Primii cinci luati din oala scoasa din foc

Dragostea in vremea holerei si desi parca n-avea sens sa-ncerci macar sa explici de ce iubesti, cartea asta te ia de mina si dac-ai apucat sa mergi pe drumul ei, s-ar putea sa i-o iei si inainte, pe riu in sus sau in jos, printre viscozitati si copacii batrini de la marginea strazii si din parc, dupa-amieze in care te-ascunzi in umbra evantaiului si-a umbrelei de soare, ghid geografic sud-american si european, traditii, rabdare, senzualitate, tandrete, ceva ce trece pe deasupra porilor pielii tale, incursiuni in alte virste, zeci de caiete, scrisori, perseverenta, succese, pasiuni si ma opresc aici, ca nu e reteta de best-seller

Educatia sentimentala care-a fost o rusine in prima (!) adolescenta, cind doar titlul m-a facut de multe ori sa rosesc, dar care are un strat delicat care mi-a mers la inima (desi n-am putut sa trec de prima pagina a Doamnei Bovary, indiferent de limba incercarilor mele:-) ) si Frederic Moreau s-a lasat incoronat simplu ca erou pardon romantic si un succes scolar personal si un fragment pe care-l am la mama in rama unei fotografii de-a mea de pe la 5 ani

Il voyagea.

Il connut la mélancolie des paquebots, les froids réveils sous la tente, l’étourdissement des paysages et des ruines, l’amertume des sympathies interrompues.

Il revint si care mi-a tinut de foame si de sete si de mama si de tata in singuratatile mele duble de sfirsit de secol trecut si pe care mi-l aminteam oarecum diferit si anume cu finalul Il oublia, ba chiar as baga mina-n foc e drept ca nu pina la umar ca in editia mea asa era si doar gindul la asta si tremuriciul ca poate totusi am uitat si bucuria ca totusi mi-am amintit si luxul de a-mi permite-o alta lacrima nostalgica si vag patetica (din cauza de bere) in coltul ochiului pe seara asta

Zazie in metrou pentru ca e printre putinele carti pe care le citesc bilingv (care e o realizare pentru mine, tinind cont de posibilitatile uriase de uitare ale greierasului omenesc, respectiv al meu creierel) si o recitesc si imi place grozav cum imi face de ici de colea Queneau cu ochiul si e timpitica rau cartea, daca-ntelegi ce zic

De veghe in lan tot pentru virstele periculoase cind nu se intimpla nimic si totusi se intimpla si ai curcubeul intr-o balta si vise si visuri

Sa ucizi o pasare cintatoare pentru ca anatomic nu m-as fi putut lua la intrecere cu baietii aia si vara, vacanta, copilarie si nu numai

la egalitate cu Aventurile lui Tom Sawyer. Aventurile lui Huckleberry Finn pentru fermitatea cu care au definit copilaria universala si mi-au intarit muschii memoriei (ultima lectura e de acum, sa zicem (!) 14-15 ani si cumva retin mai multe si cu mult mai multe detalii decit o carte (re)citita de curind...)

Pe aripile vintului prinde din aer o bucatica de top, pentru prostia aia cu O sa ma gindesc la asta miine, care e una dintre multiplele prostii multiplicate ale existentei mele, caci am adoptat mesajul urgent si m-a si definit si ma defineste, fir-ar, si cred c-o sa mor cu el de git...

In spatiile mele e mult Llosa, dar n-am stiu ce sa iau, ezitam cel mai adinc intre Matusa Julia si Orasul si ciinii... si niste rusi, o Anna Karenina si Adolescentul, sa zicem (!)... si mai avem Perec... si ce-am uitat, sa nu fie cu suparare...

(A, m-a bagat Hiacinta-n oala si io ii leg pe Suzi, Liviu, Opzecica si la o adica, de ce nu, si pe Poesis daca trece pe-aici si-o simte. Ce surprizaaa!)

SMS-uri 1

Un nene simpatic imbracat traditional arab a platit la mine o ceara epilatoare.

O musulmanca imbracata pina-n dinti a platit la mine (nu azi) si dupa ce aproape am facut in nadragi, ca putea fi din seria vaduvelor vesele cu bomba-n buzunar, am facut si niste ochisori cit ceapa, auzind niste cearsafuri vorbind nemteste.

Traditionalistele apartinind religiei asteia se imbraca in negru (cu precadere). Vineri (cred) el era pur in alb si ea in antiteza, ea oricum complet mascata.

Totusi pina acum nimeni nu mi-a bagat atita spaima-n oase ca biata de ea, femeia de acum o vara (parca), purtatoare si de manusi la cca 28 de grade, ca sa nu lase nici o farima de piele descoperita. Si nu cred ca avea alergie la lumina.

Frica mi-a fost si cind un nene care-si tinea geaca incheiata cu miinile a deschis-o sa scoata niste bani si mi-am imaginat, e drept, foarte scurt, ca imi prezinta un pistol si-mi cere casa. De casa putin imi pasa (si oricui i s-ar fi intimplat la fel), dar viata nu mi-a ajuns nici pe-o masea.

A, da, Suzi are dreptate, sint cacacioasa de felu' meu si imi si cultiv trasaturile, nu ma uit la filme de groaza etc. Pe cine-l paste pacatu' sa-mi dea link-uri cu site-uri dubioase, a patit-o.

:-)

Post cu morti si cu mine rizind (aviz!)

In bar este un nene libidinos si plictisitor, ceva de speriat. A descoperit computerul acum ceva timp si se crede expert. Invita pe toti la el acasa, sa le faca poze cu super "scula" lui si le explica si cum functioneaza, trimite e-mail-uri la toti cunoscutii, P. l-a trecut pe ignore dupa ce l-a innebunit cu jpegi cu fete albe si baieti negri bine proportionati ca sa zic asa, in plus, nenea asta e gras si e arbitru de fotbal si are ca la un spre 60 de primaveri.
Mi-a cerut si mie adresa de e-mail si i-am taiat-o scurt, sa-i trimita lui P., ca n-avem secrete. Bun, de curind a aflat de troiane. Maiculita, o seara intreaga s-a amuzat cu Carmen (am mai scris eu despre ea, dar cred ca nu aici) despre cum o sa-i instaleze el prietenului ei un troian. Si rideaaaau! Si imi venea sa-i dau lui cu ceva in cap.
Ca mi-e drag cam ca sarea-n ochi. Mai nou l-au lovit sunetele pe telefon, sonerii cred ca se cheama. Ultima oara ne-a stresat pe toti, el cu o figura pardon super orgasmata, cu niste duiosenii arabesti, de mai aveam o mutare si-l pofteam pe usa afara.
Bun, sefa mea s-a trezit ca e si ea pe una din listele lui de distributie. Mai o poza cu Ronaldinho, Ronaldo si-nca un alt fotbalist, cu fete/dinti de dobermani (am miriit la faza asta, a propos), mai o alta prostie.
Intr-o zi primeste un e-mail de la scumpul si dragul de el domnul arbitrul (a, are un cercel in ureche, ma bucur ca n-am uitat acest amanunt!) cu un text cum ca i-a murit mama, ca-i pare rau, lucru de la sine inteles si chiar acceptat de comunitate, oricum, incununat cu fotografia femeii in sicriu.
Sefa a ramas perplexa, eu n-am ris pe loc, dar de ris rid doar de prostia si limitarea lui, micuta perfecta ce ma aflu eu!
Ah, ar merita dezvoltat personajul lui, dar, cum spuneam, mi-e atitaaa de draaag... :|

SMS-uri*

Vineri seara fumind pe casa scarii cu geamul larg deschis si plictisindu-ma sa ma aud vorbind, am privit intii stelele si m-am bucurat de ele si-am vazut apoi talpa lui Dumnezeu intr-un nor, dar n-am stiut daca s-o iau ca Si-a bagat piciorul.

Intr-o vreme ascultam mai mereu vinerea la radio The Cure - Friday I'm in love. Azi e luni si tocmai asta aud, azi trebuia sa fie I don't like Mondays de la Boomtown Rats!

*pentru ca sint catiroasa, inca nu trec pe beta, sa pot aduna la gramada pe categorii (ah, iar le zic de nu mai pot) bucati totusi incadrabile. SMS-uri se vrea o specie noua la mine in blog, cumva dupa ideea lui Suzi cu jurnalul telegrafic, m-am gindit sa-l trintesc ca fragmentarium, ca jurnal fulgerator si parca numele asta ma incalzeste acum cel mai bine.
Nu stiu sa spun cu precizie care e diferenta intre SMS-uri si Des choses, in caz ca este macar una, nu mai stiu ce-am vrut cu Des choses, dar acum acum e timpul de ceva nou.

