joi, 6 decembrie 2007

Căni 5

Dashboardu îmi zice că am 555 posturi, care nu e adevărat, că mai am vreo 10 schiţate doar, da mi s-a părut aşa, o cifră drăguţă. E drept că nu-i mare, că am de ceva timp blogu, da scriu cu salturi.

Asta a fost introducerea.
Mi-am dat seama (şi din comentariile din ce în ce mai lipsă) căcănile alea mai mişto le-am pus la început, da asta e.
De-acu încep oraşele, momentan în ordinea descrescătoare cumpărării.

Briusel, cimitir al tinereţii mele.
Eh, aş vrea io, plus că e o prostie, mi-a plăcut Briuselu de-am behăit şi culmea e că am doo poze de toate în care am o moacă mega nasuală, că mă zgîisem în piaţa aia super mişto unde e primăria şi mi-a plăcut de-am murit (mă exprim aşa poetic finc-am băut şi mai beu!) şi este undeva acolo o clădire năltuţă (în piaţă zic, aş zice între primărie, care e în stînga, cum am mers noi, şi o catedrală, care e în dreapta, deci asta era fix în faţă şi la ultimul etaj avea geamurile rotunde şi acolo la o fereastră erau două persoane îmbrăcate în verde şi roşu şi nu ştiu ce făceau şi mi-am amintit de-un goblen de mare valoare pe care-l are bunică-mea (nu zic la mişto, căci e foarte fain 1 şi 2 e în patrimoniu, adicătelea n-are voie să părăsească de bună voie şi nesilit de nimeni ţara).
Hai să vă zic de el.
Bunică-mea e de pe undeva de lîngă Oradea, dacă nu mă înşală memoria şi la războiul 2 parcă s-a refugiat cu surorile ei, minore rău (sub 10 ani) cu toatele şi cîndva s-or întors la casa lu tata lor şi el avea podu plin ochi cu goblenuri de-ăstea (sic!):D şi bunică-mea i-a cerut voie să-şi ia unu şi şi l-a luat pe ăla, că-i plăcuse ei, şi era aşa cam rablagită rama după ani şi ani şi s-a dus la un meşter să i-o schimbe, care atuncea a aflat stai bre că rama e cu aur (suflată, sufletu, da na) şi goblenu e de pe vreme lu pazvante şi deci clar.
Bon şi pe el este un menestrel care-i cîntă la o duamnă de la curte, fuarte frumos, şi e fix cînd intri în sufragerie şi eu mereu mă holbez la el şi i l-am arătat şi lui P. de fiecare dată cînd am fost la ea, uite dragă ce valori are familia meaa şi să mai zici ceva!, care şi P. de altfel a rămas impresionat, că atîta-i trebuia să nu!
Şi la ultima vizită am aburit-o pe bunică-mea să scoată poze de la naftalină, că mama n-are deloc poze cu ea, mama, de cînd era copil, şi eu ţineam musai să le văd, că aşa-mi place mie să mă uit la poze.
Şi m-a super super fascinat una cu bunica bunică-mii, ai cărei părinţi erau ea poloneză şi el neamţ or invers. Care pe P. l-a luat aşa un romantizm, că uite tu, după secole te-ai întors tu în germanica, să definitivezi istoria, care aşa e, clar.
Pardon, deci ziceam de căni, adică de briusel, adică de fereastra aia, fix ca goblenu bunică-mii.

Date practice şi tehnice: briuselu era la data aia, sfîrşitul lui august aş zice, 24-26 august, mai precis, plin ochi, da nu altfel de români, vorbesc serios, sărind peste faptul că la prietenii mei români am fost, unde mă învîrteam, numai româneşte auzeam. Mă-ntreb cum ar fi să mă duc în Spania or în Italia, că n-am fost.
Aşa, şi cănile le-am luat dintr-un magazin de suveniruri, normal, unde, la fel de normal, mai erau cel puţin alţi patru români necunoscuţi mie, ai mei rămăseseră afară şi mă aşteptau. Ce voiam să zic? A, da, dacă doriţi suveniruri de la Briusel, lăsaţi-vă un moment timp şi intraţi în mai multe magazinaşe, că preţurile diferă simţitor de la loc la loc, chiar dacă în centru.
Le folosim, că-s mărişoare, cînd le vine rîndul, aşa.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Submit Your Blog