Semneaza petitia!

De la Liviu, via ym, aflu de chestia asta.
Ma duc intins sa semnez.
Poate aveti si voi chef.
Eventual puneti si la voi in blog;)!
Cu multumiri
si amintiri,
o ieseanca

Catelul si ciinele

In tineretea mea, cartierul Alexandru arata altfel. Blocurile de la bulevard de pe partea cu Bahluiul erau la locul lor, dar pe partea cealalta, cum vii de la piata, era o colectie de case de tara, cu curte si gradina (catel, purcel, tot tacimul), la o casa de-asta de pe la mijlocul adunaturii luam noi bors.
Verii mei stateau (si mai stau) la inceputul Daciei, tot la bulevard, la bloc, inspre calea ferata; fix in spatele blocurilor astora era iar o colectie de case. Toate darimate mai tirziu, spre a face locuri locuintelor luxoase (!!) cu patru camere, doua bai, doua balcoane, o nebunie, culmea luxului, ce mai!
Cind mergeam cu mama la verii mei si eram inca de-o schioapa, dupa ce treceam de gang si ajungeam in dreptul caselor, salvarea intruchipata (!) de scara blocului era atit de aproape si in acelasi timp aproape inaccesibila, era mai mereu seara si intuneric, lumina era doar de la ferestrele de la bloc, nu de la stilpi, si cum intram in zona interzisa, cum incepeau ciinii sa latre ca la urs. Si eu tremuram cu mina in mina mamei ca frunza in bataia vintului. De altfel mama imi spunea ca animalele ma simt ca mi-e frica si de aia ma latra.
Dar mie nu-mi era frica! Eram foarte viteaza. Doar ca functiona acolo un rationament anapoda - nu-mi era frica, dar ciinii primeau un semnal fals, cum ca mi-ar fi fost frica, si latrau intr-o veselie, asa ca n-avea sens sa mai fac pe curajoasa si urcam scarile in mare entuziasm pina la usa verilor mei.
Acolo erau seri faine, ca ne vedeam rar si eram (si mai sintem:D) apropiati ca virsta si nu stiam ce sa mai povestim si cum sa ne mai jucam (si chiar cred ca prea mult la povesti nu stateam). Nu tin minte mare lucru de-atunci, doar o vedere cu o tanti cu un receptor la ureche, vedere de-aia din strainatate, la care daca te uitai din stinga o vedeai pe tanti serioasa, iar privita din dreapta avea ochii inchisi si zimbea. O nebunie, eu n-aveam strengareli de-astea. Si mai avea vara-mea o cutie muzicala cu o balerina roz, care mergea cu cheita (fusese reparata de citeva ori) care dansa fascinant pe o muzica diafana (!).
Poate-am mai povestit asta, si ce urmeaza.
Tot pentru ca veneam rar in vizite, astea se prelungeau la ore normal interzise copiilor, la un moment dat mama ma striga la bucatarie, hai vio zi-le pa verisorilor tai, echipeaza-te si hai sa mergem. Si-atunci se dadea startul pentru inca o ora de nebunii cu scenariu bine stiut dinainte. Imi dispareau papucii. Dragutii de ei erau ascunsi de dragutii mei de veri si eu ma perpeleam mereu, ca stiam ca trucul e vechi si ca nu stiu sa mint, asa ca degeaba ma duceam cu o figura inocenta ca nu-mi gasesc papucii, eram trimisi iar in cautari, intr-un final apareau si plecam acasa. :)

Cu timpul m-am mai inaltat (desi n-am suferit niciodata la capitolul asta, ba dimpotriva (ma amorezam frecvent de tipi mai mici de statura sau maxim de inaltimea mea)) si eram destul de sigura pe viteza mea, asa ca n-am mai considerat ca mi-ar putea pune ciinii latratori probleme. Unde te mai pui ca aia de latra nu musca, proverb, adevarat suta la suta, clar.

Luasem la facultate, situatia financiara de-acasa nu era stralucitoare, fusesem singura surprinsa de reusita mea si cind bateam stradutele neumblate ale Iasului, imi imaginam ca ma duc la tata cu mare tupeu si-i pun in fata o lista lunga cu obiectele adorate de mine in taina, adorate si dorite ca accesorii pentru fizicul meu impecabil, dar care suferea crunt fara ele. Ma rog, imi scadea elanul cind ma gindeam ca nu mi-a promis nimeni nimic daca intru la facultate, deci tata putea sa ma trimita sa plimb ursul scurtut.
Dar intr-o seara de reverie de-asta, cind mai toti prietenii mei erau plecati din oras care incotro, mi-am urnit osisoarele din casa si ma indreptam spre Palat cufundata intr-o adinca meditatie despre lume si viata. Soarele se pregatea sa apuna, batea un vintisor delicat si eu nu mai puteam de rock'n'roll, in bocancii mei vag rupti in partea de sus si pe care ma pregateam sa-i expun ca stricati si doritori de inlocuitori, dar tot intr-o conversatie imaginara.
Cind o catea s-a repezit pe neve la mine si m-a muscat de picior, lasindu-si amprenta dentara in pantaloni si oprindu-se in marginea bocancului. Trezita din reverie, m-am uitat urit la catea, in timp ce ea ma latra de zor si eu imi depaseam recordul la viteza la urcat strada din dreapta Mitropoliei.
In interval de-o saptamina m-au mai muscat alti doi ciini, tot fara urmari si tot pe neve, o data prin Copou, prin spatele Parcului Expozitiei, pe-o strada cu multe case in constructie.
Deja acasa se optase printr-un deosebit concurs de imprejurari pentru pisici, inca imi plac ciinii, dar n-as zice ca ma omor dupa ei, dupa cum nici ei dupa mine.

