La capcaunii veseli (episodul 1 sau despre traduceri part x)

Gabriela si Constantin Abaluta au tradus (cel putin) La capcaunii veseli* si le-a reusit in principiu. Bineinteles ca am oleaca de ciriit. Sarind peste "ouale", avem o data (aici o s-o dezgust rau pe Corina, I'm sorry) pe Ben care zice "Eu mă băs" si pe mine care se intreaba si chiar m-am intrebat daca asa devine treaba si dupa multe deliberari pe ym care s-au lasat cu idei gen intreaba asta pe un forum, fa un sondaj de opinie, or fi chestiuni de finete regionala, mi-a dat prin gind sa vizitez asta si s-a rezolvat amiabil.
Ce nu mi-a placut in schimb deloc deloc a fost bucatica de mai jos :
"Cei patru cai galbeni-citron al lui tanti Julia este parcata (...)." (pag. 126) Adica cum vine asta?
Cei (plural)... al (masculin singular) ... este parcata (feminin singular). Este vorba despre o masina, ok. Un automobil, dar cum a iesit tot megamixul de mai sus imi este greu sa explic.

In schimb mi-a placut foarte fragmentelul : (care e tradus cel putin ok, dupa parerea mea modesta)
"Imi pregatesc o cafea. Dupa ce o beau imi inchipui zatul scurgindu-se pe peretii interiori ai craniului meu si incerc sa citesc destinul lui Julius in meandrele lichidului intunecat." (pag. 124)
La Pennac, care e genial, parca n-as avea foarte multe fragmente memorabile (este o faza cu sex pe vreo doua pagini, ma gindeam s-o prezint aici, pentru ca e fain scrisa si nu mi s-a parut penibila, iar la nivel de traducere (vezi o tema mult vehiculata actualmente (cartea are de altfel destui de "ma fut", "ma futi" etc. fara a fi indeobste vorba musai de sex, na, depinde cum privesti lucrurile). e foarte ok. Revin: si asta pentru ca la Pennac rid mult, spre deosebire de Isaac Bashevis Singer care e mai meditativ el asa si trateaza teme mai grave, ca sa zic.
Oricum, am mai scris pe aici asta, mi-e dor de si nu stiu cind am pierdut obiceiul de a citi cu creionul in mina si a scoate citate, cuvinte necunoscute, alea alea.
Acum, ca-s constienta, poate-or sa revina.
A bientot.

*sint pe la mijlocul romanului de Daniel Pennac, Polirom 2002, 307 pag.
A se remarca pls primul meu link, mersi S.

Despre bani, foarte pe scurt :-)

My blog is worth $1,693.62.
How much is your blog worth?

Am infipt laleua-n ou (post deosebit de neserios)

Las asa titlul, desi ar fi trebuit sa fie laleaua. Well. Boala grea si veche. In clasele primare n-am mai putut de premianta I ce-am fost, dar stiu ca am scrintit-o la o dictare in clasa intii, nu cunosc in ce trimestru, oricum pe vremea cind invatam sa scriem si sa despartim in silabe, chestii din astea. Poate ca invatatoarea mea era bine pregatita, cert e ca dictarea ei si-a atins tinta. Eu. Am scris cuvinte ca lalea-leaua, lalelelele, etc. Citeam aseara in La capcaunii veseli* de Daniel Pennac nu stiu ce cu ouale fierte si mi-am zis ca e o greseala de tipar, logic, ce altceva putea fi... doar n-am sa cred ca faptul ca eu am articulat probabil mereu oualele si am si pronuntat asa ar putea fi eronat.
Daca tot sint la marturisiri, folosesc forma inexistenta a infinge si capsuna are pluralul capsuni (la mine). N-am de gand sa scriu (tot fara copyright) nicio si niciun. Mai fac unele dezacorduri, pe care le trec nonsalant cu vederea.
Ei, cu toate astea, mai multe persoane mi-au spus ca as fi perfectionista.
Poate ca sint.
Nu mai departe de simbata trecuta am cumparat


