Intoarcerea huliganului

Sa incep cu ce e mai usor: n-am gasit niceo greseluta de tipar, or fi adica, dar daca, mi-au scapat, which is great. Am stat eu si m-am gindit la o bucata ca e foaaarte misto tradusa cartea, am tot cautat sa vad de cine e tradusa, ca sa ma loveasca dureros ca e scrisa direct in romaneste, conpliment!
Ce mi-a atras atentia e folosirea repetata a variantei "sentinela" pe care am dedus-o la inceput typo, desi m-am mirat, dar cum cuvintul se repeta de citeva ori pe prima pagina pe care apare, in aceeasi forma, m-am elucidat.

Cartea mi-a placut tare mult (dar am mai zis cumva ca parca in ultima vreme mi-a decedat siptsamintu critic si-mi place cam tot:P), si cum e scrisa, si despre ce-i vorba.
Si am fost foarte alaturi de personaje.

Acu n-am date, daca e pe bune pe bune memorialul durerii (:P) sau daca e romantat pe ici-colea, cu intentii zic. Finalul e clar o infloritura de stil, destul de misto.

M-au impresionat o gramada de intimplari, da asa-s eu, nu prea avea cum sa nu ma nimereasca. Mi-au placut la nebunie decorurile din anii '30, cum erau locusoarele de pe linga Suceava, cum erau familiile, ce discutii aveau (iar astea au fost clar reconstituite, dar la modul maiestru), am lacramat de citeva ori, am oftat, am fost ingindurata, deh, cum e normal cind citesti anumite chestii.
Ce m-a marcat poate cel mai mult e ideea de a locui intr-o limba, care e oarescum omniprezenta si pe care o-nteleg cit pot eu de bine. Si toate dilemele care se nasc de-aici, si-apoi ce-i cu patria si cum e cu muritul si-ngropatul, chestii profunde, sa zic, pe care nu le detaliez, ca n-am innebunit. Nu zic ca Norman Manea a facut-o de nebun, tocmai, nu, dar la el da bine, pe cind eu inca nu ma simt matura, ca sa zic asa.

Cartea e exact cum as fi vrut eu sa fie, n-am ce sa-i reprosez (decit, poate, inceputul, peste care am trecut greu (20 paj), dar care poate la altii merg unse). Nu stiu daca o sa ma ingramadesc sa citesc repede altceva de el, pentru ca traiesc cu impresia c-am inceput cu ce era mai bun (nu neg in ignoranta mea valoarea celorlalte scriituri alei lui!, dar am citit ceea ce m-a interesat cu adevarat). Iar in ziua cind voi poseda capacitatea paranormala de-a parcurge paginile mai repede si mai atent, as dori sincer s-o mai citesc macar o data. Nu e dupa capul meu cu nimic mai prejos ca Jurnalul lui Sebastian.
Si sint o gramada de referinte la acesta din urma si la Eliade si la altii, iar titlul in sine e o mica enigma pe care poate unii cititori o descifreaza din prima.

Sint pentru jos palaria, domnule Manea!

Cartea e aici.

LE: Citeva citate pe care deja le-am scris in blog le reiau aici:

<<"Noi sintem noi si ei sint ei", iti amintesti? "Nu avem de ce sa-i dusmanim, nici sa asteptam bucurii din partea lor. Nici sa uitam ororile lor.">>

"Precum in stiinta legea lui Ohm, sa ne imaginam si o lege a lui Om, une Loi de l'Homme: om e acela care lasa in urma lui un gol mai mare decit a fost plinul care l-a reprezentat cit a fost prezent. Absenta e un junghi prelungit - o data pe zi, o data pe saptamina, de mai multe ori... Iar inima e tot mai batrina - si nici un om nu poate rabda mai mult decit poate rabda un om. Cu cita stingacie am stiut sa fim prieteni! Dac-am putea lua totul de la inceput... Acum stam la fereastra ca niste copii si le facem semne prietenoase celor de peste drum. Dar in mijlocul strazii e Oceanul." (pag. 33)

"Desavirsindu-si, de la sine, opera de uzura, clipa de clipa, viata ne va uzurpa, oricum, de iluziile desavirsirii si orgoliul unicitatii... asta ne invata, iarasi si iarasi, inteleptul Will." (pag. 110)

"(...) ridicind privirea, am dat de figura senina a Ioanei, o poeta amica, recent intoarsa dintr-o calatorie la Paris. A inceput, prompt, sa-mi vorbeasca despre frivolitatea francezilor, decaderea literaturii franceze. Provinciala frustrare si megalomanie le traiam mai toti scriitorii din Est. Superficialii nostri colegi din Occident, feriti de suferintele si dilemele socialiste, erau incapabili, asa ne placea sa credem, de opere comparabile cu necunoscutele noastre grandioase scrieri complicate, tragice si obsesive, fidele adevaratei literaturi." (pag. 124)