O vizita la muzeu (episodul 1 sper)

Planificaseram de citeva saptamini sa mergem in Frankfurt la Muzeul Icoanelor unde inca mai este o expozitie interesanta, deosebita si oarecum la moda, Fotbalul si religia (Helden-Heilige-Himmelsstürmer. Fußball und Religion).
Dupa faimoasele cautari ale unui loc de parcare, am gasit intrarea (in curtea comuna mai sint niste cladiri in care isi au sediul diverse ordine "religioase" cu steme deasupra). La bilete P. se intereseaza daca primeste reducere, fiind membru al clubului de fotbal care e co-organizator la expozitie. Doamna nu stia, proaspat venita din concediu, pe mine ma ia gura pe dinainte si comunic ca pe site scria ca reducerea e valabila la vizita cu ghid de seara.
Trecem de poarta, in aceeasi sala cu garderoba incepe sa devina interesant. Studiam o vitrina cu diverse decupaje de prin ziare (ecourile in presa ale expozitiei (cuvintul asta va mai reveni probabil)) cind o cetateana de la muzeu hotaraste de cuviinta sa intervina intre mine si o vitrina si sa se apuce atunci de frecat sticla cu spor, fapt care m-a facut sa decolez de acolo.
Dupa cum ii spune si titlul, subiectul e tratarea (!?) in paralel a doua teme la care nu m-am gindit in mod deosebit ca ar avea ceva in comun, mai mult decit clasicul pentru noi cu variante pentru altii "Dumnezeu e roman" cind cistiga ai nostri; dar organizatorii au avut idei si material si un spatiu nu prea mare la dispozitie (comparat cu ultima iesire de acest gen, la Staedl, care e imens in felul lui asa, locatia de astazi mi-a parut un garaj ceva mai mare, cu etaj, e drept).
In vitrine marisoare sint expuse obiecte de "cult" pentru credinciosii in Dumnezeu si (sau sau) pentru fanii fotbalului (in particular ai echipei locale Eintracht, desi mai apareau pe ici pe colo imnurile altor cluburi, neesential). O colectie destul de impresionanta de icoane (specificul muzeului, oricum), in marea lor majoritate rusesti, cu citeva exceptii italienesti si una notabila pentru mine, evident romaneasca, o pictura pe sticla reprezentindu-i pe Sfintii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan. Lipsurile mele in domeniu isi spun cuvintul, as enumera cu draga inima si alte exponate, numai ca nu stiu denumirile obiectelor respective, daca depasesc sfera cruciulitelor si cam atit.
Ce-am remarcat e ca icoanele erau in mare parte vechi si unele deosebit de frumoase (pe cit ma pricep eu sa apreciez o imagine religioasa in "termeni artistici" (e tirziu, macar scuza asta o am)), subiectele prezentate destul de variate, diversi sfinti, cei specifici rusi total necunoscuti mie, niste calendare pictate cu chipuri de sfinti, anuale si lunare (uneori si cu specificarea lunii respective), probabil de pe vremea cind sfintii inca mai incapeau cu totii pe un panou. Pe linga temele clasice Nasterea lui Iisus Hristos, Adormirea Maicii Domnului, mai era o serie intreaga cu Iisus Pantokrator* (m-am uitat ca mita in calendar, daca tot veni vorba, nu-mi aminteam sa mai fi intilnit termenul; am incercat abia in masina sa mi-l amintesc si sa incerc sa-l inteleg, oarecum pe aproape am fost).
In capatul primei sali era un pian, ce anume cauta el acolo nu am inteles, chiar am uitat sa discut aspectul asta cu P.
La capitolul fotbalistic, am vazut o (sa-i spun) pancarta de 13 metri cu o groaza de jucatori care si-au pus vreodata talentul in slujba lui Eintracht Frankfurt. Nu cine stie ce aratoasa chestiunea, facuta de un amator de altfel, care, pe linga altii, a imprumutat diverse lucruri expozitiei (!?), dar destul de impresionanta.
Erau patru monitoare, grupate cite doua, care prezentau in acelasi timp (stinga religie, dreapta fotbal) imagini oarecum semnificative pentru ambele directii. Pe fundal, la inceput interesant, apoi cu tendinta de psihedelic subliminal, un fel de mixaj (??!) intre un cor de biserica si ovatii de pe stadion. Mingi semnate, tricouri purtate sau nu, semnate de jucatori sau de intreaga echipa, fulare de suporteri (am si eu), fotografii cu campionii nu stiu carui an, pocale si cupe (replici), ghete (una aurita dupa o victorie), "mulajul" piciorului sting al jucatorului X (de fapt era o urma in ciment, dar nu stiu cum se cheama), geci, insigne, embleme de cusut etc.
Un punct de legatura intre doua teme aparent fara prea multe in comun a fost Papa Ioan Paul al II-lea, care pe vremea cind inca nu detinea functia asta, a fost un suporter destul de inflacarat al echipei Cracovia din, n-o sa va vina sa credeti, Cracovia. Cind papa tragea sa moara, suporterii celor doua echipe cracoviene (imi scapa numele celei de-a doua) au facut un pact si s-au adunat cu totii pe un stadion si s-au rugat, dar mai tirziu au revenit la practicile lor cam radicale si si-au mai dat nitel in cap, pina acum inregistrindu-se sase victime.
Mai demultisor papa a primit de la niste tineri un tricou al nationalei Poloniei cu numarul 1 si K. Wojtyla pe spate.
Cind un fan foarte implicat al Eintracht-ului a murit, ceilalti suporteri au facut o "coreografie" pe stadion si l-au numit al doisprezecelea jucator pe teren.
Am avut un sentiment destul de ciudat, fiind parca inconjurata de icoane, dar ceva in mine a acceptat greu posibilitatea de a vedea foarte aproape Coborirea de pe Cruce si o gheata de fotbal (in aceeasi vitrina adica).
Mi-au placut icoanele parca mai mult decit restul exponatelor, poate pentru ca erau atit de vechi; am incercat sa deosebesc stilurile oriental si occidental, nu cu prea mare succes; mai era un ou care pe o parte il avea pictat pe Iisus, iar pe cealalta parte erau portretele ultimilor membri ai familiei domnitoare din Rusia.
A fost distractiv sa vad cum aratau scaunele pe stadion pe vremuri, erau doua feluri expuse, cel mai vechi parea si el din vremea icoanelor, daca ne gindim bine si fotbalul se joaca de mai bine de o suta de ani...
Bun, cel mai mult si mai mult am vrut sa scriu postul asta pentru ca a fost un lucru care m-a impresionat foarte tare : exista o religie a lui Maradona.
A fost fondata in orasul argentinian Rosario pe 30 octombrie 1990, cind Diego Armando implinea 30 de primaveri sud-americane (ah, ce-am adus-o din condei!). Aa... suporterii bisericii maradoniene numara anii de la nasterea zeului, 1960. V-ati prins, acum sintem in anul 46 D.D. (de la/dupa Diego).

