principiu ii zice intii pe romaneste ciorba de burta, la care ea zice cum? si apoi spaghete, la care eu ma crizez; adica eu am bocit serios cind a trebuit sa ma uit la matele alea lungi si sa ma lupt cu tacimurile, deci nu, nu si nu. Cine ma invita la spaghete este trecut pe lista mea de dusmani.
Nu retin daca atunci cind am halit melci in Franta am avut tacimuri speciale, dar stiu ca eu ii servesc cu. La resto, bre, nu acasa, ca nu avem astfel de vietuitoare.
Prin casa mai vad niste cutite normale ele asa, numai ca mai late, care cica ar fi pentru peste. Sa fie sanatoase.
Si, la urma de tot, P. mi-a spus ca in vremea cind se hranea el cu mult grepfrut, a vrut sa-si cumpere o lingurita speciala, care are pe-o parte are un dinte ca o furculita, dar s-a lasat pagubas tot pentru ca avea un pret neobrazat cestiunea.
Cam atit, ca homari n-am servit si nu intentionez inainte de a-mi spala frumos creierasul.

Exerciţii de nesimţire (fara copyright)

Nu o data mi-am dat seama ca intre a vorbi si a (nu) face e o mica distanta. Adica a tine morala e de-a dreptul easy, dar cind esti tu pus intr-o situatie care pina de curind era doar ipotetica s-ar putea ca lucrurile sa se schimbe. Plus ca la fel de usor e sa vezi defectele altuia... Istoria si isteria de la mondiale cu Zidane dindu-i un cap in burta lui Materazzi au fost indelung comentate, eu opinind mereu ca indiferent ce i-ar fi spus italianul, nu se cadea sa reactioneze asa.
Cind am ajuns aseara in bar, atmosfera era cam afumata, ca sa zic asa. Se aflau acolo in ordinea numerelor de pe tricou si anume de la stinga la dreapta : Christian, Mario, P. si Richard, in spatele tejghelei mesterind Flavio. M-am asezat cum ar veni la mijloc de codru des, am aprins o tigara, am primit radler-ul si ma gindeam eu incetisor asa, ca era tirziu, la nemurirea sufletului, cuprinsa fiind de-un monument de melancolie provocat de dj play my song, enya cred ca le zicea cum putea ea mai dulce. In atmosfera de pace universala care s-a lasat R. si P. trancaneau ceva in legea lor, moment (!) in care F. face semn sa tragem cu urechea la ce discuta C. si M. Am zis ca poate o fi ceva super haios, m-am straduit, n-am prins decit cum C. zicea ca el are o casa nu stiu unde si ca nu se duce acolo, pentru ca italienii is groaznici, sint mai rai chiar decit francezii, ocazie pentru mine de a ma mai scufunda nitel in visare si de a medita in continuare la motivele total subiective care ii fac pe oameni sa se urasca intre ei, fie ca-s evrei si palestinieni, ca-s nemti si olandezi, romani si unguri sau vecini de bloc frati gemeni. Cind mi-am ciulit iar urechile, pentru ca Enya le zicea ea bine in felul ei, dar oarecum cam tare pentru simtul meu deosebit de sensibil, C. tocmai ii povestea lui M. ca daca il mai provoaca, ii f*te una de nu se vede. Am incercat sa ignor acest detaliu de-a dreptul fascinant, m-am cufundat iar in alte sfere (sau m-am inaltat?), mai trageam un fum, nu eram foarte prezenta, spun drept, dar destul de vie totusi cit sa vad cu coada ochiului intr-o succesiune foarte rapida urmatorul film in care C. se ridica, pune mina pe nu stiu ce, ridica nu stiu ce-ul deasupra capului lui M. si-i da drumul. Nu stiu ce-ul cade fix linga mine, dupa ce se izbeste de perete linga capul meu. Dat fiind ca, dupa cum spuneam, nu fusesem cine stie ce prezenta, nu m-am speriat, eram chiar cam sictirita ca sa zic asa. Era vorba de un pahar ornamental in care se aflasera o luminare si circa 8272 de bilute mici verzi de decor, care s-au raspindit care incotro. F. a sarit de la locul lui sa controleze situatia, a fost un pic amuzant, pentru ca el e micut de statura si s-a vazut intre doi baieti ca la un 1,90 lejer, in fine, l-a convins cu binisorul pe C. sa faca bine si sa se extraga din incinta si anume singur. C. dus a fost, P. a iesit de la locul lui si s-a apucat sa dea cu o matura peste decoratiunile verzi, eu am cerut supliment la radler pentru ca tocmai trecusem la distanta de-un fir de par de-o catastrofa (adica ce, nu putem specula?) si-apoi s-au apucat sa analizeze problema. Noi, garda de dreapta, eram cam la furat, dar F. auzise mult din discutia celor doi si i-a dat dreptate lui M., ca doar C. fusese total deraiat in actiune.
Situatia fusese asa : C. a simtit nevoia sa-i comunice lui M. ca nu l-a suportat niciodata, ca e un fraier, un timpit, un bou samd si-un prost. Care aceasta din urma chestie l-a deranjat pe M. (precizez ca restul nu) si voia musai sa afle de ce, dar statea linistit la locul lui in timpul asta. P. era infuriat de drobul de sare, a, ce-ar fi facut el daca ma nimerea paharul ala, vai de capul vostru, va mincam fripti etc. Eu, profitind de marea mea capacitate de a pune punctul pe virgula, l-am intrebat pe M. de cind nu mai poate el de grija parerilor lui C. despre el. Bun, si cu asta ne cam linistiseram.
R. profitase si el de moment pentru a-si face refill la bere, desi nu fusese deloc in zona seismica. Nu stiu ce tot tinea el musai sa-mi povesteasca si sa gesticuleze in mod deosebit, prin asta intelegind cel putin sa-mi puna mina pe umar, cind am simtit nevoia deosebita de a-i interzice sa ma mai atinga. De doua ori, ca na, servise si servea. Probabil ca treaba asta nu m-ar fi amuzant in mod deosebit nici daca as fi avut tot atita alcool in singe cit dinsul, dar mai ales ca eram uscata ca o copita de camila (!), nu era cazul si pace.
P. mai mustacea din cind in cind cu cit de aproape a fost sa ma nimereasca paharul ala, eu ii ziceam sa se relaxeze, R. ii zicea sa vina la locul lui, adica intre noi pe banca. N-a vrut.
Incet-incet R. a inceput sa ia conducerea, sa ne comande pe rind sa ne ducem acasa, ba chiar sa-i comande lui F. sa ne cheme cite un taxi. De fapt si-a continuat rolul serii, daca-mi aduc bine aminte, cind aterizasem eu practica aceleasi glumite de 1000 de puncte. Era cam amarit ca la sosirea mea s-a spart ad-hoc gasca de jucatori de zaruri, iar P. l-a pus pe stand by cind a incercat sa-l corupa (!) sa mearga "undeva sa faca bani" in noaptea aia. Sa jucam poker adica, mi-a zis P. Nu merg.
Asadar R. o simtea de-o dare in spectacol. Fiind cea mai apropiata fizico-geografic in sectorul lui, m-a luat la ochi si la rost. Tu platesti impozite? Pardon?! Da, da, tu platesti impozite? Da' ce te freaca grija? Te-am intrebat daca platesti impozite, raspunde-mi! N-am chef. Platesti impozite, zi-mi da sau nu. Da sau nu (si eu amuzanta rau, desi am avut oarece reactii favorabile din public). Minte-ma daca vrei, dar da-mi un raspuns. Inseamna ca esti ilegal! Daca zici tu, is ilegal.
Si prietenul tau care... citi ani ai tu? A urmat o serie de tunete si fulgere in contra lui P. care a stat cit a putut el de linistit. Din cind in cind R. isi completa tiradele penibile cu ce mai stai, du-te acasa! catre P. si cu un esti ilegal aici, catre mine.
Tot pe-acolo a fost si prietenescul nu stii germana (el e englez, stie mai multe cuvinte ca mine, dar face mai multe greseli; are cunostinte dialectale). Bine tu, asa e. Discutia a fost doar in germana, cu o singura exceptie, cind i-am spus dutenpizdamatiiriciard! ca o cerea, micutul. Nu s-a lasat o clipa, a tocat si-a macinat cu obstinatie. M-a trecut la gypsy si a jucat in paralel cu P. si cu mine, da-i da-i da-i da-i. Mai avem una-doua guri de radler, ma gindeam sa rastorn total accidental paharul, dar total accidentalul nu are chiar atita farmec, plus ca era bautura mea, plus ca sint o doamna. L-am lasat sa mai peroreze in forta, am plimbat ultima inghititura de radler prin plisc, m-am uitat lung si curajos la R. si cind spunea pentru a nu stiu cita oara mergi acasa, gypsy etc. am tras adinc aer in piept (pe nas) si l-am scuipat. Din pacate nu l-am nimerit intre ochi, cum tintisem, ci undeva pe camasa, n-am mai stat sa constat pagubele, am insfacat pachetul de tigari si intr-o nanosecunda eram in curte, fara pa, fara nimic. P. a venit in urma mea, i-am cerut scuze, a zis ca e ok, pacat ca nu am nimerit prada si ca oricum a fost super pasnica seara, spre asta inclinind cu predilectie faptul ca el a avut inspiratia sa nu se aseze la loc ca mai devreme.
Mda, am fost o lady.

