Politeturi

La mama acasa am invatat sa-i tutuiesc pe cei apropiati si sa vorbesc cu dumneavoastra cu strainii (vecini, colegi de-ai mamei etc.).
Retrospectiv la ceas de seara mi-am dat seama ca atunci cind ma adresez rudelor din partea tatalui, folosesc "mata", care e un fel de "dumneata" foarti moldovinesc, se continua cu "matali", nu cu "matale".
Mi se pare o chestie destul de interesanta, ca daca ma adresam matusa-mii, de altfel mereu "tusa", cu "ce faci", s-ar fi subinteles "ce faci tu", deci nepoliticos, asa ca foloseam si mai folosesc, slava Domnului, "ce mai faci mata(le)/tusa".
Chestia asta am prins-o din zbor de la verisorii mei, care vorbeau asa cu bunica, mata/le in loc de (tu). Si mi-a fost rusine sa tutuiesc eu, capra mai viteaza.
Verii mei o intreaba pe mama mea si acum "ce mai faceti (matale/i), nana", desi mama e doar nasa verisoara-mii (mii?).
Bunica-mea care nu mai este, mama tatalui meu (care nu mai este si cu care vorbeam cu "tu", dar cu nevasta-sa de-a doua cu dumneavoastra), era o femeie simpla care ne povestea din cind in cind despre copilaria ei peste Prut, de "tatu" ei si de fratii si surorile ei, erau niste amintiri foarte limpezi si senine, mie mi se impaienjenesc ochii numai cind ma gindesc la asta, nu stiu de unde m-am trezit eu sa fiu asa de sensibiloasa.

Pe de alta parte mai este si acum "sarumina" la femei, mama, bunica, matusi, dar adresarile continua la per tu (sau cum s-o fi scriind). "Sarumina" era un soi de salut respectuos, totusi, cind am mai crescut, am inceput sa zic acasa "salut", mi se parea mai apropiat decit "sarumina". Cu sarut-mina, cu t adicatelea, nu m-am prea impacat.
Am fost prietena cu doi frati pentru care sarumina insemna la ei acasa si gestul din cuvinte, pentru mama, pentru tata, cel putin pina le-au dat tuleiele.

Din nu stiu ce porniri foarte bine-crescute (???!), cind ma intilneam cu nasa-miu de botez pe strada, ii trinteam sarumina, apoi buna-ziua, toate fara raspuns, pina mi-am calcat pe inima si l-am salutat doar cu martori din familie, sa stiu ca-mi si raspunde. Dar asta era cind eram eu mai mica, acum chiar si conversam.
Am omis sa-i transmit la multi ani de ziua lui, doresc sa ma revansez cu un gind dragut acum, cu o mica intirziere.

Aceasta profunda reflectiune mi-a fost provocata de niste pagini dintr-o carte foarte foarte foarte s.a.m.d. frumoasa, Dragostea lui Iudit (mhhh, cum o cheama pe Judith pe romaneste??), de Meir Shalev, scriitor israelian pe care-l recomand deosebit de calduros.

PS Am contract fultaim, ma scald in lovele, fara numar, fara numar...