Zina carabina* e microbista

(Introducere lunga)
Joi, 14 septembrie. Dupa cca nu stiu citi ani echipa aproximativ locala Eintracht Frankfurt joaca din nou in cupa Uefa. Ah ce bucurie e-ntr-o poezie (??), iaca de unde am zis ca nu mergem sa cascam gura de sus, ne-am dus, ca ne-am ales cu bilete. Mare mirare, cu vreo trei zile inaintea meciului inca mai erau cam 15 mii de bilete de vinzare (asa ceva n-am mai auzit).
Bun, distractia urma sa inceapa la 20:45, gasca s-a hotarit sa se stringa la 15:30. Mi-am pus miinile-n cap cind am auzit, am pus cartea*-n traista si-am pornit la drum. Am parcat la Opera parca, am fost sa-l recuperam pe Efe de la gara si pe drum a oprit un tramvai si un domn ne-a spus ca la capatul strazii la Irish Pub sint comasati fanii danezi si ca sint deja cam facuti. Atentie. Eram echipati si noi fanatic, asa ca am trecut strada cind i-am zarit, ne-au cintat ceva pe germana, doar ei stiu ce, si ne-au aratat diverse semne dragute, cum ar fi (pentru cei interesati) ceva care aducea a masturbare masculina. Parca multi in draci.
Bon, am achizitionat pe traseu niste bericica si ne-am indreptat spre o destinatie care mie nu-mi oferea nici un deja vu, barul fanilor, Saint Tropez, care e intr-un bloc la etajul unu, suni la interfon, urci si printr-o nisa in usa cineva te cintareste din priviri si-ti da drumul sau nu inauntru (cind nu sint meciuri, cica acolo e cazino ilegal, deci sint relativ prevazatori baietii, cel putin asa se povesteste). Noi eram 5, ne-am asezat la o masa, cu privire spre televizor, urma un meci mai devreme decit highlight-ul serii, Hertha Berlin impotriva altor danezi. La masa erau povestiri incrucisate, am iesit putin pe terasa (ca un acoperis intr-o curte interioara), m-am intors si mi se ocupase locul, asa ca m-am asezat la marginea grupului, 4 insi jucau fotbal de masa si un grasan s-a pozitionat in peisajul meu, la tv nu era chiar fascinant, asa ca am scos cartea* si pe linga radler si tigari, mi-am vazut de ale mele, pentru ca, in toata harmalaia aia, ce citeam eu ma tinea cu sufletul la gura, ce sa ma ascund dupa deget.
La o bucata ne-am carat si ne-am si despartit, Dirk si Lena urmau sa mearga cu masina la stadion, iar noi cu Efe ne-am dus in Germania (unde se bea specialitatea locala vin de mere (care pe mine nu ma ispiteste de nici o culoare))**, iar pentru asta am luat tramvaiul pentru o statie. Rapid cartea*, rapid coborit. Bagat cartea* in traista, urcat la lumina, a, inapoi, mai mergem o statie, ca e mai aproape asa. Fi-v-ar organizarea, mai flacai! Mai citit un pic, ajuns, 5 minute, terasa-restaurant, unde il asteptam pe Axl, care mai vine cu niste colegi. Intre timp ii las pe tovarasi sa comande (urmeaza sa si mincam, sintem invitati), radler nu este, ca nu servesc aiureli (mhh!), beau bere cu apa (da, dar nu simteam nevoia sa ma ametesc asa, pe nepusa masa, asa ca a fost necesar) si reiau cartea* de unde-o lasasem. Apare Axl cu un tovaras, fac cunostinta, ne pupam, cer scuze, sint ocupata. "Tocmai a iesit din coma, imi pare rau... duty calls."
Imi vine snitelul, e bun, cartofii si mai si, salata nesperat de buna. Morcovi rasi, telina rasa si varza asijderea (credeam ca se scrie asisderea...). Ii atrag atentia lui P. ca v-a (scris v-a, v-ai de gramatica mea!) asista la ceva care il va lasa cu gura cascata si, atentia fiindu-i captata, culeg piperelnita (nu asa se cheama?) si piperez sanatos salata. Cred ca mama isi pune piper pe salata de varza, eu fug de condimente ca de nu stiu ce, si de sare... Mi-a placut dara. Si mi-am vazut pe mai departe de biznizu' meu.
Am plecat spre stadion, tot cu tramvaiul, de data asta nu m-am mai despartit de carte*, chiar si cind am asteptat in statie si cind am schimbat. Si am terminat-o si-apoi am frunzarit-o, in cautarea unui fragment peste care n-am mai dat, din pacate...
Era coada la bilete (n-am vazut niciodata sa fie la vinzare cu citeva minute inaintea meciului), favoritii nostri au cistigat cu 4-0, seara a fost faina, pe stadion a fost bere fara alcool, o idee foarte buna, parerea mea, iar acasa am cazut lata, cu gindul la ce va fi a doua zi.

