Happy New Year!

P. doarme, vecinii au petrecere zgomotoasă şi lansează artificii, mă duc să mă spăl şi să-l deştept pe P. să ne jucăm rummy. :)

Anul ăsta a fost destul de mişto, deşi n-am realizat mare lucru. Poate la anu'!

Să trăim şi-n 2008!:)

Azi la micul dejun

Ne-am văzut zilele astea cu familia lui P. de numa-numa şi nu-mi pare rău.

Azi eram în 5, adică mama cu puii (2), fiecare cu sacoşa după el. Nu reţin ce s-a povestit afară de o fază care mi s-a repovestit, io venind de la baie şi ciocnindu-mă de cei 4 rîzînd isteric, izbind cu pumnii în masă, tăvălindu-se etc.

Faza vine aşa:
acu cîţiva ani, soră-sa lui P., anume K., a plecat cu maşina c-o pretină în vacanţă. Nainte de decolare i-a bibilit tată-so diverse pe la maşină şi i-a zis că mare lucru n-are ce să să întîmple.

Care K. s-a urcat în vehicul şi la o bucată ăla a-nceput să dea semne de nelinişte şi nuj ce displei zicea schimbă uleiu!
S-a oprit fetele la peco, a deschis capota, a scos o ţevişoară care măsuară nivelu uleiului, abia a găsit o uşuară urmă de urmă pe ţevişoară, a intrat în peco, a luat canistra de ulei, s-a-ntors la maşină şi-a avut de lucru o grămăzimea pînă ce nivelu a crescut cît de cît, operaţiune asezonată cu picantele ce c*ru meu se schimbă aşa greu uleiu, firarsăfie de ce nu l-o fi schimbat tata, ah ce de-a timp pierdem vai!

După ani şi ani (mă rog deci după) K. se întoarce acasă şi se duce întins la maică-sa să-l pîrască pe tată-so, că nu i-a făcut aia la maşină!!
Angela a sărit muşcată cînd a auzit întîmplarea, plus că vai ce tată rău, uite cum şi-a trimes puiu la drum vai vai vai! Da ia zi tu la mama ce s-a mai întîmplat, cu detalii, că-l fac ferfeniţă pe domnu!

Care K. i-a dat cu povestea înainte, iar la un moment dat Angela a oprit-o şi i-a zis da ce era aşa de mare scofală să completezi uleiul?
K. s-a uitat foarte mirată:
Păi prin găurica aia mai mult am dat pe lîngă şi a trebuit să mai cumpărăm un pet şi am făcut o mare mizerie şi a fost groaznic şi ce-am mai înjurat pînă am avut cît de cît de-ajuns!
Angela: Care găurică???
K.: Da' ştii cum se măsoară nivelul, da?
Angela: Da.
K. : Ei, şi pe-acolo!

Angela s-a rîs. K. este blondă, dar nu e proastă (parol, mie îmi place mult de ea şi asta nu musai fincă-i soră-sa lui P.), doar că la vremea aia nu le prea avea cu maşinile:)

Povestea a apărut azi fincă ea cu gagicu a întîrziat căci a schimbat uleiul. Mă rog, treaba a decurs rapid, doar că au umblat o gruază să găsească ulei. :)

PS Aici este un filmuleţ în care apare ce-am zis io mai sus, anume de la minutu 4 la ş jumate (n-are sens să vă uitaţi la tot, mă rog, dacă ţineţi morţiş, io n-am nimica împotrivă).

Şort

A fost un crăciun super super fain.
Am primit cadouri mişto şiiiii avem şi braaaaaaad!!! :>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

Iuhu!
Asta-i tot, mîine înapoi la muncă, încă două zile anu' ăsta şi-aia e! tadam.
papa!

Vis mega sinistru şi straniu (nu vă băgaţi dacă staţi prost cu nervii)

Se făcea că o vară de-a mea (n-am recunoscut-o) avea un copil şi ori îi murise al doilea copil la naştere, ori cel pe care-l avea. Şi eram la înmormîntare, unde era şi bunică-mea (care a murit pe un 22 februarie dacă nu mă înşel) şi vară-mea se hotărîse să se omoare şi ea.
Minunat pînă aici.
În mormînt a presărat două pungi diferite de m&m's, iar din a treia a ieşit un fel de praf ciocolatiu, care era cenuşa.

Aş dori să mă dezabonez de la visele mele, da nu ştiu unde să dau unsubscribe.

...

În febră! (2) (cu poze, başca o cană)

Aşa, bătrînica a zis clar, ce idee bestială de cado, io mi-am zis chiar tu, clar, la dor cinci euri, pana mea! Doamna s-a scociorît în portofel după cinci mărci (bătrînii zic în continuare la euri, mărci), io am intrat să îi cumpăr, că sînt fată bună şi ea era cu un ajutor de ăla pentru persoane care nu se simt foarte sigure pe picioarele lor şi erau trei scări, m-am gîndit că nu prea are cum să le urce. Mi-a mulţumit şi-a plecat, eu după ea cu bonul, apoi am plecat, m-am întors, am luat şi eu unul idem care i-l plasez lu Angela care dacă nu-i place clar n-are gusturi, da sper să aive (le cheamă pashmina care-s din pashmina 55 la sută şi restu mătase, ah ce nebunie, ce bine că este un magazin de-ăsta egzotic la strada mare, parol!