Isaac Bashevis Singer n-a inventat masina de cusut

ni se spune de pe primul rind in wikipedia. Inventatorul nu se numeste si Bashevis.
Ei da, mie mi se pare, daca tot se poarta, ca scriitorul asta semana la vremea lui cu o pasare simpatica. Nu prea pot argumenta aspectul asta, dar dat fiind ca e simpatic, e la mintea cocosului de inteles de ce si cum, plus ca inserez imediat o poza cu dinsul.

Ieri am terminat Şoşa (am facut lista cu ce mai apare : ceasomicar, atima, astemuse, putemica, Comintem, nememic, zadamic, came, amamic, unele repetate, altele cu variante) si m-am apucat de Rătăciţi, care mie personal imi pare un fel de continuare, dar am parcurs abia vreo 10 pagini si nu m-am documentat corespunzator pe net, asa ca n-are sens sa ma pronunt.
In librarie erau mai multe carti scrise de nenea asta. Cum eu cunosteam doar din auzite pe Ghimpl netotul, care de altfel nu facea figuratie in raft, faptul ca 1)(repet) auzisem de autor; 2)pe coperta tuturor scria laureat al premiului Nobel m-au facut sa rasfoiesc cartile si sa incerc sa ma hotarasc ce cumpar. Interesul meu pentru iudaism& a cintarit destul de mult.
Şoşa a fost prima alegere, mai mult sau mai putin pentru mesajul de pe coperta 4, o poveste deosebita de iubire bla bla, dar primele rinduri (cartea e scrisa la persoana 1, ca si Rătăciţi de altfel) m-au convins, incepe cam asa : (ghilimele imaginare deschise) am crescut cu trei limbi moarte : ebraica, aramaica si idisul (inchise). Urmatoarele doua au fost alese in functie de grosime si pret, mai sincera de-atita nu pot fi.
Ei, in Şoşa e vorba despre un baietel pe care-l chema Aaron (Arele), care era fiu de rabin si provenea dintr-o familie cu traditie religioasa, pe care-l astepta inca de copil o viata in fata tomurilor vechi, care se indragosteste de o fetita din vecini, ati ghicit, Şoşa (Şoşele) (diminutiv), care nu era prea istetica, ba chiar pe tema asta a fost trimisa de invatator acasa, pentru ca nu facea fata.
Anii trec, ei nu se mai vad, el (sau ar trebui sa scriu dinsul?) devine un tinar modern, corector si scriitor. Se invirte intr-o lume a evreilor din Varsovia interbelica, are succes la femei, e cautat ba de una, ba de alta si chiar in cursul unei plimbari cu o actrita americana ajunge pe strada copilariei lui si destinul (!) (!!) vrea ca el/dinsul s-o revada pe Şoşa, care ramasese tot un copil.
M-a impresionat povestea evreilor, care nu mi s-a parut exagerata, exagerata voit adica. Si modul cum isi traiau ei viata cu grija zilei de miine, cu obiceiurile lor, gindindu-se ca nu mai e mult pina isi incepe Hitler jocul, fara speranta, unii pastrindu-si totusi credinta. Si intr-un fel mi-am facut o imagine privitoare la inceputurile statului modern Israel.
Oricum, eu, care nu ma omor in mod deosebit dupa descrieri, am savurat (!!!) peisajele poloneze hibernale iesite de sub condeiul lui Bashevis Singer. :> Plus ca e dialog din belsug, ba chiar si-o replica dintr-un suflu ca pe 8-10 pagini, care a mers ca unsa. Mai e vorba de fantome, duhuri, credinte, falsi mesia, cabala, filosofie, literatura, teatru, comunism, sinucidere si inca vreo doua-trei chestii.
Cam atit, acum caut tacimuri si ma duc sa-i servesc pe Rătăciţi.

(PS : Pina acum n-am gasit rn-uri. (deh, boala grea))

Din nou putin despre traduceri

In primul rind, nu m-am gindit niciodata ca litera "x" de mina seamana cu un paianjen.
Citesc Şoşa lui Isaac Bashevis-Singer. Imi place destul de mult, e scrisa si tradusa fain. Anton Celaru (trad.) e probabil moldovean - incredibil, nu-mi amintesc sa mai fi intilnit in vreo carte atitia de "dinsul" si de "dinsa".
Un fapt deosebit de amuzant este greseala relativ frecventa de tipar (a 4a oara la pag. 86) de inlocuire a lui "rn" cu "m"; avem asa: fatamica, Sarah Bemardt, camet, nestatomic. De remarcat si existenta formei independente "carnet".
Persoana care a cules(?) textul o fi avind probleme cu vederea;
o fi straina (desi in rest am remarcat o singura greseala de tipar, pe care n-am retinut-o, neincadrindu-se in matrita "rn"->"m") sau
o fi lucrind dupa un manuscris unde literele "rn" par lipite in "m", desi mai probabila mi s-a parut confundarea lor de tipar. Bizar si amuzant.

