In care se arata cum ma culturalizez

Creca n-am mai zis pe aicisha, da deja de ceva timp vreiam cu arduare sa ajung la espozitsia Botticelli de la muzeul Städel din Frankfurt (bine, la vremea aia credeam ca se cheama Städtel, dar m-am elucidat intre timp).

In ziua de miercuri, dupa ce ma aventurasem la resto, cum am zis mai devreme, am terminat la "club" in Frankfurt la 15:30, am schimbat doua U-Bahn-uri (care-s o chestie intre tramvai si metrou) si-apoi dupa ceva mers pe jos am ajuns la muzeu, unde urma sa apara si P. dinspre job. Cind am zarit cladirea, am vazut si cirnatsul de popor care statea la coada. M-am hlizit. Avansind spre capatul cozii, la care m-am asezat constiincioasa, aproape ca rideam de-a binelea. N-am mai vazut pina acum asa un codalau, poate doar la portocale iarna in Romania copilariei mele. Am scos cartea, picura discret si maruntsel, dar pas sa ma pot concentra la aventurile lui Huck Finn, ca jupinesele din spatele meu prognozau la fiecare 15 secunde:
-Pun pariu ca stam macar o ora la rind!
-Ah, o ora jumate cel putin!
-Ce mai, inainte de doua ore nici gind sa fim intrate!
Imi venea sa le zic vreo doua de dulce, mai ales ca nu pricepeam de ce se inghesuiau in fundul meu, daca tot se statea civilizat la coada.
Apare si P., hlizit si el si incepe sa-si dea cu presupusul la cit o sa dureze pina intram! M-am uitat urit de tot la el si mai aveam o mutare si scoteam flacari pe urechi. Bine, tre' sa zic ca nici la Luvru or la turnu Eiffel n-am vazut atita popor. Tre' sa mai precizez totusi ca Städel, desi e ditamai palatul, nu se compara totusi cu Luvrul. Asta asa, ca sa pastrez vag proportsiile. (neclar, dar orcum!)
Da, a durat cam un ceas, dar am fost multsamita ca am intrat amindoi cu reducere, io somera, el student. Apoi coada la garderoba, eu o scurta incursiune in librarie. Inauntru inca doua cozi pina sa ajungem la alta librarie si de acolo in sfirsit, iaca Botticelli.
Plin ochi si inauntru, evident, care cupluri, care solo, tineri, batrini, bogati, saraci, multi nemtsi, putsin strainezi (am auzit franceza si olandeza si o doamna destul de in virsta vorbea germana cu un puternic accent american), grupuri organizate cu ghid care ocupau o buna parte din incapere, plus ca stateau ciorchine in fatsa unui tablou, de trebuia sa fii inventiv sa vezi si tu ceva. Plus ca s-au smecherit si chestiile astea organizate, nu mai poti sa tragi cu urechea la ce zice ghidul, ca ala vorbeste intr-un microfonas si cei din grup au casti. Bine, si noi foarte smecheri, am avut audioghid.
O sa pun vreo citeva "poze" botticelliane (mai precis vederi), cu precizarea, unde imi mai amintesc, ca am vazut sau nu tabloul. Si' acu, citeva ginduri pe scurt:
-pe P. l-a marcat faptul ca doar un tablou de-al lui B.(otticelli) e sigur al lui, restul ii sint "atribuite". De altfel cit am misunat pe-acolo, am vazut la unele tablouri autorul B. si la altele B.(?).
-mi-a placut sa aflu ca a schimbat tehnica portretistica şocind oarecum contemporaneitatea prin faptul ca modelele lui se uita "in obiectiv" (nu toate, dar!)
-e vestit pentru palmele mari in portrete:)
-personajele lui au in mare parte o nota melancolica (asa le-am vazut eu)
-m-am dat foarte aproape de un tablou, ca sa vad cum "a facut negrul" din haina domnului aluia. Nu m-am prins, dar mi s-a parut fascinant, ca are tot felul de umbre si eu in vasta mea ignorantsa imi imaginam vag ca toarna niste culoare neagra si aia e.
-am vazut citeva schitse ale lui, in acelasi stil cu ale "maestrului" sau, Fra' Filippo Lippi, in care trasaturile sint redate aproape fara culoare, habar n-am sa ma exprim mai clar de-atit, caut jpeg pe net... (n-am gasit ce cautam, ce-am vazut io la fatsa locului erau niste schitse aproape albe, habar nu am cu ce tehnica au fost facute!)
-mi-a placut foarte mult un tablou "anonim" care reprezinta executia lui Girolamo Savonarola.
-m-a furnicat pe spinare sa vad "cu ochiul liber" vechimea tablourilor, uneori culorile sint crapate (adica tabloul e cumva crapat, fara sa fie spart!) (ailei, vio da explicatii tehnice:-s), alteori la marginea tabloului se vede pinza nepictata, fascinant:)
-daca-mi mai amintesc ceva, mai zic.








Deci vine asa: pe primele trei le-am vazut la expozitie, urmatoarele trei nu erau. Dar din a patra am vazut-o pe Venusa simpla, fara restul personagiilor si fara scoica.
Am tot stat si m-am intrebat cum au avut unii timp sa creeze atita!!! Ca presupun ca nu facea un tablou pe saptamina! Iaca, ce-nseamna daca n-avea internet, ma gindesc eu!

Io zic ca a meritat tot efortul. Mai m-as duce o tura, daca as sti ca ar fi mai aerisit.

Din episodul urmator: vio s-a mai dus la alt muzeu! OMG! Vine apocalipsa!