A venit şi P., a primit nişte cadoaşe de la firmă anumea un urs de pluş:>, o vrăjală (!!) de pisat ierburi etc. care mai aveam una, da asta e mai mare şi arată spectaculoz, care vai ce obiect decorativ bun o să fie cînd ne mutăm, deci da, ne mutăm în ianuarie, hahaha! :D (Ne mutăm la casă cu curte ei adică grădină la sat în casa lu părinţii lui P. care taică-su ocupă un etaj şi noi o să-l ocupăm pe celălant.) Ca la 3-4 km de-aci. P. a mai primit o marmeladă. Ce să zic, drăguţ, mai bine decît deloc, da anu trecut cînd era grădinar a primit un plovăr, 100 de euri şi nişte dulciur ş cosmetice plus un loz care a fost cîştigător doi euro, deci anu trecut a fost mai mişto, părerea mea.

P. a zis că pashmina pentru maică-sa este meserie, să mă fil fri să mai cumpăr alte cadoaşe că el este dezinspirat conplect.
Io pe el l-am arenjat deja cu Norman Manea în germană la 3 euri de la anticariat, başca un dividi nou cu frenchi en gioni care nuj dacă-i place da mie-m place de mor filmu ş dor nu eram pruastă să nu profit de ocazie să-l iau, conform planului. Bon.
Pe soră-sa o rezolv scurtuţ de la Butlers cu o pungă de scoici deosebit de decorative care am şi eo (undeva, că doar nu ştiu pe unde mi-s lucrurile şi-orcum n-o să ştiu pînă nu ne mutăm iară, logic, nu?) care orcum am vrut s-o cadorisesc cu asta acu doi ani care P. a zis că i se pare de prost gust care i-am zis de prost gust eşti tu şi am dat cadoul la alcineva care chiar are gustur şi care s-a bucurat şi a şi pus în casă scoicile, deci clar i-a plăcut.
Mai rămîne gagicu lu sor-sa care poate-s de treabă şi-l rezolv c-o cană! :D

P. m-a întrebat ce părere am de ipoduri care i-am zis nou uei n-o simt dacă asta dorej să-mi iei de moşu! Da o cameră digitală? Ah, nici aia nu e urgenţă părerea mea. Care am încercat s-o dau pe faza da ce zici să nu-mi iei nimic că orcum ai plătit escursia aia une mergem în mai şi orcum io n-am bani da dacă e să-mi doresc aşa ceva, aia este ibuc ridăr ş-alta nu care credeam io că costă ca la un 300 de dolores $$.
P. s-a apucat de cercetat, părîndu-i-se lui cam scump, io am aflat linc de la Ionuca cu unu care avea ş reduceri de crăciun, ah o nebunie, 99 de dolari, pomană curară, plus că nişte pretini de-ai lui tuma ce vin zilele ăstea din san fransisco, deci mă scoteam mega tare. P. s-a dat lovit, că nu l-a convins tehnologia, că o să-mi ia, da mai încolo, cînd apar altele mai benga. Plus că şi cărţile trebe cumpărate să le pui pe ibucridăr care i-am zis asta s-o crez tu!
Acu nu ştiu de ce nu mi l-am comandat io, de-acu asta e, crăciunu meu e definitivamente conpromis!

Ieri mă aburea că ce-ai zice de-o tastatură maicrosoft nuj de care?
Nu!
Da de-un maus nuj de care?
Nu! :OOO

Ce pretin romantic am uneori! :D

Adevăru e că dacă reuşea faza cu ibucridăru, trebia să ţinem sicrit faza faţă de Angela care proapil ar fi făcut o criză căci ea ne tot dă bani şi ne cumpără chestii şi noi tot n-avem. De ezenplu, aspirator şi telefon fără fir, care, ştie tuată lumea, e de-a dreptu indiszpenszabile în societatea noastră!

Acu pozele, că am cam terminat cu super ştirili!

Vă zic din timp Sărbători fericite! că n-am idee cît şi cum mai intru etc. etc., avem un program deosebit de aglomerat începînd din uikend chiar, emoţionant e că nu m-aş mira să frec lelea iar pe net spectaculos, nu de alta, da doar n-o să şterg prafu sau să fac ordine în dulap. Băt, hu năuz! Luni eram liberă, m-au chemat la job, am zis că vin, apoi m-am răzgîndit şi după ce m-am jucat cu iq meu geografic de m-au durut toţi neuronii, am rînit vag în sufragerie. Dacă nici ăsta n-o mai fi vreun seeeemn!