, care sint mai scumpe decit produsele aprox similare si mai scumpe**. A, si arata foarte bine, parerea mea, dar nu sint cine stie ce delicioase. Pardon, nu-s rele, dar ma asteptam la cu totul altceva.
Asa ca dupa dezamagirea de la deschiderea marisoarei doze, m-am apucat de sortat. Alea cu crema ciocolatie nu-s asa de bunute, dar primele din stinga sus sint un fel de pricomigdale si sint bestiale. Am avut mult de furca cu rasucitul dozei pentru a selecta prajituricile care ma interesau. Pina acum am eradicat doua soiuri, dupa preferate au urmat cele din prim plan, acceptabile totusi.
Aceeasi lupta extraordinara am dus-o si acum o luna cind am achizionat o punga de vreun sfert de kil cu "delicatese turcesti". Multe chestii necunoscute pe linga unele poate deja vreodata consumate, oricum super bune. Sint fana declarata a porumbului-boabe prajit, a nautului, a semintelor (logic) (si imi fac degetele megavarza de la tonele de sare pe care le toarna turcii in pungile astea), nu ma omor dupa fistic si dupa alunele macadamia. Si cred ca mai erau si alte soiuri pentru care ar trebui sa ma documentez intens inainte de-a scrie despre ele. Oricum, ce voiam sa precizez e ca intii au murit porumbii, apoi nautii, apoi semintsele samd. Iar la urma au ramas niste specii pricajite care nu m-au incintat de nici un color (erau cam pietroase, parerea mea) si dupa vreo doua saptamini de zacut pe masa, le-am matrasit.
Ok, m-am cam plictisit. Nu-mi place noul dizain al teroristei. Voiam sa mergem azi la cimitir si iar n-am ajuns, ghinion. In afara de Fluturi in burta (Schmetterlinge in Bauch), care e un serial dragutel si stupizel, numai bun de week-end, restul cu sfirsitul lumii si vrajitoare si meteoriti si superman care e ca un fel de Iisus (fiindca l-a chemat pe tata-so si asta a aparut in forma de lumina de neon) si demonitse imbracate-n sutien, mi se pare totul atiiiiit de fascinant incit s-ar putea sa adorm extrem de devreme. In plus, de marti reincep Nevestele dezesperate, dar, ce noroc, la aceeasi ora cu Gilmore Girls pe alt program, or noi ne uitam la asta din urma.
Si la urma, am primit ieri 11 trandafiri, fapt care m-a facut in paranoia mea sa ma intreb ce nebunie a facut P. de aduce flori ziua-n amiaza mare, fara motiv ca sa zic asa.
Noapte buna.
Casa de piatra Alinei si lui Dorin si lui varu-meu Manuel si neveste-sii Ionela!

*cu putin noroc, in curind pe micile ecrane o noua falsa cronica
** eroare neuronala neintentionata; la recitirea postului am izbucnit extrem in ris, asa ca am preferat sa ramin la forma asta

