joi, 13 decembrie 2007

Vio dreams again

(Sorry că n-am mai scris, sorry că n-am zis din timp că nu mai scriu, nu ştiu niciodată cînd mă apucă şi cît mă ţine, uneori îmi dau seama tîrziu.)

Cînd m-am întors din concediu am visat cine e Luciat! E Claudia din blocul de lîngă al mamei, etajul 9, trei camere, librăreasă, blondă, ochelari, spălăcită. Pardon, Cristina o cheamă. :)

Marţi/miercuri o vizitam cu P. pe Ionuca, avea un apartament care mi-a plăcut mult, un patru camere cu dulciuri pe frigider (în nu m-am uitat!), erau pisici, era şi sora ei cu fetiţa, plus o cadă cu apă.

Ieri ziua, în timp real adicătelea, am citit cărticica aia de Eric-Emmanuel Schmitt, Domnul Ibrahim şi florile din Coran. Nu zic mai multe despre (cel puţin deocamdată, aici e vorba de ce mai visez eu, da?)

Azi-noapte am plecat cu bunul meu prieten George (pentru cei care nu s-au prins, T. R. Knight din Grey's Anatomy) într-o ţară arabă. Într-o misiune ultra-secretă. Cel puţin înainte de-a ajunge la aeroport, cînd am primit "marfa" (adică am fost şi eu de faţă, dar el a luat-0), era ca în descrierile alea cu securitatea şi cuiburi şi urmăritori la orice zece metri şi super chestii tehnice, arme, microfoane, maşini... mult negru, în plus.
De altfel nu aveam viză pentru ţara unde voiam să ajungem şi la control poarta aia care ţiuie la metale şi mai ştiu eu ce era de pamplezir acolo, aşa părea. Eu eram îmbrăcată ca o tanti musulmancă strong, doar că totuşi blondă şi nu ştiam neam arăbeşte, iar domniţa care mă cerceta ştiam şi ea zero engleză. Speram sincer să nu-mi fi pasat ceva George, care sigur era blindat cu tot felul de şurubelniţe, n-am idee la ce-i trebuiau, a urmat controlul corporal (pe pipăitelea pe deasupra ţoalelor mele sac negre!) unde mă simţeam destul de sigură, ignorînd micul detaliu că purtam la gîtlej ditamai colierul (aş zice că de perle, da' crecă erau diamante or ceva barosan, că am aflat că valoarea lui e de patru sute mii $!!!). Nu mai ştiu cum sau dacă am ieşit basma curată.

Normal c-am fost mega obosită azi.

4 comentarii:

  1. Oooh, dulciuri!! Chiar ieri m-am aprovizionat cu muuultaaa ciocolata :D So, sa ma astept la o vizita de la voi? ;;)

    RăspundețiȘtergere
  2. eu as fi spus turban curat in loc de basma curata sau poate feregea?

    RăspundețiȘtergere
  3. ionuca, nu chiar acu, dar poate vii tu pe la noi după ce ne mutăm?
    ce planuri mai ai pentru la vară? ;;)

    luciat,
    rîzi tu, rîzi, harap-alb...!
    să-nţeleg că te-ai recunoscut în portreeeeet? mi se pare şi normal:P

    mama, da, interesant jocul de cuvinte, dar am impresia că nu asta urmăream. feregea a trebuit să caut în dexonline, că nu-l ştiam şi nici nu l-am ţinut minte nici acu:)

    :*

    RăspundețiȘtergere

Submit Your Blog