Joi:
la magazin, inainte de deschiderea lui, coboram scarile rulante inca oprite (mai precis coboram pe unde se urca de obicei, ca asa imi fu in drum). M-am oprit brusc aproape de jumatate, la mijloc in partea stinga era un pui de pasare si mi s-a parut ca are codita prinsa intre marginea de sticla si scara. I-am spus unei colege sa prinda ea zburatoarea daca doreste, ca eu nu pun mina pe ea, desi era cit se poate de vie si de draguta, dar ma stiam eu cu bube-n cap de la paduchii de i-am avut acu citeva luni (cu bubele-n cap ma exprim metaforic, da? am avut ginganii prin cearsaf venite nu cu posta electronica, ci prin acoperis, de la vechii locatari, porumbeii. M-am scapat de ele.)
Colega a venit cu o punga si cind sa bage dihania in punga, asta a luat-o la sanatoasa, mai precis a zburat. Magazinul neavind geamuri, banuim c-a intrat pe usa si s-a preumblat ba pe la dvd-uri, ba la jucarii si ultima data pe la prinz fusese vazuta pe la perne si prosoape. Mai departe nu ne-au mai parvenit informatii despre dumneaei, speram ca e bine si-a iesit la aer. Cit despre colega, a plecat ieri in concediu in China, fiind de felul ei nemtoaica si eu invidiind-o vag pentru destinatia exotica.
Joi pe seara P. si Vio se duc sa joace bowling.
Ati rezervat?
Nu.
Aveti de asteptat cam o ora.
Mhh. Miine mai aveti ceva liber?
Mmmm. Da.
Si-am rezervat pe vineri, am intrat putin la Subway (resto cu sandvishuri) si n-am stat, ca era ditamai coada si-acolo.
Vineri:
Aproape ora 18, ajungem, banda 2, jucam ca fomistii 11 jocuri (de precizat ca data trecuta jucasem trei jocuri si fusesem rupti rau). Vio le-a pierdut pe toate, dar a avut totusi o runda in care a jucat ca haiduca si a facut 113 puncte, record deosebit de personal, doar ca P. s-a tinut tare si-a avut 116. Si-a batut si el recordul, cu 168 de puncte intr-o runda.
Concluziile mele sint asa: daca e muzica misto, joc cit de cit bine sau sint relaxata; daca ma iau cu bluzane si trompete, ma apuca un somn si-o depresare de numa-numa.
Vrem sa ne ducem iara in curind si-l intreb mereu pe P. daca moare de frica finc-o sa-l bat mar. Si el raspunde afirmativ si pozitiv, normal.
(dormit de pe la 22:40 la 8) (inceput In intimitatea secolului 19)
Simbata:
Diverse prin casa, asteptind prinzul cind P. urma sa se duca la o petrecere a burlacilor. Inainte de 12, in loc sa decoleze, P. da sms ca ajunge pe la 3. Na bun. Invitatia o primise cu luni inainte, o si citeste mai amanuntit, retinuse ca au nu stiu ce catarari pe niste sfori, deh, indeletniciri de-a dreptul masculine. Se uita mai cu atentie: drumetie prin padure ca acum citeva saptamini si ca planul nostru pentru a doua zi. Si cu fundul arsice (pardon) de la cele 11 jocuri de cu o seara inainte. Am ris de el cu nerusinare.
In fine, a plecat, eu m-am hotarit sa-mi iau traista-n bat si sa ma duc la muzeu in Frankfurt, mi-am dat in net si m-am razgindit, era ora 15, muzeul inchidea la 17, pina ajungeam acolo se facea 16, aia e, mai incerc alta data.
M-am apucat de recitit on-line Habarnamul, l-am rezolvat pina-n seara, cu o pauza de bun simt de somn de frumusete de trei ceasuri, deh!
Duminica:
Sms ca nu mai mergem pe coclauri. P. zacut in pat extenuat dupa nebuniile burlacesti (am smuls de la el ca a fost o chelnerita care a stat in tsetsele goale vreo ora).
Dormit ca puisorii inainte de prinz, diverse documentare la tv (e foarte interesant si de-a dreptu fascinant sa afli ce e cu corpul tau si ce e sanatos, dar mai greu de facut parol) si-apoi mers dupa masina, care ramasese in nu stiu ce alt cartier.
Trancanit pe drum, gasit un cimitir evreiesc pe traseu (incuiat), gasit cimitirul unde doarme... o pereche de bunici de-ai lui, gasit mormintul, nu fusese niciodata...
Phii, si-apoi ne-am comandat mincare si-am bagat in mine ca disperata, dupa care am rezolvat cu ceai de galbenele, ca parca eram lupul din capra cu trei iezi si inghitisem pietroaie.
Epilog: m-am trezit la o bucata de noapte super fleasca. Nu facusem pe mine, ploua bine si luminatorul, cum au zis Gramo ca se cheama, era deschis frumos si ma chifligisem. Ridica-te, sterge apa de pe jos, inchide geamul, alea alea. Si inghesuit pe P., care dormea dus in partea lui uscata. Hehe!
luni, 18 iunie 2007
De joi pina mai apoi
Publicat de vio la 9:03 a.m.
Etichete: vio bate cimpii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu