Pusculite

Cind eram eu copil, mama mi-a istorisit odata povestea lui "ban la ban trage". Cred ca era un taran (!) care avea un singur ban si l-a legat cu o sfoara si i-a dat drumul in visteria (este si forma asta) imparatului (pe care eu mi-am imaginat-o mereu ca pe un fel de groapa maaaaare plina cu bani), pentru ca, stia el, "ban la ban trage". A fitiit el sfoara pina s-a rupt si a ramas cu buza umflata si a tras concluzia ca da, dom'le, ban la ban trage.
Ei, la noi n-au prea tras, dar nu despre asta voiam sa scriu. Ci despre pusculitele despre care imi amintesc. Impropriu spus (de altfel avertizez (dinainte:-P) ca voi repeta probabil verbul asta) ca-mi amintesc. Prima pusculita a fost intii in seara asta ideea unui pusculite, de o forma indistincta, care in mod sigur avea o cheie lipita pe fund (!). Si nu era un purcelus, cum credeam, ci o casuta de tabla, din tabla, verde cred, cu o usita si un cifru (nu prea are sens cheia...) cu trei rotite si zornaia de zor cind eu voiam sa arunc o privire inauntru.
De altfel nu stiu daca de atunci dateaza hobby-ul meu de a desface pusculitele, a scoate banii, a-i numara (desi rar stiu cind inchid la loc cit era de fapt inauntru, placerea (:D) consta in altceva) si a-i pune la loc (recunosc, uneori cu exceptii (cred!)).


eu: mama, tu tii minte una din primele mele pusculite?
eu: din tabla?
mama: pusculita din tabla poate ca o mai ai prin sertarele de la birou
eu: nu prea cred
eu: era cu mult verde?
mama: nu mai stiu
eu: era ca o casuta?
mama: nu
eu: cu o usita cu cifru cu 3 rotite?
eu: !
eu: cum nuuu?
eu: da cum era?
mama: nu mai stiu eu
eu: ca un paralelipiped voiam sa zic, dar destul de mare pentru o pusculita (de copii cel putin)
eu: mie mi se parea ca o casuta, pentru ca avea usita aia
eu: si fanta prin care se bagau banii pe partea cealalta, ca o ferestruica



Mama tine minte mult mai multe lucruri decit mine. Si ma ajuta cind poate cind ma lovesc pe mine intrebarile din copilarie. Anul trecut am chinuit-o cu o fabula de Gh. Sion parca (,,,,Calul si locomotiva,,,,) (au fost virgule din cavirgulaca:D) din care imi aminteam un singur vers, dar stiam de unde e (am stiut adica dupa vreo doua saptamini de lupte seculare cu amintirile ma chinuiesc! (3 SE!!!) (Cultura!) (3 Sud-Est adica, o formatsie! am dat acum in google si 3 SE nu zice mare lucru si nu vreau sa ratez vreun cautator de comori in jungla internetica, fir-ar)) si mama a cautat cartea in biblioteca (speram s-o mai am, cartea) si mi-a scris fabula pe ym. Multumesc.

Si iat-o si aici, pentru ca merita! (recuperata din weblog-ul de pe ag, ramin datoare 7 vieti, Moni!!) (si pentru tine e imaginea:) )

Calul si Locomotiva, fabula de G. Sion

La o statiune-a caii ferate
Un cal vine-odata cu narile-umflate
Vede-acea machina ce maninca foc
Gata ca sa plece, stind inca pe loc.
Necajit ii zice : -Dar ce faci aice?
Ce tot tipi mereu la auzul meu?
Ehei, jupineasa, fermecatoreasa,
In desert voiesti ca sa umilesti
Fericitul nume care-l am pe lume.
Eu sunt destinat a fi premiat,
Iar tu, sfarimata, ca mini, lepadata,
Ai sa putrezesti, ai sa ruginesti
Sau au sa te vinza ca pe-un cot de pinza.
Ca pe-un lucru prost, ca cum n-ai fi fost.
Nu cumva iti vine sa te-ntreci cu mine?
-Ba preabucuros, cal laudaros!
Machina porneste, tiuie, vuieste,
Muge ca un taur si ca un balaur.
Merge ca furtuna si o tine una.
Calul galopeaza, fuge si rincheaza,
Zboara pe cimpie ca o vijelie.
Dar mult nu trecu si calul cazu,
Obosit de tot, se opri in bot.
Muri, vai de el, ca un biet misel.
Dar rivala sa? Ea mereu zbura.

Cind stiinta, arta, sunt in concurinta,
Proasta ignoranta cade-n neputinta.
Cine va progresul sa-l mai tina-n loc,
Este, ca si calul, un biet dobitoc.


Imi aminteam doar "Necajit ii zice : -Dar ce faci aice?", in fine, in loc de aice, amice, tot aia:-).

Revenind la pusculite (ideea postului mi-a venit si de la titlul asta ), acasa am avut doua cuburi de plastic, unul albastru inchis si unul galben uritel, cel din urma vag transparent, aveau virfurile (cum s-or fi chemind chestiile alea...) tocite ca sa zic asa si mama le-a trintit cite-o taietura cu cutitul si le-a facut pusculite. La un moment dat a lungit una din gauri (la cubul galben cred) si a scos niste monede din el. Numai bine pentru mine, sa ma apuc de operat.
Au mai fost si cutii de ness, sticle de lapte sau borcane de iaurt, cu capacul din staniol lipit bine pe gura sticlei si cu o fanta subtiratica in mijloc. Am totusi impresia ca astea au fost la inceputul inceputului, inainte de-a ma lovi pasiunile.

Aici am doi porcusori, unul blio:-P si unul portocaliu. Mai stringeam maruntis intr-unul, iar in celalalt am planificat sa adunam cistigurile minuscule si sporadice de la loto. (Nu s-a ales nimic de nici unul). Pe cel albastriu i l-am pasat lui P. care s-a apucat sirguincios sa trinteasca in el monede mai mari si bancnote impaturite (dupa ce i-am interzis sa mai stringa metale nevaloroase, dupa ce adunase o groaza intr-un cosulet, de am facut febra musculara carindu-i la banca si m-am intors cu coada intre picioare, ca s-au modificat si acolo regulile, nu mai schimba asa, la orice ora, plus ca cer taxa si vor sa vireze banii in cont, or eu nu voiam). Intr-o zi cind nu era acasa i-am desfacut conform graficului purcelusul, am facut inventarul, am pus totul la loc si mi-am vazut de ale mele.
In alta zi cu soare, ii spun ca vreau sa merg in oras, poate sa-mi cumpar ceva de incaltat. Intrebarea lui directa e stii cit am adunat in pusculita? Ii spun ca stiam la un moment dat, isi desface jucaria, numara si el, apoi imi trinteste ca e dezamagit, ca i-am stricat bucuria si entuziasmul de a stringe, el voia sa o deschida prima oara inainte de concediu, sa aiba oricum o surpriza, uite, atita avem!
Mie mi-a parut mai putin rau ca am umblat in lucrul lui (...) cit ca nu mi-am tinut gura, puteam sa talc milc, dar nu-s genul. Mie mi se paruse adica de-a dreptul harmless ce facusem eu, aiurea era daca luam ceva... Uel, boala grea.
Plus ca am mai scris despre mine ca-s (cam...) incorigibila. Plus ca ma rod curiozitatile.

(Cine crede ca-s ca Harpagon, sa arunce cu pietricica:P!)