Robul*

Dupa celelalte doua romane ale lui IBS pe care le-am citit, Robul e altfel.
Actiunea e undeva in a doua jumatate a secolului al XVII-lea in Polonia, nu ma omor eu dupa carti istorice (pierderea mea probabil), dupa o invazie a hatmanului cazac Hmelnitki care era un suflet nobil si a casapit citeva zeci de mii de evrei din diverse localitati. Unii au mai scapat, femeile au fost luate de neveste de catre cazaci, barbatii au fost vinduti ca robi si asta e si soarta lui Iacob care ajunge sa fie sluga la un taran intr-un sat din munti.
Iacob nu stia nimic despre familia lui, daca ii mai traiesc parintii, fratii, sotia si copiii si era silit sa stringa iarba pentru vacile lui Jan Bzik. Mincare ii aducea fata cea mare a lui Jan, Wanda, o vaduva tinara si frumoasa, altfel decit celelalte fete din sat. Wanda il indrageste pe Iacob si el pe ea, dar el ii spune ca intre ei nu se va intimpla niciodata nimic, pentru ca au religii diferite. Toate framintarile lui pe tema trecerii Wandei la iudaism devin paroxistice, incet incet incepe sa fie mai ingaduitor cu chemarea firii :-) si in final, dar nu la sfirsitul cartii (haha) se iubesc ei ca-n filme si cum nu mai cunoscuse el dragostea inainte, desi fusese casatorit, deci da.
In sat vine un circ si Iacob il intreaba pe circar de orasul lui, din pacate nu afla nimic. Intr-o noapte cind Wanda era in alt sat cu fratele ei (nu la discoteca!), evreul e chemat la stapinire, crede ca i-a sunat ceasul de pe urma, cind-colo venisera trei oameni din Josefov de unde locuise el, sa-l rascumpere.
Intors in oraselul lui, Iacob isi mai gaseste doar o sora in viata, aproape nebuna. Incepe sa lucreze ca invatator pentru copii si este respectat de urbe, lumea incepe sa-l indemne sa se recasatoreasca. Cind face cunostinta cu o alta vaduva si se stabileste nunta, Iacob o viseaza pe Wanda insarcinata si se hotaraste sa plece la ea.
Ajuns in sat, o gaseste pe iubita lui aproape moarta, dar ei ii revin puterile (!) si fug impreuna in padure si de acolo peste munti intr-un alt oras, unde el este din nou invatator, iar ea este sotia lui, pe numele evreiesc Sara si sa da ca fiind muta, pentru ca ceilalti sa nu isi dea seama de accentul ei polonez si de faptul ca vorbeste rau idisul.
Sara invatase de la Iacob cum sa fie evreica, dar oficial nu era; de altfel era interzis ca un crestin sa treaca la iudaism.
In fine, cartea este ea foarte faina asa si pina la urma mor amindoi. :-)
M-a prins, am stat cu limba scoasa sa vad ce se mai intimpla si m-a cam enervat IBS ca le-a dat inainte cu descrierile cind eu ardeam dupa actiune. Am suferit ca un ciine cind la sfirsitul unui capitol nu era clar cum or sa decurga lucrurile si trebuia sa amin lectura pe data viitoare.
Am ramas cu:
Sara e nume care se da femeilor care nu se nasc evreice (isi schimba adica in general numele lor in Sara); totusi sint si evreice care poarta direct prenumele asta (nu ma pot exprima mai clar de atit);
Cohen e descendent al marilor preoti din templul de la Ierusalim;
am clarificat istoria lui Onan;
in celelalte doua carti de IBS din istoria mea apare porecla Ţuţic, care inseamna tinerel. Am ţinut sa clarific acest aspect.
In rest, foarte interesanta apropierea de religia iudaica, ma refer la aspectele redate, la circotelile unui evreu de rind (!) in fata lui Dumnezeu, critica in interiorul sistemului, indoielile lui, lumea asta si lumea de apoi, multe asemanari cu ortodoxia, dupa umila mea parere. Chiar ma bucur ca am pus gheara pe ea.
Si la urma o poza romantica, ca sa alin suferinta lu cineva:) si pentru ca tocmai am terminat o carte de dragoste; undeva Iacob zice ca o iubeste pe Wanda mai mult decit pe Dumnezeu. Sau pe Sara?
In fine de tot, titlul cred ca are doua sensuri : luat in robie (implicind pierderea libertatii) si robul lui Dumnezeu, pentru ca ponderea religioasa a cartii e marisoara.




*roman de Isaac Bashevis-Singer, Editura Hasefer, 2002, traducere din idis, prefata, note si glosar de Anton Celaru

O vizita la muzeu (episodul 1 sper)

