luni, 17 decembrie 2007

Vio visează, că ce altceva să facă şi ea

Acţiunea se petrece, aşa cum e şi normal, simultan în Iaşi şi-n Germania (da, ştiu c-am alăturat un oraş şi-o ţară), başca malul Bahluiului e de fapt o plajă la Marea Neagră, parcă apare şi casa bunică-mii de la ţară în peisaj.

Episodul 1. Primesc de la Ana sau de la Ionuca (ordinea e alfabetică) un bilet la un concert Mando Diao. (Precizez că in real life n-am nicio treabă cu muzicile ăstea mai noi de, nu ştiu, U2??? (nu că aş avea treabă cu U2!), dar am văzut ieri o reclamă pe austrieci cu formaţia asta care o să concerteze coloşa şi mi-a plăcut cum sună, dar cam asta-i tot. Mai precizez că, în timp ce scriu delicat aceste rînduri, ascult de pe iutub niţeluş, ca să nu mor proastă-proastă!)
Bon, Ionuca stătea de data asta în Alexandru, fix în bloc cu Suzi aş zice, doar că blocul era cumva în mijlocul parcului, iar dacă ieşeai din el şi mergeai spre cinema, între ele mai era o bucată bună de mozaic. (sorry, fraza e doar pentru cunoscătorii zonei, ai chent help!)
Ionuca fuma Lucky Strike (:O!!!!!!!!!!!!), le ţinea afară, cîte-o ţigară lipită pe-o foiţă cu o reclamă (reclamă la ceva, nu la ţigări), într-un afişier, şi scotea de-acolo cîte una şi dacă-i cereai o ţigară, ţi-o dădea cu tot cu foicica aia. :)

Episodul 2. Nu ştiu cu ce să mă îmbrac la concert. Sînt ca de obicei pe fugă. Mama îmi spune că mi-a stricat fără să vrea o geacă (gen călcat din greşeală gulerul de blană). Ce garderobă mai am şi eu în vise:D! Trebuie să ajung în Offenbach, unde e evenimentul muzical (observati evitarea repetării!), parcă am vrut să plec cu un tren/tramvai, dar parcă totuşi aş fi într-un autocar de-ăla "exclusiv". Cobor în faţa clubului, e un soi de maro roşietic (nu cărămiziu), numele e ceva gen nikkledeon (????), dar nu aşa. Concertul e foarte mişto, nu foarte aglomerat, căci număr limitat de bilete, nu reţin nimic de-acolo.
Români mulţi, raportat la numărul total. Dar cumva români "de lux", alde o domniţă cu cabinet de avocatură într-o locaţie cu chirie fabuloasă.

Episodul 3. Vin cu mama din Podu' de Piatră spre Alexandru, Neptun, malul Bahluiului e deci o plajă, gen tabără, cu mese unde stau copii la masă. Mama are o groază de monede şi le distribuie copiilor, eu întreb de ce le dă, că nu par flămînzi, plus că tocmai sînt la masă, de ce nu dă unei femei sărmane cu copilul mic de gît. Îi dă şi ei. Mai vorbim de nişte taxe pe care le tot au de plătit locuitorii, ca un soi de bir.

Mă trezesc.
Mando Diao sună mişto. Parol.

6 comentarii:

  1. Da, Mandodiao suna misto!
    Fuaaarte interesant visu tau, eu cred ca e un lucru bun ca visezi si ca scrii ce visezi, pentru daca n-ai visa, ai uita multe mici detalii din existenta ta pe trezie si scriind visele te-ai scos dublu!

    RăspundețiȘtergere
  2. Deci io cred ca nikkledeon-ul ala de mine ti-a venit. Desi eu ti-am spus ca pe Mando Diao i-am vazut la Sziget, nu la Nickelsdorf. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. si eu i-am vazut la sziget. parol! suna chiar foarte bine live.
    intrebarea ar fi pe ce melodie de-a lor te-ai trezit?

    RăspundețiȘtergere
  4. :)) Deci de asta ai vrut sa stii daca imi plac Mando Diao.

    Misto visul, mai putin faza cu tigarile :D

    RăspundețiȘtergere
  5. :-))
    eu am visat candva ca profa de franceza din generala (ciuma scolii!!!) purta niste pantaloni vechoi ai mamei si se plimba pe la mine pe acasa

    RăspundețiȘtergere
  6. da băi suzi, da m-am cam plictisit să mă trezesc tehuie, să mănînc şi să doresc să mă culc la loc şi dacă se poate, să nu visez, că iar mă trezesc obo. sau poate aşa m-am născut...

    liviu, nu mi-a venit de la tine, deşi poate mando diao să fi auzit de la tine, da dacă mi i-ai zis la pachet împreună cu alţii pe care i-ai văzut în concert, slabe şanse. orcum, chestia aia cu nicknujce era numele clubului, nu era o localitate, care localitatea era offenbach:)

    thian, nu mi-am amintit vreo melodie, m-am apucat să mă culturalizez cînd m-am trezit abia:)

    ionuca, da, fix de asta am vrut. exact aşa m-am gîndit şi eu:)

    raluca, ce vise mai ai şi tu:))
    le scrii şi tu undeva? pot să văd:D?

    mersi tuturor de răbdare (şi comentarii) şi scuze că răspund tîrziu:)

    RăspundețiȘtergere

Submit Your Blog