Plecatul cu sorcova

Titlul asta era destinat altui mesaj, dar pentru ca ma aflu in postludiul celor doua beri cu o a treia si povestesc cu Suzi despre ce baieti frumosi erau in Alexandru (daca se poate blonzi pletosi, pe prenumele lor Bogdan si invatau toti la liceul meu...) si cit de misto era sa mergi dimineata la scoala, ca treceai pasarela si ce se mai invirteau, mai frate, unul si unul (in zilele norocoase)...
bun, in aceste conditii m-am hotarit ca daca va fi vreodata sa-mi fac vreun tatuaj, acesta ar fi
PIATA VOIEVOZILOR FOR EVER!!!
unde Piata Voievozilor e buricul cartierului Alexandru din Iasi, unde eu cu Suzi am copilarit si chiar am crescut de-a binelea, ce mai!

Si avem asa : bifat la suspine si de mine si de Suzi : Bogdan Stefanache (l-am googalit, e absent, sa zic asa) era un flacau buuuun care pe linga ca era naltut si blond pletos si buclat, mai avea si un rucsac fooooarte fain (pai la cit ma ducea pe mine neuronul la vremea aia si cunoscindu-l pe joven doar din vedere si aflindu-i intimplator numele, nu e de mirare ca un asemenea detaliu deosebit de semnificativ putea fi motiv de indragosteala) dreptunghiular (ei da!) cu niste culori gen portocaliu mov dragut ceva de genul si cu niste cifre scrise pe el; eu nu stiu daca voi va mai amintiti sau daca ati trait din astea, dar era o mare bucurie sa-i vezi macar rucsacul intr-o zi si sa stii ca era al lui, deci l-ai vazut pe el!!!!
Bun, amorezareala mea intimplindu-se dupa campionatul mondial de fotbal din '90 (Italia), ma tem ca l-am poreclit Valderrama din cauza de par. Am mai googalit cu numele asta si n-am gasit nimic, dar m-a elucidat Suzi in seara asta si, in caz ca pe Bogdan il poreclisem Valderrama, doresc sa-mi cer scuze pe aceasta cale! V. e uriiiiit rau, iar Bogdan numai urit nu era! Si ma tem ca era si destept, am impresia ca a facut ceva filosofie dupa (dar nu obligatoriu).

Undeva cam tot pe-acolo m-a lovit pasiunea pentru un alt baietel de la noi din cartier, surprinzator, Bogdan Ciplinschi. Mi-am dat seama cu timpul ca fusesem intr-o tabara cu frate-sau mai mic (mult mai mic).
Bogdan era mai marisor si facea liceul la seral. Si era, pe cuvintul meu, ra-pi-tor! Si afisa un sictir absolut maxim. Si semana cu James Marshall cu care inca mai am un poster pe perete in camera mea de la mama..., doar ca avea pletute (ce cuvint de tinerete!). Si era prieten cu Liviu si cu Emi si statea des pe-o banca din parc pe care-o vedeam eu de la geam si era asa de frumos si de romantiiiic!!!
Ei, pe baiatul asta l-am stresat groaznic probabil sunindu-l pe vremea cind erau 100 de minute incluse in abonamentul telefonic de 100 lei (si mai departe) cam de trei ori pe zi si evident nezicind niciodata nimic. Si aflasem eu ca sta la etajul 5 in blocul cutarica si ma uitam in zare spre el ori de cite ori aveam ocazia.
U, ce vremuri!

Plus Bogdan Cojocaru (cred) care nu mai stiu la ce liceu era, as zice ca info... si care de asemenea era blond buclat (prima mea dragoste "palpabila" a fost probabil tot de aia un brunet...:D (pletos, buclat, nu inalt, nu ca nu mi-ar fi placut)) si care-o curta pe vecina de la 1 (de care si lui B. (alt B (din comentarii)) si lui X. si lui Liviu de mai sus cel putin le-a placut), asa ca eu faceam figuratie intr-o veselie... dar asa mi-am cumparat primul tricou portocaliu din cariera (pentru ca el avea unul rosu si eu n-am gasit rosu ca al lui si m-am gindit ca unul portocaliu poate ca n-ar da chiar atit de mult de gindit...)

Mi-e groaznic, dar groaznic de dor de vremurile alea. Din simpla nostalgie, daca nostalgia poate fi simpla...

Si daca tot am zis de tricouri si tatuaje, putem face o asa-zisa medie aritmetica si ar iesi un tricou cu imprimeul :
Piata Voievozilor for ever!!!!!


Bonus :
o alta nostalgie (cu versuri super sensibile, please!) la care-am bocit mult (dar azi nu, which is great) :



LE : din cauza flacaului cu numarul 2 pe tricou, care avea niste camasi in patrate foarte cule si niste blugi Wrangler pe vremea cind mai aratau super fain si se plimba prin parc cu Liviu, care si el avea camasi in patrate (pe albastru as zice, si Bogdan pe rosu) si pareau a-i fi cam mari si le purtau suflecate la mineci, am adoptat si eu moda camasilor in carouri, logic! Si tot de-atunci dateaza mersul cocosat intentionat, a la Liviu, de care n-am reusit sa ma mai scap... Imi placea si de Liviu, da' n-aveam numarul lui de telefon si era si brunet, dar simpatic, dar si asta o curta pe vecina, ce enervaaaant!
Astea da marturisiri...

Vio viseaza 6

Eram pe o strada foarte larga pe marginea careia erau case si in fata lor niste meri foarte inalti (cam de cinci ori mai inalti decit casele) in care se vedeau fructele teribil de apetisante. M-am prins cumva de capatul unei crengi care s-a ridicat si a inceput sa ma legene inspaimintator, parea a fi chiar foarte sus, creanga era probabil foarte lunga si mladioasa. Singura posibilitate de a ma da jos mi s-a parut a fi sa ma intins pe jos in momentul cind creanga aproape ca va matura cu mine pamintul. Iar din cauza vitezei m-am deplasat un metru doi mai incolo pe orizontala. Pe aproape era un preot (i-as spune anglican, pentru ca nu era evreu, dar avea palarie. Acu' sa ma scuzati daca si preotii nostri umbla asa si n-am stiut, pardon).

Strada asta cu merii era intr-un loc cunoscut mie din "geografia viselor mele", era intr-un Iasi terasat, o excrescenta la soare intre Copou si Pacurari-Canta si se continua intr-un fel de munte, pe care am inceput sa urcam multi, era o carare secundata de alte doua, cind am ajuns sus era o cabanuta, jucam intr-o piesa de teatru, repetam intr-o camera, eram baiat, aveam un pulover cu romburi vernil si portocaliu (era o combinatie frumoasa in vis) si o caciulita/basca cu aceleasi culori, poate mai intense, eventual si cu romburi roz (na...). Intr-o pauza o fata pe care-o placeam cred spala vasele in bucatarie, eram multi, in dreptul chiuvetei era pe perete un dulap suspendat si tot umblam cu totii in dulapul ala si fata era stresata c-o s-o lovim la cap. Avusesem trei inele, cel mult de argint (formulare din vis), unul cu o piatra verde, le pierdusem sau le ratacisem pe undeva.

Plus alte minuni pe care nu mi le mai amintesc. Mi-a placut mult ploverasu' meu din vis si la prima trezire am tinut musai sa ma gindesc intens la el, sa nu-l uit.

Vio viseaza 5

Nu tin minte mare lucru, dar eram impreuna cu o femeie mai in virsta (45-50 de ani), impreuna intr-o relatie, ne iubeam adica, dar nu ne aventurasem in pat, ea avind experienta cu aceleasi sex, eu fiind reticenta si ea menajindu-ma. Era frumoasa.
Ne uitam la tv, un film sau serial cu Liz Taylor care arata cam ca Michael Jackson (nu am idee prea exacta daca as recunoaste-o pe doamna daca ne-am ciocni la aeroport, sa zicem), era deci de cinci mii ori operata la fata si pe mine chestia asta m-a scos din sarite intr-asa un hal, ca, logic, mi-am iesit din sarite (:P), am fost foarte vehementa, de ce a trebuit sa-si distruga fata asa etc. variatiuni pe tema.
Prietena mea n-a spus nimic in timpul exploziei mele, m-a privit in tacere (...); cind mi-am tras sufletul m-am uitat si eu la ea cu mai multa atentie si mi-am dat seama ca ea este Liz Taylor (mai tinara decit e doamna in realitate, cum ziceam mai sus). Mi-am pus miinile-n cap, pentru ca fusesem pe linga, mi-am cerut un milion de scuze, era chiar frumoasa, o frumusete matura, ca sa zic asa, avea niste riduri, era pudrata (auleu) etc., dar nimic strident. Deh, o si iubeam.
Mi-a spus ca intelege, sa nu-mi fac probleme, eu insistam in continuare sa combat ce zisesem mai devreme si in acelasi timp mi-a fost frica in vis, constient (...!...), ca chipul ei se va transforma in (habar nu am cum se cheama) craniu fara piele, ochi etc. (hirca poate?) (ca in filmele de groaza) (cam ca (in) viziunile pe care le avea Charlize Theron in filmul ala cu Al Pacino si Keanu Reeves), dar am avut noroc.
Trecind peste acest incident, aveam doua pisicute (sau un pui si-o pisica adulta), (sa-i spunem) Liz era superstitioasa, puiul, zicea ea, :D facuse un rahatel in forma de zar. (Daca cineva isi imagineaza ca o sa ma straduiesc sa gasesc alte imagini la ora asta, cind tin cu dintii de vis, sa n-o stearga de tot, se inseala). Semnificatia acestui fenomen (!) (de altfel era o balticica patrata pe un covor foarte subtire, am incurajat pisicul sa rezolve problema complet acolo, se panicase, nu voiam sa-si deranjeze rinichii, am spalat urgent covorasul) era ca sigur vor fi la tv imediat desenele animate nu stiu care.
Spectaculos, ce mai.
Aveam in casa un perete de sticla intre doua camere si acolo atirnau vreo patru perdele, doua verzi, una neagra (nu era opaca, era ca o plasa cu gauri) si una rosie, tot cam asa, se vedea deci prin perdele astea, doar ca pe mine m-a deranjat in special aia neagra si am tras-o intr-o margine.
Cam atit, fara sex, pare rau. :P Plus, sorry de paranteze, boala grea.