V-am pupat.
În poze avem : nebunia cumpărată azi care dacă nu vă place e clar n-aveţi gusturi
cana din Lorena cînd am fost în iulie la Adi şi T. care am spart-o de toartă fix cînd am coborît din maşină în faţa casei, smart me
plus ursu aterizat azi în colecţia noastră :>>>

ps mi-am găsit cerceii roşii! erau în cană! ce chestie, domnule!! :D

În febră! (1)

Vai ce zi palpitantă!
Am frecat-o ca la 5 ceasuri şi mai bine pe net, în primă fază. Apoi, răpusă de efortul depus, m-am introdus în pat, unde am adormit după patru pagini dintr-o prefaţă. M-am trezit aiurea, că-mi fătase pisica nişte pui minusculi care se băgaseră în computer pe care l-am pornit şi care a fost ca un aspirator, ah!
Am halit (u da), m-am făcut frumoasă şi-am plecat în tîrg. Aveam nişte planuri spectaculoase pe ziua de azi, ultima liberă nainte de Crăciun, am zis că trag un şmotru de zici ce-i aia (între timp am adunat un făraş de praf şi coji de seminţe (nu le scuip pe jos, da' mai cad) din "camera de lucru", hol şi o bucată de bucătărie, ceea ce mi se pare rezon. Plus că am demontat bradul ad-hoc de Crăciun, care consta într-un munte de haine depozitate în baie, acum se află lîngă maşina de spălat în bucătărie, unde speră la o soartă mai bună! Ceea ce le-o doresc, super sincer.

Aşadar, ieşisem în tîrg! Cu două navete guale de apă, başca rucsacu cu 10 sticle de bere, tot guale. Şi cu ceololarul după mine, am intrat la farmacică să iau o nebunie cu întărirea sistemului imunitar, pentru azi, sticluţa de 50 ml de umcaloabo (ei, dacă se scrie altfel, îmi pare deosebit de rău), la doar 19 euri. Am telefonat cu doamna Ludmila, care parcă mi-a pus Dumnezeu mîna-n cap! Doamna Ludmila, cred că am mai scris despre ea, este mama lui Maxi şi stă aici în siti

*******************
AM UITAT CEVA SENZAŢIONAL!!!!!!!!
*******************
am la muncă o colegă româncuţă, mînca-v-aş!!! Nu ştiu mare lucru despre ea, dar se există, o cheamă Anca! : >>>>>>>>>>>>>>>>
*******************

şi care m-a sunat acu cîteva săptămîni să-mi spună clar vio nu te prind că faci prăjituri de Crăciun!
vai doamna Ludmila da de ce ziceţi asta, pe cuvîntu meu că nici prin cap nu mi-a trecut!!!
că io oricum fac şi vă dau şi vouă!
vai dar nu trebuie
lasă lasă
Doamna Ludmila a vrut să-i facă lui P. un tort de ziua lui, da' noroc c-am plecat tocma atunci la Românica.

Bon, vorbind eu cu ea la telefon, mi-a zis
de ce te-am sunat zilele astea. vă plac sarmalele? (doamna e din Ardeal şi are un accent foarte joli!)
vai da cum să nu!
şi faci?
pardon?
păi să nu faci, că io oricum fac pentru noi şi vă fac şi vouă! Am varză murată 120 kile de la graniţa cu Franţa, am pus-o-n beci, am carne din România, aia e!
!!!!!!!!!! io necrezîndu-mi urechile omg omg omg!!!

Luni mergem pe la ei să le luăm şi trebuie să mă învîrt neapărat obligatoriu de-un cadou pentru Maxi.

Aşa. Am jucat la lotto, l-am sunat pe P. să-i zic că n-am făcut azi apsolut nimica, daaaar avem sarmale de Crăciun. Care mergem la Angela unde se face racletă, care P. a zis da ce facem cu sarmalele pe racletă, care i-am zis da cine-a zis că le duc să mi le mănînce alţii??? :O da crecă duc căci doamna Ludmila a zis că-mi dă mai multe.
iuhu!

Am încheiat convorbirea fix în faţă la Butlers, unde a trebuit să intru şi de unde n-am cumpărat absolut nimic, nu pot să cred!! Nu că n-aveam ce!
Am intrat la DM, am luat geluri de duş, să ne mai spălăm şi noi, că vin Sărbătorile, totuş:D, şi-acoloşaaaaaa n-am mai rezistat şi am luat o nebunie de chestie de sezon cu o cizmă mare pe care stă un ursuleţ care are trei cadouri care moşu mic se urcă pe o scară după ele. delişăz, parol, fac acuşica jpeg cînd vine pozoru acas.
Apoi am văzut iar minunea iernii, anumeeeea
COPACUL CARE ÎNFLOREŞTE IARNA CARE NU E VRĂJALĂ CĂCI CHIAR ESTE LA NOI ÎN FAŢĂ LA KURHAUS care şi pe ăla o să-l trag în poză şi care e marea mea bucurie de vreo patru ierni de cînd l-am descoperit şi nu m-a crezut nimeni!

m-am întîlnit cu Katarina şi Flavio care era răciţi bocnă amîndoi, care apoi admiram eu atmosfera copleşitoare din siti, mare păcat că ăştia n-au colinde, vă zic eu, cînd mă gîndesc la colinde, mă apucă o jele de nu-i adevărat, tare-aş vrea să fiu la mama mea acu, da dacă nu ie cum, nu ie.
mă îndreptam vertiginoz spre alimentară cîîîînd ce e u şalurile ăstea!
m-am întors că prea arătau interesant, am conversat cu o bătrînică, vai ce ieftine şi mişto sînt.

