Indiana Jones

S-a stabilit la nivel inalt ca plecam la munte!
Telul nostru a fost aici in zona, Herzberg, 591 m inaltime, asa ca, s-avem pardon, ala e deal toata ziua si toata noaptea, deci sa te cocotezi pe el e floare la ureche, clar!
Intilnirea 1 la 11 fara 10 in curte la DD, unde Catharina inca nu ajunsese (caci trebuia sa se spele pe cap, sa fie fermecatoare in padure), Flavio facea casa, asa ca io a violat corespondenta si-am scos revista duminicala de vag scandal si informatie BILD si am lecturat in grup. Apoi am plecat. Eram 6.
Ca la 10 minute mai incolo am ajuns la Rainer si Minou, unde s-au servit niste cafele, eu am baut apa, desfacind cu mare entuziasm sticla direct pe parchet... Au un apartament foarte misto, m-am declarat fana.
Ei, si gata, plecam de-a binelea!
Ne-am apropiat de zona cu vegetatie serioasa, am trecut un piriias si-am mers o gramazimea pe marginea lui. Fiind noi 9, s-au facut grupusoare de cite doi si eu am ramas la urma, ascultind nestingherita la domnu zen (cu cite o ureche).
Asta a fost asa, lejereanu. Si-apoi am inceput sa urcam si nesimtitii din fata au bagat un mega ritm, de parca ne cauta apocalipsa si fugeam de ea, nuj cum sa zic, oricum eu am zis ca-mi dau duhu si alta nu.
De fapt simteam si-un fel de ravaseala de la ochi, cu tot jocul de lumini si umbre, ba ochelari de soare pe nas, ba nu, zenul zbintuindu-se in stinga si dreapta si ametindu-ma, uitat doar in jos, sa nu-mi rup gitul, incit am renuntat la ochelari si la spinzuratoarea de la git si-am cerut pauza. Minou s-a miluit si mi-a dat o pastila de dextro energy si mai incolo o ciocolatica mars light parca. A fost mai bine. Dejeonasem o piinica, deci nu eram la capatul fortelor, dar ceva a fost.
La pauza mea de dulceturi, restul de 8 s-au dedulcit si ei cu cite-o sticluta de Jägermeister si au ramas in formatia asta pina la capat (eu fiind o doamna si in continuare nepunind gura pe tarii, mai ales in situatia fizica deosebita in care ma aflam; gurile binevoitoare chiar au opinat ca poate de aia nu-s in forma, ca n-am servit intaritorul, dar nu le-am ascultat!!!).



Cind imi mai revenisem, am facut o alta pauza, de cel putin un sfert de ora, ca se apucase sa toarne de mama focului, iar super haioase faze, trei umbrele, haine de ploaie, P. cu pantalonii siroiti grupa mare, iar Flavio, cel mai experimentat dintre noi, imi place sa cred, a scos un ploverasi alb la care Rainer a opinat direct ori te imbraci ala, ori cu un burete, cam tot aia e. Si-a avut dreptate.



Wilko stia tot felul de scurtaturi, ne demonstrase asta mai devreme, pe cont propriu, asa ca in momentul cind ne-am hotarit sa ne urmam drumul facindu-i in ciuda ploii si-am ajuns intr-un loc unde se desparteau cararile, eu am fost in jumatatea care l-a urmat pe el, a fost destul de abrupt, dar a mers, printr-un piriias (de ploaie probabil) si P. a fost de parere ca daca stia ca e ca-n Indiana Jones, poate se ducea cu ceilalti.
Pe care i-am asteptat la intersectia urmatoare, veneau toti cu limba pe umar, drumul lor se pare ca fusese mai lung si mai greu! Hihi:)


Asta se vede de sus de la restaurant, nu chiar spectaculos, dar probabil ca pe vreme faina e chiar frumos. Aerul era chiar imbatator si din loc in loc erau brazi taiati si mirosea fabulos (!!!) a rasina.
Ne-am primenit, ne-am uscat, am mincat si baut cite ceva si m-a luat o stare de somnolenta cum nu m-a mai prins de citeva luni. Am rezistat eroic si nu m-am atins de deliciul celorlalti:

(cele care ard sint din Meum athamanticum, cele din mijloc sint din Potentilla erecta (mor de ris la numele ultimei plante!)).
Drumul de la intoarcere a fost chiar parfum, Rainer si Flavio tot miriiau sa mergem cu taxiul sau cu autobuzul, ne-am intors tot prin padurea, frumos. Nici n-am facut decit o pauza si aia la marea arta. Dotarile au fost la Flavio in rucsac in Flachmann si la Rainer, care a avut vreo 4 feluri de whisky si chiar si paharele. Asa ca s-a servit pe parcurs, ca sa fie veselia cit mai mare.
Aproape de final trei dintre noi au avut un alt tel, asa ca ne-am despartit, restul de 6 mergind pe o terasa foarte faina unde ne-am potolit setea datorata caldurii excesive si am mai petrecut citeva ceasuri bune, pina ne-a luat foamea si-am halit cu totii, eu decizindu-ma pentru o salata super super faina de care imi amintesc cu mare pofta si bale curgatoare la aceasta ora (13:45):P


Si-apoi, ca niste eroi care au salvat lumea, am chemat un taxi care ne-a dus in Null Zwo (o crisma de linga casa) unde am incheiat ziua, eu aproape adormind, P. franjuri de la atitea intariri. Intr-un final a aparut si Wilko iar, scapat de la intilnirea cu matusile lui de 85 de ani care joaca intr-un bar carti si servesc si ele tarii.
Concluzia zilei ar fi un panseu pe care mama lui Flavio l-a emis, fiind gind la gind cu bucurie cu mama lui Wilko:
Wow! Deci faceti alpinism duminica! Ce frumos, v-a venit mintea la cap, ca deja ma ingrijorasem, altceva nu mai auzeam de la voi decit folbal si crisma!

Per total, o zi super super faina in care-am ris o groaza (inclusiv cu lacrimi). Evident, planuri marete sa continuam aventura. Haha!