Planificaseram de citeva saptamini sa mergem in Frankfurt la Muzeul Icoanelor unde inca mai este o expozitie interesanta, deosebita si oarecum la moda, Fotbalul si religia (Helden-Heilige-Himmelsstürmer. Fußball und Religion).
Dupa faimoasele cautari ale unui loc de parcare, am gasit intrarea (in curtea comuna mai sint niste cladiri in care isi au sediul diverse ordine "religioase" cu steme deasupra). La bilete P. se intereseaza daca primeste reducere, fiind membru al clubului de fotbal care e co-organizator la expozitie. Doamna nu stia, proaspat venita din concediu, pe mine ma ia gura pe dinainte si comunic ca pe site scria ca reducerea e valabila la vizita cu ghid de seara.
Trecem de poarta, in aceeasi sala cu garderoba incepe sa devina interesant. Studiam o vitrina cu diverse decupaje de prin ziare (ecourile in presa ale expozitiei (cuvintul asta va mai reveni probabil)) cind o cetateana de la muzeu hotaraste de cuviinta sa intervina intre mine si o vitrina si sa se apuce atunci de frecat sticla cu spor, fapt care m-a facut sa decolez de acolo.
Dupa cum ii spune si titlul, subiectul e tratarea (!?) in paralel a doua teme la care nu m-am gindit in mod deosebit ca ar avea ceva in comun, mai mult decit clasicul pentru noi cu variante pentru altii "Dumnezeu e roman" cind cistiga ai nostri; dar organizatorii au avut idei si material si un spatiu nu prea mare la dispozitie (comparat cu ultima iesire de acest gen, la Staedl, care e imens in felul lui asa, locatia de astazi mi-a parut un garaj ceva mai mare, cu etaj, e drept).
In vitrine marisoare sint expuse obiecte de "cult" pentru credinciosii in Dumnezeu si (sau sau) pentru fanii fotbalului (in particular ai echipei locale Eintracht, desi mai apareau pe ici pe colo imnurile altor cluburi, neesential). O colectie destul de impresionanta de icoane (specificul muzeului, oricum), in marea lor majoritate rusesti, cu citeva exceptii italienesti si una notabila pentru mine, evident romaneasca, o pictura pe sticla reprezentindu-i pe Sfintii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan. Lipsurile mele in domeniu isi spun cuvintul, as enumera cu draga inima si alte exponate, numai ca nu stiu denumirile obiectelor respective, daca depasesc sfera cruciulitelor si cam atit.
Ce-am remarcat e ca icoanele erau in mare parte vechi si unele deosebit de frumoase (pe cit ma pricep eu sa apreciez o imagine religioasa in "termeni artistici" (e tirziu, macar scuza asta o am)), subiectele prezentate destul de variate, diversi sfinti, cei specifici rusi total necunoscuti mie, niste calendare pictate cu chipuri de sfinti, anuale si lunare (uneori si cu specificarea lunii respective), probabil de pe vremea cind sfintii inca mai incapeau cu totii pe un panou. Pe linga temele clasice Nasterea lui Iisus Hristos, Adormirea Maicii Domnului, mai era o serie intreaga cu Iisus Pantokrator* (m-am uitat ca mita in calendar, daca tot veni vorba, nu-mi aminteam sa mai fi intilnit termenul; am incercat abia in masina sa mi-l amintesc si sa incerc sa-l inteleg, oarecum pe aproape am fost).
In capatul primei sali era un pian, ce anume cauta el acolo nu am inteles, chiar am uitat sa discut aspectul asta cu P.
La capitolul fotbalistic, am vazut o (sa-i spun) pancarta de 13 metri cu o groaza de jucatori care si-au pus vreodata talentul in slujba lui Eintracht Frankfurt. Nu cine stie ce aratoasa chestiunea, facuta de un amator de altfel, care, pe linga altii, a imprumutat diverse lucruri expozitiei (!?), dar destul de impresionanta.
Erau patru monitoare, grupate cite doua, care prezentau in acelasi timp (stinga religie, dreapta fotbal) imagini oarecum semnificative pentru ambele directii. Pe fundal, la inceput interesant, apoi cu tendinta de psihedelic subliminal, un fel de mixaj (??!) intre un cor de biserica si ovatii de pe stadion. Mingi semnate, tricouri purtate sau nu, semnate de jucatori sau de intreaga echipa, fulare de suporteri (am si eu), fotografii cu campionii nu stiu carui an, pocale si cupe (replici), ghete (una aurita dupa o victorie), "mulajul" piciorului sting al jucatorului X (de fapt era o urma in ciment, dar nu stiu cum se cheama), geci, insigne, embleme de cusut etc.
Un punct de legatura intre doua teme aparent fara prea multe in comun a fost Papa Ioan Paul al II-lea, care pe vremea cind inca nu detinea functia asta, a fost un suporter destul de inflacarat al echipei Cracovia din, n-o sa va vina sa credeti, Cracovia. Cind papa tragea sa moara, suporterii celor doua echipe cracoviene (imi scapa numele celei de-a doua) au facut un pact si s-au adunat cu totii pe un stadion si s-au rugat, dar mai tirziu au revenit la practicile lor cam radicale si si-au mai dat nitel in cap, pina acum inregistrindu-se sase victime.
Mai demultisor papa a primit de la niste tineri un tricou al nationalei Poloniei cu numarul 1 si K. Wojtyla pe spate.
Cind un fan foarte implicat al Eintracht-ului a murit, ceilalti suporteri au facut o "coreografie" pe stadion si l-au numit al doisprezecelea jucator pe teren.
Am avut un sentiment destul de ciudat, fiind parca inconjurata de icoane, dar ceva in mine a acceptat greu posibilitatea de a vedea foarte aproape Coborirea de pe Cruce si o gheata de fotbal (in aceeasi vitrina adica).
Mi-au placut icoanele parca mai mult decit restul exponatelor, poate pentru ca erau atit de vechi; am incercat sa deosebesc stilurile oriental si occidental, nu cu prea mare succes; mai era un ou care pe o parte il avea pictat pe Iisus, iar pe cealalta parte erau portretele ultimilor membri ai familiei domnitoare din Rusia.
A fost distractiv sa vad cum aratau scaunele pe stadion pe vremuri, erau doua feluri expuse, cel mai vechi parea si el din vremea icoanelor, daca ne gindim bine si fotbalul se joaca de mai bine de o suta de ani...
Bun, cel mai mult si mai mult am vrut sa scriu postul asta pentru ca a fost un lucru care m-a impresionat foarte tare : exista o religie a lui Maradona.
A fost fondata in orasul argentinian Rosario pe 30 octombrie 1990, cind Diego Armando implinea 30 de primaveri sud-americane (ah, ce-am adus-o din condei!). Aa... suporterii bisericii maradoniene numara anii de la nasterea zeului, 1960. V-ati prins, acum sintem in anul 46 D.D. (de la/dupa Diego).