(a se remarca faptul ca papusica il reprezinta pe Maradona cu tricoul argentinian...)
Asadar acesti flacai si domnite se aduna frumusel si serbeaza la miezul noptii, alaturi de un brad cu 33 de mingi (pentru cele 34 de goluri marcate de (ah, ar trebui sa mai citesc presa sportiva) simbolul fotbalului argentinian pentru nationala), nasterea aa idolului. Maradona n-a luat parte la manifestarile astea, el sarbatorind in felul lui in Cuba, unde am inteles ca si traieste (si e prieten cu Fidel).
Ar mai fi faptul ca sustinatorii acestei asa-zise religii au facut si-o tetragrama (sper ca asa se cheama cuvintelul), D10S, care contine numarul de tricou al mesterului :-) si poate fi citit si dios (zeu, Dumnezeu pe spaniola).



Unul din cei 15.000 de adepti (parte inregistrati printr-un formular de pe net) declara ca ei sint cu totii romano-catolici, au un Dumnezeu al ratiunii, pe Iisus, si un Dumnezeu al inimii, pe Diego.
Ma abtin de la orice comentarii, desi asa mi-ar da ghes...
Dar m-as bucura sa citesc pareri in josul paginii, cine stie, poate-mi fac curaj.

*(Greek, "all-sovereign") The best-known image of this is that of Christ, bearded and represented frontally, blessing with his right hand while he holds the Gospels in his left; a bust of Christ Pantokrator often formed the center of Byzantine dome decoration.