Vio viseaza 4

Un somn delicat de doua ceasuri la prinz, ca ma durea spatele artistic (ar fi bine sa scriu repede si sa ma retrag rapid de pe acest scaun, c-am constatat ca de aici mi se trage) (tocmai am omorit cu papucul pe perete un paianjenel pe care cred ca l-am stirnit ieri cind am dat cu aspiratorul) din care m-a trezit P. sa-mi comunice ca ma poate duce azi la munca (desi ma obisnuisem cu ideea ca merg cu autobuzul si citesc, asa o sa merg cu masina si-o sa ma dau cu crema, e si asta o treaba).

Eram in tara, in concediu cu familia, undeva intr-un sat la capatul lumii, urma sa stam doar duminica-luni-marti, duminica ce-a mai fost ceva miscare, ne campasem in drum cum ar veni, dar nu-mi amintesc sa fi trecut nici o masina (nu in strada, ci la marginea unui drum gen carare, pe care se mai circula presupun). Eram intr-o poiana cumva, era mult verde si iarba nu era inalta (cred ca era tunsa, ca batatorita nu era (iarba batatorita? ma rog)).

(Am facut un desen pe ym cu doodle (stresindu-l pe varu-meu, de altfel cu o aparitie scurta in vis), dar neavind (sau nestiind sa am) nici un program mai grozav pe computer, l-am salvat in word si nu-l pot urca pe net.)

Si eram doar noi, citiva oameni, acolo, la capatul lumii, era caldut si soare si liniste si nici macar nu ne deranjam unii pe altii, cred ca vegetam.
Imi scapa daca ne trintisem corturi (pentru ca imi amintesc niste detalii vagi ale casei unde statea mama (la o aruncatura de bat in spatele meu, dar pe alta carare...)), dar ca sa ajung la ea mergeam prin iarba si retin ca matusa-mea M. (care cred ca lucra in strainatate) ii adusese cadou vara-mei S. (care avea cam 4 ani in vis, in realitate cred ca are 19... dar le-am vazut pe fete mai mult cind erau mici...) (m-au lovit punctepunctele nostalgice cred) un set pentru fetite, cu diverse clamite si sclipici roz si asta-mica le lasase in iarba si era o combinatie puternica cromatic verde cu roz. Ei, si m-am dus intins la M. si i-am tinut teorie ca fiica-sa e destul de mare ca sa-i poata spune ca nu-i frumos sa-si lase lucrusoarele in drum s.a.m.d., la care M. s-a uitat la mine cu dispret oarecum si mi-a zis ceva de genul "cred ca glumesti" (adica ea era scurt in concediu si nu voia sa-i strice bucuria fiica-sei (a ce cuvint dragut!), care se bucura la fel de mult ca mama-sa de revedere).
Mai erau cred nana, mama, vara-mea sora celeilalte, care in vis avea cam 14-15 ani si cred ca fuma pe ascuns si varu-meu de zic. Este un moment un pic sa-i spun penibil in vis, cind ma vad cu el si tocmai ne trecuse la amindoi faza de indragosteala reciproca pe care-o traisem si ne-am uitat oarecum cu jena unul la altul, sintem ok?, nu cumva tu inca mai esti cu sentimentul si mie mi-a trecut? Ei, bun, eram ok amindoi si ne-am hlizit (hihi, asa cum ne hlizeam noi cind eram mai tineri).
Si la urma cam trebuia sa ne intoarcem si ma gindeam unde o sa incapem toti in masina si daca n-o sa ma enerveze vara-mea pubera (eu fiind fixata in vis pe (normal ca-s fixata pe fixatii) fixatia mea din copilarie, ca ma enerveaza copiii, fiind eu acum citiva muuulti ani cam irascibila si parindu-mi-se (sau poate asa si era) ca junioarele sint cam alintate (dar fiindu-mi dragi ele mie, pentru intreg adevarul istoric)) si daca o sa pot citi in masina, sau o sa fie inghesuiala si galagie si muulti draci.

Bun, si m-am trezit si totusi am avut gustul ala amar de parca as fi ramas cu miinile intinse catre o lume care mi se destrama in fata ochilor. (Sper ca n-am mai folosit prin alte parti aceasta imagine deosebita, parol.)
Ei, s-acuma-s oleaca tristuta si ma si alint tot oleaca.
Da' ajunge (cutitu' la os).

Descoperiri (un fel de Des choses...)

2. Craii de Curtea Veche, Mateiu Caragiale. Atat pentru personaj in sine (mizantrop, pique-assiette, mitoman si irezistibil), cat si pentru Pirgu, Pantazi, Pasadia si evident, Pena Corcodusa. Si mai ales pentru ca inceputul dementzei ("Cu toate că, în ajun chiar, îmi făgăduisem cu jurământ să mă întorc devreme acasă, tocmai atunci mă întorsesem mai târziu: a doua zi spre amiazi.") e exact opusul flamboaiant al pensionarismului proustian ("Longtemps, je me suis couché de bonne heure.").

zice Zaza. Se cheama ca mi-a placut mult mult de tot, de-am trintit-o aici.

Am batut intr-o veselie blog-urile azi, multe mai sint... Starea plingacioasa pe care o am (ma supara ochii (cred) (pete cetoase...)) imi da ghes sa iau o pauza de la monitor. Meritata, de altfel.
E soare. Sint tinara. Vie?

Pofta buna!

Na bun, dupa o nebunie urmeaza alta, astazi top 5-ul meu la mincaruri. Ca m-a mincat degetul tastator si i-a venit lui Suzi ideea sa ma puna la treaba.
Aseara avind eu timp girla si nici un computer in zona, am scris pe hirtioara preferintele, acum, din fidelitate pentru felul cel mai datator de (pardon!) "imi curg balele", inversez pozitiile 3 cu 1 (si invers, nu, doar de aia inversam!).
Avem asa:

- premiul intii cu coronita (cu nota 10 la purtare, unghiile taiate tralala) :
Doaaamnelor si domnilor, pentru Dvs. :

******************
**salata de vinete!!*
******************

- mai departe, premiul doi ii revine lui :


ciorbaaaaa de burtaaaaa! (obligator cu mujdei! (strong, doar am mai povestit) ) (i se datoreaza acest poate nedrept loc doi pentru ca a venit la noi mai tirziu, acum vreo 4 anisori, dar a fost infulecata cu incredere de-atunci si, cu putin noroc, poate la anul va lua premiul 1)

-premiul trei : sarmale cu smintina (in frunze de varza murata) (aaaaaaaaah!) (crunta nedreptate!)

-mentiunea 1 o primeste puiutul cu smintinaaaaaa (mamaaaaa!)

si mentiunea unu zero unu zero cu coronita bis merge la mamaliga cu brinza si smintina!!!!


Cit pe ce sa prinda podiumul (de 5 locuri, ce-are?!) : icre, pirjoale, salata (adica de asta de vara, primavara etc. cu verde si cu rosioare, ardei, nebunii), zacusca, pastrama de pui, shaorma (care nu stiu cum se scrie si nici ca-mi bat capul), snitelusul de pui (pane), supa de galuste, supa de perisoare.
Si la urma dar nu ultimii : tiramisu (pardon!) si cozonacul (cu muuuulta nuca si rahat (ahaaa!)), baclavalele (ajunga-ti de-amu, herghelie!)...
...............