Revin cu part 2.

Vio visează, că ce altceva să facă şi ea

Acţiunea se petrece, aşa cum e şi normal, simultan în Iaşi şi-n Germania (da, ştiu c-am alăturat un oraş şi-o ţară), başca malul Bahluiului e de fapt o plajă la Marea Neagră, parcă apare şi casa bunică-mii de la ţară în peisaj.

Episodul 1. Primesc de la Ana sau de la Ionuca (ordinea e alfabetică) un bilet la un concert Mando Diao. (Precizez că in real life n-am nicio treabă cu muzicile ăstea mai noi de, nu ştiu, U2??? (nu că aş avea treabă cu U2!), dar am văzut ieri o reclamă pe austrieci cu formaţia asta care o să concerteze coloşa şi mi-a plăcut cum sună, dar cam asta-i tot. Mai precizez că, în timp ce scriu delicat aceste rînduri, ascult de pe iutub niţeluş, ca să nu mor proastă-proastă!)
Bon, Ionuca stătea de data asta în Alexandru, fix în bloc cu Suzi aş zice, doar că blocul era cumva în mijlocul parcului, iar dacă ieşeai din el şi mergeai spre cinema, între ele mai era o bucată bună de mozaic. (sorry, fraza e doar pentru cunoscătorii zonei, ai chent help!)
Ionuca fuma Lucky Strike (:O!!!!!!!!!!!!), le ţinea afară, cîte-o ţigară lipită pe-o foiţă cu o reclamă (reclamă la ceva, nu la ţigări), într-un afişier, şi scotea de-acolo cîte una şi dacă-i cereai o ţigară, ţi-o dădea cu tot cu foicica aia. :)

Episodul 2. Nu ştiu cu ce să mă îmbrac la concert. Sînt ca de obicei pe fugă. Mama îmi spune că mi-a stricat fără să vrea o geacă (gen călcat din greşeală gulerul de blană). Ce garderobă mai am şi eu în vise:D! Trebuie să ajung în Offenbach, unde e evenimentul muzical (observati evitarea repetării!), parcă am vrut să plec cu un tren/tramvai, dar parcă totuşi aş fi într-un autocar de-ăla "exclusiv". Cobor în faţa clubului, e un soi de maro roşietic (nu cărămiziu), numele e ceva gen nikkledeon (????), dar nu aşa. Concertul e foarte mişto, nu foarte aglomerat, căci număr limitat de bilete, nu reţin nimic de-acolo.
Români mulţi, raportat la numărul total. Dar cumva români "de lux", alde o domniţă cu cabinet de avocatură într-o locaţie cu chirie fabuloasă.

Episodul 3. Vin cu mama din Podu' de Piatră spre Alexandru, Neptun, malul Bahluiului e deci o plajă, gen tabără, cu mese unde stau copii la masă. Mama are o groază de monede şi le distribuie copiilor, eu întreb de ce le dă, că nu par flămînzi, plus că tocmai sînt la masă, de ce nu dă unei femei sărmane cu copilul mic de gît. Îi dă şi ei. Mai vorbim de nişte taxe pe care le tot au de plătit locuitorii, ca un soi de bir.

Mă trezesc.
Mando Diao sună mişto. Parol.

Vio dreams again

(Sorry că n-am mai scris, sorry că n-am zis din timp că nu mai scriu, nu ştiu niciodată cînd mă apucă şi cît mă ţine, uneori îmi dau seama tîrziu.)

Cînd m-am întors din concediu am visat cine e Luciat! E Claudia din blocul de lîngă al mamei, etajul 9, trei camere, librăreasă, blondă, ochelari, spălăcită. Pardon, Cristina o cheamă. :)

Marţi/miercuri o vizitam cu P. pe Ionuca, avea un apartament care mi-a plăcut mult, un patru camere cu dulciuri pe frigider (în nu m-am uitat!), erau pisici, era şi sora ei cu fetiţa, plus o cadă cu apă.

Ieri ziua, în timp real adicătelea, am citit cărticica aia de Eric-Emmanuel Schmitt, Domnul Ibrahim şi florile din Coran. Nu zic mai multe despre (cel puţin deocamdată, aici e vorba de ce mai visez eu, da?)