(a se remarca faptul ca papusica il reprezinta pe Maradona cu tricoul argentinian...)
Asadar acesti flacai si domnite se aduna frumusel si serbeaza la miezul noptii, alaturi de un brad cu 33 de mingi (pentru cele 34 de goluri marcate de (ah, ar trebui sa mai citesc presa sportiva) simbolul fotbalului argentinian pentru nationala), nasterea aa idolului. Maradona n-a luat parte la manifestarile astea, el sarbatorind in felul lui in Cuba, unde am inteles ca si traieste (si e prieten cu Fidel).
Ar mai fi faptul ca sustinatorii acestei asa-zise religii au facut si-o tetragrama (sper ca asa se cheama cuvintelul), D10S, care contine numarul de tricou al mesterului :-) si poate fi citit si dios (zeu, Dumnezeu pe spaniola).



Unul din cei 15.000 de adepti (parte inregistrati printr-un formular de pe net) declara ca ei sint cu totii romano-catolici, au un Dumnezeu al ratiunii, pe Iisus, si un Dumnezeu al inimii, pe Diego.
Ma abtin de la orice comentarii, desi asa mi-ar da ghes...
Dar m-as bucura sa citesc pareri in josul paginii, cine stie, poate-mi fac curaj.

*(Greek, "all-sovereign") The best-known image of this is that of Christ, bearded and represented frontally, blessing with his right hand while he holds the Gospels in his left; a bust of Christ Pantokrator often formed the center of Byzantine dome decoration.

Kit fara prelungitor

Simbata seara televizorul deschis, ceva emisiune in felul ei amuzanta, dar nu exagerat, cu diverse scenete, scenarii preluate din bancuri (inclusiv bancuri cunoscute la nivel mmm international, ca sa nu zic mondial, ca adica daca le-am auzit si in .ro si in .de nu inseamna automat ca le stie chiar toata lumea).
Un barbat intr-o camera asculta radio. Asereje. Incepe sa danseze. Apoi se razgindeste, schimba pe ceva gen What a wonderful world. O piesa potrivita. Aranjeaza linga veioza o scrisoare pe care se vede Pentru sotia mea. In acelasi timp cadrul se largeste si in cimpul vizual apare un pistol.
Barbatul ia pistolul, il intoarce pe toate partile, il studiaza, il tine intr-o mina, in timp ce cu cealalta scoate dintr-un buzunar instructiunile de folosire. Citeste si purcede la treaba, incarca pistolul, se uita speriat la lume... si se impusca in gura. Se ineaca, era un pistol cu apa.
Se uita descumpanit in jur, vede un cirlig in tavan, cauta in geanta o funie, da sa urce pe pat, se descalta, se lupta cu cirligul, atirna latul, isi baga capul si cade. La aterizare da cu capul de coltul unei noptiere, se umple de singe pe frunte, se ridica, nu-si pierde speranta. Fereastra. Se uita, camera e destul de sus, sanse minime sa nu reuseasca. Se agata cu incrincenare de miner si trage cu incredere, dupa care ramine cu el in mina. Reuseste totusi sa deschida geamul in partea de sus, dar slabe sanse sa incapa pe acolo, desi se straduieste optimist si se mai alege cu o portie de julituri pe laterala (:-) ), menite a completa look-ul deja mirific cauzat de benchiul boghet din frunte.
Evident suferind, intra in baie. Cada! De-a dreptul fericit da drumul la apa. S-a umplut pina la jumatate, da sa intre, e clocotita, face niste grimase de toti banii. Iese si vede foenul. Evrika! Se baga in cada, nemaitinind cont de temperatura apei, trage de foen, aparatul iese din priza. Prea scurt firul.
Bate cineva la usa, barbatul deschide si aproape ca isi vede imaginea in oglinda : un altul, ceva mai slab, avind atirnata o funie de git si cu un foen in mina, care-l intreaba : Nu va suparati, nu aveti un prelungitor?

