Un fel de paradis parizian

Azi dupa-amiaza ploua cu galeata si cineva fluiera vesel in ploaie. Era frumos. Acum a stat, ma mir, iar vecinii au muzica tare si se distreaza, bravo lor.

Am terminat-o pe Faiza Guene (n-am chef sa-i caut trema si accentul, sorry). (tocmai a reinceput sa ploua! gura aurita!)
Mi-a placut mult (si declar definitiv pierduta (pin-o regasesc, nu de alta) glanda critica) si o recomand iar cu incredere, desi n-am idee daca e tradusa, dar ar trebui.
E din seria "un ochi plinge, unul ride", noroc ca se termina optimist, e povestita ca jurnal cumva, deci iara persoana 1 (numai peste carti de-astea dau in ultima vreme si nu ma pling).
N-am prea fost atenta la numele personajelor (ca-s arabe si mi-e greu sa le retin, sper sa nu fiu aiurea ca zic asta), cred ca pe naratoare o cheama Doria (ar fi fost dragut din partea mea macar de asta sa fiu sigura, ca era usor) si are 15-16 ani, sta intr-o suburbie a Parisului cu mama-sa, iar taica-so a sters-o de la domitsil in directia Magreb (?), unde si-a luat o nevasta tinara care i-a facut un baiat, ca era distrus psihic ca n-are asa ceva.
Doria (sa-i spunem asa) n-are prieteni, e saraca rau de tot, maica-sa lucreaza intr-un hotel si primesc ajutor social care oricum nu le-ajunge, au o asistenta sociala (sau mai multe) care le tot vin in vizita si pe fata o consiliaza si-o psiholoaga. Cu scoala merge asa si-asa, mai precis ramine repetenta la un moment dat si e repartizata la o scoala de frizerese unde se duce, ca ce sa faca altceva?
Ii place de-un baiat din cartier, care are cu vreo 12 primaveri mai mult ca ea, cu care se-ntelege bine, dar care e interesat de fete de seama lui. O pupa un flacau care venea s-o ajute la lectii si pina la urma sint impreuna.
Povestea e asa super easy, dar spusa cu mult talent, parerea mea, si mai deschide ochii la cititorul necunoscator de medii imigrante frantuzesti (si vest-europene, as zice), saracia in care se scalda mama si fiica aproape ca m-a facut sa lacramez (si n-o zic la misto), se-mbraca de la secand constant si de pe la talciocuri, lumea face tot felul de remarci aiurea, ca lumea e rea, maica-sa traieste pe alta planeta, iar fiica nu vrea s-o dezamageasca si accepta tot felul de compromisuri ca sa-i faca ei o bucurie. Face pe babysittera pe 3 euro/ora, care ei i se par o avere, o vecina din cartier le aduce 30 de euro adunati de la aia vag mai instariti, care sint iar o comoara.
Intr-o zi se duce la scoala cu un plovaras roz cu dungi si cu ceva scris in piept si colegele lesina de ris ca s-a dus in pijama, caci na, era o bluza de pijama cu suit drimz, doar ca ea habar n-avea...
La magazin nu-i ajung banii de-un pachet de tampoane si se trece "la caiet", baiatul pupacios ii maninca biscuitii pe care spera sa-i intinda o saptamina, iar cind asistenta sociala le promite ca incearca sa obtina un pic mai multi bani pentru ele, ca sa poata avea si ele un concediu, Doria aproape ca innebuneste de fericire.
Cam asa e cartea, de multe ori am avut impresia ca e scrisa de Janie, are un umor negru nebun de tot, prezinta si tot felul de aspecte din mafia nord-africana, ce mai, am fost dezamagita ca are doar cca 130 pagini. Si e foarte argotica.
O bijuterica, merge unsa (normal!) si o s-o mai urmaresc pe tinara scriitoare Faiza Guene. Desi se pronunta [ghiu-en], eu ma gindesc ca e cool sa fie Gwen. Ce idei mai am si eu...
A, tipa e nascuta in '75, btw. Iar cartea se pare c-a avut succes maret in Franta. Iliutsa, chelcashoz?

PS In franceza are 188 paj, ce chestie. Da, inteleg!:O
Este si in engleza, pentru cine intereseaza. 192 paj. Vai ce m-au furat nemtsii:)