(Sper sa va rugati la nivel planetar sa primesc concediu de Craciun, sa ma duc sa infulec, micuta de mine. A, premiul 6 i se decerneaza lui Suzi pentru sadiszmul de a ma pune la asa o incercare.
Si ca sa nu ramin mai prejos, delegam pe : Oana, Optzecica si a, Arhitectul. :-) ) (sa scrie si dinsii despre mincare, pai ce?!)

Des choses 5

Intr-o discutie relativ recenta mi-am dat seama ca pe vremea cind alergam intr-o veselie la orele de sport, desi scoteam timpi foarte buni (comparativ cu restul clasei, da?), nu traiam cu impresia ca as fi dat tot ce puteam, dar nici ca-mi iesea mai repede. In schimb cind galopam sa prind tramvaiul care se apropia de statia de la Familial si eu abia trecusem de statia de la Minerva, ma simteam ca un cal, ajungeam efectiv cu limba scoasa la final si daca nu ma impiedicam din cauze de frine bruste, reuseam ca urc si sa gifii citeva minute, fapt care oricum se intimpla si daca domnul vatman (se stie ca vatmanii, soferii de autobuz etc. sint ori deosebit de politicosi si daca te vad venind, te asteapta, ori au un simt al umorului iesit din comun (tinzind spre sadism) si cind ai ajuns in dreptul usilor, ti le-au inchis in nas si ala esti) ma uita in statie.
Asa ca mi-am dat eu seama ca desi eram eu motivata la sport sa alerg si mai repede, chestia asta n-avea cum sa functioneze decit daca ma fugarea vreun ciine turbat cu botul deschis amenintator spre fundul meu, si nici atunci nu garantez, ca poate paralizam de frica.

Am citit acum ceva timp la Suzi despre falsele mituri, nu retin decit de basmul cu sclava Izaura despre care ziceau gurile bine informate ca in realitate era casatorita cu ticalosul de Leoncio din film, pe care probabil ca in afara de masochisti toata lumea il ura cu patima.
Si saptamina trecuta m-am aventurat cu incredere prin serpentinele netului, cautind-o pe Naarghita, caci, nu-i asa, dumneaei este o romancuta de prin Timisoara (sau Galati, ah, tot aia) care atiiita a fost de impresionata de frumusetea muzicii indiene (si de graiurile lor nenumarate presupun), incit in doi timpi si trei miscari paf a invatat ce trebuia si fiind si dotata de cele trei ursitoare cu o voce care a facut sa paleasca tot ce misca pe firmamentul local indian, a ajuns unde-a ajuns si ce-a ajuns.
Ei bine, netul mi-a raspuns tot cu niste basme. E drept ca habar nu am sa caut pe site-uri indiene si nici scrierile astea mai exotice nu chiar (!) le inteleg, asa ca am gasit niste vagi pomeniri pe un forum (destul de dubios, s-avem pardon), unde mai erau enumerate inca vreo doua-trei starlete cu o evolutie asemanatoare Naarghitei, care-au luat drumul pribegiei mai ceva ca Eliade cind era el mai mic.
Ah, la o ultima cautare cu Narghita am gasit diverse marturii despre ea, plus ca e din Pufesti, Vrancea!
Bun, bun.
Parca vad ca e din Republica Moldova...




Ieri am gasit (ca de obicei, total intimplator) la magazin porumb prajit (fara sa fie amestecat cu alte delicii turcesti), singura obiectie e ca e sarat. De altfel cu asta ma hranesc momentan. Si servesc ultimul paharut de vin alb (primul si ultimul, daca e sa o luam asa).

Cit despre ce mai dau lumii romanii, cred ca va amintiti filmuletul ala cu insulina si cu creionul (sau stiloul, pardon?) tralala, doresc sa adaug ca Iasul a dat-o lumii pe Catrinel Menghia (bag mina-n foc (e drept, nu pina la umar) ca am vazut-o pe genericul de la fashion tv in varianta Catrinelle). E drept, la capitolul feminin, preferata mea ramine tinerica svelta (:P) Adriana Lima (cu melodia 2 din colajul aferent) (la masculini nu ma uit).
Simbata seara, cind am avut musafiri pe neve, din cauza de party formula 1 in barul unde voiau ei sa vada rezumatul la fotbal, a fost la tv dupa fotbal un top 100 hottest oatevar. La care ne-am uitat in grup (eu si cu trei neni) si-am comentat, i-am pus sa-si faca topurile personale, C. zicea din cind in cind la cite-o (?!) super-vedeta n-am auzit nu cunosc, io-l bateam pe umar, bun asa, C., P. ii spunea esti un prieten bun, C., K. ramine fan Jennifer Aniston (pentru insuratoare, a zis el, ca e dulcica!). Oricum a fost un top de 2 bani, ca deja pe la 70 epuizasera niste super valabile si valabili (Adrianaaaaa, Meeeetiu, Alyssa etc.), asa ca n-am suferit cind ne-am dus sa luam pizza si la intoarcere topul luase o pauza (de vreo saptamina presupun).

Mai voiam sa scriu super rapid (ca deja mi-au murit musterii pe parcurs) despre Anna, fetita lui Boris Becker cu Angela Ermakova. Netul e destul de generos in informatii, or mi se pare foarte aiurea pentru pustoaica asta sa fie expusa multor magarii numai pentru ca povestea e publica.

Vio viseaza (sort of)

Bagindu-ma eu aseara in pat la somn, ma gindeam ah ce bine ca miine nu trebuie sa ma trezesc devreme, deci pot sa-mi propun sa ma gindesc la ce-am visat cind fac ochi.
Numai bine ca la 6 am fost in picioare, apoi am revenit la orizontala, am citit vag si am adormit la loc, chinuit cumva, cu frica sa nu rastorn cafeaua de pe margine sau sa botesc cartea de ramasese deschisa si neprotejata (ha!).
Inainte de 9 m-am desteptat definitiv (!) si mi-am zis :
**************************
FIR-AR SA FIE DE VISE!!!!!
**************************
Nu povestesc nimic, sint ofilita...

Des choses 4

Ar fi foarte multe de scris, nu stiu exact de unde sa incep.
Am avut o scurta perioada anul asta in care am citit oarecum mai mult si mai repejor si oarecum mai motivant decit de obicei. Dupa care m-am impotmolit deosebit de artistic la versiunea germana a lui Monsieur Malaussene, Daniel Pennac (incepusem sa scriu Benjamin Pennac, well, passons...). Carticica e solida, la cca 600 de pagini si ma tem ca transpir la ea de vreo 5 saptamini deja (bine, as putea sa ma uit in urma, cind am notat despre ultima lectura) si inca n-am parcurs o treime, or aspectul asta imi da un chef de citit ceva de speriat.
La care se adauga curiozitatea mea de doi bani de a ma uita prin alte carti, or stiu ca la mine povestea cu asta o citesc in baie, asta in pat si asta in pauza la munca nu tine, daca termin una din ele e o realizare deosebita; asadar mi-am cumparat un jurnal de Anaïs Nin si ma uit la el cu limba scoasa (de altfel e tot in germana, dar mai aerisit, ca sa zic asa, in fine, mi-ar da ghes sa ma apuc de el), dar atunci e clar ca i-am pus cruce domnului Malaussene, or nu vreau!
In aceste conditii vitrege, m-am apucat de vazut filme!
P., care e mult mai generos ca mine in ceea ce priveste la ce ne uitam (si nu numai) (adica daca eu n-am chef, pun un botisor, sa te tii, neica!), a ales la dvdeoteca un film cu Audrey Tautou, stiind ca mi-a placut mie de ea in Amelie. Dieu est grand, je suis tout petite, m-am uitat pe coperta, uuu, eu de ce nu stiu despre filmul asta? Era o fotografie cu Audrey care parea a fi la coafor sau ceva de genul si citea dintr-o carte despre iudaism. Al doilea film ales a fost Chocolat pe care eu il vazusem, dar e genul de film pe care il revad fara probleme; am inceput cu el, P. a luat somn exact cind intra Johnny Depp in scena (am retinut asta, ca sa stiu de unde sa-l reia), eu ceva mai tirziu.
A doua zi, neavind chef (ca mereu) de treburi domestice, m-am apucat de Unglaublich (titlul german al filmului cu Audrey). Care m-a enervat pentru modalitatea de filmare de la inceput, apoi a mers si mi-a placut muuult, iar masculinul Edouard Baer uuu mi s-a parut deosebit, dar deosebit de sexual, ca sa zic asa! Pozele de le-am gasit cu dumnealui pe net sint nesemnificative fata de ce poate dinsul, parol! Uuu:)! E o poveste faina de tot, din seria lui I can't live with you, I can't live without you. Imi place de personaja lui Audrey ca e clontsoasa.
Am zis ca se pupa apetisant cei doi? Auleu, da' nu ma recunosc in ceea ce scriu! Cred ca am un virus in blog!:O:P Sa trecem la alt film, cu aceasta ocazie de neuitat.
P. si-a luat pentru ochisorii lui icsmentrei parca, total, dar total neinteresant.
Miercuri am imprumutat de la biblioteca trei bucati.
Printr-o intimplare foarte intimplatoare care m-a bucurat foarte am pus mina pe Before Sunset, la care am varsat o lacrima la final cind ea il incinta pe el la chitara. Mersi, C., pentru reclama facuta (da, mi-a placut mai mult decit Before Sunrise, care si el e fain foc.) Cum am mai spus, mi-ar placea sa citesc pe hirtie scenariul la ambele filme (scenariul se cheama? adica ce-si spun cei doi in film, ca asta fac, isi spun, multe chestii despre lume si viata (mersi, D.), sentimente, politice, dragostele lor:-), dorinte, nefericiri, calatorii, lume cum ziceam si din astea. Dar multe profunde, serios. :-)
Bon, apoi am servit L'auberge espagnole, care e cu Audrey Tautou cap de afis, dar pe nemeritatelea, adica e episodica rau ea. Iar filmul e un talmes-balmes de turn Babel, dragut foc. Ironic, omenesc. Iar cind vine iubitul englezoaicei, am crezut ca lesin de ris.
Ce-am retinut de-acolo si m-a pus pe ginduri a fost cind masculinul a vrut s-o extraga din camera pe englezoaica Wendy parca, hai si tu si te distreaza, ea replica nu pot, trebuie sa-mi scriu jurnalul! Mi-am promis sa fiu consecventa. Probabil ca fata gindea intens, chestii abstracte, ca de trait mare lucru nu parea sa traiasca (pina la un moment dat).
Bon, filmul asta cred ca o sa-l revad zilele astea.
Urmeaza ultimul, Bombonetta pe aaaaa gheata:) (e cu i?) : Viata lui Brian (de la Monty Pithoni), despre care parerile sint impartite, am acum trei variante, ori te prapadesti de atita hlizeala (umorul tembel englezesc), ori te infiori din cauza de blasfemii (ma rog), ori nu e pentru tine, nu-ti zice nimic. Mie pe-aproape de sfirsit mi s-a parut vag dur, dar in rest l-am cotat bine si m-am declarat fana mama lui Brian. Sint atitea scene demente, ca n-are absolut nici un sens sa povestesc. Ma gindeam eu asa in forul (am scris forumul, whatever) meu intim, dar in germana si cu voce tare, ca daca filmul asta s-ar difuza in Romania inainte Craciun sau de Pasti, ar ploua cu anateme. Oricum o sa vad poate mai prind alte filme facute de aiuritii astia, desi nu ma omor dupa teme (am vaga impresie ca pe ala cu cautarea Graalului l-am vazut) (ori confund cu vreo parodie dupa Robin Hood). Ma rog.




Bucata asta era simbata la tv pe-un post obscur, dar mi s-a parut interesanta, asa ca am inhatat pix si hirtie sa notez ce scrie la urma. Recomand fierbinte, plus alte piese ale tovarasilor, cu mentiunea ca asta ramine number one.

Pusculite

Cind eram eu copil, mama mi-a istorisit odata povestea lui "ban la ban trage". Cred ca era un taran (!) care avea un singur ban si l-a legat cu o sfoara si i-a dat drumul in visteria (este si forma asta) imparatului (pe care eu mi-am imaginat-o mereu ca pe un fel de groapa maaaaare plina cu bani), pentru ca, stia el, "ban la ban trage". A fitiit el sfoara pina s-a rupt si a ramas cu buza umflata si a tras concluzia ca da, dom'le, ban la ban trage.
Ei, la noi n-au prea tras, dar nu despre asta voiam sa scriu. Ci despre pusculitele despre care imi amintesc. Impropriu spus (de altfel avertizez (dinainte:-P) ca voi repeta probabil verbul asta) ca-mi amintesc. Prima pusculita a fost intii in seara asta ideea unui pusculite, de o forma indistincta, care in mod sigur avea o cheie lipita pe fund (!). Si nu era un purcelus, cum credeam, ci o casuta de tabla, din tabla, verde cred, cu o usita si un cifru (nu prea are sens cheia...) cu trei rotite si zornaia de zor cind eu voiam sa arunc o privire inauntru.
De altfel nu stiu daca de atunci dateaza hobby-ul meu de a desface pusculitele, a scoate banii, a-i numara (desi rar stiu cind inchid la loc cit era de fapt inauntru, placerea (:D) consta in altceva) si a-i pune la loc (recunosc, uneori cu exceptii (cred!)).


eu: mama, tu tii minte una din primele mele pusculite?
eu: din tabla?
mama: pusculita din tabla poate ca o mai ai prin sertarele de la birou
eu: nu prea cred
eu: era cu mult verde?
mama: nu mai stiu
eu: era ca o casuta?
mama: nu
eu: cu o usita cu cifru cu 3 rotite?
eu: !
eu: cum nuuu?
eu: da cum era?
mama: nu mai stiu eu
eu: ca un paralelipiped voiam sa zic, dar destul de mare pentru o pusculita (de copii cel putin)
eu: mie mi se parea ca o casuta, pentru ca avea usita aia
eu: si fanta prin care se bagau banii pe partea cealalta, ca o ferestruica



Mama tine minte mult mai multe lucruri decit mine. Si ma ajuta cind poate cind ma lovesc pe mine intrebarile din copilarie. Anul trecut am chinuit-o cu o fabula de Gh. Sion parca (,,,,Calul si locomotiva,,,,) (au fost virgule din cavirgulaca:D) din care imi aminteam un singur vers, dar stiam de unde e (am stiut adica dupa vreo doua saptamini de lupte seculare cu amintirile ma chinuiesc! (3 SE!!!) (Cultura!) (3 Sud-Est adica, o formatsie! am dat acum in google si 3 SE nu zice mare lucru si nu vreau sa ratez vreun cautator de comori in jungla internetica, fir-ar)) si mama a cautat cartea in biblioteca (speram s-o mai am, cartea) si mi-a scris fabula pe ym. Multumesc.

Si iat-o si aici, pentru ca merita! (recuperata din weblog-ul de pe ag, ramin datoare 7 vieti, Moni!!) (si pentru tine e imaginea:) )

Calul si Locomotiva, fabula de G. Sion

La o statiune-a caii ferate
Un cal vine-odata cu narile-umflate
Vede-acea machina ce maninca foc
Gata ca sa plece, stind inca pe loc.
Necajit ii zice : -Dar ce faci aice?
Ce tot tipi mereu la auzul meu?
Ehei, jupineasa, fermecatoreasa,
In desert voiesti ca sa umilesti
Fericitul nume care-l am pe lume.
Eu sunt destinat a fi premiat,
Iar tu, sfarimata, ca mini, lepadata,
Ai sa putrezesti, ai sa ruginesti
Sau au sa te vinza ca pe-un cot de pinza.
Ca pe-un lucru prost, ca cum n-ai fi fost.
Nu cumva iti vine sa te-ntreci cu mine?
-Ba preabucuros, cal laudaros!
Machina porneste, tiuie, vuieste,
Muge ca un taur si ca un balaur.
Merge ca furtuna si o tine una.
Calul galopeaza, fuge si rincheaza,
Zboara pe cimpie ca o vijelie.
Dar mult nu trecu si calul cazu,
Obosit de tot, se opri in bot.
Muri, vai de el, ca un biet misel.
Dar rivala sa? Ea mereu zbura.

Cind stiinta, arta, sunt in concurinta,
Proasta ignoranta cade-n neputinta.
Cine va progresul sa-l mai tina-n loc,
Este, ca si calul, un biet dobitoc.


Imi aminteam doar "Necajit ii zice : -Dar ce faci aice?", in fine, in loc de aice, amice, tot aia:-).

Revenind la pusculite (ideea postului mi-a venit si de la titlul asta ), acasa am avut doua cuburi de plastic, unul albastru inchis si unul galben uritel, cel din urma vag transparent, aveau virfurile (cum s-or fi chemind chestiile alea...) tocite ca sa zic asa si mama le-a trintit cite-o taietura cu cutitul si le-a facut pusculite. La un moment dat a lungit una din gauri (la cubul galben cred) si a scos niste monede din el. Numai bine pentru mine, sa ma apuc de operat.
Au mai fost si cutii de ness, sticle de lapte sau borcane de iaurt, cu capacul din staniol lipit bine pe gura sticlei si cu o fanta subtiratica in mijloc. Am totusi impresia ca astea au fost la inceputul inceputului, inainte de-a ma lovi pasiunile.