Septembrie - Aura Urziceanu & Aurelian Andreescu

azi fara tine septembrie vine
rideam cindva de fericire
azi fara tine septembrie vine
iubirea-i doar o amintire
azi fara tine septembrie vine
dar eu te astept ca si alta data
azi fara tine septembrie vine
iubite uuuunde esti

frunzele ard e septembrie iar
si vintul vintul e o vioara
dar nu mai esti nu mai esti linga mine
tristetea doar ma inconjoara
doar pentru noi azi septembrie vine
dar sa o primeasca nu are cine
singur sint azi in septembrie singur
iubito unde esti

azi fara tine septembrie vine
azi fara tine septembrie vine
rideam cindva de fericire
azi fara tine septembrie vine
iubirea-i doar o amintire
azi fara tine septembrie vine
dar eu te astept ca si alta data
azi fara tine septembrie vine
iubire unde esti

mersi, S., pentru piesa asta. am scos singura versurile, dat fiind ca nu le-am gasit pe net.

Rataciti si 2,2 kg

L-am rezolvat, l-am bifat si pe Rataciti. Mi-a luat cam mult, dar la stilul in care citesc in ultimii ani, sint de-a dreptul consecventa (nu stiu exact ce-am vrut sa zic cu asta).
Cum spuneam acum citeva zile, e un fel de continuare la Sosa, dar poate din cauza faptul ca e din nou scris la persoana 1 (moartea mea), naratorul (parca asa se numea) e din nou Aaron Greidinger si sint personaje si locuri comune(!) in cele doua romane.
Asadar scriitorul idis traieste intr-un fel tot de azi pe miine, desi a economisit patru mii de dolari, are o camera intr-un imobil si inca una altundeva, are prieteni vechi din Varsovia regasiti la New York si mai toti (parca) il invita la ei si ii asigura fiecare cite o camera, in care el sa domicilieze si sa creeze.
Desi e partial tot un roman de dragoste, mi s-a parut cumva mai "debusolat" decit Sosa; alter-ego-ul are 48 de ani, e un autor practic necunoscut lumii necititoare de idis (desi exista citeva incercari de traducere in engleza si ebraica), nu are familie, are "mina in pana" sau crampe de scriitor (chestii pe care le-am gasit eu la Cartarescu intr-o poezie din Dragostea parca; mi-e dor de volumul ala).
Cartea are relativ putine personaje si cu toate astea n-am reusit sa le retin numele sau sa nu le incurc. Cert e ca Aaron e peste tot bine primit si in principiu e prieten cu cite-o familie, sot si sotie, iar cu sotia a avut in trecut o relatie, despre care se stie si in general se poate vorbi deschis.
Romanul incepe cu vizita la biroul lui Aaron a lui Max Aberdam (e o chestie faina, imbinarea realitatii cu lumea cealalta; evreii nu prea stiau cu certitudine cine mai traieste dupa Holocaust si se intilneau sau mai citeau/auzeau pe undeva de vreun cunoscut care n-a murit - asta e si cazul lui Max). Personaj autoritar si sarmant, Max ii schimba programul lui Aaron in ziua revederii lor, fac impreuna citeva vizite, unde scriitorul cunoaste pe unul si pe altul (:) ), pe sotia lui Max, Priva, pe servitoarea lor, Tlova, si pe Miriam, amanta lui Max.
Exista pe parcurs unii cititori care critica lucrarile lui Aaron, dar in general peste tot pe unde ajunge este laudat si elogiat si toata lumea ii cunoaste opera (dintre evrei adica).