Lector in periodica*

Cind eram eu mica nu prea cred ca era la noi notiunea de babysitter, dar mama ma lasa destul de frecvent cu sora-sa mai mica, ea cu barbata-su au si domiciliat o vreme la noi in camera de pe colt si-apoi ma duceam la ea, ca statea foarte aproape. Matusa-mea dadea frecvent in mintea copiilor si era o mare bucurie sa stau sa ma hlizesc cu ea. Intr-o vreme citea ea dupa-amiezele si eu ar fi trebuit sa stau cuminte cu ea in pat si eventual sa dorm.
Dar ma lovise interesul pentru hirtoagele alea cu semne negre pe ele, asa ca matusa-mea s-a apucat sa le depene incetisor pe intelesul meu. Aveam niste carticele de povesti format mic si cu desene, ca la maxim douazeci de pagini fiecare. Cred ca erau capatate de la alt copil care mai crescuse; erau in principiu dupa Petre Ispirescu. Ce-mi amintesc acum sint o poveste cu Omul Spin (pe care am citit-o si in varianta integrala mai tirziu) si cu Jumatate-de-Om-calare-pe-jumatate-de-iepure-schiop si alta cu niste aventuri in Padurea de Arama, Padurea de Argint si Padurea de Aur, unde era un palat, unde era o mare chefuiala. Ei bine, si Sarea in bucate.
In aceeasi perioada pe noptiera mamei domicilia Zahei Orbul al lui Vasile Voiculescu. Vio marea cititoare a pus mina pe carte si-a buchisit nitelus la ea, dar nu i-a spus nimic si-a ramas asa.
Si peste vreo doi ani s-a dus la scoala si a-nvatat sa si scrie, ca de citit stia de-acasa, ca si alti plozi. Cu scrisul a fost o mare drama, ca bastonasele alea in general primeau nota -7, fiind aproape cioplite in hirtie, Vio neimpacindu-se in general cu stilouri si alte chestii si avind dificultati maxime la facut curbe gen la 5 si la s de mina, mare drama..
Prima tema serioasa pentru acasa, scrieti de trei ori cuvintul mama, s-a soldat cu o mie de vizite in bucatarie, mama, am mai facut un bastonas, cred ca mi-a luat ca la doua ore sa-mi scriu opera. Mama nu s-a lasat deloc induplecata sa-mi scrie macar un cuvint, fapt care nu mi s-a parut foarte vesel.
Ei, uitindu-ma eu astazi pe geam la cum cadea o grindina lejera, mi-am amintit de niste ziare de pe dulapul din bucataria copilariei mele, ziare pe care le-am dat jos, cocotata pe un scaun, si le-am decupat cu foarfeca.
Pentru ca parintii primisera ei ca tema la sedinta sa aleaga fragmente din ziare pe care sa le dea copiilor la scoala cu scopul de a urmari si sublinia o anumita litera. Iar mama alesese diverse fragmente dupa literele alea si eu le-am facut praf. Adica le-am decupat si mai mici si n-am inteles cu ce-am gresit cind mama m-a bestelit grupa mare.
Totusi acum ma descurc si cu scrisul si cu cititul. Despre scris am oarecari indoieli, din cauza de scris mult la taste.
Ma duc sa-mi scriu memoriile cu degetul in nisip.



*N-am avut alta idee de titlu, pardon

In pas cu moda

Cred ca mai stiti cum dupa '89 s-a spart piata si au aparut ca ciupercile dupa ploaie chestiile alea care au ramas in istorie cu numele de cod Consignatia. Vio era atunci in clasa a 6a, vacanta de iarna se lungise, fusese in excursie la Slanic-Moldova cu fratii B. si cu domnul B. si elevi de la scoala 16, plus o jovena super cula de la Negruzzi cu care parca se batuse nitelus, invatase acolo sa spuna tot de la jovena silly (prost pe engleza!), foarte frumos.
A inceput si scoala si au inceput sa apara de la o zi la alta tot mai multi colegi si colege cu:
-blugi originali (turcesti!)
-adidasi originali (idem!)
-pulovere originale (..)
Sau macar blugi adusi din Polonia.
Asa ca Vio s-a dus acasa la mama si a inceput dansul.
- Mama, imi iei si mie bluuugi?
- V-a adus lucrarea la matematica?
- Nu.
- Mai vedem...

