Căni 2

Povestea acestor două căni e simplă. Cea mai mare, pe fond alb, e achiziţionată împreună cu un ursuleţ de pluş, la pachet, dacă nu mă înşală memoria. M-au atras în egală măsură şi cana, şi pluşul, le-am pus în traistă şi i le-am prezentat lui P. cacadou pentru el de la mine. Adică dacă ar fi mîrîit că ce-i trebuie lui alte căni şi alţi urşi de pluş, eu aş fi suferit groaznic! (Mai ales că eram în perioada vieţii mele cînd cumpăram vagonabil din ambele soiuri de articole şi trebuia să le plasez cumva pardonabil.)
Culmea e că această cană a avut un succes monstru, eu nu o prea folosesc, pentru că e subţire, dar P. pune întîi şi-ntîi mîna pe ea.

A doua cană are o istorie similară, era nu ştiu ce ofertă (probabil după Moş Nicolae) şi era umplută cu ciocolăţele. Care m-au interesat mai puţin, dar cana mi s-a părut tare drăguţă, n-am ezitat şi paf, cadouaş lui P.!!!
După cum se observă în ultima fotografie, cu timpul cana s-a ales cu o ciobitură. Şi are şi o crăpătură măricică, doar că nu curge încă prin ea.
Cînd am fost la o polterabend în vară, (petrecere înaintea unei nunţi unde vin muuuulţi oameni şi sparg farfurii căni gresie faianţă ca să fie cu noroc perechea de miri) n-aveam mai nimic ce să ducem. Aşa că am înşfăcat cana ciobită, o sacoşă, gata tu, aşa mergem. P. s-a uitat la mine negru ca furtuna şi mi-a zis onli ăuvăr mai ded badi duci cana asta s-o spargi de tot!!!
Aşa că am şterpelit de la T. o farfurie vag alterată şi una veeeche de-a noastră şi duşi am fost. De atunci cana accidentată este scoasă doar la şedinţe foto (sau în cazurile extreme cînd nu mai sînt alte căni curate!!!)...
Ce scurt am povestit!!