Miriam e tinara si scrie un eseu de doctorat despre Aaron. Intre ei se naste o poveste de dragoste la prima vedere, cu multe suisuri si decaderi (prefer cuvintul asta in defavoarea coborisurilor). In fine, Max face o calatorie in Polonia impreuna cu Matilda, care e sotia unui personaj si, daca nu ma insel, fosta iubita de-a lui Max si eventual de-a lui Aaron. Dupa cum spuneam, n-am retinut exact cine ce si cum, intr-un fel amorul e liber in roman, oamenii nu prea mai au incredere, speranta, nu tin musai sa intemeieze familii (desi unii au deja), chestiunile de moralitate si pacat (?) se imbina, juramintele devin casatorii etc.
Bon, Matilda moare pe traseu, se mai sinucide un nepot de-al ei care era agent la bursa si care investea banii recuperati de victimele Holocaustului (sau supravietuitorii), Max e si el bolnav, vine incognito la New York si de acolo zboara spre Eret Israel, unde va fi operat si ii va merge mai bine.
Miriam, daca ar fi fost mai dezvoltata ca personaj in roman, putea fi comparata cu tatal din Adolescentul de Dostoievski, oarecum la nivel de rasturnari de situatii; acum multi ani, cind m-am indeletnicit eu cu lectura acestui roman din literatura rusa (destul de amplu el asa), am remarcat ca la un moment dat nu mai stiam ce sa cred, cam la 100-150 de pagini mai facea autorul un artificiu si brusc tatal ba era erou, ba era lepra, ba asa, ba invers. Cam asa si cu Miriam, sint prezentate niste fapte, te astepti cumva sa se intimple altceva, dar Aaron e si el om si, desi rational, se lasa condus de inima.
In fine, Miriam ii iubeste pe amindoi, pe Max ca tata si iubit (!!), iar pe Aaron ca sot si iubit (ea e casatorita cu el, el cu ea nu, alta chestie), iar cind Max e operat, Miriam decoleaza si ea spre Israel.
Aaron sta pe ginduri si ii vine un plan maret, pe care il comunica celor implicati, care nu stiau ce ii asteapta: propune Tlovei si la doua cupluri de prieteni de-ai lui, Stefa si Leon si Misa si Freidl (ultimii fiind anarhisti), sa viziteze impreuna Tara Sfinta. Toti sint de acord, ajung la destinatie, Haim-Ioiel Treibitcher (vaduvul Matildei) da o petrecere cu ocazia achizitionarii unei case pe meleaguri israelite, a viitoarei lui casatorii cu o milionara americanca si nu in ultimul rind pentru Aaron, caruia urmeaza sa i se decerneze doua premii literare.
Intors la New York, singur, se apuca de ocultism, publica scrisori de la cititori, face spiritism cu Priva si Tlova si lucrurile iau amploare.
Cartea merge unsa, e diferita de Sosa prin introducerea mediului american, tot felul de avenue si zgirie-nori, metrou, insule si automobile; dialog este din belsug, personajele sint conturate foarte credibil, Bashevis Singer e atent la detalii si, dupa ce zapaceste cititorul in labirintul relatiilor dintre personaje (!), are bunul simt ca din cind in cind sa revina cu cite un amanunt, care poate sa te lumineze.
Mie mi-a placut.

M-am apucat de Robul, ultimul roman al lui pe care il am, si are niste descrieri spectaculoase la inceput. Poate o sa bag un citat, sa-mi speriu si ultimii cititori. Mie nu mi-au placut descrierile in copilarie si auzeam de cetateni care sareau peste paginile unde nu era dialog; eu n-am facut asa, pe cuvint. Ca dovada bogatia metaforelor in care ma exprim.

* * *

Taram, cit pe ce sa uit, noroc ca m-am uitat la titlu. Var-mea Ela a nascut pe 29 un flacau de 2,2 kg. Cind ne-am vazut ultima data, mi-a spus ca juniorul se va numi Daniel-Mateo (!). Sa traiasca juniorul si mama si restul lumii! Chelneeer? De baut la toata lumea!!!