vineri, 27 februarie 2009

In care si Vio descopera America (part 2)

Cum incepusem sa zic, asta e blogul care m-a facut sa aduc la computer cele 4 geluri de dus pe care le avem momentan in baie si care toate sint grozav de chimice.

Asa ca citind eu pe acolo cu ochii mariti de uimire, mi-am facut o listuta (in carnetel!) cu ce sa nu contina produsele cosmetice etc. si am purces in vizita de recunoastere la magazinele de profil de la noi din siti. Care sint 4 la numar pe strada principala, un soi de parfumerii cum erau in frageda mea pruncie, maricele ele asa si cu zeci de mii de articole. Raion cosmetic este aici, ca si la romani, in fiecare alimentara, doar ca n-au decit marcile cele mai cunoscute, or eu aveam planuri marete.

Asadar, parfumeriile, numite in Nemtia drogerie (m-am amuzat teribil cind am ajuns prima oara aici si-am vazut ca vind droguri pe fatsa:D), sint in ordinea traseului meu:
Müller
Rossmann
dm (Drogerie Markt)
Schlecker

M-am uitat in prima faza dupa emblemele descrise de Sideris pe blogul ei, logo-uri? stampile? sigle!
Iata-le aici.

La Müller am gasit o firma Terra Naturi, care are siglele BDIH si Vegan si mi s-a parut foarte accesibila la pretisoare. Mi-am umplut cosul cu crema de zi, crema de noapte, gel de dus, crema de corp, crema de miini, strugurel, un gel "scrub" :), de la alta firma un sapun solid si de la Weleda (schiumputs!) gel+sampon (pentru copii) (ca la adulti era si mai scump).
In timp ce vinturam magazinul, mi-a venit ideea sa imi notez pe carnetel produsele, cantitatile si preturile si sa merg si la celelalte drogherii. Zis si facut. Asa ca am lasat cosul la casiera, i-am zis ca vin dupa el si-am decolat.

La Rossmann n-am gasit mare lucru, totusi aveau si alte chestii, de exemplu masca de fata si gel de dus+sampon ieftioare de la firma Alterra (cel putin cu sigla BDIH).

Mai departe la dm am descoperit paradisul. Imi amintesc ca am mai cercetat piata cu ceva timp in urma si nu erau decit "super firme" cu mega preturi, daca voiai ceva mai deosebit (de exemplu umblasem cu limba scoasa dupa un deodorant fara aluminiu, am gasit biologic, dar cu aluminiu, multumesc, nu. In fine, am fost surprinsa sa gasesc acum cam tot ce-ti doreste sufletelul in materie, cu siglele alea pe produse si nu infricosator de scumpe.)

I-am dat o sansa si lui Schlecker, unde chiar nu era mai nimic, decit produse de la Weleda, care oricum nu intra in bugetul meu deocamdata si o sa vad daca mai incolo.

M-am intors la dm si am cumparat:
toate de la firma ALVERDE:
crema de miini cu galbenele si unt de shea (??) 1,95 euro 75 ml
masca pentru ten uscat cu aloe vera 0,95 euro (pentru doua utilizari)
gel de dus cu fistic si migdale 1,45 euro 250 ml
balsam de par de mesteacan si salvie (cred!) 2,25 euro 200 ml
sampon idem 1,95 euro 200 ml
sapun lichid de levantica si kornblume (nu cunosc ce e) 1,35 euro 300 ml

total 11,05 euro.
toate produsele au siglele BDIH si Vegan, mai putin crema de miini, care are doar BDIH, dar a luat nota "foarte bun" la testul ecologic din Germania.

Dezamagirea mea e legata de faptul ca in aceasta cautare de azi nu am gasit un sampon cu tot cu balsam, ca tocmai foloseam unul si mi-era drag, dar e bineinteles cu bratul de chimicale dupa el.

Mi s-a parut o idee buna sa-mi notez preturile si cantitatile, pentru ca la dm cremele de fata erau o idee mai scumpe decit la Müller, asa ca m-am intors la magazinul din urma, de unde am pus mina pe doua creme, una de zi, una de noapte, 50 ml, 3,99 euro de caciula. O crema Garnier costa incepind de acolo, sint si unele "no name" la 2,99, am mai avut si creme "smechere", chiar si pe la 20 de euro (vichy). Mai scumpe de-atit nu mi-am permis la viata mea si de-acum chiar nu ma mai intereseaza.
A, cremele sint cu avocado si catina, ambele cu BDIH si Vegan.

Mai intentionez sa imi notez pe ele cind le desfac, desi au termene de garantie cu luna si data, ceea ce n-am vazut de secole, pina acum erau doar cu 3/6/12/24 luni.

Paste de dinti n-am vazut decit de la Weleda, nu m-am incumetat deocamdata.

AAAAAM uitat sa comunic natiunilor planetei ca am ochelari (chiar si de soare) cu dioptrii, nu ma impac deocamdata grozav cu ei, dar ma straduiesc.

Adios si n-am cuvinte!

PS Pasta de dinti era la un magazin naturist si cam toate Weleda-ele erau o idee mai scumpe ca la celelalte magazine. La alimentara erau doar clasicele nivea si nu mai stiu ce, fa etc.

8 comentarii:

  1. Faina calatoria dupa cosmetice bune! Daca au etichetele acelea, inseamna ca lista de substante nu include iritanti si chestii care blocheaza porii? Eu umblam la un moment dat cu lista de substante rele dupa mine si pare mai greu sa gasesti un demachiant bun decit un apartament de inchiriat (fara gindaci):)
    O sa tin cont de descoperirile tale daca ajunge dm si prin aceste parti :)

    RăspundețiȘtergere
  2. A, eco-cosmetice am vazut pe aici si la 90 lei un borcan minuscul cu crema :|

    RăspundețiȘtergere
  3. unii-s de parere ca toata chestia cu produsele "biologice" este o mare vrajeala, destinata sa extraga mai multi bani din cei care-si pot permite. :)

    procesul de certificare bio este foarte costisitor si platit de firma producatoare. firmele care dau aceasta certificare nu-s controlate de nimeni. now you put the 2 + 2 together..

    RăspundețiȘtergere
  4. Oh, mai bine sa nu vreau sa stiu despre lucruri din astea decat sa ma apuc sa la caut innebunita pe la noi :))

    Pe de alta parte, I love DM :D :D :D Dar pentru produsele Balea, alea pt oamenii care inca au cosuri si la 22 de ani :))

    RăspundețiȘtergere
  5. Io am crema de fata bio cu extract de gutui de la Dr. Hauschka, fuarte agreabila. Ai vazut produse din marca asta?
    Dar marea mea nebunie e acum la fructele si legumele bio, care devin din ce in ce mai prezente si mai ieftine (aici in Franta) si cu un gust excelent pe deasupra.

    RăspundețiȘtergere
  6. Uitasem: aoleu, se poate face herpes pe nas?!

    Si pune poza cu noua tunsoare, noii ochelari ca n-o sa te mai cunosc next taim I see you.

    Ti-am trimis un desen micutz cu sinagoga din Budapesta...

    RăspundețiȘtergere
  7. Merci de reclama :)

    Culmea, In Romania Weleda sunt intre cele mai ieftine - celelalte marci au preturi inspre... exorbitant.

    RăspundețiȘtergere
  8. kornblume = cornflower = albastrele.
    ceaiul de albastrele retrage cearcanele violet si ochii pufosi.

    invidia mea sincera pentru produsele bio _atit de ieftine_

    RăspundețiȘtergere

Submit Your Blog