Aici am doi porcusori, unul blio:-P si unul portocaliu. Mai stringeam maruntis intr-unul, iar in celalalt am planificat sa adunam cistigurile minuscule si sporadice de la loto. (Nu s-a ales nimic de nici unul). Pe cel albastriu i l-am pasat lui P. care s-a apucat sirguincios sa trinteasca in el monede mai mari si bancnote impaturite (dupa ce i-am interzis sa mai stringa metale nevaloroase, dupa ce adunase o groaza intr-un cosulet, de am facut febra musculara carindu-i la banca si m-am intors cu coada intre picioare, ca s-au modificat si acolo regulile, nu mai schimba asa, la orice ora, plus ca cer taxa si vor sa vireze banii in cont, or eu nu voiam). Intr-o zi cind nu era acasa i-am desfacut conform graficului purcelusul, am facut inventarul, am pus totul la loc si mi-am vazut de ale mele.
In alta zi cu soare, ii spun ca vreau sa merg in oras, poate sa-mi cumpar ceva de incaltat. Intrebarea lui directa e stii cit am adunat in pusculita? Ii spun ca stiam la un moment dat, isi desface jucaria, numara si el, apoi imi trinteste ca e dezamagit, ca i-am stricat bucuria si entuziasmul de a stringe, el voia sa o deschida prima oara inainte de concediu, sa aiba oricum o surpriza, uite, atita avem!
Mie mi-a parut mai putin rau ca am umblat in lucrul lui (...) cit ca nu mi-am tinut gura, puteam sa talc milc, dar nu-s genul. Mie mi se paruse adica de-a dreptul harmless ce facusem eu, aiurea era daca luam ceva... Uel, boala grea.
Plus ca am mai scris despre mine ca-s (cam...) incorigibila. Plus ca ma rod curiozitatile.

(Cine crede ca-s ca Harpagon, sa arunce cu pietricica:P!)

Dupa fapta si rasplata?

Mama. Acum vreo jumatate de an aproximativ niste cetateni tare sufletisti i-au furat din poseta portofelul (in maxi-taxi). Problema n-a fost de bani, care la ora respectiva nu domiciliau la locul faptei, ci de buletin. Pe care a trebuit sa-l faca din nou. (As dori sa cunosc persoana care se omoara din fire dupa astfel de formalitati).
Ieri mama s-a intors din Grecia unde a fost in excursie unde a fost foarte frumos si unde printre alte aventuri care mai de care mai palpitante a gasit intr-un loc aglomerat un portofel pe jos, a crezut ca e doar cu acte (adica furat banii, aruncat actele), era al unui roman, cu banisori frumusei in el si buletin. Acum e necajita ca nu raspunde nimeni la telefon. Avem de-a face cu un bucurestean de 24 de ani, care are onomastica in citeva saptamini (in caz ca intimplator il cunoasteti si vreti sa-i faceti o bucurie).
**
Am aflat astazi ca flacaul (pai nu?!) a primit coletul cu portofelul martea trecuta, a sunat-o pe mama si i-a multumit fierbinte.
Ce grozava este mama mea! Ca ea nu-i nimenea!
:-) (Serios!)

9 spre 10 minute

13:49
nu mi-am imaginat ca e asa de palpitant sa notezi ce-ti trece prin cap in aceste noua minute, momentan intr-un minut, in care initial aerul e inundat de o aroma de vin dulceag din care tocmai am luat o gura si in care (din care) tocmai am mai luat o gura, delicios
13:50
timpul trece mai repede decit credeam, nu ma viziteaza prea multe ginduri, sint ginduri creative, exact asa, mai putin flux decit mai asteptam
13:51
mai sint 7, se va intimpla ceva mai palpitant de-atit? in camera e cald, sint imbracata mai mult decit gros, fereastra e inchisa, usa e deschisa, urmeaza sa termin cu minutele si
13:52
am rasuflat ca si cum as fi terminat, n-am avut asa o viteza la scris la nici o teza din vasta mea existenta de scolar, e o metoda urgenta de a face posturi in blog pe baza de scrie tot ce-ti trece prin cap, des
13:53 igur cu conditia sa-ti treaca ceva. trebuie sa recunosc ca sint cam dezamagita, trece, trece si nu lasa nimic in urma, imi place sa cred ca am avut si (inca o gura de vin) minute in care chiar a trecut ceva pe-acolo
13:54 vin in miezul zilei, din paharul care n-a colectionat peste noapte nici o drosophila. pauza. chiar ma simt sub stress, altfel nu gasesc nici un motiv pentru care sint in faza de dat chix.
13:55 dezamagire. am numarat minutele care au trecut si n-am retinut cite sint, am transpirat in citeva rinduri, totul pentru ce? probabil m-am si inrosit.
ma uit in coltul ecranului, e si
13:56, de fapt am trisat, ultimele doua cuvinte de la minutul anterior se incadrau la asta, mai fur cite-o secunda mai mult sau mai putin pretioasa ca sa ma uit in gmail (acum), cica ar mai fi 3 minute, nu se mai poate intimpla nimic grav de-acum. ce-a
13:57 ce-a fost mai rau a trecut, e soare, voiam sa dau un telefon dupa un anunt, poate achizitionez o bicicleta. pauza din nou. extenuant de-a dreptul. e infricosator ce concluzii poti trage despre tine
13:58 dupa un astfel de experiment, bine, daca le iei drept adevaruri valabile etern si universal:P. un mic cimp batut nu strica niciodata. la despartire o sa trintesc o copi-pasta cu instructiuni
13:59 de folosire. 10-9-8, imediat e gata, pacat, uite cum trece viata pe linga tine, mai flacau (?). la fix s-a dus. s-au dus cele 9 minute, care ar fi 9 mm, credeam ca e un film, ala e cu 15 min.
14:00

A fost asadar asa (brusc m-am linistit) :
"9 minute tre sa scriu intr-un mare flux tot ce-mi trece prin cap, fara sa corectez (in afara de cratime, virgule, puncte, shuri, tzuri, normal). Am fost tagguita de Alina si tre sa tagguiesc mai departe, am impresia ca asta e noua moda, noul val de trimite la inca 5 si ti se vandeplini o dorinta arzatoare, dar de ce nu?"
cu finalul :
"Cine citeste, sa se considere taguit, sunt discreta si nu fortez pe nimeni..."
In doi merge oarecum mai omeneste, sint convinsa.

PS: In nebunia care-a fost si pentru ca n-a fost nimeni pe faza sa vada cind trebuie sa terminam, au iesit 10 minute. In colaborare simultana:-) cu Arhitectul.

Buletin de stiri (informativ, logic)

Vreau sa scriu foarte repede. Finala feminina a turneului de tenis de la Moscova Kremlin Cup s-a disputat intre Nadia Petrova si Anna Chakvetadze, ambele din Rusia. Scor final : 6-4, 6-4. A invins A. Chakvetadze in 01:31:38.

De ce scriu asta aici?
Pentru ca navigind pe site-urile de stiri, nu am gasit informatia asta. Doar cine va juca in finala, nu cine a jucat si cine a cistigat.
Cum nu stiam cine e a doua finalista, am ajuns aici si am aflat tot ce se putea afla. Si tin eu pentru palmaresul meu personal sa stiu ca am avut in blog stirea inainte de-a o putea citi pe google news, de exemplu.

Vio viseaza 3

4 personaje, intre care in vis de mai multe ori sint Mama, Tata, Bunica si inca un barbat, merg noaptea pe jos dintr-un sat in altul (satul Bunicii spre satul-comuna al Bunicii), pe un intuneric de smoala. Au la ei un mobil, dar n-au o lanterna. Mama ma suna sa-mi spuna ca paralel cu ei, prin cimp, merge un ucigas (!), sau/si ca ei au omorit un barbat si isi continua drumul. Legatura e proasta, am impresia ca e galagie mare, eu ma agit tare, incep sa pling si sa strig, ai grija de tine, promite-mi ca ai grija de tine, aveti grija de voi, te iubesc. (E al doilea vis cu te iubesc cu mama pe care mi-l amintesc.)
Peisajul e mocirlos, dusmanul (!) cunoaste terenul mai bine decit ai mei si, desi e doar unul, le da impresia ca sint inconjurati. Doar ca Bunica are o idee si dispare! Omul rau (!) observa la un moment dat ca au mai ramas doar doua victime (valeu, ce limbaj, in fine) (poate ca in cele 4 personaje de la inceput era si el integrat). Bunica isi luase talpasita pe sub noroi (inotase in noroi, asta da artificiu) si acum era pe-aproape, se vedea din cind in cind o luminita rosie de telefon (proaste telefoanele luminoase, te dau de gol), dar era in cimp, in siguranta, ca sa zic asa.

Gata povestea cu cimpul, personajele sint acum in bar, mai e patronul si eu in spatele tejghelei, in usa dintre restaurant si bucatarie. Atmosfera e vag stresata, nu sintem liberi, dar nici nu stam cu pistolul la timpla. Eu am un pistol pe un dulap linga usa, asasinul (!) are si el unul la piept. Chestia e ca lipsa totala de practica (si de cunostinte tehnice), plus dezinteresul pentru filme cu puscasi marini negri:) duce la ezitarea mea de a folosi arma, pentru ca personajele cumva imi blocheaza tinta si mi-e frica sa nu le ranesc/omor pe ele. Apoi scena se elibereaza, eu fata-n fata cu el, imi dau seama ca nu trebuie sa-i tintesc capul sau inima (imi imaginez scena, cum ai tinti in inima cu precizie, amuzant (sort of)), pot sa-l ranesc numai bine si in umar. Dar precizia...
Seful remarca momentul propice si-mi face chiar semn, omul rau remarca si el si imi spune sa sun politia, se preda.
Si ma trezesc.
U, da, sint obosita. Dar ma duc sa iau niste aer la munca.
Cine-i liber miine, in schimb? :>>>>>

Vio viseaza 2

Un vis lung si partial interesant pentru mine, partial obositor (de prea multa actiune, impresie de thriller).
Eram la munca (sa numim locul jobul 1, cronologic) , unde fiul sefului (are doi in realitate, nu cunosc pe nici unul (prima si ultima precizare lingvistica in postul asta, sper, nu ma intereseaza versiunile lui nicio tralala si nu ma cenzurez la paranteze, iaca, doua)) statea in picioare in fata barului, erau destui musterii, mai toti cu paharele goale si eu nemaiputind de degajata conversam. Treceam din cind in cind cu privirea peste fetele oamenilor care asteptau o farima de atentie din partea mea si nu ma sinchiseam. Ma uitam in niste hirtii, un plic mare, A4, transparent (hirtie transparenta, in fine), in care sint doua caiete normale, scrise, si niste biletele. Ma mir cu voce tare vai ce scris urit! Imi dau seama ca e scrisul meu! Era un caiet de-al meu din gimnaziu, unul dintre primele caiete de germana; al doilea ii apartinea prietenei mele din vremea aia, I.B. Si am incercat sa-mi fortez memoria sa-mi amintesc cum am trimis caietele unor "corespondenti" (dupa revolutie a fost o mare boala/isterie/moda sa corespondezi (via regular mail)) si pina la urma ajunsesera acolo. Oricum surpriza mare.)
Fiul sefului era inalt, slab si cu par saten deschis lung prins intr-o coada subtire (atentie!). La un moment dat a spus ceva de tite mari sau mici, n-am fost atenta, doar ca nu mi s-a parut foarte politicoasa turnura discutiei (ih!) si m-am pregatit de duca.
Ma indrept spre casa pe jos, la iesirea din satul cu munca, pe partea dreapta, este un local care are cca 6 mese afara, unde stau asezati sau in picioare, 2-3-4 la masa, oameni pe care-i stiu. Ii salut sau nu, neesential. Ma vad depasind localul si sint imbracata in partea de sus bine, in sensul de gros, continuindu-ma (urmuz-ian dati-mi voie) cu chiloti peste care e incins (wow, n-am mai folosit cuvintul asta asa, nu ma pot tine de cuvint) un sort negru lung, despre care nu pot estima cit fizic imi acopera.
Peisajul incepe sa difere de realitate, urmeaza o intersectie mare, trec in fuga, cu frica, si ajung in alt vis! Cunoscut, visul meu, intrasem dupa traversarea strazii intr-un loc (localitate, oras) pe care l-am visat de-atitea ori in atitea variante, incit nu mai stiu nici eu sa-l identific. Si deodata sintem doua. (Adica mai e o tinara cu mine, pe care pina acum n-am reusit s-o identific, dar pe care in mod sigur o cunosc, adica asa cred acum.) Si nu stim unde ne aflam, peisajele se schimba de la o clipa la alta, fara a fi fantasmagorice, in sensul ca daca ma uit la vest, e orasul luminos de pe linga Pitesti dintr-un vis, la nord e Vatra-Dornei (aceeasi varianta, visata), la fel cu estul si sudul. Intrebam o trecatoare unde sintem, nu stie/vrea/poate sa ne spuna. Dar vis-a-vis e un oficiu de posta, intram, au si computere cu internet, inauntru imi place, e o incapere mare si inalta, peretii sint albi si sint fragmentati (?!) din loc in loc de birne de lemn (sint si altfel de birne?) vopsite in negru. Si multe ferestre. Poate un perete intreg doar geam.
Obsesia de ceva timp, sa-mi cumpar credit la telefon, isi baga coada in vis. Pina acum a fost doar un plan in vis, care e intercalat cu Iasul, cu familia mea, cu Nana care imi trimite sms sa ne intilnim nu stiu unde in oras, crezind ca sint in Iasi, chiar fusesem, ma necajesc acum ca nu ii pot spune ca nu sint acolo, nu ne putem intilni, ma va astepta degeaba. (Acum, treaza, ma mir ca la posta nu aveau cartele sau ca nu puteam da un telefon de acolo).

***
(Continuare la cca 16 1/2 ore de la trezire)
- fata care era cu mine in vis imi este foarte draga in realitate, desi nu stiu cine e, cind mi-o amintesc din vis mi se stringe intr-un fel inima, in sensul bun (nu pot fi mai clara de-atit). Poate pe la inceputul visului, eram cu ea, cu P. si cu alesul ei probabil intr-o camera unde erau mai multe mobile, cumva ingramadite si un pat mare ca un covor cumva, pe care stateam toti patru. Baietii vorbeau intre ei, eu tineam s-o cuceresc cumva pe fata asta, (nu s-o fac sa isi schimbe preferintele sexuale, na!), dar toata fiinta mea voia sa i se dedice. Era mai mica de statura si parca fragila, retin ca am mutat-o dintr-o parte in alta a patului aluia in brate, ca pe o papusa, era usoara ca un fulg. Am asezat-o turceste si m-am apucat sa-i masez spatele. Nu era cine stie ce impresionata, desi P. facea galerie ca masajul meu e balsam. (Ma doare groaznic spatele momentan.) Cam atit cu fata asta. Cine esti tu, fata draga??
- in Iasi eram sau erau (si eu cu live cam sau ceva de genul sau cu acces la aaa era un termen, fiind adica autor, stiu tot ce invirt personajele mele, cum se cheama smecheria asta? (arunc o gogorita, autoritate auctoriala (ha!) (!!)) toti ai mei acasa la varu-meu A. (nu ma mai citesti, micutule!), erau inclusiv albanezii, se intimplase nu stiu ce, ca Nanu era destul de catranit si secretos si le povestea alora ceva in albaneza in bucatarie (in a, in b, asa m-am ghidat cind am notat). Apartamentul lor era pe sfert intors pe dos, adica totul corespunde, mai putin bucataria care era de la stinga la dreapta, era rasturnata deci. Si varu-meu apare in peisaj cam livid, oarecum aceeasi figura cu fiul sefului din vis : inalt, slab si cu par saten inchis lung prins intr-o coada subtire. Cred ca era bolnav, oricum n-arata deloc bine.
Parca in acelasi peisaj mai e si vara-mea care se intretine cu niste cunostinte brunete in greceste. Deci o mare varza, ca autoritatea auctoriala mai sus auto-intitulata iaca nu stie nici albaneza, nici greceste (dar le recunoaste urgent) (normal, daca astia au rude in tarile respective, doar nu erau sa vorbeasca angoleza!).
Mai este un episod in care eu fac baie in cada (!!!) si dupa mine sau inaintea mea se balacise sau se va balaci (nu in aceeasi apa...) prietena mea din copilarie, colega de clasa si vecina de la blocul vecin (eeeeeei? subliniez vecina de la blocul vecin!) C.

Si cam atit, nu mai trag nici o concluzie, poate fac vreo ocluzie. Noapte buna, vise placute! (Iii, vise...? :| )

Fictiune romaneasca

Am plecat de aici; scriu si eu un oarecare top5, cu dreptul autorului de-a reveni cind isi schimba parerile... In principiu mi-au placut foarte mult si in egala masura :

La Medeleni, Ionel Teodoreanu
Levantul, Mircea Cartarescu
aproape orice de Mircea Eliade
Accidentul, Mihail Sebastian
si nu cea din urma (si cit pe ce s-o uit!) Saptamina nebunilor, Eugen Barbu
Un top 10 tot n-ar fi fost de-ajuns, pe Costel Babos care chiar m-a impresionat l-am lasat pe dinafara (As crede in Dumnezeu).

De fapt, de plecat am plecat de-aici, salutari.

