Vio primeste mail!

A. mi-a scris urmatoarele si mi-a dat si voie sa public in blog, pentru care ii multumesc din nou. Cum? Iac-asa: Multumesc.

"Iaca si prima mea ciocnire (dupa memoria-mi defaillante) cu arta contemporana, o simbata petrecuta prin niste muzee pariziene minuscule, de fapt mai mult in autocar coincé in ambuteiaje.
Am facut eforturi disperate sa pricep ceva, adica sa ma "inaltz" oarecum artistic, dar m-am desumflat in fata unor opere de mare valoare, precum doua discuri de vinyl proptite pe-un perete, niste tablouri enorme cu patratele de vedeai stele verzi dupa un minut de holbare, un papagal gri din Gabon care-si schimba culoarea cozii, o sala imensa unde un maaaare artist expusese niste chipuri sterse de copii cu un fond sonor de risete si voci de copii, mi s-a parut sinistru, parca era un cimitir...
La ultimul muzeu nu voiam decit sa stau la soare si sa ma scutesc eu insami de vocea excitata de placere a directoarei (artistul tinar, cu citeva fire argintii la timple, plete si buze senzuale, un fel de Matei Bejenaru al Parisului, era chiar acolo, linga ea, ii atingea rochita gen Shirley Temple si o facea sa se imbujoreze, "o, mon Dieu, Evariste, c'est pour ça que j'aime ton oeuvre", Doamne, va dati seama, il chema si Evariste, bine ca n-avea accent gagauz, cum a zis T., si anumite persoane vor intelege aluzia).
Si grupul de vizitatoare (caci ah, erau numai femei, spre groaza lui T. care a sperat pina in ultima clipa ca un frate avea sa apara) pline de exclamatii si suspine artistice, zgiitul la peretele gol cu trei linii pe el, oh da, liniie astea parca vibreaza sub mina artistului, uau ce ingenios; si la masa de prinz, artista de linga T., "dar cum de va aflati aici, domnule, cu siguranta sotia v-a corupt sa veniti", sotia in acest timp inecindu-se cu apa din pahar si cu ultima foita de salata din farfurie, disperata dupa un hohot sanatos de ris.

De fapt, mi-a placut casuta sculptorului Zadkine, un rus care s-a indragostit de racoarea curtii interioare si de scirtiitul parchetului vechi si a ramas aici sa sculpteze si sa depaseasca Brincusii si Rodinii vremii. Un fel de Casuta de pe Albinet.
Atit. Dupa Zadkine totul a fost grotesc si penibil si le-am lasat in final in plata Domnului pe amazoanele astea transfigurate de trairi virginale.

Sper ca nu v-am dezamagit.

PS N-am nimic cu poporul gagauz, ba chiar il iubesc."