Azi-noapte am plecat cu bunul meu prieten George (pentru cei care nu s-au prins, T. R. Knight din Grey's Anatomy) într-o ţară arabă. Într-o misiune ultra-secretă. Cel puţin înainte de-a ajunge la aeroport, cînd am primit "marfa" (adică am fost şi eu de faţă, dar el a luat-0), era ca în descrierile alea cu securitatea şi cuiburi şi urmăritori la orice zece metri şi super chestii tehnice, arme, microfoane, maşini... mult negru, în plus.
De altfel nu aveam viză pentru ţara unde voiam să ajungem şi la control poarta aia care ţiuie la metale şi mai ştiu eu ce era de pamplezir acolo, aşa părea. Eu eram îmbrăcată ca o tanti musulmancă strong, doar că totuşi blondă şi nu ştiam neam arăbeşte, iar domniţa care mă cerceta ştiam şi ea zero engleză. Speram sincer să nu-mi fi pasat ceva George, care sigur era blindat cu tot felul de şurubelniţe, n-am idee la ce-i trebuiau, a urmat controlul corporal (pe pipăitelea pe deasupra ţoalelor mele sac negre!) unde mă simţeam destul de sigură, ignorînd micul detaliu că purtam la gîtlej ditamai colierul (aş zice că de perle, da' crecă erau diamante or ceva barosan, că am aflat că valoarea lui e de patru sute mii $!!!). Nu mai ştiu cum sau dacă am ieşit basma curată.

Normal c-am fost mega obosită azi.

Link-uri cu posturile mele de pînă acum pe blogul lui Gramo

Pun aici pentru cine e interesat de activitatea mea blogaristică (mama, de exemplu) şi n-a fost pe fază dincolo.
În ordinea apariţiei şi am impresia că am uitat unul, la care nu i-am pus codiţa vio şi nu ştiu dacă a fost editat. :)

Apocalipsa de vineri
Nişte recomandări de la Vio
Telenovelă cu explozie întîrziată
De vară
Marca sau banu'
Erotic lounge
Feierabend?
O zi în România
Panseu ploios
Vine Crăciunul (vorbesc serios) - partea întîi
Vine Crăciunul (vorbesc serios) - partea a doua
Hai să ne jucăm sîmbătă seară

Ce face omul după ce îi trece în mare măsură răceala

Citesc o carte de sau din ceea ce se cheamă ciclit (ei, să scrie alţii altfel).
Azi am făcut un frumos experiment, anume m-am dus cu punga de opt kile (nu ştiu cît are, dar e măricică) de seminţe fix în pat, m-am cocoloşit frumos, mi-am tras un prosop de bucătărie pe post de babeţoaie, am turnat un vraf de seminţe pe piept, mi-am pus coşuleţu de gunoi la îndemînă pentru coji (un castronel na) şi-am citit.
Această deosebită activitate intelectuală şi balcanică mi-a fost întreruptă de P., care-a venit pe acasă cu un prieten, numai să-mi zică bonjur şi să plece mai departe să se joace cu băeţii marioparti pe wii sau pleisteişăn oatevăr.
L-am rugat frumos să-l salute din partea mea pe prietenul cu care venise, că m-am gîndit eu că ar fi mai bine să nu mă vadă cu seminţele-n peptu-mi de aramă, poate mai avea fo fantezie cu mine şi i-o distrugeam (sau poate tocmai invers, mai meditez, oricum momentul e consumat), aşa, ei au plecat, eu am mai citit şi mă tot uitam din cînd în cînd la ceas şi nu-mi venea să cred ce devreme e şi totuşi ce întuneric. Adică de pe la un 4 şi ceva stăteam cu veioza aprinsă etc.
Şi-apoi am aţipit numai un pic, după ce îndepărtasem obiectele nespecifice somnului.
Anume două ore, aşa că unu, am ratat să pariez la fotbal, doi, nu m-am mai dus să-mi iau şaorma, deşi salivam.
Fix după ce m-am trezit a sunat P. să-mi spună că n-a pariat şi eu idem, aşa că am scris pe-o hîrtie ce credem noi c-o să iasă şi o să bage el în program după aia, că doar nu degeaba e admin, na. Da' sîntem serioşi şi nu furăm.
Şi mai me-a zis mîine sîntem pe stadion, care io i-am zis felicitările mele, el a zis păi noi doi, a, aha, ok.
N-am un chef deosebit, da' o să mă-nfofolesc (vai ce cuvînt urîîîîîîît:D) bine de tot ca-n miezul iernii şi sper să fie ok. Am îndoieli că echipa cu care ţin va bate, dar nu se ştie niciodată.
Cam asta am avut de zis.

Cît de deştept este piciorul tău drept?

Primită pe mail şi drăguţă.

Încearcă asta. Este de la un chirurg ortoped …
Asta vă va pune mintea în încurcatura şi veţi continua să încercaţi din nou şi din nou pentru a vedea dacă sînteţi mai deştept decît piciorul dumneavoastră, dar nu veţi reuşi.
Este preprogramată în creierul vostru!

1. În timp ce staţi la birou în faţa calculatorului, ridicaţi piciorul drept de pe podea şi faceţi cu el cercuri în sensul acelor de ceasornic.
2. Acum, în timp ce faceţi asta, desenaţi cifra "6" în aer cu mîna dreaptă. Piciorul îşi va schimba sensul de rotaţie.

V-am zis eu!!! Şi nu aveţi ce-i face!

Înainte de sfîrşitul zilei veţi încerca din nou, dacă nu aţi făcut-o deja.

La mine e aşa cum zice mailul.