A propos de Florin Sicoie, care a tradus Iudaismul. Foarte scurta introducere a lui Norman Solomon, precizeaza de citeva ori in text "nota trad." in cazul in care autorul scrisese de exemplu "la inceputul secolului" (al xx-lea, nota trad.). Este totusi un caz in care aceasta mentiune lipseste : "Şcoala de la piyyut (cuvintul provine din acelasi cuvint grecesc ca si romanescul "poet")(...)", or dati-mi voie sa am indoieli in ceea ce priveste referirile la limba romana (desi putea foarte bine fi vorba si de franceza, engleza s.a.m.d.) intr-o carte cu titlul original in engleza.

Ieri am vazut un curcubeu, asa ca pot incheia pe nepusa-masa. Intr-un fel ma mira si pe mine (??!) subitul meu interes fata de tema de mai sus. Ori poate mi-am format un ochisor atit de critic, incit nu-mi scapa nimic formal. Sau lecturile mele abunda in greseli si vrind-nevrind le remarc. Totusi nu e cazul. :-)

Sporturi pentru noi toti

Ieri am ascultat intimplator stirile si era un reportaj mai deosebit el asa despre, n-o sa va vina sa credeti, campionatul mondial la aruncat cizma de cauciuc. Mi-am zis ca ori incultura mea se intrece cu gluma, ori cuvintelul german Gummistiefelwerfen mai are un sens pe care eu nu-l percutez; ma prezint asadar la P. inarmata cu rabdare si el ma lamureste ca inseamna chiar ceea ce crezusem eu.






Ma apuc si eu asadar de sport si anume de navigat pe net, in cautare de informatii. Din una in alta ajung la alte sporturi deosebite, cum ar fi:

- aruncatul telefonului mobil (la distanta) - recomand vizionarea filmuletului de la http://www.eurosport.de/watts/crazy/2003/mc_vid28600.shtml
care are de asemenea un campionat mondial:
http://www.savonlinnafestivals.com/en_index.htm
- strabatutul (??) unui canal mlastinos de 50 m

Bog Snorkelling Whales Wales

Every August for the last 20 years, the smallest town in Britain has been host to the International Extreme Bog Snorkelling Championships. The winner is entered in the Guinness Book of Records.






- (acest copy paste mi-a facut varza aranjarea in pagina, si asa suferinda ea de felul ei)
- urcatul (si coboritul) scarilor cit mai repede (concurs despre care am auzit, ca si in cazul aluia cu aruncarea mobilului, la radio, la care participau niste reporteri) ; aici e o lista destul de impresionanta cu locatii ale probei asteia:
http://www.towerrunning.com/english/races.htm
Si ce sens are sa ne mai miscam in aer liber, cind people can climb a famous mountain (eg, Everest, McKinley), or famous tall building, (eg, Empire State Building)....? zice saitul american
http://www.health.state.ny.us/prevention/worksite/physical_activity.htm
-extreme ironing sau calcatul obsesiv (traducerea imi apartine)- treaba asta mi s-a parut cea mai sarita de pe fix; deci omuletii astia calca cu atita placere, incit isi iau la spinare (cam ca surferii, asa) masa de calcat, fierul si niste rufisoare acolo si se duc in cele mai ciudate locuri din lume unde a calcat cu fierul de calcat vreodata vreun cetatean cit de cit normal la bibilica. Daca v-a lovit curiozitatea, dati-va oleaca in google images dupa tema asta si-o sa va stea mita-n coada la ce-o sa gasiti pe acolo (calcatul submarin (nu in submarin, dar adica de ce nu), calcatul in virf de munte, in copac, pe masina, in iglu etc.)
Ramine intrebarea daca pe acesti nobili cetateni ii uneste si pasiunea pentru Iron Maiden.




Despre sporturile pe vine, nu pot decit sa-mi dau cu presupusul. Dar nu ezitati, in cazul in care intrati printr-o modalitate mai mult sau mai putin ortodoxa in posesia unei idei mai deosebite, omologati-o si apucati-va de treaba. Caci vorba aia e de aur: mens sana in corpore mentosano!

Carti si amintiri 2

Pina sa ajung la tema principala e o introducere care e posibil sa fie olecuta mai lunga decit continutul.
Strada pe care stau e ingustuta si pe partea cealalta sint de asemenea case, poate cu curte interioara, nu cunosc, cert e ca daca ma uit pe geam, am impresia ca daca intind mina ii ating pe vecini. Norocul nostru general ca nu ne prea vedem. Ziua mai e cum mai e, dar cind e intuneric afara, luminile aprinse si perdelele lasate in laterale, atunci e distractiv. Geamurile noastre sint foarte mari, la fel ale lor. Camera e si ea inaltuta, nu zic nu. Ce as dori sa subliniez este ca a sta in geam si a te holba la vecini este in primul rind taraneste (!), in al doilea rind total incomod, pentru ca pervazul este undeva foarte jos. Rezulta de aici ca atunci cind si la noi e perdeaua plecata cu sorcova si trec intimplator prin dreptul geamului pot eventual arunca o privire dincolo. Cum s-a intimplat prima oara! Se uitau la televizor si anume la Vacanta la Roma. Noi ne plictiseam binisor, asa ca mi-am dorit mult sa prindem si noi postul cu filmul ala, dar ghinion, probabil se divideau ei.
Ieri de asemenea se uitau la un film care la noi nu misca si banuiala e pe dvd mi-a fost aproape confirmata cind de la un moment dat incolo ecranul n-a mai aratat decit o delicata nuanta de albastru si am dedus eu ca s-a terminat si n-au inchis tv-ul, ci doar dvd-ul. Ei bun.
De la filmele lor alb-negre (!) sau de la altceva, m-am trezit dimineata amintindu-mi cum se zice la luna de miere pe franceza si minunindu-ma pentru a mia oara ca din luna de au facut-o saptamina, strigator la cer, nu altceva. Trebusoara asta in franceza am percutat-o dintr-una din primele carti in aceasta limba de-a dreptul straina actualmente citite* de mine si anume Dix petits nègres de Agatha Christie, din care nu-mi amintesc decit detaliul deja precizat, iar pina si titlul mi-a parut un soi de inventie a creierasului meu matinal, ceva dupa un elefant se leganaaaa etc.; esential pentru biografii mei totusi, prima prima a fost Strainul (nu de titus popovici (smecherie citita de altfel tot intr-o carte, dar alta) din care am retinut cuvintul aveugle.
Dar imi amintesc de unde am imprumutat cartea : biblioteca Liceului National.





