vineri, 2 mai 2008

Sa nu ucizi copacii !

Primit de la un prieten vechi cu rugamintea de a da mai departe catre comunitatea bloggeristica...

Contextul

Suntem un grup de cetateni, care locuim in Bucuresti in sectorul 3, pe strada Fizicienilor, la nr. 9.

In fata blocului nostru - D4A - se afla un mic teren aflat la cca 15-18m de cladire, pe care se afla copaci plantati de locatari acum peste 35 ani. In spatele acestui teren, la nici 50m de bloc, pana acum cateva saptamani se afla o cladire in paragina si terenul aferent, in aceeasi situatie ca si cladirea. Intre timp cladirea si terenul au fost demolate si am aflat ca un "investitor strategic", cum altfel, va construi 3 turnuri de 15 etaje fiecare! Dincolo de acest teren se afla parcari de tiruri, hale industriale, CET SUD, si multe alte "opere" din fier si beton lasate mostenire de anii comunismului.

Cu toate neajunsurile traiului in Bucuresti – aglomeratie, lipsa locurilor de parcare, poluare sau lipsa unui simt estetic in cladirile din jurul nostru - micuta oaza de verdeata reprezinta un punct important pentru locuitorii zonei. Important, nu numai din punct de vedere social sau de mediu, ci si practic: este singura modalitate in care praful si zgomotul sunt diminuate cat de cat, iar copii din zona se pot juca sub ochii nostri, si nu intr-un parc special amenajat la 200 m distanta sau in strada.

Am facut aceasta trecere in revista tocmai pentru a intelege cat de mult inseamna pentru locatarii din aceasta zona, micul parculet cu cativa copaci.

In momentul in care am aflat ca pe terenul dezafectat va fi construit un ansamblu de locuinte (“rezidential”) am fost destul de mahniti, pentru ca avizele de mediu si de constructie intr-un stat civilizat ar trebui sa tina cont si de densitatea populatiei si de modul in care o astfel de constructie afecteaza comunitatea din zona. Inchipuiti-va 300 de noi familii care vor locui intr-un perimentru de catave mii de metri patrati sau cum se va aglomera brusc cu inca 150 de masini – sa zicem - care vor pleca si vor veni in zona, in orele de varf. Sau modul in care o constructie de o asemenea anvergura va afecta pe perioada derularii lucrarilor pe cei care locuiesc acolo. Cu toate acestea terenul este privat si dreptul la o astfel de activitate din partea proprietarului nu poate fi incalcat sau subminat.
Ramaneam totusi cu multumirea ca terenul cu copaci din fata nu ni-l poate lua nimeni, fiind in administratia Primariei.

Problema

In ciuda acestei constatari – de o minima decenta si bun-simt civic – zilele trecute am aflat cu stupoare ca in locul copacilor s-a hotarat construirea unei biserici! La mai putin de 20m de geamurile noastre, intr-o zona verde amenajata, careia i se face toaletare in fiecare an, in ciuda OUG 114/2007 si evident fara ca noi – locatarii direct afectati - sa fim consultati si/sau instiintati!
Astfel terenul - avand 1450 mp - a fost dat in concesiune Patriarhiei pentru ridicarea unui ansamblu bisericesc – biserica si casa parohiala – cu titlu gratuit pe toata durata de existenta a cladirilor. Actul care stabileste acest lucru este Hotararea 289 a Consililului Local al Mun. Bucuresti din 12.10.2007.
Situatia este destul de grava si de urgenta, avand in vedere ca lucrurile au inceput sa se desfasoare foarte repede:
Vineri 18 aprilie, existau deja utilaje care incercau sa intre pe teren si sa pregateasca amplasamentul, desi din cate am inteles nu exista inca un aviz de defrisare a copacilor, insa exista autorizatie de constructie. Aceasta actiune a fost stopata pentru moment, datorita unei conjucturi favorabile (accesul la teren sa face printr-o parcare amenajata, iar posesorii masinilor respective, locatari ai aceluiasi bloc, nu au permis accesul utilajelor).
La momentul respectiv in zona a ajuns si dl. Dumitrascu – Arhitectul Sef al Primariei Sectorului 3 – care a lasat de inteles ca in momentul in care cei de la Patriarhie vor avea toate actele, sa continue actiunea. De-asemenea a lasat de inteles ca nu putem face nimic, cel mult sa incepem sa contestam pe cale legala – un raspuns de-altfel birocratic si corect.


Actiunea

La nivel de asociatie lucrurile nu sunt la fel de simple. Despre aceasta situatie se stia ceva vag de acum vreo 2 ani cum ca Patriarhia ar fi interesata de teren. Locatarii au semnat in majoritate ca nu sunt de acord cu o biserica, iar administratorul asociatiei a lasat o cerere la Primarie prin care solicita sa fim instiintati daca se hotaraste constructia bisericii, astfel incat in termenul legal de 30 zile sa putem contesta decizia. Asa cum spuneam mai sus insa nu am fost instiintati (actiunea ilegala, se pare) astfel incat acum suntem in situatia disperata in care trebuie sa reglam situatia din mers, insa in orice moment utilajele pot intra pe teren si sa inceapa lucrarea, daca cei in cauza obtin restul avizelor. Orice activitate a noastra ulterioara insa nu va reface parculetul.