Porcul de Crăciun

Mă refer adicătelea la prima de Crăciun din Germania, pe care impropriu o numesc porc, pentru că o să vedeţi voi.
Io lucrez aici de vreo mmm patru Crăciunuri şi n-am pupat nicio primă, de cînd mă ştiu. Adică ba da, pardon că minţeam, anu trecut mi-a dat tanti unde lucram la negru o mică atenţie care a fost foarte bine primită.

Jobul anterior la care-am lucrat cu contract m-a ţinut vreo trei ani, pînă m-a dat şefu afară într-un exces de zel şi eu mi-am zis că ceva mai bun nu mi se putea întîmpla, că-mi tot dădeam demisia în gînd de cel puţin un an, dar în fapt mă trezeam că ei lasă, dac-am trecut de ziua de azi, poate mîine o să fie mai bine, din ăstea. Apoi şefului i-a părut deosebit de rău şi m-a sunat să mă întooorc şi i-am zis ia să văd ce-mi oferi şi nu mi-a oferit ce dorea coraszonu meu, aşa că aşa a rămas.
Acolo am lucrat de prin august. Mi-am dat demisia în novembre pentru cioara grasă de pe gard, m-am întors în ianuarie şi la Crăciun nema primă.
Păi de ce, nenicule?! A, păi că tre să fii de un an la firmă cînd vine porcu. Aha...
Cine a luat prima?
Şeful, şefele, doi bucătari şi o domniţă care era de vreo opt anişori acolo. Religia? Musulmană. Adică nici Crăciun n-au, nici porc nu mănîncă, nici, normal, gura nu le miroase. Io, ortodoxă, nema.
Al doilea Crăciun, nema primă pentru Vio. Oaaaaai?
A, păi ţi-ai schimbat contractul şi adio.
Aha.....................

Jobul nou. Am început în septembrie. Clar că în decembrie era prea devreme să pup ceva. Na bun.
Anul ăsta mă calificam surprinzător, dar dat fiind că în vară se tăiase prima de concediu, lumea credea că în iarnă va fi idem. Doar că a venit vestea bună! Conducerea îi susţine pe angajaţi şi dă porcu, dar doar celor care au luat şi anul trecut. Ooooo, mersi mult!
În continuare, dintre cei care au luat, au început să curgă concedierile. Că nu ştiu cine ne-a cumpărat şi ne prevăd oricum tuturor un viitor deosebit de luminos (cînd e soare afară).

La noua distribuire m-am ales cu o zi de muncă mai puţin pe săptămînă, adică şi cu $$$ mai supţiri. Pe 17 cică aflăm cu toţii dacă ni se prelungesc contractele sau dacă papa.
Presimt un Crăciun fabuloz, ceea ce vă doresc şi vouă, doar că la propriu. :)

Căni 5

Dashboardu îmi zice că am 555 posturi, care nu e adevărat, că mai am vreo 10 schiţate doar, da mi s-a părut aşa, o cifră drăguţă. E drept că nu-i mare, că am de ceva timp blogu, da scriu cu salturi.

Asta a fost introducerea.
Mi-am dat seama (şi din comentariile din ce în ce mai lipsă) căcănile alea mai mişto le-am pus la început, da asta e.
De-acu încep oraşele, momentan în ordinea descrescătoare cumpărării.

Briusel, cimitir al tinereţii mele.
Eh, aş vrea io, plus că e o prostie, mi-a plăcut Briuselu de-am behăit şi culmea e că am doo poze de toate în care am o moacă mega nasuală, că mă zgîisem în piaţa aia super mişto unde e primăria şi mi-a plăcut de-am murit (mă exprim aşa poetic finc-am băut şi mai beu!) şi este undeva acolo o clădire năltuţă (în piaţă zic, aş zice între primărie, care e în stînga, cum am mers noi, şi o catedrală, care e în dreapta, deci asta era fix în faţă şi la ultimul etaj avea geamurile rotunde şi acolo la o fereastră erau două persoane îmbrăcate în verde şi roşu şi nu ştiu ce făceau şi mi-am amintit de-un goblen de mare valoare pe care-l are bunică-mea (nu zic la mişto, căci e foarte fain 1 şi 2 e în patrimoniu, adicătelea n-are voie să părăsească de bună voie şi nesilit de nimeni ţara).
Hai să vă zic de el.
Bunică-mea e de pe undeva de lîngă Oradea, dacă nu mă înşală memoria şi la războiul 2 parcă s-a refugiat cu surorile ei, minore rău (sub 10 ani) cu toatele şi cîndva s-or întors la casa lu tata lor şi el avea podu plin ochi cu goblenuri de-ăstea (sic!):D şi bunică-mea i-a cerut voie să-şi ia unu şi şi l-a luat pe ăla, că-i plăcuse ei, şi era aşa cam rablagită rama după ani şi ani şi s-a dus la un meşter să i-o schimbe, care atuncea a aflat stai bre că rama e cu aur (suflată, sufletu, da na) şi goblenu e de pe vreme lu pazvante şi deci clar.
Bon şi pe el este un menestrel care-i cîntă la o duamnă de la curte, fuarte frumos, şi e fix cînd intri în sufragerie şi eu mereu mă holbez la el şi i l-am arătat şi lui P. de fiecare dată cînd am fost la ea, uite dragă ce valori are familia meaa şi să mai zici ceva!, care şi P. de altfel a rămas impresionat, că atîta-i trebuia să nu!
Şi la ultima vizită am aburit-o pe bunică-mea să scoată poze de la naftalină, că mama n-are deloc poze cu ea, mama, de cînd era copil, şi eu ţineam musai să le văd, că aşa-mi place mie să mă uit la poze.
Şi m-a super super fascinat una cu bunica bunică-mii, ai cărei părinţi erau ea poloneză şi el neamţ or invers. Care pe P. l-a luat aşa un romantizm, că uite tu, după secole te-ai întors tu în germanica, să definitivezi istoria, care aşa e, clar.
Pardon, deci ziceam de căni, adică de briusel, adică de fereastra aia, fix ca goblenu bunică-mii.