Ei, despre astfel de lacasuri de cultura am mai scris eu si chiar as spune ca ma lovesc diverse revelatii prin biblioteci, ca sa nu zic altfel (nu, nu intru in detalii), oricum le pastrez in minte ca pe niste pete de lumina (u!), chiar daca afara era noiembrie si frig. Mi-a placut intotdeauna sa vad bibliotecile ca labirinturi (desi nu cred ca m-am aflat vreodata fizic in vreun labirint si probabil ca m-ar apuca panica) si ma simt cumva cuprinsa de smerenie (?!) in fata intelepciunii(!) adunate intre atitea coperti (prefer pluralul in -i, orice ar zice dexonline-ul).
Probabil ca mi-e mie drag de biblioteci pentru ca perioadele cind le-am frecventat sint cumva suprapuse peste cele in care in principiu mi-am dezvoltat incet-incet intelectul si era o bucurie sa hoinaresc practic in spatiul ala. (N-am inteles totusi niciodata pe ce criterii isi aleg bibliotecarii meseria asta, ma refer indeobste la cuconite; cel putin zuzinha de la scoala generala era un monument de mai bine ma abtin; iti baga pe git ce cartea voia ea, nu aveai voie sa imprumuti mai mult de o carte pe tura, iar daca aveai tupeul s-o citesti in pauze si te prezentai cu cartea inapoi dupa program, te stropsea de nu te vedeai. Uel, fiecare cu ale lui.)
Revenind la biblioteca liceului, imi placea sa-mi iau un scaun si sa ma plasez cu el pe dupa niste rafturi mai putin frecventate; si mai fain era sa stau pe pervaz, dar mi-era sa nu se ia vreun profesor de mine. Imi amintesc ca atunci am servit Eliade pe piine. Si cam de-atunci dateaza experienta mea extatica cu raionul de carte in limba franceza, mare parte din ele din livre de poche. Cred ca le-am studiat cotor cu cotor, fascinata in primul rind de apropierea Occidentului ca sa-i zic asa, de culori, de luciu (fara nicoleta). N-am sa pricep de ce au fost romanii nostri asa de tantalai si n-au investit inca de pe vremuri in carte, ma refer la cei din edituri, asa zisii responsabili. Da, pe noi nu trebuia sa ne atraga nimeni cu reclame.
Din biblioteca se putea trece, cu iarba fiarelor sau cheia potrivita, in sala video. Unde am vazut in 4 The Wall. Long, long time ago.
O sa inchei brusc, recomandind (pentru momentele cind dau muzica faina, dar si pentru calitatea broadcastingului) http://www.deluxemusic.tv/index.php?id=17 .


*a citi inseamna de multe ori a incepe si a nu termina, din anumite motive nedeterminate istoric etc. inseamna de multe ori, dar nu intotdeauna. dat fiind ca din strainul imi mai amintesc una-doua chestii si din 10 negri mai nimic, bine, e si timpul la mijloc, si memoria mea selectiva colosala, ar fi totusi posibil ca macar una din ele sa fi fost doar inceputa (pe de alta parte strainul s-a studiat la nemurire si-n liceu si prin facultate...).

Zilele noastre

Zilele astea s-au intimplat mai multe chestii, ca de obicei. Una a fost ca intr-una din ele a venit P. acasa si mi-a zis mai dir, ce de-a mai curatenie ai mai facuuut! (de parca fusese vorba!) Ah, si eu asa m-am simtit, ca am inceput sa fac ordine (subliniez). Treaba asta s-a intins pe vreo doua zile, a inclus biblioteca (mi-am readmirat cartile!), dulapul cu haine (multe mai am!), inclusiv pe dulapul! Cum asa zisa mea masa de lucru e oarecum rarefiata momentan, desi P. miriie cind trece pe linga, i-am comunicat ca asa ramine, iar daca isi mai depoziteaza lucrurile lui pe masa mea (unde adjectivele posesive sint deosebit de subliniate de asemenea), o sa i le confisc, mai ales ca in genere isi goleste buzunarele acolo, si el neavind portofel, rezulta ca. Tadam. Deci acum totul arata mirific.
A, de cind m-am mutat eu aici s-a intimplat de fapt ca P. a aspirat la fostul domiciliu si linga dulap erau niste pardon rahatele metalice care duse au fost. La asamblarea dulapului s-a dovedit ca ele erau un fel de balamale; au mai ramas doua din 6, suficient cit sa sustina o usa, drept pentru care a doua usa si ultima a zacut pina mai ieri dupa usa. De unde a fost extrasa, pentru a fi pusa inapoi la incheierea operatiunii de facut ordine. Elementul de noutate consta in faptul ca ieri a fost zmulza (nu mai puteam, scuze) si usa sanatoasa din titini, pentru a se scoate o balama, pentru a se merge cu ea la magazinul de balamale(!) si a se achizitiona cestiunea. Asadar acum usa sanatoasa se sprijineste intr-o rina de dulap. Usa doi a fost inlocuita pe aceasta perioada de un steag spinzurat cu gratie.
Dindu-mi eu acum putin in google images, consider ca am voie sa-mi dau voie sa cred ca Joe Cool e tot ala cu Snoopy, daca nu, macar frati gemeni tot sint. Ei, bluzita mea secand hend galbena cu Joe Cool pe ea e atita de coola, mai precis el e atit de cool pe ea, de unde si numele, ce mai, incit am stabilit ca o voi face tablou. Adica cum.
Acum abia inteleg ca bietul prunc J. cind m-a vazut in autfitul ala (u beib) a avut in felul lui rezon sa zica ssssnupii si eu ca o mare doamna deosebit de plina de tact i-am taiat-o scurt si l-am pus de asemenea la punct, nts, e joe cool.
Bun, traim prin urmare zile de mari framintari fenshuistice etc. Ocazie cu care i-am marturisit lui P. ca pe mine dezordinea nu ma face nefericita (trecind sub tacere aspectele 1.cum ca daca pe el il face nefericit, n-are decit sa faca singur; 2. cind e curatel, imi place mai mult, dar nu ma hazardez a incadra chestiunile astea la capitolul fericire!).
Ca sa cauzam complet la feng shui, o persoana de mare omenie s-a gindit sa schimbe ceva si a saltat din curte bicicleta lui P., fapt care i-a cauzat lui destul de mult la corason si pe buna dreptate. Politie, seria bicicletei (nu stiam ca se exista asa ceva). Mda, distractiv e ca in curte mai erau doua biciclete la fel de nelegate, a lui T., care e super, si a mea, care e cam japita asa de felul ei si preferam sa fi fost a mea luata, desi as fi suferit ca un ciine, presimt. A, T. si-a legat ieri cadrul, eu nu. Sfidez destinul.
Daca asta n-ar fi de ajuns pentru o zi, ei, aflati ca ni s-a stricat si cablul de la receiver. Dat fiind ca am tot umblat pe acolo zilele astea pe motiv de GG pe dvd, s-a intimplat micutul incident. P. a apreciat mult momentul, a luat aparatura in rucsac si s-a intors destul de repede; ce-a urmat a fost cautarea posturilor. Pe aproape de 300 a abandonat, din nou inainte de-a prinde romanii! (Nu ca as avea certitudinea ca e posibil chiar). Eu totusi m-am bucurat, pentru ca acum avem vreo 6 programe muzicale si s-a intors Eurosportul!!! Pe un canal din Luxemburg au retransmis de la o bucata de noapte (eu eram inca online, sapind virtos la noul meu hobby, statisticile (emoticon rusinat)) Fashion TV, fapt care m-a foarte bucurat. A urmat sa mai zapez (o yeah!) (sa zapez cu doi de p zici?) si sa prind pe TV5 Monde PJ - POLICE JUDICIAIRE, super serialul vietii mele (pe linga altele...)
Trebuie sa mai adaug ca am fost atit de plina de vointa, incit am dovedit 5 masini de spalat (am spalat si de-ale lui T.), pe care le-am si intins.
Daca impresia generala a fost ca ma uit mult la tv, va inselati.

