marți, 4 decembrie 2007

Hai să visăm desene animate!

Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu, cînd visez că moare cineva, sînt cam aiurea aşa.

Cînd eram foarte jovenă, ce mai, în clasa a cincea, m-am mutat în altă clasă (de fapt clasa s-a desfiinţat, dar mama mă mutase cu pile dinainte) şi dintre noii colegi m-am împrietenit printre alţii şi cu doi fraţi, soră şi frate de fapt, ea mai mare, el mai mic, ambii deci în aceeaşi clasă (şi bancă, parcă).
Ea mi-a devenit pentru cîţiva ani cea mai bună prietenă, de el m-am amorezat (dar fiindcă eram eu creangă, nu era singurul pe lista feţi-frumoşilor mei).
După ani şi ani, cu el mă mai salut, dacă-l văd, dar vă puteţi imagina cam cît de des se întîmplă asta... iar cu ea nu mai am nicio legătură, pentru că soarta crudă şi ticăloasă a făcut să ne amorezăm pe bune de acelaşi flăcău şi după ce romanţa noastră s-a terminat, a-nceput romanţa lor, care s-a terminat şi aia, dar noi fiind nişte leidii, nu ne mai zicem bonjur încă de-atunci. Mă rog, ea n-a mai răspuns la salut.

În visul meu de azi-noapte, primul de care mi-am amintit, mama lor era în doliu la uşa mea şi mă ruga să vin la înmormîntare, dintre foştii colegi. Mi-a fost clar că rivala mea s-a dus de pe lumea asta şi mi-am pus mîinile în cap, că nu voiam să moară, n-am nimic cu ea, să fie ea cum vrea ea, dar nu e nevoie să moarăăăă!
Maică-sa mi-a zis că de murit, a murit băiatul.
!! !!!!!
După aia am mai visat o groază de chestiiiiii din care nu mi-am mai amintit mare lucru şi nici nu mă interesa de altfel, îmi aminteam mereu şi în visele următoare că băiatul ăla a murit şi că eu mai am de la el o banală felicitare de 8 martie (care chiar există undeva la mama, cred).
Na, apoi m-am trezit de-a binelea şi mi-am zis iar în barbă bengos mai visezi, deşteapto şi m-am luat cu ale mele, dar mi-am mai adus aminte de cîteva ori de trebuşoara asta...

Ne-am uitat ca de obicei pe pro7 la familia Simpson. Şi mi-a picat o mare fisă tardivă (n-am idee de cîţi ani îmi place serialul ăsta, dar sînt o groază) că Bart seamănă cu fostul meu coleg de clasă.
Acum îmi este şi destul de greu să aflu ce mai fac ei, dar am încredere că-s bine, că visele 1 ducă-se cu noaptea 2 cînd visezi că moare cineva, clar nu moare repede, că i-a murit moartea etc. dar 3 e mult mai mişto să ai şi-o confirmare că îi merge bine mortului, nu ştiu cum să zic, parcă te simţi şi tu mai bine după aia. E cazul meu cel puţin.

Mi-e a dracului de frică de moarte. Da' am mai zis că-s căcăcioasă.

6 comentarii:

  1. tu, nu te mai amari atita, ca am citit eu undeva, mai demult, ca moarte de visezi e dimpotriva, primesti veste buna a doua zi, si nu o mierleste nimeni. dar inteleg tulburarea de dupa, orshicat.

    RăspundețiȘtergere
  2. citeam aicea; si am rezistat cat am rezistat, dar cand am ajuns spre sfarsit, exact la ultima propozitie, am simtit asaaaa, un val de... sa-i zicem simpatie, for lack of a better word;

    ceea ce nu inseamna ca suntem coprofili, bineinteles :)

    RăspundețiȘtergere
  3. monico, mersi tu, da azi n-am primit nici picior de veste bună... bine, nici afară nu m-au dat, dacă vreau, pot să interpretez:)

    gramo, şi la voi mersi.
    a fost haios că n-am înţeles din prima finalul comentariului vostru, a trebuit să mai cadă nişte fise:D
    da nu era rău nici dacă eraţi coprofili, doar şi ei este oameni:) (glumesc aşa vag, acum îmi dă mîna:D)

    da chiar e un sentiment plăcut, aş zice chiar cald, cînd citeşti că cineva te înţelege sau te simpatizează:), for lack of a better word:)

    RăspundețiȘtergere
  4. nu moartea in sine e de speriat.
    dar e groaznic pentru cei care te-au iubit si raman pe lumea asta sa iti duca dorul.
    am visat-o de 2 sau de 3 ori. niciodata nu mi-a vorbit.ultima oara nu am lasat-o sa intre in casa pentru ca m-am speriat, in somn, ca nu are cum sa fie ea.

    RăspundețiȘtergere
  5. Gluma: pai vezi tu, daca prezinti stirile noaptea??? Senior SOV nu-ti da bani de masina ;P.Incearca un prime time ceva si sa vezi cum A1653 se schimba intr-un eventual clasa A 2200 (Mercedes) :) >Sigur e greu pana ce parasesti Bucurestiul cu el, dar dupa aceea o sa te simti ca pe covorul fermecat.
    :D E doar o gluma.Ai o voce misto si un zambet de educatoare ce a dat in mintea prichindeilor, asa ca e super bine noaptea, esti protejata de indiscretia "privitorilor tinta" si revelata noua, insomniacilor veseli.Te astept! Cred ca cel mai bine e sa-ti urez:Buna dimineata si un Somn Usor!!! PA

    RăspundețiȘtergere

Submit Your Blog