Date practice şi tehnice: briuselu era la data aia, sfîrşitul lui august aş zice, 24-26 august, mai precis, plin ochi, da nu altfel de români, vorbesc serios, sărind peste faptul că la prietenii mei români am fost, unde mă învîrteam, numai româneşte auzeam. Mă-ntreb cum ar fi să mă duc în Spania or în Italia, că n-am fost.
Aşa, şi cănile le-am luat dintr-un magazin de suveniruri, normal, unde, la fel de normal, mai erau cel puţin alţi patru români necunoscuţi mie, ai mei rămăseseră afară şi mă aşteptau. Ce voiam să zic? A, da, dacă doriţi suveniruri de la Briusel, lăsaţi-vă un moment timp şi intraţi în mai multe magazinaşe, că preţurile diferă simţitor de la loc la loc, chiar dacă în centru.
Le folosim, că-s mărişoare, cînd le vine rîndul, aşa.

Scrisoarea mea din 2002

e aici.

Căni 4 (cu bonus)

Dacă tot am stabilit că vine Crăciunul, iaca două căni cu reni şi două farfurii cu moşu. :)



Dacă interesează pe cineva, pot reda textul de pe rama cănii (ramă??!). Dar deocamdată nu, n-am încercat încă să dau click pe imagini şi să văd în ce măsură se distinge scrisul.



Mai sînt şi două farfurii, cred că-s într-o serie, sînt cumpărate din acelaşi magazin, culorile diferă puţin, dar scrisul (grafia) e la fel.



De asta le-am pozat învîrtite, în caz că are cineva curiozitatea să-şi chinuie ochişorii pe ele.



Am zis eu că poate e mai uşor aşa.



Nu m-aş mira dacă identificaţi şi firmituri, n-am şters masa, şi-aşa cu farfuriile am fost nepregătită, a trebuit să le spăl şi să le şterg special cu această ocazie!



Da, sînt de la Butlers, da, aş vrea să locuiesc în Butlers! Butlers rulz, Butlers iz ză best! :)



Ok, am dat click, nu se vede nimica, da nu-i bai, adică şi ce dacă?
Despre căni, le folosim rarisim (sînt ceva mai mici decît celelalte), iar farfuriile sînt cam zilnic la micul dejun pe masă (mai puţin atunci cînd nu le spală nimeni şi-atunci luăm altele din dulap). P. are boală pe ele şi pe nişte cuţite fără de care nu-i tihneşte lui ptitdejeoneu. Ce să-i fac, maniac:D! A, nu vă mai arăt şi cuţitele acu.
Să v-aducă moşu ce vreţi voi, ok? Mie mi-am adus singură:>!
Dacă P. e pămpălău, ce să-i fac? :D
PS Căni am făcut cadou de crăciun 2006 la tot cartierul (adică cei care-am fost la Angela la masă, inclusiv mie), farfuriile le-a primit dumnealui tot în 2006 de moşu din seara asta.

Hai să visăm desene animate!

Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu, cînd visez că moare cineva, sînt cam aiurea aşa.

Cînd eram foarte jovenă, ce mai, în clasa a cincea, m-am mutat în altă clasă (de fapt clasa s-a desfiinţat, dar mama mă mutase cu pile dinainte) şi dintre noii colegi m-am împrietenit printre alţii şi cu doi fraţi, soră şi frate de fapt, ea mai mare, el mai mic, ambii deci în aceeaşi clasă (şi bancă, parcă).
Ea mi-a devenit pentru cîţiva ani cea mai bună prietenă, de el m-am amorezat (dar fiindcă eram eu creangă, nu era singurul pe lista feţi-frumoşilor mei).
După ani şi ani, cu el mă mai salut, dacă-l văd, dar vă puteţi imagina cam cît de des se întîmplă asta... iar cu ea nu mai am nicio legătură, pentru că soarta crudă şi ticăloasă a făcut să ne amorezăm pe bune de acelaşi flăcău şi după ce romanţa noastră s-a terminat, a-nceput romanţa lor, care s-a terminat şi aia, dar noi fiind nişte leidii, nu ne mai zicem bonjur încă de-atunci. Mă rog, ea n-a mai răspuns la salut.

