joi, 26 octombrie 2006

Vio viseaza 4

Un somn delicat de doua ceasuri la prinz, ca ma durea spatele artistic (ar fi bine sa scriu repede si sa ma retrag rapid de pe acest scaun, c-am constatat ca de aici mi se trage) (tocmai am omorit cu papucul pe perete un paianjenel pe care cred ca l-am stirnit ieri cind am dat cu aspiratorul) din care m-a trezit P. sa-mi comunice ca ma poate duce azi la munca (desi ma obisnuisem cu ideea ca merg cu autobuzul si citesc, asa o sa merg cu masina si-o sa ma dau cu crema, e si asta o treaba).

Eram in tara, in concediu cu familia, undeva intr-un sat la capatul lumii, urma sa stam doar duminica-luni-marti, duminica ce-a mai fost ceva miscare, ne campasem in drum cum ar veni, dar nu-mi amintesc sa fi trecut nici o masina (nu in strada, ci la marginea unui drum gen carare, pe care se mai circula presupun). Eram intr-o poiana cumva, era mult verde si iarba nu era inalta (cred ca era tunsa, ca batatorita nu era (iarba batatorita? ma rog)).

(Am facut un desen pe ym cu doodle (stresindu-l pe varu-meu, de altfel cu o aparitie scurta in vis), dar neavind (sau nestiind sa am) nici un program mai grozav pe computer, l-am salvat in word si nu-l pot urca pe net.)

Si eram doar noi, citiva oameni, acolo, la capatul lumii, era caldut si soare si liniste si nici macar nu ne deranjam unii pe altii, cred ca vegetam.
Imi scapa daca ne trintisem corturi (pentru ca imi amintesc niste detalii vagi ale casei unde statea mama (la o aruncatura de bat in spatele meu, dar pe alta carare...)), dar ca sa ajung la ea mergeam prin iarba si retin ca matusa-mea M. (care cred ca lucra in strainatate) ii adusese cadou vara-mei S. (care avea cam 4 ani in vis, in realitate cred ca are 19... dar le-am vazut pe fete mai mult cind erau mici...) (m-au lovit punctepunctele nostalgice cred) un set pentru fetite, cu diverse clamite si sclipici roz si asta-mica le lasase in iarba si era o combinatie puternica cromatic verde cu roz. Ei, si m-am dus intins la M. si i-am tinut teorie ca fiica-sa e destul de mare ca sa-i poata spune ca nu-i frumos sa-si lase lucrusoarele in drum s.a.m.d., la care M. s-a uitat la mine cu dispret oarecum si mi-a zis ceva de genul "cred ca glumesti" (adica ea era scurt in concediu si nu voia sa-i strice bucuria fiica-sei (a ce cuvint dragut!), care se bucura la fel de mult ca mama-sa de revedere).
Mai erau cred nana, mama, vara-mea sora celeilalte, care in vis avea cam 14-15 ani si cred ca fuma pe ascuns si varu-meu de zic. Este un moment un pic sa-i spun penibil in vis, cind ma vad cu el si tocmai ne trecuse la amindoi faza de indragosteala reciproca pe care-o traisem si ne-am uitat oarecum cu jena unul la altul, sintem ok?, nu cumva tu inca mai esti cu sentimentul si mie mi-a trecut? Ei, bun, eram ok amindoi si ne-am hlizit (hihi, asa cum ne hlizeam noi cind eram mai tineri).
Si la urma cam trebuia sa ne intoarcem si ma gindeam unde o sa incapem toti in masina si daca n-o sa ma enerveze vara-mea pubera (eu fiind fixata in vis pe (normal ca-s fixata pe fixatii) fixatia mea din copilarie, ca ma enerveaza copiii, fiind eu acum citiva muuulti ani cam irascibila si parindu-mi-se (sau poate asa si era) ca junioarele sint cam alintate (dar fiindu-mi dragi ele mie, pentru intreg adevarul istoric)) si daca o sa pot citi in masina, sau o sa fie inghesuiala si galagie si muulti draci.

Bun, si m-am trezit si totusi am avut gustul ala amar de parca as fi ramas cu miinile intinse catre o lume care mi se destrama in fata ochilor. (Sper ca n-am mai folosit prin alte parti aceasta imagine deosebita, parol.)
Ei, s-acuma-s oleaca tristuta si ma si alint tot oleaca.
Da' ajunge (cutitu' la os).

3 comentarii:

  1. Hah,esti mica copila, in Middlesex, is frati doi marog, :)
    Vizul nu e rau drept sa-ti spun, creca a fost cul in tabara de vara, faza misto e la sfirsit cind zici ca ramii cu miinile intinse:) asta e o stare misto-misto :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Hello, Vio !
    Have a nice day.
    PM

    RăspundețiȘtergere
  3. stiu eu satul de la capatul lumii.
    altfel, tare-mi plac visele tale :)

    RăspundețiȘtergere

Submit Your Blog