(Cuprins si incheiere)
In Zina carabina* tribul Malaussene e imbogatit cu patru bunici, adusi care dincotro, evadati in felul lor dintr-un sistem in care speranta lor pentru miine era drogul, iar in noul lor acasa au fiecare responsabilitati, sa spuna povesti, sa il invete pe Pici sa scrie, sa gateasca, sa uite. Therese vede in viitorul palmei lor aventuri nebanuite care ii pun pe mosneguti pe picioare.
Stojil iugoslavul le plimba la sfirsit de saptamina pe batrinele Belleville-ului cu autocarul, le inarmeaza in ascuns si le invata sa se apere, caci in zona au fost omorite femei in virsta, totul musteste de politie si totusi incidente au loc.
Un tinar politist e chiar impuscat cu martori de o batrina care a reactionat foarte repede, dar doi magrebieni si Piciul insotit de Julius nu-s chiar cei pe care sa puna politia baza, asa ca incepe o ancheta de mare amploare, cu forte girla si tot felul de piste, care mai de care mai interesante.
Unul din mosneguti primeste titlul de cetatean de onoare al Parisului (parca), iar la ceremonia de decernare o asistenta foarte draguta ii ofera niste calmante, care se dovedesc a fi amfetamina (S., e cu m, nu cu n), dar tocmai cind se tragea aceasta concluzie, navaleste politia, salta niste baieti, ditamai incurcatura.
Alti cetateni, dar nu tocmai de onoare, o arunca pe-o tinara frumoasa de pe-un pod direeect in Sena. Domnita nu decedeaza chiar, dar nici mult nu mai are; e atit de vraiste, ca nu e-n stare nici sa zica pis.
Numai bine Benjamin reuseste sa magnetizeze o caruta de banuieli inspre scafirlia lui personala, el fiind ca de obicei inocent ca o lacramioara (!), dar in cartier este asasinata alta batrina, politistii se ingramadesc sa stringa (cu usa) marturii si marturisiri, un politist in virsta se deghizeaza in vaduva vietnameza si incearca sa-i ademeneasca pe posibilii ucigasi, fluturindu-le teancuri dolofane de bancnote pe la nas.
Van Thian, caci despre el este vorba, ajunge in casa Malaussene, iar Therese il miroase urgent ca e barbat (il miroase din liniile palmei adica!) si-i susura la ureche ca o sa aiba si parfum de glont in curind (cu alte cuvinte).
Julius plimba de-a lungul romanului* o criza frumoasa de epilepsie, mama Malaussene e insarcinata si se pare ca micutul se simte bine, caci intirzie peste cele noua luni, e chiar spre zece; batrinul Verdun moare in spital si chiar atunci e sorocul nou-nascutului, care e o fetita si care primeste urgent (prin decretul lui Jeremy) numele de Verdun si care ii face praf pe membrii familiei, fiind foarte guraliva de felul ei.
Stojil e arestat si inchis pentru un an pentru ca le-a inarmat pe batrine, iar el refuza sa primeasca vizite, considerind ca nu-i ajunge timpul pentru a-si duce la indeplinire planul literar, traducerea lui Vergiliu in sirbo-croata.
In fine, in povestea cu drogurile sint implicati un arhitect super celebru, fiica-sa, care nu stie ca lucreaza pentru tata-sau si cind afla ii incurca nitel planurile, un nea politistul si o intreaga armata de alti robotei.
Politistii sint caractere faine, pe vreo doi in stiam din La capcaunii veseli***, Coudrier, de formatie napoleoniana, ca sa zicem asa, tare de tot personaj, jos basca si tot tacimul, in circa cu secretara Elisabeth, muta ca un peste (willkommen, google) si emerita in prepararea cafelei, si Carrega cu vesnica geaca de parasutist. La care pune capac Pastor, cel care dezleaga limbile si celor mai incrincenati certati cu legea si-i face sa semneze declaratiile cu tot ce-au facut, incepind desigur cu ce-au supt de la distinsa lor mama. Care acest Pastor ii susura diverse la urechea tinerei care fusese recuperata de pe un vaporas de pe Sena in starea de a nu putea spune nimanui nici cum o cheama, iar la final dumnealui o sterge-n lume insotit de o fermecatoare domnita care salasluia temporar in trib, fapt care-i face varza inima lui Malaussene, dar care la final de tot se simte super.
Eventual pe traseu mai mor vreo doi-trei, imi pare rau, n-am retinut, si-asa am facut un super efort sa scriu aceasta falsa cronica, pentru ca intre timp am papat si romanul urmator din serie**** si am inceput sa fac o super mare varza calita din ambele, sa confund actiunea si am zis ca mai bine o las asa cum pica.
Inca ceva, (si multumiri celor care au ajuns pina aici) avem in continuare mise en abyme (am impresia ca pe romaneste se cheama poveste in rama sau ceva asemanator, corectati-ma care stiti pls) in forma povestii de seara, care in final ajunge, dupa trecerea in revista a vietii lui Thian, sa fie chiar in forma de "Zina carabina".
Fain tradusa.
A-nceput filmul, ma scuzati.




*Daniel Pennac, Zina carabina, ed. Polirom, 2003, trad. Iustina Croitoru, 316 pag.
**parantezele duble rulz, ce stiti voi...
***vezi prin posturile anterioare
****Micuta vinzatoare de proza, Daniel Pennac, in curind pe micile ecrane