Am inceput totusi demersurile legale: am facut o reclamatie la Primarie, am facut cerere pentru audienta la Primarul Sectorului 3, am luat legatura cu un avocat care studiaza problema si va stabili care sunt pasii pe care ii vom urma, am facut reclamatie la Directia pentru Protectia Mediului si Educatie EcoCivica din cadrul Primariei Sect. 3 si am incercat sa aflam in baza exact caror acte si reglementari pe acest teren va fi ridicata o constructie.


Concluzia

In general, din contactele sporadice pe care le-am avut pana acum - oameni in primarie, cei de la politie, arhitect sef - atitudinea pe care o sugereaza toata lumea este sa incercam sa ne “linistim”. Voalat ni se spune ca indiferent de demersurile legale, reclamatii sau petitii, “biserica se va construi oricum”. Institutii a caror ratiuni de existenta constau in gestionarea bunului mers al comunitatii sunt nu numai opace, dar si reticente sau nepasatoare la solicitarile si doleantele noastre.
La un moment dat am incercat sa contactam cateva televiziuni de stiri.
Au venit doua,au facut reportaje, nu foarte ample e adevarat, care nu au ajuns pe post.
Personal am incercat sa caut in mediile de informare situatii similare si desi sunt foarte multe (Biserici construite intre blocuri, impotriva dorintei cetatenilor), in mod suspect, foarte putine au parte de mediatizarea problemei si mai ales a ...solutionarii acesteia!
Am facut aceasta scurta prezentare a situatiei pentru ca avem nevoie disperata de ajutor! Acum! Vrem sa ne spunem povestea si sa fim ascultati.
Suntem suficient de mici incat actiunile noastre sa nu aiba efecte fara o sustinere puternica – fie ca e una jurnalistica sau care tine de societatea civila.


Va multumim!


Pentru contact:
Sebastian Stejar:
sebastianstejar@yahoo.com

5 comentarii:

  1. Ar putea cere sprijinul societatii civile...
    http://groups.yahoo.com/group/Consiliul-Cetatenilor/
    http://groups.yahoo.com/group/Bucuresti/
    (am trimis mai departe mesajul pe aceste doua grupuri)

    Alte site-uri de care mai stiu:
    http://salvatibucurestiul.wordpress.com/
    http://www.romaniamea.ro/
    http://www.asociatiabucuresti.ro/


    norida

    RăspundețiȘtergere
  2. offtopic: vezi ca am avut niste probleme si am schimbat parola la blog; iti spunem ce si cum pe mess

    ontopic: deh, e o biata bisericuta, nu e catedrala neamului, cum sa se implice televiziunile?

    RăspundețiȘtergere
  3. traim vremuri apocalipiptice in care dragostea de Dumnezeu si de aproapele a disparut - nu mai avem frica de Dumnezeu,incercam sa IL departam din viata noastra si sa slujim din ce in ce mai mult diavolului,prin rautate si prin comportamentul necuviincios fata de Dumnezeu si de Casa Lui - Biserica.Daca vom continua asa pangarind numele Lui si batjocorind Biserica - vom ajunge sa fim lasati de Dumnezeu pe mana diavolului;nu vedeti cate necazuri sunt in lume,uragane,cutremure - parintii au ajuns sa-si vada copii murind inaintea lor - cat credeti ca va mai ingadui Dumnezeu rautatea noastra….cand ai un necaz..de unde nimeni nu te poate scoate - oare nu incepi sa strigi ajutorul lui Dumnezeu?..este tragic ce se intampla….Dumnezeu a dat,Dumnezeu a luat - fie numele Lui binecuvantat - nu trebuie sa ne gandim ca noi am ajutat la cresterea si ingrijirea acestor copaci….daka nu dadea El lumina….si fertiliza pamantul - se uscau si se ofileau…
    Dumnezeu a creat cerul si pamantul…cele vazute si cele nevazute - oare cand ne-am nascut …am adus vreun copac cu noi? sau “mirosul muntelui”? ..eu cred ca NU …am venit goi …lafel cum vom parasi acest trup…acest pamanat…bogatia sau saracia - acolo sus cand vei fi in fata lui Dumnezeu..nu te va intreba cati copaci ai salvat de la defrisare ci ce ai facut pentru sufletu tau…cat de mult ai cinstit pe Dumnezeu si Legile Lui .Asadar iubiti “credinciosi” - decat cu numele….ganditiva bine ca fara Dumnezeu nu puteti face nimic , El v-a dat tot c aveti acum faptul ca unii dintre voi sunt sanatosi,.este un dar prea mare pentru necredinta voastra - ganditi-va voi cei fara vreun handicap serios - daca ati fi fost tintuiti la pat..cum v-ar mai decurge viata? neputand face una …..doua…treburi de’ale casei…?? sa ajungeti sa depindeti de ajutorul unei alte persoane?simtindu-va inutili … Ca o concluzie generala : Ingrijiti-va de suflet si de pacatele voastre lasati copacii ca nu ei va aduc mantuirea sufletului

    RăspundețiȘtergere
  4. Fratilor......
    Poate ne trimite Dumnezeu un cutremur ca in China si apoi mai vorbim......
    Cu ce va deranjeaza construirea unei biserici intre copacii aceea asa de ,,valorosi"?
    Nu mai informati gresit locatarii pt. ca nu se vor taia toti copacii.
    Nu va puneti impotriva lui Dumnezeu, ca ne pedepseste aspru...

    RăspundețiȘtergere
  5. Cateodata comentariile zic mai multe decat un articol. Incredibile reactiile celor doi 'credinciosi'.

    RăspundețiȘtergere

Submit Your Blog