In vino veritas

Asadar cind eram eu in concediu acasa la mama am cumparat de la alimentara Olimp (!) o grasa de Cotnari la un pret de bun simt, aveau mai precis din 2003 si 2004 la acelasi pret. Aia mai batrina achizionata. Ei bun, apoi m-am conversat cu S. despre preturile vinurilor, imi da ea niste sfaturi, magazinul Bucium din centru, alea alea. Inainte de-a lua trenul (cam la mustata, am oaresce cosmaruri in ultima vreme privitoare la pierderea a diverse mijloace de transport cu diverse ocazii si cind spun pierderea nu ma refer la faptul ca nu l-am mai gasit in buzunar, ci in spatiu!) spre mareea neagra, m-am reintilnit cu A., viclean copil de curte (doar asa, de amorul artei expresia, ca sa mi-o intiparesc in fanta sinaptica (aaa), si pentru ca am mai folosit-o azi o data), am servit o colacoca generica, discutie iar despre vinoase, intrebarea te duc undeva, a, da, la magazin ar fi bine (mi-am mai dorit cindva sa-mi fie analizate frazele macar la orele de pregatire in vederea admiterii la facultate, daca se mai da) (dupa cum am cazut de acord cacopiii mei (??) vor studia in scoala poeziile almei, care va fi un fel de ana blandiana (n-am nici o explicatie pentru aceasta ultima afirmatie). Ei, (n-am nici o explicatie nici pentru scrierea alternativa cu majuscule or fara) sticla de Feteasca alba din '86 (!) mi-a fost facuta cadou, multumesc din nou.
Ei, (am mai zis, si ce) la facutul bagajelor a rezultat o mica problema. In primul rind habar nu aveam cit alcool am voie sa incarc. Dar am mers in prima faza pe varianta nesimtita (apoi m-a informat chiar A. ca sint in grafic), doua sticle vin, doua sticlute tarie, cu simt de raspundere, frate, pai cum. Ei, in al doilea rind era musai sa ma car cu continut autohton, clar, sa ma mindresc cu tara mea are dealuri etc., (mai stiu vreun vers doua, nici o problema), doar ca eu eram fana grasa de cotnari, dar nici cu vinutu vechiul de 20 de anisori nu mi-era rusine, iar faptul ca P. serveste cu mare drag vin rosh m-a lasat de-a dreptul indiferenta, desi am descoperit cu deosebita uimire ca ma cadorisise mama acum un an cu o asemenea cestiune, si ea vechiuta asa de felul ei, dar cum ziceam, albul a tras in balanta deosebit.
A, ce voiam sa zic si de ce ma bilbii intr-un mod atit de exemplar (as paria ca nu se foloseste trebusoara asta asa, dar na), sticla aia mai tinerica s-a dus saptamina trecuta in vreo trei zile asa. Si momentan ma indeletnicesc cu feteasca. (Singurica, singurica? (de la Th. citire)) Am ajuns asa incetisor pe la jumatate. E bunaaa. Pardon.
Ah, in legatura cu vinu si cu asta termin cu tema (mai urmeaza o copipasta la urma urmelor de pe saitu bucium, daca nu... uit), la magazin vine vorba de vinuri dulci asa de felul lor. Magazinul Bucium ai ripit. Si eu intreb da Grasa de Cotnari n-aveti?? mai veche asa? ... (bai fata, vezi ca aia e o alta firma. a!)

Bun, pentru ca se potriveste la nivel de litere, o sa mentionez ca este un megascandal acum cu nea Günter Grass si ca am prins un sondaj, daca acum, ca e si el un fel de Mona Musca, ar trebui sa renunte la premiul Oscar pardon Nobel. Precizez ca nu am citit nimic scris de domnia sa si ca stiam ca a scris Toba de tinichea si a trebuit sa-mi dau intens in amazon.de ca sa ma prind cum se cheama pe germana si anume Die Blechtrommel (sper sincer).
Mi-a trecut fulgerator prin cap ideea de a-mi "asigura" aceasta carte, in ideea ca, mai stii, poate l-or pune pe nea autorul la index.

Doresc sa mai precizez pe aceasta cale ca le sint vesnic recunoscatoare cititorilor mei care au ajuns cu lectura pina aici si sa sper ca data viitoare voi fi mult mai fascinanta etc.
Amin.


***

Feteasca Alba (1986)

Anul 1986 a fost pentru Bucium un an de exceptie. Feteasca Alba cu variatele ei disponibilitati a profitat de aceste conditii. Beneficiind si de concursul mucegaiului nobil - Botrytis cinerea - acest soi a reusit sa imbrace roba de sarbatoare (galbui-verzuie), sa se impuna cu o prezenta olfactiva care satisface cele mai exigente pretentii si sa etaleze un gust catifelat si aromat de piersici coapte si de stafide. Iata cartea de vizita a acestui soi din anul de recolta 1986, pe care va rugam sa nu pregetati a-l testa. Fiind un vin dulce, se asociaza perfect cu produsele fine de patiserie. Se serveste la temperatura de 7-9ºC.

Si-am incalecat pe-o sa

Acum vreo opt anisori si-oleaca, asa, am aflat ca ii placeau trandafirii. Ii placusera, pardon. De la un fost coleg de-al lui, nu retin cine si in ce imprejurari, oricum, mi s-a spus ca. Si asa am inceput sa ne prezentam la noul lui domiciliu, cel putin formal, cu trandafiri. Flori oricum i-am fi dus, asta e clar.
Vizita acolo e un fel de act de prezenta. Sincer ma simt un pic altfel mergind pe dealuri ca sa zic asa, dar nu remarc vreun fel de comunicare astralo-eterico-nu stiu de care. Imi pare rau ca nu e o fotografie pe usa (!), eventual una din cele pe care le avem noi, cu el cintind (vorba vine) la chitara. Din seria tatal meu cinta la chitara si m-a dus la fotograf cind eram mica.
Pe 15 august il sunam mereu, la multi ani, alea alea, nu cine stie ce lung, adica scurtut, ca n-am stiut sa ne intelegem in prea multe cuvinte. De Florii era intotdeauna distractiv (privit in urma evident), da' ce, e Sfintul Viorel azi? In schimb in partea de familie in care am crescut eu nu se practica lamultiani-ul de Pasti, asa ca daca ma fofilam sa urez sarbatori fericite (pardon), urmau reprosuri ca nu l-am felicitat. Dar asta sa fi fost tot raul din lume...
Imi pare nespus de rau ca te-am cunoscut atit de putin (?), imi vine destul de greu sa provoc discutii gen interviuri despre tine cu cei care au mai multe amintiri si timpul trece si face ce stie el mai bine.
Mie imi merge bine, nu joc la jocuri mecanice, uneori joc la lotto, uneori beau, dar nu mult, imi place sa cred, mai fumez (mai fumez), in Italia n-am fost (mi s-a spus ca ti-ai fi dorit tu sa mergi la meciuri), dar am bifat destule partide in Germania. Si mai e cel putin una pe vine.
Voiam sa-ti spun asta, in caz ca aveti internet acolo.
A, si fa cumva sa dau de frate-miu, te rog. Mersi, Papa, mai vorbim.
My Daddy.