În visul meu de azi-noapte, primul de care mi-am amintit, mama lor era în doliu la uşa mea şi mă ruga să vin la înmormîntare, dintre foştii colegi. Mi-a fost clar că rivala mea s-a dus de pe lumea asta şi mi-am pus mîinile în cap, că nu voiam să moară, n-am nimic cu ea, să fie ea cum vrea ea, dar nu e nevoie să moarăăăă!
Maică-sa mi-a zis că de murit, a murit băiatul.
!! !!!!!
După aia am mai visat o groază de chestiiiiii din care nu mi-am mai amintit mare lucru şi nici nu mă interesa de altfel, îmi aminteam mereu şi în visele următoare că băiatul ăla a murit şi că eu mai am de la el o banală felicitare de 8 martie (care chiar există undeva la mama, cred).
Na, apoi m-am trezit de-a binelea şi mi-am zis iar în barbă bengos mai visezi, deşteapto şi m-am luat cu ale mele, dar mi-am mai adus aminte de cîteva ori de trebuşoara asta...

Ne-am uitat ca de obicei pe pro7 la familia Simpson. Şi mi-a picat o mare fisă tardivă (n-am idee de cîţi ani îmi place serialul ăsta, dar sînt o groază) că Bart seamănă cu fostul meu coleg de clasă.
Acum îmi este şi destul de greu să aflu ce mai fac ei, dar am încredere că-s bine, că visele 1 ducă-se cu noaptea 2 cînd visezi că moare cineva, clar nu moare repede, că i-a murit moartea etc. dar 3 e mult mai mişto să ai şi-o confirmare că îi merge bine mortului, nu ştiu cum să zic, parcă te simţi şi tu mai bine după aia. E cazul meu cel puţin.

Mi-e a dracului de frică de moarte. Da' am mai zis că-s căcăcioasă.

Căni 3

Aste două căni n-au o poveste spectaculoasă, decît că mi-au plăcut şi le-am luat la un preţ de nimica (haha, erau reduse după velăntainz dei).
Oricum mă simt bine de cîte ori mă uit la mutrele urşilor ălora şi cîteodată cred că am o preferată între cele două, dar dacă mă gîndesc mai bine, ambele sînt super! :D

Am scris un post din viitor!!!

Mare şmecheră ce mă aflu, ce mi-am zis, ia să mă asigur eu pe ziua de mîine că nu mi se aşterne praful pe blog şi să scriu de acu ceva, că tot am material (haha) şi numai bine, setez ora publicării şi aia sînt!
Întîmplător după ce i-am dat publish, m-am dus pe blog. Cînd colo, postul era bine mersi, e drept, cu data de marţi, 4 decembrie! Acum sînt curioasă dacă apare acum în reader şi dacă acest post în care mă desfăşor actualmente va fi intercalat între căni.

Pe wordpress situaţia e alta, acolo, dacă setezi să apară mai încolo, cică şi apare. Cel puţin ce-am scris azi să intre mîine la gramo nu e nici în drafts, nici pe blog. Aşa cum au descris ei într-un post detaliat.
Dar rămîne să verific mîine. :)

Căni 2

Povestea acestor două căni e simplă. Cea mai mare, pe fond alb, e achiziţionată împreună cu un ursuleţ de pluş, la pachet, dacă nu mă înşală memoria. M-au atras în egală măsură şi cana, şi pluşul, le-am pus în traistă şi i le-am prezentat lui P. cacadou pentru el de la mine. Adică dacă ar fi mîrîit că ce-i trebuie lui alte căni şi alţi urşi de pluş, eu aş fi suferit groaznic! (Mai ales că eram în perioada vieţii mele cînd cumpăram vagonabil din ambele soiuri de articole şi trebuia să le plasez cumva pardonabil.)
Culmea e că această cană a avut un succes monstru, eu nu o prea folosesc, pentru că e subţire, dar P. pune întîi şi-ntîi mîna pe ea.

A doua cană are o istorie similară, era nu ştiu ce ofertă (probabil după Moş Nicolae) şi era umplută cu ciocolăţele. Care m-au interesat mai puţin, dar cana mi s-a părut tare drăguţă, n-am ezitat şi paf, cadouaş lui P.!!!
După cum se observă în ultima fotografie, cu timpul cana s-a ales cu o ciobitură. Şi are şi o crăpătură măricică, doar că nu curge încă prin ea.
Cînd am fost la o polterabend în vară, (petrecere înaintea unei nunţi unde vin muuuulţi oameni şi sparg farfurii căni gresie faianţă ca să fie cu noroc perechea de miri) n-aveam mai nimic ce să ducem. Aşa că am înşfăcat cana ciobită, o sacoşă, gata tu, aşa mergem. P. s-a uitat la mine negru ca furtuna şi mi-a zis onli ăuvăr mai ded badi duci cana asta s-o spargi de tot!!!
Aşa că am şterpelit de la T. o farfurie vag alterată şi una veeeche de-a noastră şi duşi am fost. De atunci cana accidentată este scoasă doar la şedinţe foto (sau în cazurile extreme cînd nu mai sînt alte căni curate!!!)...
Ce scurt am povestit!!