Trei (colectia primavara-toamna-iarna)

Des choses 3

S. despre care scriam vag in ultimul post a trintit azi un elo scurt pe ym si dusa a fost. Pentru ca in urma cu vreun an (poate si jumatate) era amatoare de nu stiu ce piesa de la Scissor Sisters (Take your mama), ii trintesc un link mic cu dedicatie aici, cu alta piesa, aia de e in top-uri acum si seamana dupa mintea mea cu Bee Gees. Precizez ca am gasit pe youtube si o adaptare dupa Comfortably Numb de la Pink Floyd si mi s-a facut parul maciuca de la primele acorduri si am inchis repede fereastra, Comfortably Numb e, cum sa zic, sacru, nene, nu e de remixat si alea alea. Ailei ce-am mai lacramat pe aceasta piesa si pe multe alte Pink Floyd (ma abtin sa nu scriu floaide cu y). (Intr-o mica paranteza, week-end-ul s-a lasat cu o excursiune la capatul Germaniei, Goerlitz, la granita cu Polonia, da, am trecut si in Polonia, am luat tigari ieftine, tot in week-end am avut multisori copii mici in preajma si cca 10 pisici, basca am cules mere, ce voiam sa precizez e ca (aproape uitasem, intr-o asa minimalista paranteza) pe linga aceste lucruri neglijabile mi-au ajuns in traista niste sticloante de vin, trei Cotnari si-un Bucium, pledez in continuare cauza Grasei, desi momentan m-am ametit de la Feteasca alba, dar nu e musai pe gustul papilelor mele (inchid parantezulita)).

Bon, lipesc aici direct de la mama lui de pe net I don't feel like dancing.




Sincer, n-am avut rabdare sa urmaresc nici on-line, nici la tv videoclipul; dar piesa mi se pare valabila (am ascultat-o cind am facut curatenie ultima data si a mers beton). Ieri dimineata i-am povestit de ea lui P. (zisesera la radio ceva despre) si P. vrea sa vada cum am dansat, fac eu niste miscari fara sa ma ridic de pe scaun; se apuca si el de dansat pe o piesa imaginara (n-a ascultat-o niciodata (inca)) si se lasa cuprins de fiorul muzicii, da din miini foarte pasionat, paf, cana de cafea plina ochi! (Si daca am ris... (traducere din germana))
Link-ul de mai sus e doar asa, ca s-o hipnotizez pe S. si ca sa ma dau mare ca stiu sa fac smecherii de-astea, ailei, ce complicasenii!

***
Doresc sa informez toata populatia planetei ca la a 5a incercare am reusit sa vad filmul asta. Mi-am dat seama din prima ca merita, dar m-a luat cu somn (nu e plictisitor, are un umor de calitate (englezeasca), niste peisaje faine de tot si un personaj colectiv cu o vointa impresionanta). (nu-l povestesc, nts, nts.)

Am inceput sa ma uit la The Motorcycles Diaries, care pare fain, am trecut de jumatate.

Ieri seara a fost la tv Zimbetul Mona Lisei (lui Mona Lisa, la sigur) (Monei Lisei). Certamente o plac in mod deosebit pe Julia Roberts, pentru ca efectiv am miriit, cind n-am scuipat ca pisicile (deh, le am cu scuipatul, ce sa fac...) de cite ori aparea in sector Kirsten Dunst (cred ca o cheama si imi este deosebit (dar DEOSEBIT!!!) de antipatica). In schimb mi s-a parut tarisoara de tot (ah, expresii din prima tinerete!) Maggie Gyllenhaal (care pe 3 octombrie de altfel a nascut-o pe Ramona) si ii doresc un Oscar intr-un an-doi (ma rog, acum depinde cum se relanseaza pe orbita dupa perioada bebe).


(Nu stiu de ce in ultima vreme jpg-ii mei arata execrabil... Ce se intimpla, doctore?)

Ca sa fac abuz, cum imi sta mie bine, dat fiind ca am jucarie noua, inca un link cu un film de l-am vazut cam acum doua saptamini si mi s-a parut fenomenal (era o ora deosebit de mica si m-am asezat pe marginea patului ca nu cumva sa adorm si sa pierd vreo secventa). Daca nu uit, o sa-l caut pe dvd. Audrey Hepburn face ca mai tot timpul toti banii (filmul e de altfel total foarte bine jucat) (si apare iar o actrita (fetita) pe care-as fi luat-o la palme fara ezitare, cam ca pe tinara cu dinti de vampiri din Zimbetul Monicai Lisa). Bon, cam atit.

Nu, nu, la final, stiati ca exista filmul asta?

PS si ultimul : in preview merge linkul din youtube, la publicare imi da eroare; ii doresc tarina usoara. (Daca m-am laudat cit sint de grozava!)...

Des choses 2

Mi-e dor de S., care mai are o idee si vine inapoi din concediu. Dupa modelul ei, m-am gindit sa-l aduc si eu pe flacaul asta in blog, iote-l ce frumusel e, l-am vazut aseara intr-un serial (era si dezbracat partial) intimplator si n-am stiut de unde sa-l iau, am presupus ca provine dintr-o super serie gen Tinar si nelinistit sau aia cu bold si beautiful. Nimic pe site-urile alea, dar l-am gasit ca s-a lasat filmat prin Sunset Beach, Baywatch, Sex and the City, Charmed etc. Ma gindeam eu ca il stiu ori via filme care ramin adinc intiparite in memorie (!), ori reclame, gen gillette. Jpegii de pe google dau de gindit. Bon, doamnelor, domnisoarelor si (pentru cei interesati) domnilor, chipesul din imagine este Victor Webster.




P. mi-a facut morala simbata ca ma hranesc nesanatos (adica maninc prea multe dulciuri). Ieri ne plimbam batrinetile prin tirg, am intrat la lotto si a aflat cu uimire ca a cistigat o suma infima (dar mai maricica decit infimul meu cistig) si a vrut pe loc sa-mi cumpere de vis-a-vis un tiramisu, maxim doua. L-am refuzat categoric, desi o sa lesin de pofta cind se inchide sezonul la sfirsitul lunii. (Adica vrea el sa creada ca nu ma pot abtine?!)

M-am culcat pe la 2 noaptea si cind visam mai bine (nu mai are sens sa povestesc, niste nebunii periculoase) a sunat ceasul. Eram convinsa ca e ora 3. Era 7. Mega-vraiste, mi-am spus ca sint in concediu si trebuie sa nu pierd trenul, de asta fac ochi parca la ora 4. Am dus lupte crunte sa nu adorm prin salile de asteptare pe unde am zacut. Ajunsa inapoi acasa, am dormit inca doua ore fara retineri.

Am cel putin un post in format ciorna la care "lucrez" de cca 7 zile. Dau de baut cind il termin.

Des choses* 1

Am facut suc de portocale si mi-am incercat talentul de a nimeri cosul. A functionat cam 50%, restul jumatatilor nimerind foarte pe linga pe jos sau foarte pe linga intr-un cos verde in care tinem diverse (momentan sticle goale). Nu voiam sa arunc cojile foarte in sus, desi nu cred ca sarea ceva din ele (doar facusem suc!) si trebuia sa am grija sa nu nimeresc deloc cele doua cani de ceai care erau in partea cealalta a mesei, intre cos si locul de unde actionam eu. M-a prins P. in actiune, s-a distrat bine si m-a intrebat daca ma antrenez pentru olimpiada de aruncat la cos jumatati de portocale stoarse. I-am raspuns afirmativ, iar el a opinat ca sint o optimista (ca ma antrenez pina cind se introduce proba in competitii) (a se vedea postul Sporturi pentru noi toti din arhiva din august (iar nu stiu sa dau link!) , sint sanse, pe cuvint!).

Ma gindeam ce noroc au barbatii, dupa ce se barbieresc arata mai tineri, proaspeti; femeile n-au norocul asta (cele pe care nu le pasioneaza, pentru echilibrul balantei, machiatul, sa spunem). Asadar noua ce ne ramine???


Mi-am dat pantofii cu crema, e sezon (de pantofi). Recipientul parea a fi cam gol (celebrul cu burete in virf), asa ca am sperat sa mai extrag ceva din el, cu un succes maxim, o balta neagra pe parchet. O bucurie in plus, rezolvata repede.

Azi sint 29 de milioane in jackpot. (vad pe google ca sint vreo 22 milioane de intrari (!) pentru jackpot si cam 21 milioane pentru jack-pot, un milion treaca de la mine. De ce o data x milioane si a doua oara xy de milioane, ramine un mister). Katie Melua, you're the best!

*Des choses porneste de la titlul Les choses al lui Georges Perec. Sensul lucruri/lucrurile mi s-a parut adecvat, dat fiind ca am scris chestii:-) fara prea mare legatura intre ele (decit ca sint eu observatorul), pe care voiam totusi sa le notez, desi nu au cine stie ce importanta. Urmeaza un 1, pentru ca poate va fi o serie (desi mai am vreo doua incepute pe aici). Cartea n-am citit-o, am inceput-o si-mi placea, dintr-un motiv care-mi scapa acum am dus-o inapoi la Gh. Asachi in Iasi neterminata. Am cumparat-o apoi din Luxemburg in franceza, mare bucurie, n-as putea spune de ce doar am semnat-o.
Inca o precizare, Un homme qui dort (titlul blog-ului) e tot un Perec, de data asta bifat.