Si-asa-mi vine citeodata...

Uite doua saptamini de cind s-a dus si concediul asta. Am recuperat cam toate fotografiile. Plusatii cei doi rapusi in peisaj de atita lectura nu s-au incadrat in bagaj, in schimb galbejelul de mai din spate a incaput numai bine si s-a si acomodat deja la noul domiciliu. Face tumbe prin pat, gaseste telecomanda si nu e tifnos daca se trezeste pe jos noaptea, din motive de furtuni pe marte.
Si daca tot s-a facut a toamna (nu stiu daca au inceput sa cada strasnic frunzele, tin minte ca mai devreme inflorisera teii, parol) si ploua intr-o veselie, m-a cuprins o neliniste prin nasuri si gituri, asa ca desi am parcurs eroic kilometri prin magazine simbata, duminica am zacut la orizontala, fapt foarte bine cugetat si placut la privit Gilmore Girls. Sintem iar intr-o etapa GG-ista a vietii noastre. Din pacate seriile 2 si 3 luate de la americani inainte de-a aparea (?) aici nu au subtitluri romanesti, which is great. N-au nici nemtesti, asta e altceva. Tocmai cind ma pregateam sa-l moralizez pe P. sa fie mai serios la lectura subtitlurilor.
Voiam de fapt sa trag concluzia ca se pare ca orizontalizatul cu ceaiuri mi-a priit mirific (plus paracetamol vagonabil) comparativ cu sezutul in fata monitorului si avind aceleasi tabieturi, practicat la raceala precedenta. Cum banuiam, GG rulz.
Mi-e deosebit de pofta de ceva dulce. Aseara pe la 1 mi-am adus aminte de un tiramisu dintr-un set de doua lasat in frigider si mi-a fost jena sa ma duc sa-l recuperez, dar pe de o parte P. dormea dus, iar T. putea interveni in orice moment in pacea cosmica si sa-mi rapeasca drogul. Asa ca m-am indreptat spre paradis cu inimioara batind in cadenta (!), daca T. a fost mai rapid? Ah, nu fusese, asa ca am infulecat portioara (deci da, abia ce mi-am mizgalit maselele) amintindu-mi de faza in care povesteam cu gura plina ca nu mai maninc seara!
De fapt am gasit un fel de explicatie pentru faptul ca citesc atit de putin. Ar fi doua, una rezultind din alta si rezultind si din cititul putin si rar. Ei, pentru ca ma atrag foarte multe carti si stiu bine ca doar a le incepe nu e o solutie, de multe ori nici nu apuc sa imi fac vreo parere si le las, pentru altele. Ah da, si citesc incet. Savurez adica de nu mai pot.
Ma intrebam ieri pe unde am lasat obiceiul ala nepedant de a citi cu creionul in mina, de a sublinia pe ici colo, de a nota citate, idei, idei personale, de a cauta cuvinte necunoscute...
Cum spuneam, GG rulz.

P.S.: Totusi, m-a amuzat ceva si-o sa consemnez (!): a propos de o sarbatoare evreiasca, Purimul, se zice acolo: "Parerile asupra gradului de ebrietate acceptat sint impartite." Intre timp, de unde laudasem cartea, care imi place in continuare, m-au enervat mici detalii, cum ar fi greseli de tipar la nume proprii (gen Maimonides, rindul urmator Maemonides, desi e vorba cu siguranta de aceeasi persoana). Traducerea e in continuarea foarte cursiva (in ultimii ani a inceput sa ma intereseze aspectul, desi nu stau cu originalul linga sa confrunt variantele). Un lucru ma nedumireste: e vorba de mai multe ori despre un capitol din VT, numit Iesirea. Ori eu il stiam ca Exodul. Are legatura cu Egiptul, asa ca inclin sa cred ca sint pur si simplu doua denumiri, poate ca tine de filiera (!) pe care ai aflat termenul. Taram.

Chateau Migraine

La noi pe strada se afla printre altele si un magazin de vinuri care la un moment dat inainte de inceperea campionatului mondial (de fotbal, ce, asa repede ati uitat?!) avea pentru vreo 30 de euro un set ce nu stiu ce fel de vin (deh) si un joc de fotbal de masa, care e o chestiuta cu covoras verde, niste manete si o minge; ei, si ma batea pe mine gindul sa cumpar trebusoara aia, dar n-a fost sa fie. Trecind eu totusi des pe linga magazinul ala si trebuind cam pe acolo sa ma uit delicat in geam sa vad daca imi sta freza si nu mi-e intins pina la urechi strugurelul, mi-a sarit vrind nevrind in ochi eticheta de mai jos. Mi se pare super haioasa si originala.





Iar am cules niste carti de la biblioteca: una pentru copii mici, una total necunoscuta pentru mine(nu ca le-as fi stiut pe celelalte), dar interesanta conform copertei si o antologie umoristica.
Zucchini e o leguma meserie.

Povesti pescaresti

Cindva am primit pe mail sau am citit pe un forum la sectiunea bancuri bune o chestie lunga pe care mi-o recomandase cineva de incredere cum ca merita s-o citesc pina la capat, e de-a dreptul pur si simplu. Banuiesc ca simpatia mea pentru persoana in cauza era deosebit de mare, dat fiind ca textul imi apare in amintire in engleza.
Deci treaba devine asa: era prin state un concurs la radio, era inscris un cuplu (poate inscris de altii), erau sunati si trebuiau sa raspunda la 3 intrebari, daca raspunsurile se potriveau, cistigau o excursie nu mai stiu pe unde. Intrebari personale, nu cine a descoperit america (chinezii, conform unui reportaj (!) vazut de mine acum vreo doua luni pe nemti).
Povestea era cu lux de amanunte, de aia era cit casa de lunga. In final, protagonistii cei mai interesanti. Intii e sunat el, prima intrebare nu mi-o amintesc, a doua era cind a facut sex ultima oara, raspunsul azi dimineata, unde, in bucatarie. Chestie amuzanta, detalii, era soacra in vizita de vreo citeva saptamini, soacra la dus, tinerii in actiune. Bun, ramineti, revenim dupa reclame. E sunata dinsa. Intrebarea 1 la fel, intrebarea 2, ea ezita, era in mijlocul biroului, uel, azi dimineata, rusinata foc, unde, "in my ass". Nu mai stiu daca au cistigat excursia...

