luni, 30 august 2010

55 EUR

Mi-am făcut damblaua şi mi-am cumpărat la loc brăţara primită de la nană-mea pe care am pierdut-o în iarnă. În plus, avem breloace şi mi-a trebuit, explicabil, o insignă! :)

Şi aşa a mai trecut un an cu sărbătorile tîrgului. Acum sînt artificiile, le aud, dar nu se vede nimic de pe terasă. Uel, next time. A fost o vreme suuuuper antipatică.

Şi da, cam vine iarna la noi.

duminică, 29 august 2010

Colorez

Am impresia că este o fază în SATC filmul 1 în care domniţele vorbesc despre sex şi folosesc verbul a colora pentru a descrie acţiunea, pentru că de faţă e şi fetiţa Charlottei şi să nu audă prostii, da?

Am fost joi la Aldi să iau nişte piese de îmbrăcăminte (!) de ploaie şi am dat şi de un set de 5 cărţi de colorat la 3 euri parcă. Cum moştenitorul familiei e iar în vizită, am zis ah la preţul ăsta merită!

Ieri i-am prezentat prima cărticică, maică-sa entuziasmată, bunică-sa vai nu e prea mic, în fine, n-aveau creioane colorate, am fost eu cu el la cumpărături, scumpe în disperare culorile!!! Acasă distracţia a durat cîteva minute şi adios.

Azi la bunică-so am găsit creioane. Ţac am adus o altă cărticică de colorat de la noi, iar relativ subţire interesul juniorului, dar cum bunică-su avea două seturi de creioane, i-am cerut pentru mine unul, am venit acasă şi m-am apucat de colorat.

Mai trebuie să precizez că mi-am mai luat o carte de colorat cînd depăşisem clar vîrsta, nu ştiu de ce mă fascinează acţiunea asta, poate pentru că nu am deloc amintiri cu mine colorînd în copilărie, plus că nu am deloc, da deloc, talent la desen şi coloratul îmi dă impresia că sînt o mare artistă şi creez pe bandă capodopere, ceea ce aşa şi e, să fim înţeleşi.

PS Benjamin Biolay e pe locul 1 în topul ascultărilor mele de pe last.fm, îl urmează în ordine Maxwell Street Klezmer Band, The Beatles şi Pink Floyd, Itzhak Perlman & Oscar Peterson, Giora Feidman, Kings of Leon şi Depeche Mode.

luni, 23 august 2010

Telefonată

Unei fete de care mi-e tare drag şi dor:)



Submit Your Blog