A doua zi... mama, am luat 9,60 la lucrare! Imi iei blugi?
- N-am bani, mama...

Oricum in fiecare zi suspina in sinea ei dupa blugi turcesti, adidasi albi si puloveras de la consignatia! Culmea luxului ar fi fost sa le aiba pe toate trei si sa aiba si geaca de blugi!
Vai ce fericita ar fi fost!!!

Dar intr-o zi cu soare s-a intimplat minunea si mama i-a cumparat lui Vio nu o pereche de blugi, ci direct doua!!!

!!!!!!!!!!! Doua perechi de blugi de Pascani! O nuuuuuu!!!!
Drama, lacrimi, ciuda, nervi, moment suicidal... Cum sa mearga Vio la scoala cu blugi de Pascani cind ceilalti copii au blugi O-RI-GI-NALI?!?!
De voie de nevoie i-a imbracat, mai ales ca mama i-a explicat ca sint de calitate, ca Pascaniul face marfa pentru export si in plus, au costat cam 400 lei, platibili adica. In plus, mai erau citiva copii din clasa care aveau blugi de Pascani (C. de exemplu), deci na.

Totusi a urmat o zi si mai fericita care a incununat toate sperantele lui Vio!
Si anume mama a avut 10.000 (zece mii) lei si a mers cu Vio la Consignatia (era una la Cinema) si i-a cumparat de acolo cei mai adevarati si evident originali blugi din lume, cu eticheta falsificata rifle, care n-aveau nici o forma (adica erau cam conici de fapt) si pe care Vio din ziua de azi nu i-ar mai imbraca nici s-o pici cu ceara (si ii faceau si fundul mare, dar, slava Domnului, la vremea aia, nu avea astfel de ginduri). Si un puloveras Boyz tare tare frumos, o culoare verde bej maroniu galben mustar, rapitor! Vio s-a orientat sa fie un model daca se poate nu identic cu altul din clasa!
Mai lipsea cireasa de pe tort - adidasii! Care nu erau la Consignatia la Cinema, dar erau linga frizerie! Si Vio a avut voie sa isi cumpere singura adidasii (de altfel in clasa a 5a si-a cumparat singura o gecuta din statia de tramvai, cu 5 buzunare!) Si anume si-a luat marimea 43, micuta de ea, ca purta 39 atunci, dar s-a gindit ca sigur ii mai creste piciorusul si in plus nu aveau 39 la magazin si nu putea risca sa nu se prezinte in costum complet la scoala a doua zi, plus ca era posibil sa se afiseze intretinerea intre timp sau sa mai vina vreo lucrare pe neve si adio si n-am cuvinte adidasii mult visati! Asa ca a venit Vio inarmata cu incaltarile ideale acasa, mama a lasat-o-n banii ei, ca nu-si mai incapea in piele de bucurie.
Bun, inutil sa mai spun ca inainte de a-i purta de 5 ori s-au rupt, dar totusi Vio a defilat de citeva ori deosebit de tantosa prin Piata Voievozilor si venind intr-o zi de la chioscul Uelker de la colt, un prost invidios (ca altceva nu putea fi!) i-a zis te-ai incaltat cu papucii lu' tat-to? Ba a lu ma-ta, ar fi raspuns Vio, daca ar fi fost mai curajoasa si mai obraznica (stiind de altfel de astea cu ma-ta inca din clasa a 4a, ceea ce denota o precocitate iesita din comun, mai ales ca, daca e sa respectam adevarul istoric, Adi de la bunica de la scara a invatat-o pe Vio in virsta de trei ani sa mearga acasa si sa spuna gogosari cu p*la, la care mama i-a spus mama, sa nu mai spui asa, ca nu-i frumos, si Vio n-a mai spus).
Oricum ei au mai fost purtati pina la o anumita curatenie de Pasti cind mama i-a matrasit la gunoi, ca erau distrusi complet. Blugii si puloverul s-ar putea sa mai existe si-n ziua de azi, pe la tara, oricum, marfa originala originala, au tinut mult.
Cred ca in tinuta aia ar fi fost in stare sa se duca la dineu la ambasada.

Cindva a venit si geaca de blugi, luata de mama din bazar si luata acasa la bani marunti, s-a dovedit a avea defecte, la care Vio a facut criza de nervi si a zis poart-o tu, ca eu nu o imbrac!!
Vio era deja in liceu si avea alte aspiratii. Si pe data de 17 august a nu stiu carui an colega A. i-a vindut lui Vio o geaca tare buna, pe care Vio oricum o purtase deja en-gros!
Plus ca intre timp i se mai indeplinise o dorinta de Craciun : mama ii daduse bani sa-si cumpere o geaca de blugi second hand cu blana, cum numai Andreea A. mai avea...!
Boierie curata, parol!




Se dedica lui Suzii, ca o stim fana! (uite, micuto, cum te compromit eu!:D)
Seria cu Xavier se va relua la un moment dat pe acelasi program! Tineti aproape!