Nu stiu daca toata lumea stie ce dificultati are omul de rind in a ajunge la un aeroport. Norocul meu in romanica a fost ca A. a vorbit cu E. si E. m-a racolat in autocarul nu stiu carei firme de turism si dusa am fost. Am plecat din timp si am facut opriri pe la vreo 5 hoteluri din mamaia, de unde am cules turisti. Ei, prima pauza a fost la Rex, care arata el bine asa, iar in fata erau parcate niste masinute numa una si una. Am servit si-o tigara, ca fusesem din cale afara de punctuali. Soferul isi da cu parerea ca rolls royce-ul (sper ca asta era) ala (!) e a lui columbeanu. Eu mai tarancuta asa aflasem de curind cine e nea asta. Na bun. Ma uit eu asa si cirtesc, da are numar de muenchen. As. Ne mai uitam, mai comentam, soferul vorbeste cu un portar de la hotel si vine radiind ca a avut el dreptate, e masina lui iri. Ocazie cu care ne intreaba daca am vazut reportajul (pe care el aparent il vazuse) cu iri si monica, cind sint intrebati in ce loc au avut ei sexul cel mai salbatic sau ceva de genul asta, iri raspunde ca in bucatarie (pam, becul aprins la mine), iar monica il intreaba pe iri pot sa spun iubi, el zice ca da, ea zice in fundulet. Io zic fugi bre, ca asta am citit-o pe net acu vreo doi-trei ani, ah, sa fie, a fost reportaj la tv!!!
Acum nu stiu, ori e monica o super glumeata de felul ei, or soferul un mare credul, ori a vrut el sa ne ia pe noi doua de fraiere, caz in care am avut eu ac de cojocul dumisale.
Zborul a fost foarte placut, multumesc.

Glumeata de mine

Intr-o zi P. s-a hotarit sa ii invite la el pe L&D (si pe mine evident), a facut de mincare, am infulecat, am servit lichide (invitatii non-alcoolice) (eu fiind de-a casei). Cei doi locuiesc in alt oraselo-sat, erau cu masina, era joi, era de inteles. Eu mai grozava de felul meu zic hait, voi nu beti ca vreti sa procreaaaaati. Schimburi de priviri, mie mi se pare ca am gafat, momentul trece, bla bla, ei pleaca, eu imi amintesc de treaba cu insarcinatul si ma documentez. Fusese delicat, avind ei o oarecare problema care-i impiedica momentan sa aibe urmasi. Na bravo.

Intrebarea secolului, cu variante, vrei s-o lasi gravida, esti gravida etc. etc. imi scapa din plisc cind mi-e lumea mai draga si nu-s chiar mindra mindra de ea, mi se pare cam puerila ea asa, sora buna cu vrei sa te mariti, si pe cind nunta samd.

Asta seara, P. fiind in DD sa se uite la un meci, suna A., mama-sa. Vorbim despre micul dejun de simbata la ea unde sintem invitati, abordez nonsalant per tu-ul (in final!!) (slava grasei de cotnari pe care am terminat-o acum citeva ore). Totul se leaga, imi zice ca a sunat-o pe sora lui P., poate vin si ei (cu prietenul ei adica). Ei pot abia simbata viitoare, daca putem si noi, au o super surpriza. Buzele mi se misca, rostesc clar is gravizi. Nu, e gravida, de unde stii. A, ziceam si eu asa, nestiind c-o s-o nimeresc.
Sa vedem ce-o iesi si din asta. Eu una tin pumnii. Abia astept sa vina P. acasa sa-i comunic stirea. O yeah!

Angoasa, spaima si frica

bun, titlul se voia un citat sau o citare (!), daca nu o preluare dupa vacanta mare cred, am avut cindva un mp3 de genul film artistic, irina-margareta nistor, la care am ris cu lacrimi, avea si niste porcarici inserate, dar mi s-a parut de geniu. evident l-am pierdut intre timp si nu-mi amintesc cu exactitate ce si cum era pe acolo.

eu de mic copil am fost mai fricoasa asa, de pe la 3 ani documentat riguros; matusa-mea si unchi-meu domiciliau intr-una din camerele vastului nostru apartament, iar mama, stiindu-ma in siguranta cu ei in casa, facea linistita si ture de noapte. doar ca intr-o dimineata cind am sarit s-o intimpin am constatat ca pazitorii mei nu vizitasera domiciliul in noaptea respectiva=> am dormit singura in casa=> am cam facut pe mine desi "pericolul" trecuse.
cred ca mai la toti (si nu tuturor) copiilor le e frica de intuneric; n-am fost o exceptie.
mai interesante sint cumva consecintele fricilor pe care le duci cu tine; eu visez mult si visez de mult (originala de mine). un vis care s-a repetat la infinit in copilarie a fost cu mama venind acasa si facind chestii obisnuite, eu dindu-mi seama ca nu e mama, ca e o sosie(!) si omorind-o pe dinsa, mama aparind la domitsil apoi si eu nemaiincapindu-mi in piele de fericire ca am facut ce trebuia. cu varianta nu prea dragutsa ca de fapt o omorisem pe mama autentica, crezind ca totusi nu e ea. uel.

ei bon, mai trecind anii, mi-am dat eu seama asa ca fiind cam "cacacioasa" (pardon) din fire, n-o sa fac mare lucru. asa ca, mai alintat, mai nesimtit, am inceput sa-mi impun sa fiu altfel, macar sa nu arat ca nu ma simt mereu teribil de bine in pielea mea. cind ramineam singura, alta poveste. mi-au trebuit ani buni (spre 20 din pacate) sa-mi inving (partial cu mai mult sau mai putin succes) timiditatea (nu ma scarpin prea tare sub barbie daca spun ca ar fi destui care s-ar minuna sa afle ca eu am fost mega-timida).

locuind eu la un moment dat la casa si anume la etajul 2 din 2 si fiind camerele cu totul altfel decit cum le stiam eu de la mama, s-a intimplat sa ma speriu de umbra mea, cum se zice. situatia era asa: aveam o camera mica pe stinga, din ea se trecea in urmatoarea si nu era o usa, ci doar o spartura deasupra careia era o draperie cu o perdea groasa de catifea parca. linga aceasta despartitura dintre camere, in a doua camera, era o oglinda. din camera a doua se trecea in a treia, dar cumva intorcindu-te spre usa de la intrare (aflat in holul de la intrare, puteai intra la stinga in camera 1 sau inainte, in camera 3). acolo era o usa dubla, pe care o tineam mai mereu deschisa. cind treceam de la geamul din camera 3 spre usa de la intrarea in apartament, perdeaua aia reflectata (??) in oglinda imi parea de fiecare data o persoana si muream de frica. intr-un final m-am mutat...

inainte locuisem intr-un catun cu 500 de locuitori poate, cu cca 20 blocuri, o gradinita pentru copii si un restaurant destul de departisor. stateam la parter si nu ma simteam deosebit de confortabil, fiind inconjurata din trei parti de pustietate : era un cimp arat care putsea a baliga si ceva mai incolo padurea. si era aproape iarna, deci era mai mult intuneric decit lumina. si de-acolo m-am mutat, la mama acasa.

cind am venit din concediu, am constatat ca s-au schimbat lucruri in casa. vecinii de dedesubt si de deasupra s-au mutat si nu a venit nimeni in locul lor. asa ca noi sintem momentan singurii locatari, casa urmind a fi renovata.
T. e disparut din sector de simbata parca, el mai mult nu e decit e, iar P. a plecat ieri dimineata pentru doua zile si-o noapte in elvetia. ieri seara in taxi spre casa i-am trimis un sms de noapte buna si am urcat cu oarecare stringere in spate scarile. era liniste, dar! pe pervazul de la etajul nostru erau trei sticle de suc/apa. proprietarul nu parea sa fi fost prin zona, T. nu misca, deci nici el. sms de la P., "aproape am ajuns acasa, sint imediat la masina". intru in apartament (pina atunci fusesem pe casa scarii), insfac telefonul si sun. P. nu raspunde. in bucatarie nu era nimic miscat. in rest la fel. stateam cu geanta in circa si imi faceam singura rau. si ma gindisem ca nu chiar ma omor sa fiu singura acasa mai mult de citeva ore. dar nici n-as putea sa-i spun cuiva auzi nene nu-ti fa tu treaba ca io-s cam tirsiita asa de felul meu.
na, intr-un final am intrat si in camera, unde zacea valiza dumisale, m-am linistit brusc, mi-am zis vai da proasta-s si-am zimbit asa in felul meu timpitel si am plecat sa servesc un radler, ca meritam, dupa ce palpitasem asa.
afara ploua.

Tehnica ne omoara

Cu timpul am constatat (experienta ne invata bla bla) ca unele linkuri trimise pe ym nu ajung si pace. Dar linkurile alea de la persoane de bun simt din lista, pe care le cunosti si care poate din cind in cind mai forwardeaza o chestie draguta o nebunie, de genul:
vartu says: ceva supeeeeer haios =))=))=)) www.geocities.com/bibihahaha-hihihi.nujce =))=))

ajung negresit si tu in marea ta naivitate dai click pe ele si pentru ca linkul e de la marinel, pui un mare bot si bati cont si parola de yahoo (caci deci cine n-a luat macar o tseapa mica la viatsa lui, a?) si apoi afli cu mareatsa stupoare ca tu la rindul tau cind dormeai mai bine ieri dupa cockteil n-ai avut altceva mai bun de facut, somnambul sinistru ce te afli, decit sa trimiti la oamenii din lista ta aceleasi chestii cu hihihiahaha da click aaa ce hazos.

a deci ce voiam sa zic este da-ti (am scris exact asa cum se vede, la recitire mi-a dat cu virgula, las pentru posteritate asa) click, ca nu musca, dar nu va logati, ca doar sinteti marisori, a?

ei, cum pe mine ca-n titlu, ma omoara rau de tot si cum ii spuneam eu asa lui S. azi ca bai dar deci de unde postez in nenorocitul ala de blog?!?!?! (ocazie cu care mi-am si amintit de ce l-am abandonat o perioada!), o sa va zic cum fac. am parola salvata (valei, iar parole), deci cum intru pe blogspot oriunde, sint la mine in ograda ca sa zic asa. ei, in zilele norocoase am linga comentarii (unde in mod exceptional scrie 1) un fel de toc, pix, pana etc. ei, dau click pe ala, ma duce la ultimul post din blog, dau click pe prima optiune de pe rindul doi si scriu. n-as putea explica din ce motiv deosebit de ultrasecret am setarile facute in germana, desi ma jur pe rosu ca le-am pus cel putin in engleza daca nu in franse. ma rog, n-am certitudinea in vreun fel ca o sa-mi iasa smecheria si o sa apara ceva nou la uvedenrode (sarind peste aspectul de altfel neneglijabil ca uneori dureaza, frate, pina ajunge de la ei la server la mine sau cine stie ce explicatii extraterestre francmasonice si desigur conspiratii internationale si mondiale se ascund in spatele acestui fapt marunt) sau am avut deosebita placere sa sterg cine stie ce post precedent care poate mi s-o fi parut inspirat (de altfel, ca sa repet, cam tot ce scriu eu e cel putin inspirat (logic), daca nu genial).
ei, de aici deriva si faptul ca stau si ma intreb cam cum am postat eu la inceputuri o chestioara cu milka. deoarece acest mister ma termina in clipa de fata. adicatelea eu am vrut sa caut niste imagini din frumosul film pe care l-am vazut simbata si duminica si anume serendipity care mult mi-a placut (ei, nu chiar la nebunie) ei si care are niste cadre (??) foarte faine cu new yorkul (cred, daca nu san francisco) vazut de sus, printre zgirie-nori strazile cu masini etc. ei si n-am gasit, normal, dar am gasit alte poze dragutsele foc care n-au nici in clin nici in mineca cu scopul initial care era un topic cu fotografii cu strazi (ei, aceasta constructie m-a obosit si pe mine, which is great) si doresc sa le postez undeva. daca le-as cocota pe photobucket, ar trebui sa le salvez intii local (cred) si n-am garantia ca ar functiona, daca nu, ar trebui sa postez linkurile, chestie care nu ma excita in mod deosebit. pardon.
ei, sa vedem ce-a iesi. as mai pune un i, dar ma abtin la acest reinceput de drumeag.

** dupa un ceas jumate: de fapt m-am uitat la gilmore girls si bagam acu pe dvd, asa ca adio poze. pardon.

Carti si amintiri

Iac-asa mi-am adus aminte de o chestie care m-a uns asa la inimioara, pe care mi-o zisese la vremea aia D. si nu mai retin daca o chitise el sau o citise pe undeva, era asa ceva romantic, cum el si ea stau intinsi in pat si se tin de mina si citesc si isi dau drumul la miini doar ca sa intoarca pagina. Ah, ce frumoasa mi s-a parut chestia asta. (si probabil am mai notat-o pe undeva)

Iar S. suspinase cam in acelasi mod comentind o relatie de-a mea : ah, ce frumos o sa fie cind o sa va uniti bibliotecile!

Cartile ma fascineaza in continuare, le vad cumva ca pe obiecte de cult (au!). Pentru ca vreau sa le am, mai mult decit vreau sa le citesc. Asta e o chestie remarcata in timp, pentru ca tot cumpar si tot nu citesc. Cel putin nu cit cumpar, iar chiar atit de des nu cumpar.


N-am timp sa detaliez acum, in caz ca ar fi ceva de detaliat, ma reped la o terasa si ma preumblu cu Norman Solomon, Iudaismul, Foarte scurta introducere. Super scrisa si bestial tradusa.

Recomandari

Din una in alta (mai precis dintr-un mail intr-o revista samd) am cules astazi:

pasager http://www.geocities.com/revista_pasager/

traduceri in si din limba romana http://www.literra.eu/

"galateea" este o revistă de creaţie a diasporei româneşti la care pot colabora doar autori/artişti stabiliţi în afara graniţelor României. http://www.galateea.net/index2.php